Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița rurală refuză conectarea la rețelele de canalizare existente

Bani aruncați pe Apa Sâmbetei

Ialomița rurală refuză conectarea la rețelele de canalizare existente

Administrațiile locale din Ialomița caută soluții pentru racordarea populației la rețelele de canalizare existente. Potrivit obligațiilor asumate la nivel european, România ar fi trebuit să atingă un grad de racordare de 100% încă din anul 2018. În pofida acestei realități, edilii locali continuă să inves­tească în construirea de noi rețele de apă și canalizare. Conform datelor oficiale, Ialomița are în derulare, cu termen scadent la finalul anului 2023, proiecte de investiții pentru infrastructura de apă și canalizare în valoare de 349 milioane de lei.

Unde nu-i cap, vai de investiții Ialomița investește de 30 de ani în sis­teme de apă și canalizare pentru populație. Primul program major, Programul SAPARD derulat în perioada 2005-2010, a îngropat 30 milioane de lei în sisteme de alimentare cu apă nefuncționale. Iar la momentul respectiv, sistemele de canalizare și extinderea lor nu reprezentau o prioritate. Următoarele programe de investiții, PNDL I și PNDL II, au inclus și sisteme de canalizare. Însă nu și stații de epurare. Asta nu a împiedicat însă administrațiile locale să cheltuiască sute de milioane de lei pentru finanțarea acestor investiții nefuncționale. Acum, în anul de grație 2023, Ialomița raportează că derulează investiții în rețeaua de apă și canalizare în valoare de 349 milioane de lei, finanțate din fonduri europene, fonduri naționale sau din bugetele locale. Iar investițiile includ, în sfârșit, și stații sau microstații de epurare a apei. Însă problema de fond e în continuare evitată. Administrațiile locale din Ialomița nu reușesc să convingă populația să se conecteze la rețeaua publică de canalizare, în pofida faptului că Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare stipulează «obligati­vitatea racordării la sistemele publice de canalizare, existente sau nou înființate, a tuturor utilizatorilor (persoane fizice și juridice), inclusiv a celor care au sisteme proprii de alimentare cu apă». Un raport oficial al Direcției de Sănătate Publică Ialomița confirmă faptul că, la finalul anului 2022, gradul de conectare al populației din Ialomița la rețeaua de canalizare publică era de 25%.

Probleme peste tot, soluții punctuale Deși conștiente de situație, autoritățile locale și județene au putut ignora până acum realitatea. Și nimănui nu i-a păsat că procentul privitor la racordare a populației din Ialomița la sistemul de canalizare este de două ori mai mic decât media națională (55,8%). Însă proiectele de investiții accesate pentru rețelele de apă și canalizare impun, sub amenințarea returnării fondurilor europene accesate, obligativitatea conectării a 80% dintre beneficiarii acestui tip de investiții la rețeaua de canalizare. În aceste condiții, edilii locali au apelat la soluții punctuale. Săveni, de exemplu, are un sistem de apă și canalizare funcțional și urmează să investească alte 43 milioane de lei prin Programul «Anghel Saligny» în moder­nizare a rețelei de alimentare cu apă și extinderea rețelei de canalizare, etapele III și IV. Mirela Drăgoi, primarul loca­lității, explică situația: «Aveam 200 de case racordate la canalizare... Am început să bat din poartă în poartă și le-am spus că riscăm să dăm banii înapoi. Adică 1,5 milioane de euro... Au înțeles și au început să se racordeze. Acum avem peste 400 de case, adică jumătate din gospodăriile din comună!». La Bucu, primarul Ion Drăgușin ar fi trebuit să fina­lizeze stația de epurare a comunei în va­loare de 393266 de lei la sfârșitul lunii decembrie 2022. O finalizează la sfârșitul lunii iunie 2023. Iar de racordat, la siste­mul de canalizare nu s-a racordat nimeni: «Nu am dat în funcțiune stația... Dar o dăm zilele astea și apoi vorbim. Eu sper să se racordeze toți, că e obligație legală. Dar vom trăi și vom vedea!». Și la Căzănești, primarul Stelian Traian așteaptă inaugurarea rețelei de canalizare, la 3 ani distanță de la debutul investiției: «În august mi s-a promis că va fi gata...».

Soluția «Teculescu» În spatele celor trei declarații (și a altor zeci ale primarilor ialomițeni, trase la indigo) se ascunde însă aceeași pro­blemă de fond despre care toată lumea evită să vorbească: refuzul populației de a se conecta la rețeaua de canalizare. Primarul comunei Sfântu Gheorghe, Mădălin Teculescu, susține că există o soluție reală la această problemă, cel puțin în cazul comunei pe care o admi­nistrează: «După modelul european folosit în cazul comunităților mici, putem regândi investițiile în construirea unor rețele de canalizare. La Sfântu Gheorghe, de exemplu, sunt 700 de case din care 400 au deja fose septice... Acești oameni nu vor renunța niciodată la ele! Și-atunci, o posibilă soluție pentru celelalte 300 de case ar fi să accesezi fonduri pentru construcția de fose septice ecologice, achiziția de autoutilitare pentru vidanjarea lor și o stație de epurare a acestor ape reziduale. În felul ăsta costurile pentru acest tip de investiție scad și evităm lucrările de construcții la nivelul străzilor. Eu am depus deja un astfel de proiect, aștept finanțarea lui!». Soluția edilului comunei Sfântu Gheorghe, deși punctuală, s-ar putea dovedi eficientă în anii care urmează. Până atunci însă, administrațiile din Ialomița vor continua să investească fonduri publice și fonduri europene în investiții perdante sau greu de administrat. Iar un exemplu în acest sens îl reprezintă Planul de acțiuni al județului Ialomița pentru realizarea obiec­tivelor de guvernare în anii 2022-2024, document realizat de către Instituția Prefectului Ialomița, care confirmă existența pentru perioada precizată a nu mai puțin de 49 de investiții care vizează sistemele de apă și canalizare de la nivelul județului Ialomița.

3 Iulie 2023, 10:55 (15037 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Administrația locală ialomițeană investește în «consultanțe» și «capele mortuare»
Ialomița, pe locul 5 în Regiunea Sud-Muntenia la depunerea de proiecte finanțate de Uniunea Europeană
Energia din surse regenerabile aduce investitori în județul Ialomița

Comentariile cititorilor:


Asla:
(6 Iulie 2023, 00:15)
Am aflat ce se face de multe sute de mii de lei în Platonești: locuri de joacă. Dacă apă curentă nu avem, canalizare ioc, măcar să avem unde ne juca. Sigur nu se vor sifona banii ăștia? Sau măcar o parte din ei? Se simte izul electoral și se știe deja cine va ”triumfa”. Din nou!
Ce să le ceri? Fac ce au făcut o viață întreagă.
Peizan:
(5 Iulie 2023, 14:44)
@oraseanul. Nu fi supărat, frate. Sa vii la cosambesti sa vezi sărăcie. Aspect total neingrijit, dezolant, tipic de mahala rurala. Cu o sărăcie financiara, intelectuala, profesionala de toată jena. Gaze nu, canalizare nu. Bine ca a vrut urbanul sa se extinda și au tras apa ( aia puturoasa de la Slobozia, dar apa ca să uzi roșiile măcar). Șanțuri pline de bălării pe marginea drumului. Marculestiul i-a luat fata, a căpătat avans.
Orășeanul :
(4 Iulie 2023, 23:38)
Manasia, încă una dintre rușinile județului din punct de vedere al civilizației. Apă ,nu,canalizare,nu.
inutil:
(4 Iulie 2023, 01:12)
Ce vorbiti de rural daca nici macar in Slobozia nu exista canalizare?!? 

Conform legii, in mediul urban nu e voie sa existe apa curenta fara canalizare... Ia vedeti strada George Cosbuc din Slobozia... si nu de azi / de ieri... de zeci de ani! Intereseaza pe cineva?!? 

Ba mai mult, acum cativa ani primaria a somat toata strada sa se racordeze la o canalizare inexistenta, ca... "va ia mama d____" si "va luati amenda, conform legii" ! Dar ei de ce nu-si iau amenda ca nu respecta legea?!? ... sau legea nu e si pentru ei?

In ultimii 2 ani au sapat de mai multe ori si au bagat ceva tevi subtiri prin pamant pentru o "canalizare cu vid"... si cam atat... Ca au taiat pomi, ca au lovit si spart BMPTurile de pe stalpi, ca au distrus bordurile strazii (alea mici care erau) si au taiat toate podetele de acces auto (si asa le-au lasat), mai intereseaza pe cineva?!?
Si pana la urma cand se pune in functiune canalizarea??? Termenul era prin primavara, inteleg ca a fost mutat cu cateva luni mai tarziu, dar inteleg ca termenul era Iunie... acum suntem Iulie... ne spune si noua cineva un termen real pentru punerea in functiune? 

Sa nu va mai asteptati la votul meu!
CITITOR:
(3 Iulie 2023, 21:34)
Din păcate NU exista canalizări ...asta este adevărul NU ca nu vrea populația sa se racordeze ! Iar calitatea apei menajere nu atinge nici măcar acest standard ...
Simplu:
(3 Iulie 2023, 20:54)
In ,,orasul"Cazanesti este dezastru cu asa zisa canalizare!
Stefan:
(3 Iulie 2023, 19:58)
Dacă sunteți atât de corecți, ieșiți pe teren! Veți avea mari surprize, dar nu aveți tupeu! În secunda 2 când veti pune întrebări, veți fi închiși!
Stefan:
(3 Iulie 2023, 19:55)
In 30 de ani , doar in anii electorali, au făcut ceva pentru comuna!Asfaltări, șanțuri, e.t.c! Scurgeri, doar așa de ochii lumii! ! Vine an electoral, se va mai face ceva! Asta, au făcut cei aflați la putere, din partidele care conduc tara! Să mai avem încredere? Din punctul meu de vedere, niciodată! Votez AUR!
F.N.:
(3 Iulie 2023, 17:38)
Dar la Scanteia ce se intampla,nimeni nu spune nimic. Chinuiala mare de cativa ani,laude si atat. Intrebare pt.dna.primar,pe cand estimati ca va fi gata si functional, sistemul de canalizare? Oare raspund tot eu,la anul inainte de alegeri! Mira-masi!
Nutii spaima Constitutii:
(3 Iulie 2023, 13:16)
Nu e in regula ce zice dl. Teculescu. Cel putin 80% din propietarii de fose septice au betonat DOAR peretii acestora. Adica toata mizeria lichida se scurge in pamant in apa freatica. Fara tratarea apei menajere NU DIMINUAM POLUAREA!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 28 Aug 2026
342 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Procedură redirecționare impozit (profit sau micro)

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost aprobat Formularul 177-«Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microintreprinderilor ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2022, 17:20
(7350 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Luni, 17 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29689, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de duminică, 16 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2022, 16:20
(2352 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

De marți, 18 octombrie 2022, orele 23,00, până miercuri, 19 octombrie 2022, ora 5,00, în municipiul Fetești se vor realiza lucrări de conectare a sistemului de alimentare cu apă nou executat la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2022, 13:50
(3782 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că duminică, 16.10.2022, a demarat Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2022. Cuantumurile ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2022, 12:20
(12257 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 16 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29684, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 15 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2022, 16:40
(2243 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 15 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 29684, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 14 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2022, 16:20
(3395 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 14 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29684, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de joi, 13 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 16:15
(2644 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prof. dr. Constantin Dulcan, invitat la «Salonul Anual de Carte»

Luni, 17 octombrie a.c., în cadrul «Salonului Anual de Carte», organizat la Slobozia, se va desfășura conferința «Despre frumusețea vieții! Experiențe de schimbare a alimentației care au schimbat vieți ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 15:45
(10020 vizualizări - 2 comentarii)


AJOFM Ialomița: 29 de absolvenți, selectați în vederea ocupării unui loc de muncă

Vineri, 14 octombrie a.c., s-a desfășurat bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița. La nivelul județului, până la data desfașurării ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2022, 15:30
(7733 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bilanțul perchezițiilor organizate de polițiști

Ialomița: Bilanțul perchezițiilor organizate de polițiști

Peste 37000 de lei, 4000 de euro, 1 pistol, 3 arme tip airsoft, obiecte contondente precum și documente de interes operativ au fost ridicate în urma celor 26 de percheziții domiciliare efectuate joi, 1 ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 18:15
(3539 vizualizări - 5 comentarii)


Căutați de autoritățile germane, identificați de polițiștii din Urziceni

Doi bărbați de 21 și 33 de ani, pe numele cărora autoritățile judiciare din Germania au emis mandate europene de arestare pentru comiterea infracțiunii de «tentativă de omor», au fost identificați de polițiști ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 18:00
(3993 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescent urmărit de polițiști după ce a furat o mașină

Un adolescent de 15 ani din Fetești s-a ales cu un dosar penal după ce în seara zilei de miercuri, 12 octombrie a.c., a furat o mașină din fața porții unui cetățean din municipiu. Acesta a fost prins de ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 17:30
(5191 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Joi, 13 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29680, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 12 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 16:20
(2395 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o locuință în Fetești

Incendiu la o locuință în Fetești

Două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o bucătărie și o anexă gospodărească la Fetești. Au ars bucătăria și o anexă gospodărească în ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 14:15
(3199 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


ISU Ialomița: «Ziua Internațională pentru Reducere a Riscurilor la Dezastre»

Aniversată la 13 octombrie, «Ziua Internațională pentru Reducere a Riscurilor la Dezastre» marchează modul în care oamenii și comunitățile din întreaga lume depun eforturi pentru reducerea expunerii la ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 14:10
(10230 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Femeie salvată dintr-o fântână

Luciu: Femeie salvată dintr-o fântână

O misiune dificilă și de amploare, dar cu un final fericit, au avut echipajele de pompieri din Slobozia și Țăndărei. Astfel, miercuri, 12 octombrie a.c., în jurul orelor 15,20, prin apel la numărul unic ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 13:55
(6417 vizualizări - 0 comentarii)


26 de percheziții domiciliare la Bărbulești și Urziceni

Joi, 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au pus în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară, dintre care 16 în municipiul Urziceni și 10 în comuna Bărbulești. În urma descinderilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2022, 10:30
(3421 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea delicvenței juvenile și siguranța în școli, în atenția prefectului de Ialomița

Prevenirea delicvenței juvenile și siguranța în școli, în atenția prefectului de Ialomița

Miercuri, 12 octombrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Echipei Interinstituționale pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenței ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 17:10
(9456 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Apa noastră cea de toate zilele»

Miercuri, 19 octombrie a.c., între orele 15,00-17,00, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va organiza evenimentul «Apa noastră cea de toate zilele»-o dezbatere despre reabilitarea sistemului național ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 16:25
(9747 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 12 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29675, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de marți, 11 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 16:15
(1942 vizualizări - 0 comentarii)


Ajutoare materiale și financiare oferite de parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia

Ajutoare materiale și financiare oferite de parohiile din cadrul Protopopiatului Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor și în coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, conform rapoartelor trimestriale de activitate, parohiile ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 14:50
(10451 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Subvenții acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă implementează la nivel național, prin intermediul agențiilor județene, proiectul «PROACCES 4-Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri», proiect ce ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 14:40
(11522 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ANOFM subvenție


Percheziții domiciliare la Țăndărei și Fetești

Miercuri, 12 octombrie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 8 percheziții domiciliare, în municipiul Fetești și orașul Țăndărei, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 11:30
(6982 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști

Efective din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe raza comunei Bordușani, un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, în timp ce oferea spre vânzare din interiorul unui autoturism articole de îmbrăcăminte ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 19:20
(7965 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pe DN2, la intersecția cu DN1D, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 19:10
(3164 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Marți, 11 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29673, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de luni, 10 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 16:15
(1485 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Membrii Uniunii Județene a Pensionarilor Ialomița și cei ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Ialomița, alături de alte asociații care susțin drepturile pensionarilor au organizați marți, 1 ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 15:00
(9761 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1042 de permise de conducere, emise în luna septembrie 2022

Potrivit datelor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, în luna septembrie 2022, la nivelul județului Ialomița au fost emise 1042 permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 14:45
(10736 vizualizări - 0 comentarii)


38 de mașini electrice, înmatriculate Ialomița

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis 18 numere de înmatriculare de culoare verde pentru proprietarii unor autoturisme electrice. Reamintim ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 14:30
(13989 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrână de 82 de ani, violată de un tânăr de 19 ani

Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv la Slobozia după ce, în noaptea de duminică spre luni, 9/10 octombrie a.c., a violat o bătrână de 82 de ani, domiciliată în comuna Munteni Buzău. Polițiștii susțin ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 13:30
(8089 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Celentano în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean noaptea ca hoții ! în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mari în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Simo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Viorica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Toma credinciosul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mioara în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetateanu.net în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Popa prostu' ( jocul ) în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...