Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Salariile de bugetari de la Primăria Slobozia

Fă-mă, Doamne, angajat la stat!

Salariile de bugetari de la Primăria Slobozia

Consiliul Local Slobozia a aprobat luna trecută majorarea salariilor angajaților din aparatul propriu al primarului Sloboziei. În topul celor mai mari salarii  conduc detașat administratorul public al orașului, Gabriel Olteniceanu, cu 17480 de lei și secretarul Primăriei Slobozia, Valentin Tudoran, cu 16388 de lei. Pentru cei interesați să muncească, salariul unui necalificat la Direcția de Administrare a Domeniului Public este de 3250 de lei.

Nu aduce anul ce aduce votul Consiliul Local Slobozia a aprobat marți, 22 noiembrie 2022, majorarea salariilor pentru angajații care dețin funcții de condu­cere în aparatul propriu al prima­rului Sloboziei, Dragoș Soare. Conform proiectului de hotărâre, printre cei care câștigă cele mai mari salarii din instituție se nu­mără Valentin Tudoran, secretarul Primăriei, cu un salariu brut de 16388 de lei și administratorul public al județului, Gabriel Olteniceanu, cu un salariu brut de 17480 de lei. Următorii angajați ale căror salarii au fost majorate sunt arhitectul șef al orașului (15295 lei), directorii executivi (între 12455 și 10925) și șefii instituțiilor din subordine. Astfel, șeful Poliției Locale are un salariu brut de 12455 de lei, șeful DADP are un salariu de 13110 lei, iar șeful Direcției de Educație, Cultură și Tineret Slobozia are un salariu de 12455 de lei. Și exemplele pot continua!

Nici ca executant sau necalificat nu e rău O dată cu șefii, au beneficiat de majorări de salarii și angajații cu funcții de execuție. Astfel, în topul celor mai bine plătiți sala­riați din aparatul propriu al prima­rul Sloboziei conduce auditorul, cu un salariu brut de 6555 lei. De asemenea, consilierii angajați ca personal contractual au salarii care oscilează între 5900 și 6337 de lei. Un consilier la «achiziții publice» poate câștiga până la 6337 lei, un polițist local «superior» tot 6337 lei, iar un șofer între 3933 și 4545 de lei. Ca fapt divers, vom adăuga că nici ca muncitor necalificat la DADP nu se moare de foame. Astfel, pentru această funcție, un angajat poate câștiga 3250 de lei. Cel mai mic salariu, ca îngrijitor la Direcția de Asistență Socială, este de 3000 de lei.

12 Decembrie 2022, 09:55 (22342 vizualizări - 29 comentarii)

Citiți și:
Salariații primăriilor își pot majora salariile cu 10 procente

Comentariile cititorilor:


Nutii spaima Constitutii:
(16 Decembrie 2022, 01:06)
Offf ... ca si la noi la munca in privat e rau ... 95% lucreaza pe minim pe economie indiferent ca e inginer sau maturator ...pe hartie (statul de plata). Si cand te uiti pe pontaj lucreaza 8 ore pe zi de luni pana vineri.  Dar nu zicem nimic ca pe langa statul de plata oficial mai incasam tot atat la negru. Sau si mai bine lucram la negru ... unii dintre noi. Si stai sa vezi ca ultimele  NIR -uri la inghetata din tot judetul sunt din 2021. Daca nu s-au vandut ... csfncsf :))) Casa de marcat este dar batem pe ea 3 vanzari la sfarsitul zilei. Daca vrei sa platesti cu cardul du-te la Lidl. Cand ceri la un patron sa-ti vireze salariul pe card (salariul real pe care l-ai negociat) se schimba la fata. Toata lumea din privat de la patron la maturator e megafericita cand reuseste sa pacaleasca statul. Si majoritatea comentatorilor anticoruptie de aici si de aiurea sunt primii care baga mana in buzunar sa dea spaga daca i opreste tipul de la circulatie sau daca merg la spital. Pe motiv ca poate scapa de amenda, pe motiv ca daca nu-i dai doctorului nu se uita la tine. Si tot asa. TOTI VORBIM DE ANTICORUPTIE DAR NU FACEM NIMIC. Astia care "stiu ei " ca se dau posturi pe pile de ce nu merg cu dovezile lor la procuror ?? De anticorupti ce sunt de aia nu merg.
ION:
(14 Decembrie 2022, 16:12)
Are sa vina timpul cand salariile bugetarilor nu mai pot fi platite, pentru ca nu mai permite bugetul sau  se vor mari impozitele si taxele. O tara in care bugetarii sunt si multi, au sararii mai mari decat in restul din economiei, un mare jaf la drumul mare 
Mary :
(14 Decembrie 2022, 14:19)
Ei, au o țară că afară. Ce îmi place?! Atunci când vin alegerile, sunt smeriți, fac promisiuni că noi o s-o ducem bine și stau cu mâna întinsă și cerșesc votul. Unora chiar le iese! ;)))
Las Fierbinti :
(14 Decembrie 2022, 11:08)
Si nu fac o comparatie de dragul de a o face.La primăria municipiului se intampla exact ca in comedie.Numai că în film e doar o secretară, la noi ...mai multe.Primarul e primar, mai o scaldă, mai o freacă, prefectul județului trebuie si el mulțumit..ca de ...trebuie cotizat mai departe la partid..ehe...fratilor,s a descoperit acum,mai nou că șoseaua din fata casei de cultură a sindicatelor...nu are fundație...sa mor io!!!S a sistat tot,sa vina 50 de firme, care mai de care mai " de partid ",si sa constate. Stiti cine lipsește?Robi...sa investigheze...
Emil pentru consiler:
(14 Decembrie 2022, 00:20)
Ai sărit peste " 12 Decembrie 2022, 16:57) Ce s-ar intampla daca l-i s-ar da un test de competenta acestor bugetari. Ar fi plin de 1 si 2 la notare"..oare de ce ?...te incadrezi la 1 ...se observă că ai lipit afișe..
Consilier:
(13 Decembrie 2022, 22:27)
Pt.Carmen:
(13 Decembrie 2022, 15:10)
Dragă bugetară, eu cred ca tu atât de multă campanie ai făcut, atât de multe afișe ai lipit pe clădiri pentru partidul care ti-a dat loc de munca la buget, incat nu realizezi ca examenul rau de angajare a fost pe pile.De ce crezi tu ca atunci cand vine un partid la conducere schimbă toți șefii de instituții de îndată?!?Pentru a numii alții care vor ,,percuta" pentru cine trebuie la concursurile de angajare.Pana si posturile de femeie de serviciu si de șofer se fac pe pile.

Nu am lipit afise si nici pe sub birouri nu am stat sa pot ocupa un post. Daca tu te gandesti la asta si ai sta nu toti fac asta sa stii draga mea. Am mai zis-o ca strugurii sunt acrii si e mai usor sa te plangi pe aici decat sa inveti o bibliografie sau o tematica pentru un post public. Continua sa crezi ca orice post e pe pile ca tot aici o sa stai sa plangi si peste cativa ani.
ComunistulNostalgic :
(13 Decembrie 2022, 19:18)
Eu ma refeream strict la tine consiliere, nu la aia care se angajează pe pile în primărie. După nume, bănuiesc ca ești consilier la primăria Slobozia.
Pt.Carmen:
(13 Decembrie 2022, 17:10)
Dragă bugetară, eu cred ca tu atât de multă campanie ai făcut, atât de multe afișe ai lipit pe clădiri pentru partidul care ti-a dat loc de munca la buget, incat nu realizezi ca examenul rau de angajare a fost pe pile.De ce crezi tu ca atunci cand vine un partid la conducere schimbă toți șefii de instituții de îndată?!?Pentru a numii alții care vor ,,percuta" pentru cine trebuie la concursurile de angajare.Pana si posturile de femeie de serviciu si de șofer se fac pe pile.
Dina pt consilier:
(13 Decembrie 2022, 15:27)
Consilier, la o simplă căutare pe goăl ai să vezi că au fost cazuri chiar în Ialomița care au fost dezbătute chiar în presă și cercetate, vis a vis de sporuri și alte beneficii. Rău este că sa pus batista pe țambal, fapt tipic ialomițean. Restul dai dacat GALGARA de infractor, dai cu tupeul caracteristic hoțului prins cu mana până la cot, la furaciune.
Consilier:
(13 Decembrie 2022, 13:20)
Oana pt consilier: Ai vazut tu cu ochii tai vreodata bonusuri sau sporuri acordate intr-o primarie? Sa vorbesti fara sa iti legi creierul la gura.

Sa mai desteptat taranul? Probabil s-a. Asta explica multe cu statisticile alea cu analfabetii functionali.

Carmen: E mai usor sa latri cand timpul iti permite berechet pe facebook si pe ziare decat sa pui mana pe treaba.

Consilieri: Analfabetii functionali exista. Iar articolul ii sustine. Asta ai inteles tu ca toti angajatii iau 18000 lei? Incearca sa nu citesti doar titlurile.Daca orice angajat din primarie lua 18000 lei era bataie pe concursuri. Ca e totul pe pile? Strugurii sunt acrii.
@Consilieri:
(13 Decembrie 2022, 11:07)
Pentru consilierii din primārie. Ne-ați liniștit. Nu sunt salarii nete pentru cā subt brute. Adicā nu luați în mânā 18000 lei pentru cā 4500 lei vi-i virațiA la pensie. Cine nu ar vrea sā i se vireze la pensie, lunar 4500 lei? Și aveți tupeul sā țipați cā v-au înghețat salariile.
carmen:
(13 Decembrie 2022, 10:35)
voi astia care ziceti ca noi bugetarii, suntem angajati pe pile....ati dat vreodata vreun concurs la o institutie publica? ati parcurs macar bibliografia (ca titluri!)? vorbiti asa ca sa va treziti ca scrieti. 
daca la banca te "vinzi frumos la interviu", la noi trebuie sa dai concurs. si e ceva de invatat! stiati ca prima lege obligatorie este constitutia romaniei? ati avut curiozitatea vreodata sa o rasfoiti? va zic eu. NU. comisia de concurs evident ca e "numita" de "ei", ca doar se numeste prin dispozitia primarului. 
diferenta intre functia de consilier (functie) si consilier (al consiliului local o stiti)? va spun eu unde sa o cititi. in codul administrativ. 
Daria :
(13 Decembrie 2022, 09:55)
Oameni buni,toată "crema"este la consiliul local,și chiar dacă ar fi un post de angajare și cu examen, tot dintre ai lor vor întra.Sursa sigura ,se întra numai cu pile și cu examenul pregătit. Asta este România noastră!
Oana pt consilier :
(13 Decembrie 2022, 08:06)
De pff consilier, nu ești decât un produs reciclat, mergi in privat la muncă sa vezi cum se câștigă banii, cu câtă muncă, umilință și stres nu mai freca menta cu propagandă ordinară de trântor. Salariile voastre nu justifică munca prestata de voi, cu ce sunteți voi mai presus că luați salarii barosane, bonusuri, sporuri față de un tractorist ori un constructor da zicem, cu ce de consilier. Pai tu muncești dle tare in clanță? Posturile in primarii spre ex, toți știm cu sunt scoase la concurs, câștigă locul un neam al primarului, ori a secretariatului, ori nevasta lu vreun var, dacă nu vro pițipoanca gata oricând să meargă cu chilotei in mana la vreun amarat de motel hogeag in drumul către ședința cu prefectul. Stai cuminte că să mai deșteptat țăranul.
Consilier:
(12 Decembrie 2022, 22:33)
WALI:
(12 Decembrie 2022, 16:57)
Ce s-ar intampla daca l-i s-ar da un test de competenta acestor bugetari. Ar fi plin de 1 si 2 la notare. Asta este acum competenta ca a conducerii Primariei!

Raspuns. Cum stai cu competentele la gramatica? "... conducerii Primariei, nu conduceri". Sunt sigur ca te-ai incadra perfect la acele note de 1 si 2.

Marin:
(12 Decembrie 2022, 15:46)
Și un profesor cu studii superioare, grade și vechime, câștigă mai puțin decât un șofer în primărie... Foarte tare, d nilor guvernanți...

Raspuns. Aparent vorbesti prostii. In 2022, salariul unui profesor debutant, adica fara experienta, grade si vechime, asa cum zici tu, este de 4100 lei brut, ceea ce este peste salariul unui sofer.

ComunistulNostalgic :
(12 Decembrie 2022, 17:49)
Alooo, domnu "consilier cu studii superioare", nu te mai c@ca atât pe tine cu studiile alea ca tu ai fost ales de proști prin vot, probabil sa n-ai nicb 4 clase...

Raspuns. Astia de lucreaza la primarie nu sunt alesi de prosti prin vot. Astia dau un concurs pe post. Ai votat vreun angajat din primarie pana acum? 


Pt.consilier:
(12 Decembrie 2022, 19:03)
Pentru ca examenele sunt aranjate de cei care conduc institutiile publice.Comusiile de concurs sunt numite de ei.Acum ai inteles?

Raspuns. E o conspiratie impotriva ta. Asa ai auzit ca se intampla la primarie la slobozia? Ai participat la vreun post scos pana acum?




Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12526 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12603 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13688 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12905 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13163 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14443 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12808 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15474 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12294 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14413 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13597 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14076 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(15961 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16104 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31585 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14038 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(14949 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18355 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17539 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14696 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(15892 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(16993 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22531 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17055 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17706 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17167 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18625 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17080 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17844 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16849 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...