Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița așteaptă aplicarea Ordonanței privind măsurile de reorganizare a unor autorități și instituții publice

Ialomița așteaptă aplicarea Ordonanței privind măsurile de reorganizare a unor autorități și instituții publice

Ordonanța Guvernului privind măsurile de reorganizare a unor autorități și instituții publice în temeiul Legii nr. 329/2009 afectează cu moderație administrația ialomițeană. Conform informațiilor oficiale pre­liminare, instituțiile care vor fi afectate de pre­vederile acestui act normativ sunt cele aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Ministe­rului Muncii și, suplimentar, instituțiile de cultură ale județului. În ceea ce privește acestea din urmă, Marian Pavel, președintele Consiliului Județean Ialomița, declară că decizia este una normală: «Mi se pare normal ca fiecare minister să aibă în teritoriu o singură instituție subordonată!».

Teoria e admirabilă, e sublimă Ordonanța Guvernului privind mă­surile de reorganizare a unor autorități și instituții publice în temeiul Legii nr. 329/2009 conține peste 50 de măsuri menite să reformeze administrația și să aducă economii la nivelul bugetului de stat. Prin comasare se au în vedere două aspecte: reducerea cu minim 15% a cheltuielilor de personal și a cheltuielilor ma­teriale și de servicii, respectiv reducerea cu minim 15% a numărului de posturi efectiv ocupate proporțional atât pentru funcții de conducere, cât și pentru funcții de execuție. De asemenea, Ordonanța urmărește, printre multe altele, și scă­derea numărului de șefi cu 30%. Con­form Ordonanței, procesul de comasare are loc începând cu data intrării în vigoare și până la data de 31 decembrie 2024. Oficial, Ordonanța este așteptată cu interes, iar măsurile urmează să fie aplicate. «Mi se pare normal ca fiecare minister să aibă în teritoriu o singură instituție subordonată!» declară președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, cu privire la comasarea instituțiilor de Cultură și eventuala trecere a Direcției Județene pentru Cultură în subordinea autorității publice județene.

Ialomița transpiră, dar nu slăbește Conform informațiilor oficiale preli­minare, instituțiile care vor fi afectate direct de prevederile acestui act normativ sunt cele aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Ministerului Muncii și, supli­mentar, instituțiile de cultură ale județului. Astfel, Direcția pentru Agricultură Județeană Ialomița va «absorbi» instituții precum Agenția Domeniilor Statului, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor Ialomița, Oficiul Fitosanitar Ialomița, Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Ialomița și, parțial, Oficiul pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Ialomița. O situație similară există la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, Casa Județeană de Pensii Ialomița și Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița, instituții subordonate Ministerului Muncii. Comasarea acestor instituții, atât la Ministerul Agriculturii, cât și la Ministerul Muncii, ar produce revenirea la starea de fapt de la începutul anilor 2000 când, pentru cine își mai amintește, existau instituțiile «comasate».

Cultura Consiliului Județean
O a treia zonă afectată de prevederile Ordonanței o reprezintă instituțiile de cultură. În «culpă» ar fi Direcția Județeană pentru Cultură Ialomița, aceasta urmând să treacă sub autoritatea administrației pu­blice județene. În condițiile în care Muzeul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia precum și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița sunt deja în subordinea Consiliului Județean Ialomița. Re­venind, președintele Consiliului Județean Ialomița a evitat însă să facă previziuni legate de viitorul instituțiilor de cultură care vor fi afectate de modificările aduse de Ordonanță, susținând că desemnarea șefilor acestor instituții se face conform reglementărilor legale în vigoare. «Consiliul Județean are mai multe instituții de cultură în subordine... După stabilirea comasării vom vedea ce se va întâmpla.» susține Marian Pavel.

20 Septembrie 2023, 13:20 (13843 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Ialomița, județul cu cei mai mulți angajați la Stat
Ialomița: Instituțiile publice pot face angajări

Comentariile cititorilor:


Mary :
(21 Septembrie 2023, 19:02)
Și inscripționarea mașinilor din dotarea bugetarilor ține de o stare normală. În acest fel vedem pe unde umblă "cu rost" aceste mașini.
Pompei:
(21 Septembrie 2023, 17:06)
Cutrele alea cu 25 ani vechime de la OCPI/cadastru ialomita, acolo e mizerie multa cu corupti pana in maduva oaselor/ acolo sa intre DNA cu bocancii si sa faca arestari ca ei impreuna cu primsrii FSN/PSD si PNL multa lume a jecmanit. Acolo sa de 95% din ei afara.... huuoo mizeriiolor spagari.
Dacicus :
(21 Septembrie 2023, 16:03)
O întrebare? oare cu 600 de parlamentari o fi bine? Și vreo 100 de europarlamentari o fi bine? Cu o instituție care mai mult încurcă, mă refer la președinție o fi bine? Peștele oare de unde se impute?! Ia mai mânați voi slugilor ce munciți de zi in noapte fara concedii fara vacanțe să propasiti capitalismul de forma fara fond!
interesat:
(21 Septembrie 2023, 11:24)
Și cu cei cu pensii speciale angajați la stat cum ramăne?!
Mary :
(21 Septembrie 2023, 03:59)
Și vor rămâne tot foștii securiști care și-au găsit un loc cald în aparatul bugetar pe lângă o pensie ce zbârlește cardul precum pisicile la vederea câinilor.
xx:
(21 Septembrie 2023, 00:00)
Sa dea afara si de la privati, ca prea se anvelopeaza si se recompartimenteaza pe PNRR cu 1500 de euro/mp
Nino:
(20 Septembrie 2023, 23:36)
sa comaseze primariile cu populatie sub 1500 de locuitori.si orasele sub 7000 
NutiX:
(20 Septembrie 2023, 22:57)
Sa de afara spagarii de la ochi Ialomița ca acolo e cloaca mare se cred batuti în cuie, afara cu hatrele care sunt plini de bani de la bugetul tarii, bani nemunciti care întra în buzunarele lor Aia bătrâni cu 20 ani vechime sunt, geană pe șpăgi. În primarii la fel, toți clanuri angajate numai rudele primarilor. Afara. U căpușele. La sapa cu ele și la tencuiala cu ei.
Nasa Mare:
(20 Septembrie 2023, 20:31)
ce bine ar fi sa mai dea afara si din spagarii de la anaf ca prea se cred eterni.
avioane cu lingaii lui si minciunel care cumpara lunar pentru amanta haine din mall-uri de bani mai multi decat salariul pe o luna.
deunde au toti astia bani de vile si masini luxoase ? cum de isi fac cate 4 sau 6 saptamani de concediu numai prin strainatate ( se vede asta pe facebook) ? de unde isi permit sa piarda si cate 20 de mii de lei pe seara in salile de jocuri si pariuri ?
patronul lor (...) ce are de zis ? ar fi de acord cu o improspatare de personal si astia vechi si penali sa fie trimisi la munca in privat?
Barbu:
(20 Septembrie 2023, 17:39)
Praf in ochi privatilor. Anul următor sunt alegerile,deci nu-si permit sa le piardă. Pun acum presiune pe bugetari cu asemenea știri și din ianuarie 2024 măresc salariile acestora. Așa au facut mereu.Vorbeau de cumul pensie salariu la stat si nu au facut niciun demers,doar vorbe.
cetatean:
(20 Septembrie 2023, 16:33)
Doar vorbe privind comasare , restructurare a bugetariilor , salarii bune rau la stat si vorba aceea te angajezi la stat sa stai !!!!!!!  Sa munceasca prostimea pana le ies ochisorii din orbite !  
Maria:
(20 Septembrie 2023, 16:22)
Sa golească primăriile și instituțiile publice de lipitori de afișe, pupincuriste, amante și rude, va fii mare economie. Dar asa ceva nu se mai poate decât cu mitraliera

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(353 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(220 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(186 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(220 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(304 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(180 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(237 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(211 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(302 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(493 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(621 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(621 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(489 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1021 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(474 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(762 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2266 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(953 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1678 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1432 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1130 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(608 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1321 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1822 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1897 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1338 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...