Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

«Bărbulești, Please!»

«Bărbulești, Please!»

Undeva, în partea de Vest a Ialomiței, există singura localitate din județ unde populația a crescut: Bărbulești. Astfel, potrivit Recensământului din 2021, populația comunei Bărbulești se ridică la 7878 de locuitori, în creștere față de Recensământul anterior din 2011, când au fost înregistrați doar 5902 de locuitori. Revenind, la Alegerile Locale din 9 iunie 2024, în fruntea localității a fost (re)ales primarul Vasile Liță. Acesta a candidat de unul singur din partea PSD și, firesc, a câștigat, be­neficiind de cele 1197 de voturi ale unor localnici. Desigur, alături de cei 15 consilieri locali social-democrați înscăunați la aceleași Alegeri Locale...

 

La Bărbulești nu există austeritate!

Așa cum vă spuneam și oricum știați, locuitorii majoritari din Bărbulești sunt romi (82,51%), fiind înregistrată și o mi­noritate de români (1,22%), pentru 16,24% necunoscându-se apartenența etnică. Mai mult, dacă vă interesează, din punct de vedere confesional, cei mai mulți dintre bărbuleșteni s-au declarat «penticostali» (77,63%), «ortodocșii» fiind minoritari (6,07%), pentru restul de 16,25%, cei fără apartenență etnică, nefiind știută nici apartenența confesională.
Comunitatea a decis ca pesedistul Vasile Liță să fie din nou primarul Bărbuleștiului pentru mandatul 2024-2028. Și pentru acest an 2025, mai mult ca niciodată, edilul Vasile Liță demonstrează alegătorilor că a meritat, din plin, să fie reales. Căci, cu ocazia Zilelor comunei Bărbulești, social-democratul Vasile Liță a demarat pregă­tirile de-acum câteva luni, cam de când se tot turuie la televizor despre austeritate și dificultățile financiare de care se tot împiedică guvernanții. Dar la Bărbulești nu există probleme econo­mico-financiare, prosperitatea localității revărsându-se la fiecare colț de stradă. Drept urmare, încă de prin martie, Primăria a investit în două rânduri în achiziția de «bănci stradale», fiind cumpărate vreo 350 de bucăți în valoare de aproape 265 mii de lei. Firma este relevantă în context, fiind din Slatina/Olt și numindu-se Silver Titanic Capital SRL. Apoi, același social-democrat primar Vasile Liță, la început de iunie 2025, a achiziționat de la aceeași firmă Silver Capital Consult SRL probabil tot stocul de scaune din plastic, adică vreo 500 a 110 lei/bucată. Mai departe, tot pe la început de iunie și tot de la aceeași firmă, Silver Capital Consult SRL Slatina/Olt, s-a trecut la achiziția de mese, corturi și alte foișoare. Adică, «foișor cu masă și 2 buc băncuțe învelit cu tablă» (12 a câte 5550 lei/bucată, total 66600 lei), «mese rotunde» (20 a câte 1200 lei/bucată, total 24000 lei), «corturi evenimente» (2 a câte 12500 lei/bucată, total 25000 lei; 2 a câte 15000 lei/bucată, total 30000 lei), «cort evenimente hexagonal» (2 a câte 10000 lei/bucată, total 20000 lei), precum și, foarte important!, de la aceeași firmă Silver Capital Consult SRL Slatina/Olt, «mochetă pentru corturi de evenimente» (500 mp a câte 80 lei/mp, total 40000 lei). Să completăm cu achiziția la foc automat a unor «stații de autobuz» (4 a câte 8800 lei/bucată, total 35200 lei), precum și cumpărarea de «limitatoare de viteză» (20 a câte 2200 lei/bucată, total 44000 lei). Nu le inventariam și pe acestea dar suntem convinși că edilul PSD Vasile Liță s-a gândit la afluența vizitatorilor de Zilele comunei Bărbulești și, cu siguranță, a rugat aceeași firmă Silver Capital Consult SRL Slatina/Olt să facă livrările în cauză. Nu suntem la fel de convinși că tocmirea MS Croitorii Prestcons SRL Florești/­Prahova pentru «LUCRĂRI DEGAJARE VEGETAȚIE BĂRBULEȘTI» are vreo conexiune cu evenimentul menționat mai sus, dar nu băgăm mâna-n foc că alocarea sumei de aproape 420 mii de lei chiar nu are legătură. Suntem însă siguri că angajarea serviciilor de catering cu firma Mario Market Divers SRL Gura Văii/Buzău, pentru «doar» 120000 lei, se impunea pentru Zilele comunei Bărbulești. Astfel, vor fi 3000 de porții a câte 40 lei/bucată pentru invitați, acestea conținând «3 mici x 7 lei/buc., 2 cârnați pleșcoi x 6 lei/buc., incl. pâine și muștar, 1 răcoritoare/apă x 7 lei/buc. 0,5 l». Și, ca să fiți liniștiți, edilul social-democrat Vasile Liță s-a gândit la toate, «scenotehnica» Zilelor comunei Bărbulești va fi asigurată de First Stage Events SRL Buzău contra modicei sume de 33000 lei (în acești bani sunt cuprinse scena, lumini profesionale, microfoane, șamd).
Acestea fiind spuse, reprezentanții Primăriei Bărbulești și edilul PSD Vasile Liță în mod special invită la evenimentul sfârșitului de lună iulie 2025 auditorii Curții de Conturi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, procurorii DIICOT și, dacă este posibil, măcar o oficialitate a Direcției Naționale Anticorupție. Zilele comunei Bărbulești merită o astfel de mediatizare, în condi­țiile în care UAT Bărbulești mai nou își dorește «Elaborarea Planului de Acțiune privind Energia Durabilă și Clima», ade­rarea UAT Bărbulești la Convenția Pri­marilor la nivel European fiind principa­lul deziderat al edi­lului PSD Vasile Liță (cost elaborare aceste documente strategice: fix 150000 lei).

22 Iulie 2025, 09:45 (7693 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Ro:
(24 Iulie 2025, 15:06)
Sunt sigura ca toate s-au cumparat din bani stransi din impozite si taxe....de la localnici.
Ion:
(24 Iulie 2025, 10:29)
Despre calea ferată dinspre Amara Slobozia,desi prima trecere de nivel a devenit nefolositoare de ani de zile,prin staționarea unor vagoane de marfă înspre Slobozia Nouă și creșterea vegetației pe întreg terasamentul,se menține semnalizată cu Indicator Trecere de cale ferată fără barieră,obligând șoferii să oprească.
Urzicenean:
(22 Iulie 2025, 16:20)
De ce va mirați?;toate se fac cu știința unora... Zilele comunei chiar sunt frumoase. Nu e că la Slobozia un spectacol de 3 zile pentru că unii sași ia bani. Aici e cu cantare religioasă de pocăiți. La Slobozia e cu bairam mare de manele. Mare bucurie la oameni. Bine că sunt bani pentru prostiile astea.acum pe seceta care se anunță. Mari liderii ăștia.si mici de tot ca suflete
Mary :
(22 Iulie 2025, 11:23)
Mergeți la Barbulești și o să vă încânte trecerea peste calea ferată. Câte fițe și fițoși au fost și sunt în fruntea orașului, nu au reușit să facă o asemenea trecere peste calea ferată. Spre Amara este o aventură să traversezi calea dublă de cale ferată. Ai noștri edili nu simt, de parcă circulă cu elicopterul. Mai, știi??!! Bravo, primarului din Bărbulești!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 14 Sep 2026
143 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10215 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9754 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10764 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15440 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15777 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14713 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16661 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12641 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12740 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13802 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13012 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13548 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14576 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12932 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15599 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12418 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14502 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13716 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14205 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16088 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16242 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31977 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14124 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15129 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18533 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17723 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14803 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(15997 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17135 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22801 vizualizări - 26 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat contribuabil în Prefectura Ialomița cere Primăriei Slobozia să revoce acordarea terenurilor pentru tinerii din oraș contribuabil în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Riveran în Strada Pescăruș din Țăndărei, complet modernizată pentru a deservi un nou centru comercial Cetatean în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Anonymus în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița Gigel în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Ioan în Soluții alternative pentru alimentarea cu apă a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Nela în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Vali Predescu în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene @parinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean contribuabil în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița părinte în Inspectori școlari schimbați din funcții, după revenirea Luminiței Barcari la conducerea Învățământului ialomițean Cetatean în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...