Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrațiile din Ialomița trăiesc din mila Statului

Ne paște Regionalizarea

Administrațiile din Ialomița trăiesc din mila Statului

Regionalizarea României este o idee recurentă la nivelul Politicii și Adminis­trației. Indiferent de varianta propusă, în funcție de numărul de locuitori sau prin reformă ad­ministrativă, Ialo­mița se va număra printre jude­țele care își pierd autonomia. Un argument în favoarea acestei afirmații îl reprezintă faptul că fondurile anuale acordate de la Bugetul de Stat pentru susținerea celor 66 de auto­rități pu­blice locale sunt aproape egale cu veniturile încasate de către aceste administrații din taxe și im­pozite! De asemenea, Recensământul din 2022 confirmă faptul că populația Ialomiței a scăzut în ultimii 10 ani cu 8,51%, iar în județ există cel puțin 3 localități cu o populație mai mică de 1000 de locuitori.

Uniunea bate șaua ca să priceapă administrația locală Propulsată ca subiect de dezbatere pu­blică în 2011, Regionalizarea României revine în actualitate. Conform declarațiilor publice de la acest moment, Regionalizarea reprezintă «un proces obligatoriu», iar ter­menul stabilit pentru demararea acestui proces este anul 2024, după Alegeri. Una dintre rațiunile care impun dema­rarea acestui proces este necesitarea reducerii cheltuielilor bugetare. Printre scenariile vehiculate la nivel central se numără reducerea numărului de Consilii Județene la 15, comasarea administrațiilor locale în care există mai puțin de 5000 de locuitori și desființarea serviciilor admi­nistrative în localitățile care au mai puțin de 1000 de locuitori. În felul acesta, susțin reprezentanții Guvernului, atât numărul de angajați, cât și cheltuielile administrative, vor fi reduse cu 15%. Indiferent de formula care va fi agreată, administrațiile județene și locale resping în bloc această idee. Ialomița nu face excepție de la această regulă, indiferent de statutul unității administrativ-teritoriale sau de numărul de locuitori.

Cifrele nu mint Potrivit datelor oficiale gestionate de către Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului va­loarea taxelor și impozitelor colectate în 2022 este cu numai 11 milioane de lei mai mare decât sumele alocate de la Bugetul de Stat pentru asigurarea bugetului anual al acestor localități. Concret, la nivelul celor 66 de administrații locale, în anul 2023, s-au încasat 384,588 mili­oane de lei din taxe și impozite locale, în vreme ce statul a contribuit la susținerea buge­te­lor acestor localități cu 373,655 milioane de lei. Pe cale de consecință, în majoritatea localităților din Ialomița, sumele acordate de Stat sunt egale sau mai mari cu sumele colectate din taxe și impozite. Iată câteva exemple: Ciochina (2,86 milioane de lei-taxe și impozite locale vs 3,59 milioane de lei-sume alocate de la Bugetul de Stat), Manasia (3,26 milioane de lei-taxe și impozite locale vs 4,57 milioane de lei-sume alocate de la Bugetul de Stat), Munteni Buzău (2,75 milioane de lei-taxe și impozite locale vs 4,74 milioane de lei-sume alocate de la Bugetul de Stat), Grivița (2,83 milioane de lei-taxe și impozite locale vs 3,52 milioane de lei-sume alocate de la Bugetul de Stat), Gârbovi (3,10 milioane de lei-taxe și impozite locale vs 3,60 milioane de lei-sume alocate de la Bugetul de Stat), șamd. Una dintre cauzele acestui fenomen îl repre­zintă gradul mic de colectare a acestor taxe și impozite. În ultimii ani, gradul de încasare a taxelor și impozitelor locale, la nivelul județului Ialomița, nu a depășit 60%.

Prea puțini pentru administrație proprie Dacă în cazul performanțelor admi­nistra­tive cifrele, deși clare, pot fi interpretate sau răstălmăcite, în cazul celui de-al doilea criteriu, cel al numărului de locuitori, situația e fără echivoc. Conform Recensământului din 2021, ale cărui re­zultate au fost publicate în anul 2022, populația județului Ialomița a scăzut în perioada 2011-2021 de la 274148 la 250816 de locuitori, respectiv cu 8,51%. De asemenea, merită menționat faptul că populația județului îmbătrânește, chiar dacă în cadrul Regiunii Sud Muntenia, Ialomița rămâne «cel mai tânăr județ», cu o medie de vârstă de 42,3 ani. În aceste condiții, numărul localităților care au în jur sau mai puțin de 1000 de locuitori a crescut. Astfel, pe «primul loc» se situează comuna Ciocârlia, unde trăiesc 732 de locuitori. Pe locul următor este Drăgoești (839 de locuitori), Buești (940 de locuitori), apoi Colelia (1035 de locuitori), Sărățeni (1125 de locuitori), Albești (1143 de locuitori), șamd. În context, reamintim faptul că singurele comune din Ialomița care au peste 5000 de locuitori sunt Bărbulești (8404) și Făcăeni (5097), urmate de Bordușani, cu 4834 de locuitori. O altă precizare necesară este aceea că orașele Fierbinți-Târg, Amara și Căzănești nu îndeplinesc condițiile legale în vigoare pentru a rămâne orașe.

Guvernul prorogă anual articolul 31 din Legea 273
Evident, asigurarea bugetelor de subzistență ale localităților din Ialomița este posibilă prin grija Guvernului. Însă, în con­formitate cu Legea 273 privind finanțele publice locale, art. 33, alin 2, «sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale vor fi repartizate pe județe, potrivit următoarelor criterii: a) capacitatea financiară determinată pe baza impozitului pe venit încasat pe locuitor, în proporție de 70% (...)». În condițiile în care covârșitoarea majoritate a admi­nistrațiilor locale din Ialomița nu ating acest nivel de încasare a taxelor și impozitelor, Ministerul Finanțelor prorogă anual acest articol, asigurând supra­viețuirea unor administrații care sunt, înainte de toate, neperformante. În aceste condiții, cu sau fără acordul administrațiilor județene și locale, regionalizarea poate deveni o soluție. Rămâne de văzut dacă în anul 2024 sau când va fi, deja, prea târziu.

25 Septembrie 2023, 10:50 (5509 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Ialomița «dispare» în proiectele de Regionalizare
Ialomița nu vrea Regionalizare

Comentariile cititorilor:


opinie:
(27 Septembrie 2023, 13:21)
Nu se justifica in niciun fel UAT-uri sub 5000 de locuitori. Apar cheltuieli mari cu aparatul administrativ, primar, viceprimar, secretar. consilieri, referenti, director de scoala, bibliotecar, soferi... Nu se vede calitatea serviciilor, nu au pregatire, practic nu au ce face in 8 ore... Dar salariul merge.
Sat Bataluri:
(27 Septembrie 2023, 11:01)
Primăria Com.Albești,își impozitează abuziv de 22 ani,locuitorii!A impozitat ani de zile fără să țină cont de rang și zonă așa cum spune legea!Practic ia impozitat pe cei din satul Bataluri,de 5 ori mai mult,ca fiind comună,deșii în acel sat nu au nici o utilitate!Aflându-se și la 3 km, de cel mai apropiat magazin!
Hei:
(26 Septembrie 2023, 20:18)
Populație in scădere ! Bugetarii se înmulțesc !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15143 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10620 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13427 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(14910 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(9993 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(14337 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14166 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12113 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11367 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13150 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12315 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12074 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15581 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(15010 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13206 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13103 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(12994 vizualizări - 0 comentarii)


Eleve, victime ale traficului de minori

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 18:01
(11976 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți implicați în accident

Doi conducători auto, aflați sub influența băuturilor alcoolice, au fost implicați într-un accident rutier. De reținut că unul dintre aceștia nu poseda permis de conducere. Așadar, miercuri, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 17:12
(14339 vizualizări - 0 comentarii)


S-a predat singur

Miercuri, 24 decembrie a.c., în jurul orei 7.30, la Poliția Municipiului Slobozia s-a prezentat Marian P., de 36 ani, din municipiul Slobozia, urmărit din luna februarie 2009. Bărbatul se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 15:00
(14905 vizualizări - 2 comentarii)


Moș Crăciun jandarm

Moș Crăciun jandarm

Cu ocazia Sărbătorilor Crăciunului, jandarmii ialomițeni i-au luat locul lui Moș Crăciun și au împărțit cadouri copiilor cu dizabilități din cadrul Fundației «Trebuie» Fetești. Copiii, într-un cadru emoționant ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 14:27
(12434 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11862 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11092 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14201 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13685 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11782 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14743 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12701 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11499 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(13822 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
[email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...