Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița, județul cu cei mai mulți angajați la Stat

Ialomița, județul cu cei mai mulți angajați la Stat

O analiză comună a Ministerului Finanțelor, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici arată faptul că Ialomița se numără printre județele cu cei mai mulți funcționari publici. Mai mult, Agenția Națio­nală a Funcționarilor Publici atrage atenția cu privire la faptul că multe dintre instituțiile publice din județul nostru nu au implementate strategii în ceea ce privește etica profesio­nală, deși sunt obligate de lege.

Raiul funcționarilor publici Datele celor trei instituții publice care au analizat situația angajaților din sistemul public arată faptul că în județul Ialomița există 4,1 funcționari publici/1000 de locuitori. Astfel, Ialomița întrece în statistici județe mult mai mari precum Timiș (3,5 funcționari/1000 de locuitori), Bihor (3,1 funcționari publici/1000 de locuitori) sau Iași (3,3 funcționari publici/1000 de locuitori). Numărul exact al angajaților la stat din Ialomița se apropie de 20 de mii, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Ialomița, adică aproape jumătate din cel total al persoanelor angajate în câmpul muncii. Estimările instituției menționate arată că, în perioada 2018-2021, la nivelul județului Ialomița au fost angajați în sistemul public aproximativ 100 de noi angajați/an. Pe domenii de activitate, cei mai mulți angajați la stat din Ialomița își desfășoară activitatea în Sănătate (apro­ximativ 4000 de persoane), Învățământ (aproximativ 3500 de persoane) și Administrație Publică (2600 de persoane).

Grad «0» de legalitate Pe lângă drepturile pe care Codul Administrativ le oferă funcționarilor pu­blici, actul normativ a impus și o serie de criterii în ceea ce privește respectarea principiilor de etică profesională, prin intermediul cărora este analizată conduita profesională a acestora. Agenția Națio­nală a Funcționarilor Publici analizează anual gradul de respectare a principiilor de etică și face analize și recomandări către entitățile publice în funcție de datele pe care le primește. În perioada 2018-2022, instituțiile publice selectate să ofere acest set de informații către ANFP nu și-au dus la îndeplinire această obligație. Printre instituțiile care ar fi trebuit să ofere rapoarte privind respectarea principiilor de etică profesională se numără și cele 66 de administrații locale din județ. Conform rapoartelor oficiale ale ANFP, niciuna dintre primăriile din județ nu s-a arătat interesată să colaboreze din acest punct de vedere. În motivarea deciziei de a nu oferi detalii suplimentare, instituțiile publice au precizat faptul că în lista de posturi publice nu au prevăzută funcția de «consilier de etică», funcționar public specializat în analizarea tuturor abaterilor disciplinare ale funcționarilor publici.

13 Martie 2023, 09:55 (16102 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Ialomița așteaptă aplicarea Ordonanței privind măsurile de reorganizare a unor autorități și instituții publice
Ialomița: Instituțiile publice pot face angajări

Comentariile cititorilor:


Jan:
(14 Martie 2023, 14:50)
Județul ce ce-a mai mică industrializarea oamenii care nu au unde muncii.Urziceni, Slobozia, Țăndărei, totul este zero așa că trebuie să fie și căpușe care plimbă o hârtie de la unul la altul și să încaseze banii de la stat mulți asistați sociali care freacă mentă degeaba se învârt pe lângă primării
WALY:
(14 Martie 2023, 10:59)
Nu trebuiau toti ,,lipitorii,, de afise electorale sa aiba un servici, chiar fara nici o calificare. Asta este  politica liber... consimtita!
Asa nu:
(13 Martie 2023, 23:10)
Despre afaceristii din fisc nu vorbeste nimeni ca nu are voe sa faca afaceri???
Da, da, acei afaceristi ,,acoperiti" de sefime care se face ca nu vede ce se intampla in jurul lor dar multa lume stie cum isi face afacerile cu oameni care ii controleaza dupa acea cu stirea la sefi.
Maidemult exista in unitate un agent de la integritate, acuma daca mai e chiar nu stie ce e acolo? 
Toti trebue raspunzatori in fata la lege, de ce nu se ia masuri?.
@Victima:
(13 Martie 2023, 22:13)
Foarte adevarat ai spus,Victima Cetatenii de rând sunt tilhariti de instituțiile publice și deposedați de bunuri. Politia, Parchetele, Judecatoriile,Tribunalul Ialomița protejează grupurile de crimă organizată din institutiile statului si nu numai. Coruptia generalizată! Judetul Ialomita nu se mai face bine, nici de acum in 2099 ani. Va meritati soarta 99% dintre viii.
Mary :
(13 Martie 2023, 22:00)
Mda! În fiecare județ există câte o armată. Până la o nouă reorganizare regională, din care ar trebui să dispară șefii șefilor numiți pe criterii politice, și instituțiile care se vor suprapune, mai este de așteptat. Poate după alegeri. Care? Nu se știe.
Victima:
(13 Martie 2023, 16:39)
Județul Ialomița este ocupat de grupuri de crimă organizată numite" instituții publice" Toate acestea se bazează pe poliție și procurori care refuză să facă cercetările să ne asigure protecția solicitată și siguranță. Refuză să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Se bazează pe "MAGISTRAȚII " care întocmesc Hotărâri FALSE SI NESEMNATE și NEMOTIVATE și le asigură protecția.In D 2088/98/2011 s-a dat HOTĂRÂREA pe baza expertizei FALSE. Expertul avea plângere penală. Mi-au fost încălcat dreptul la muncă și viața. Sute de mii de firme au fost distruse că să primească bonusuri angajații ANAF care întocmesc acte FALSE. Corpul experților contabili care fac expertize percep taxe de 3 ori mai mari și Întocmesc expertizele FALSE.Apoi câștigă Avocații onorariu.Cetatenii de rând sunt tilhariti de instituțiile publice și deposedați de bunuri.Tribunalul Ialomița protejează grupurile de crimă organizată prin încălcarea art.20pc.8ncpp inventează cereri de ajutor judiciar și refuză încadrarea dosarelor civil penal la RĂSPUNDERE DELICTUALA au încurajat 14 ani TÂLHARIILE cu ștampila statului. A se vedea D.58/98/2022,1475/98/2021,6600/312/2021 1509/98/2022 Toate aceste dosare sunt încălcarea art.194ncp, art.223ncpp privind protecția lg.211/2004 Nu mai avem SIGURANȚA. Suntem SUFOCAȚI de crimă organizată din INSTITUȚIILE publice.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
357 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4288 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6143 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1202 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(7929 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1410 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1449 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1896 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2066 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1518 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1075 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(4196 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(1983 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2372 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5852 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2815 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(3128 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(4548 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(3376 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Județean de Arte Vizuale

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Ialomița, Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 09:20
(2852 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Sat din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași, nr. 3, din Fetești, echipele RAJA sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2025, 08:40
(2979 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orelor 22,00, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din Gârbovi cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 15:00
(3337 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(3767 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(6283 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(2689 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(3269 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(13402 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(8302 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(3679 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...