Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

PUBLICITATE ONLINE

ANUNȚ PUBLIC

DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Slobozia în ședință ordinară pentru data de 19 decembrie 2024

Primarul Municipiului Slobozia, județul Ialomița,
Având în vedere:
Prevederile art. 133, alin. (1), art. 134, alin. (1), lit. a), alin. (2), alin. (3), lit. a) și alin. (5) din Codul Administrativ,
DISPUN: 
Art. 1.-Se convoacă în ședință ordinară consilierii Consiliului Local al Municipiului Slobozia, în data de 19 decembrie 2024, orele 16,00, la Sala de ședințe a Consiliului Local din incinta Primăriei Municipiului Slobozia.
Art. 2.-Proiectul ordinii de zi, precum și comisiile de specialitate cărora le vor fi trimise spre avizare proiectele de hotărâri, sunt prevăzute în anexa ce face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3.-Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi transmise prin e-mail consilierilor locali și vor fi postate pe site-ul primăriei www.municipiulslobozia.ro-secțiunea-„Consiliul Local“, subsecțiunea-„Ședințele Consiliului Local“.
Art. 4.-Consilierii locali vor putea formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri cu maxim 24 de ore înainte de data ședinței, conform prevederilor art. 36, alin. (14), din HCL nr. 193/30.10.2019 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului Local Slobozia.
Art. 5.-Prevederile prezentei dispoziții se vor aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia și pe site-ul propriu www.municipiulslobozia.ro, prin grija Compartimentului „Proceduri administrative și Secretariat Consiliul Local“.

PRIMAR, Potor Dănuț Alexandru
Contrasemnează, Secretar General al Municipiului Slobozia, jur. Tudoran Valentin

PROIECTUL ORDINII DE ZI al ședinței ordinare din data de 19.12.2024, orele 16,00

1. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 28 noiembrie 2024.
2. Aprobarea Procesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Local Slobozia din data de 6 decembrie 2024.
3. Proiect de hotărâre privind atribuirea directă în concesiune a unei suprafețe de 7 mp din domeniul privat al Municipiului Slobozia către SC ASMAR TRADE SRL.
4. Proiect de hotărâre privind emiterea avizului Consiliului Local Slobozia pentru prestarea activităților de servicii funerare de către SC ALEX EUROPASS SRL.
5. Proiect de hotărâre privind emiterea avizului Consiliului Local Slobozia pentru prestarea activităților de servicii funerare de către SC PETRACOM SRL pentru obiectivul situat în municipiul Slobozia, șoseaua Călărași nr. 7, județul Ialomița.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei cu ordinea de prioritate pentru acordarea locuințelor sociale în anul 2025.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea repartizării unei locuințe de serviciu situate în Municipiul Slobozia.
8. Proiect de hotărâre privind scutirea Fundației „New Life“ de la plata impozitului pe clădiri și terenul aferent pentru imobilele proprietatea fundației situate în Municipiul Slobozia, în anul 2025.
9. Proiect de hotărâre privind acordarea scutirilor prevăzute de art. 456 alin. (2) lit. d) și ale art. 464 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Asociației Județene de Fotbal Ialomița, pentru anul 2025.
10. Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2025.
11. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe cladireșsi terenul aferent începând cu anul 2025, pentru imobilul situat în Slobozia, str. V. Alecsandri, nr. 15.
12. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe teren începând cu anul 2025, pentru imobilul situat în Slobozia, șos. Ciulniței, tarla 718, parcela 7.
13. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2025, pentru imobilul situat în Slobozia, str. Viitor, nr. 7.
14. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădire și terenul aferent începând cu anul 2025, pentru imobilul situat în Slobozia, str. Ștefan cel Mare, nr. 23A.
15. Proiect de hotărâre privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Slobozia pentru anul școlar 2025-2026.
16. Proiect de hotărâre privind desemnarea unor noi membri din rândul consilierilor locali, care să facă parte din Comisia pentru evaluarea și asigurarea calității educației în unitățile de învățământ.
17. Proiect de hotărâre privind completarea HCL 300/ 28.11.2024 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Slobozia în cadrul Comisiei de analiză a dosarelor depuse în vederea repartizării unor locuințe sociale.
18. Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 305 din data de 28.11.2024 privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local Slobozia în cadrul Comisiei sociale de analiză a dosarelor depuse în vederea repartizării unor locuințe realizate de către Agenția Națională pentru Locuințe.
19. Proiect de hotărâre privind constituirea unui drept de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață de 85 mp situat în municipiul Slobozia, B-dul Unirii, nr. 9A, identificat cu număr cadastral 34457, în favoarea societății Divi Dental Clinic SRL.
20. Întrebări. Interpelări. Puncte de vedere.

13 Decembrie 2024, 14:10 (717 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Peste 8,1 milioane de lei, sprijin financiar pentru deșeurile de origine animală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor APIA, joi, 11 februarie 2010, peste 8,1 milioane de lei, reprezentînd sprijinul financiar acordat pentru activitatea de neutralizare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 15:18
(12899 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea criminalității, în atenția polițiștilor din Țăndărei și Urziceni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, începînd cu ora 24,00, efective din structurile de siguranță publică, investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 13:45
(10695 vizualizări - 0 comentarii)


Mediul de afaceri, în derivă: Ziua și firma suspendată

Economia județului se prăbușește. Datele statistice întocmite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lunii ianuarie 2010, reliefează cît de critică este situația economică a firmelor ialomițene ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:16
(12346 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și inundații

În urma cantităților însemnate de precipitații căzute la sfîrșitul săptămînii precedente, dar și a topirii zăpezilor, două străzi din municipiul Fetești au fost inundate sîmbătă, 13 februarie a.c.. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:14
(12559 vizualizări - 0 comentarii)


11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:09
(16779 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:29
(15972 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:28
(14662 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13419 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12483 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10648 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(12938 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16415 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14755 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17143 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12433 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(11937 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14823 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12265 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12251 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15136 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10113 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16731 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12703 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(12933 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(11999 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(12695 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15082 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12168 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13312 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13068 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...