Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Angajați lăsați fără drepturi salariale prin dispozițiile fostei șefe a DSP Ialomița

Angajați lăsați fără drepturi salariale prin dispozițiile fostei șefe a DSP Ialomița

Fosta șefă a Direcției de Sănătate Publică Ialomița, Marinela Radu este parte în mai multe litigii care au legătură cu activitatea pe care a desfășurat-o la DSP Ialomița. Obiectul cauzelor ar viza, în mare parte, diminuarea sau tăierea unor sporuri salariale ori a altor beneficii de aceeași natură ale angajaților pe care i-ar fi considerat «incomozi». Efectele acestor acțiuni pun acum presiune pe actuala conducere a Direcției de Sănătate Publică Ialomița Ialomița care, în anumite cercuri, s-ar plânge de faptul că este copleșită de «belelele» moștenite...

 

Marinela, în război cu sindicaliștii Sindicatul SANITAS-filiala Ialomița este una dintre cele mai puternice entități sindicale care susțin interesele angajaților din sistemul medical sau cel al asistenței sociale din Ialomița. Estimativ, entitatea sindicală ar reprezenta interesele membrilor săi în 10 litigii prin care sunt atacate deciziile și dispozițiile Marinelei Radu, pe vreme în care aceasta era directoare exe­cutivă la Direcția de Sănătate Publică Ialo­mița. Cu privire la deciziile și dispozițiile atacate, sindicaliștii le consi­deră «părtinitoare», «discreționare» și «nejustificate». În mare parte, acestea vizează diminu­area sau tăierea de sporuri sau a altor beneficii de natură salarială, sindicaliștii SANITAS considerând acțiunile ilegale. La toate acestea s-ar adăuga și câteva angajări «pe pile», reclamate, de asemenea, în instanță... O mare parte din aceste procese au fost deja câștigate, unele fiind pe rolul Judecătoriei Slobozia sau al Tribunalului Ialomița. Urmările deciziilor luate de Marinela Radu pun acum presiune pe actuala directoare executivă, Nela Ștef. Speriată de valul de sentințe prin care DSP Ialomița ar trebui să plătească re­troactiv beneficii salariale pierdute, aceasta s-ar fi declarat «depășită de situație» și ar fi anunțat chiar o renunțare la funcție...

 

Epidemia de rujeolă și sporurile tăiate Unul dintre procesele ce au ca obiect o dispoziție a Marinelei Radu privind tăierea unor sporuri salariale destinate angajaților a fost înregistrat la finele anului 2024 pe rolul Tribunalului Ialomița și este încă în judecată. Acțiunea, susținută de sindicatul SANITAS-filiala Ialomița, vizează tăierea unor sporuri salariale pentru cadrele medicale ale Compartimen­tului Supraveghere și Control Boli Transmisibile care au monitorizat evoluția epidemiologică a rujeolei, pe teritoriul județului Ialomița. În perioada decembrie 2023-august 2024, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă pe întreg te­ritoriul țării. Ca urmare a acestei decizii, Ministerul a dispus ca angajaților din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, ce lucrează activ la monitorizarea evoluției epidemiologice (efectuează vaccinuri, catagrafiază populația nevaccinată și intră în contact cu persoanele bolnave), să le fie acordat un spor salarial de 55%. În Ialomița, Direcția de Sănătate Publică a avut 10 angajați care se încadrau în dispoziția Ministerului (10 asistente medicale și un medic). Cele 11 cadre medicale au beneficiat de aceste sporuri în perioada 1 ia­nuarie-30 aprilie 2024, după care plata a fost sistată, deși ar fi trebuit acordată până în august 2024. Aflată la conducerea DSP Ialomița în perioada respectivă, Marinela Radu a motivat tăierea spo­rurilor invocând un proces de executare silită inițiat de alți angajați de­ranjați de tăierea altor sporuri salariale, aflat pe rolul Judecătoriei Slobozia, precum și lipsa de fonduri pentru plata sporurilor.

 

Bani pentru directoare și funcționarii preferați În documentele anexate dosarului în­registrat pe rolul instanței, angajații ne­mulțumiți arată faptul că motivele invocate de Marinela Radu prin dispoziția care i-a lăsat fără sporuri salariale nu se justifică. Astfel, procesul de executare silită s-a suspendat până la soluționarea altor cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată. Suspendarea a fost dispusă în aprilie 2024, dată la care Marinela Radu a dispus încetarea plății sporurilor. Mai mult, în cuprinsul acelorași documente se arată faptul că lipsa fondurilor nu se justifică în condițiile în care sporul de 55% a fost încasat de directoarea executivă Marinela Radu și de funcționari «agreați» de ea. «Direc­torul executiv, directorul exe­cutiv adjunct și funcționarii publici înca­drați în cadrul structurii de Control în Sănătate Publică au beneficiat de un spor pentru situațiile de risc epidemiologic, pe toată perioada stării de epidemie, din 5 decembrie 2023 și până la 27 august 2024» potrivit cererii de chemare în judecată. În tot acest timp, angajații rămași fără spo­ruri au gestionat 700 de cazuri de rujeolă confirmate pe teritoriul județului Ialomița.

 

Tribunalul Ialomița poate sesiza Curtea Supremă Având în vedere obiectul dosarului și sincopele reclamate, Tribunalul Ialomița ar putea sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție motivând «dezlegarea unor chestiuni de drept». Practic magistrații ialomițeni cer o opinie Curții Supreme cu privire la soluționarea acestui dosar. Controversa născută în această cauză este legată de contactul direct cu persoanele bolnave de rujeolă (aspect pe care unele dintre asistentele medicale l-au realizat) sau dacă sporul poate fi acordat și celor care au monitorizat epidemia din birou, așa cum a făcut Marinela Radu.

28 Aprilie 2025, 07:55 (17952 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Zeci de procese în instanță intentate de profesori
Polițiștii ialomițeni își primesc drepturile salariale în «rate»
Marinela a transformat angajații DSP în paznici

Comentariile cititorilor:


Pt cetățeanu :
(28 Aprilie 2025, 15:28)
La Fierbinți!
Rodica :
(28 Aprilie 2025, 13:02)
Uraaaa scăpăm de scorpie a luat o înainte că nu o mai ține conducerea județului și că i e frică
Anca:
(28 Aprilie 2025, 11:18)
Păi cum a fost Marinela e si noua directoare puse de partid nu ca ar fi competente.si angajați sa nu se mai plângă ca și așa nu fac nimic si doar iau salariul.
cetateanu:
(28 Aprilie 2025, 09:08)
marinelo marinelo ai fugit de la dsp de raspundere pe unde esti acum nu mai faci ce vrei tu

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

6 Octombrie 2026, 18:50


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(302 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(970 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1178 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(623 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(678 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(779 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(649 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(689 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(904 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(727 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(812 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1832 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1247 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1918 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1615 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1841 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1937 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2119 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2283 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2448 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2769 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2250 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(2013 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4526 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...