Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Turul României s-a terminat cu o adevărată sărbătoare ciclistă în centrul Capitalei

Turul României s-a terminat cu o adevărată sărbătoare ciclistă în centrul Capitalei

Comunicat de presă/București, 15 septembrie 2025

O caravană formată din 150 de cicliști, 90 de mașini și 25 de motociclete a străbătut 830 de km la Turul României, cea mai importantă competiție ciclistă autohtonă, organizată în perioada 10 - 14 septembrie, de Federația Română de Ciclism, împreună cu Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, partener principal co-organizator. Pe lângă spectacolul sportiv de elită, în orașele gazdă au avut loc 7 curse de masă, pentru amatori de toate vârstele, la care au participat peste 1000 de copii și aproape 700 de pasionați peste 16 ani. Cea mai mare participare a fost înregistrată în Capitală, unde peste 1200 de fani ai ciclismului și-au scos bicicletele și au onorat prin pedalat sosirea Turului României.

La startul ediției cu numărul 57 a Turului României s-au prezentat 25 de echipe - patru din România, câte trei din Ungaria, Italia și Austria, două din Germania și câte una din Statele Unite ale Americii, Polonia, Bulgaria, Spania, Bahrain și Cehia, plus echipele naționale ale României, Poloniei, Greciei și Turciei.

Format din 5 etape, Turul României a început la Craiova, a ajuns pentru prima dată în istorie la Slobozia și a revenit în localități cu tradiție precum Râmnicu Vâlcea, Pitești, Brașov și Buzău. Astfel, „Mica Buclă“ a propus încă o ediție ce a îmbinat performanța sportivă cu promovarea unor zone cu potențial turistic și cultural deosebit. Fiecare etapă a Turului României 2025 a pus în valoare zone reprezentative pentru cultura și natura țării: Horezu-simbol al ceramicii românești, Topoloveni-recunoscut pentru magiunul său tradițional, Voinești-„inima livezilor din Dâmbovița“, Masivul Bucegi-una dintre cele mai apreciate destinații montane, Lacul Siriu sau noul pod peste Dunăre de la Brăila. Finala de la București a adus și ea o premieră istorică: circuitul a parcurs integral Calea Victoriei.

„Sunt bucuros că am ajuns cu bine la finalul unei ediții care a pus în valoare zone superbe din România, dincolo de performanțele celor 150 de rutieri. De asemenea, mă bucur că am reușit, împreună cu minunata noastra echipă, să organizăm în paralel cele 7 evenimente conexe, printre care noua cursă a amatorilor din București, unde s-au înscris cca. 650 de entuziaști ai ciclismului. Le mulțumesc partenerilor noștri de la Auchan și Agenția Națională pentru Sport, dar și celor peste 150 de membri ai echipei de organizare, fără de care n-am fi putut pune pe picioare acest proiect. Privim optimiști spre 2026, când sperăm să venim cu un alt traseu epic pentru sportivi și publicul nostru!“, spune Cătălin Sprînceană, Președintele Federației Române de Ciclism.

„Turul României din acest an ne-a demonstrat încă o dată forța extraordinară a sportului de a uni oameni, comunități și valori. A fost, fără îndoială, cea mai bună ediție de până acum-o ediție în care am văzut energie, pasiune și performanță la cel mai înalt nivel. Felicitări și mulțumiri tuturor echipelor implicate de la FRC, Auchan și parteneri, dar și sportivilor care au făcut un spectacol de excepție! Ne bucurăm că suntem parte din poveste și că am putut contribui la un eveniment care devine, de la an de an, un veritabil motiv de mândrie națională, un vector important pentru brandul de țară!“-Tiberiu Dănețiu, Director Corporate Affairs and Retail Media Auchan România, coordonator proiect Turul României din partea Auchan.

Clasamentul general al ediției cu numărul 57 a Turului României a fost câștigat de italianul Cesare Chesini, de la echipa MBH Bank Ballan CSB, care a fost lider și în clasamentul celui mai bun tânăr sub 23 de ani, iar vedeta ediției a fost irlandezul Seth Dunwoody, de la echipa Bahrain Victorious Development Team, lider în nu mai puțin de trei clasamente: al cățărătorilor, al sprinterilor și în clasamentul pe puncte. Cel mai bun român, Mattew-Denis Piciu, de la MENtoRISE Teem CCN, a făcut o figură bună și în clasamentul general, unde s-a clasat pe locul 5.

Podium clasament general:
1. Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB)
2. Colin Stüssi (Team Vorarlberg)
3. Alvaro Sagrado (Illes Balears Arabay)

Câștigători tricouri și trofee:
• Clasament general: Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB)
• Clasament pe puncte: Seth Dunwoody (Bahrain Victorious Development Team)
• Clasament cățărători: Seth Dunwoody (Bahrain Victorious Development Team)
• Clasament sprinturi: Seth Dunwoody (Bahrain Victorious Development Team)
• Cel mai bun tânăr U23: Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB)
• Cel mai bine clasat român: Mattew-Denis Piciu (MENtoRISE Teem CCN)
• Cea mai bună echipă: lIlles Balears Arabay

Rezultatele complete sunt publicate pe site-ul oficial al cursei. Galerii foto din fiecare etapă sunt disponibile pe pagina de Facebook Tour of Romania. Fotografiile pot fi folosite gratuit de către echipe și mass-media, dar trebuie să includă watermark-ul „Turul României“ așa cum apare pe Facebook.

Pentru a încuraja mersul pe bicicletă și un stil de viață sănătos, ediția din acest an a inclus șapte curse de masă, gratuite, pentru pasionații de ciclism de toate vârstele: 4 curse ale copiilor în Râmnicu Vâlcea, Buzău, Slobozia și București și, în premieră, 3 curse pentru pasionații de peste 16 ani: King of the Mountain (Pasul Dichiu), King of the City (Slobozia) și King of the Capital (București). Participarea din ce în ce mai numeroasă la cursele de copii (peste 1000, în ciuda faptului că 2 dintre curse au fost în timpul săptămânii) și la cele dedicate cicliștilor peste 16 ani (aproape 700, cu un record de peste 400 de participanți în Capitală), reflectă nu doar apetitul pentru competiții de acest fel, ci și creșterea fenomenului ciclist în România.

Din acest punct de vedere, Turul României este un vehicul extraordinar de promovare a ciclismului în rândul maselor, pentru că se desfășoară pe un „stadion“ de sute de km și ajunge la fiecare ediție în altă parte a țării. Iar cifrele din “bucătăria“ turului confirmă că avem de-a face cu un eveniment unic:
• 180 de oameni în echipa de organizare
• 440 de oameni, 90 de mașini și 25 de motociclete în caravana Turului
• 1.200 de camere de hotel închiriate
• 7.800 litri de apă
• 7.250 litri de benzină
• 5.500 metri de garduri
• 1.500 metri de bandă întinsă pe traseu

Turul României 2025 a fost transmis în direct de Prima Sport 3 și a putut fi urmărit, de asemenea, pe www.turulromaniei.ro, precum și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan România. De asemenea, au fost difuzate rezumate zilnice pe programul TVR 1.

Sponsorii evenimentului: YoPro, Rexona, Clear, Pedigree, M&M’s, Stay Strong, Cristim, Orange, Elit, Pizza Guseppe, Pepsi, Home Garden, Delikat, Born Winner, Hochland, Mondelez, Gold Nutrition.
Partener mobilitate: Petrom
Mașina oficială: Suzuki
Apa oficială: Dorna
Partener tehnic: Bellotto
Parteneri media: Prima Sport (partener principal), TVR

Despre Turul României
Inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă“ a organizat, în 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București, însă competiția a fost pusă pe pauză 3 ani mai târziu, din cauza Primului Război Mondial. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a reluat ideea, organizând prima competiție ciclistă națională-Turul României, supranumită și „Mica Buclă“. Competiția figurează în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008, iar din 2019 este organizată în parteneriat cu Auchan România. Mai multe informații despre Turul României 2025 pe: www.turulromaniei.ro și pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/tourofromaniaofficial.

15 Septembrie 2025, 12:05 (11760 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Rezultatele etapei 3-Turul României 2025
150 de cicliști din 13 țări pornesc miercuri, 10 septembrie, în Turul României, cel mai important eveniment de ciclism al țării
Cea mai lungă probă a Turului României 2025: 212 km între Buzău și Slobozia, cu traversarea spectaculoasă a Dunării

Comentariile cititorilor:


F:
(20 Septembrie 2025, 02:52)
Un eveniment ce a pus Slobozia pe harta!felicitari!
Rică:
(16 Septembrie 2025, 08:16)
Trebuie să mulțumim organizatorilor pentru liniștea care s-a abătut peste oraș în ziua de sâmbătă până la orele 16:00, timp în care nici o mașină nu a circulat pe buleverdul Matei Basarab și a fost o liniște ca în codru! LA MAI MULTE!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
291 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16560 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12526 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12605 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13689 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12908 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13168 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14443 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12811 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15476 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12294 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14415 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13599 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14076 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(15961 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16106 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31592 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14038 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(14952 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18357 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(17540 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14697 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(15893 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(16993 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22534 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17058 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17707 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17171 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18626 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17082 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17852 vizualizări - 3 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...