Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

INVESTIȚII NEFUNCȚIONALE la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

INVESTIȚII NEFUNCȚIONALE la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

În anul de grație 2014, admi­nistrația locală din orașul Fierbinți-Târg semna un contract de finanțare europeană pentru construcția unui campus școlar, destinat Liceului Tehnologic din localitate. Astăzi, o parte din investițiile realizate pe bani europeni sunt nefuncționale. Problemele au apărut imediat după ce lucrările s-au finalizat. Proiectul a costat peste 13 milioane de lei, iar astăzi despre eșecul acestei investiții nu răspunde nimeni. Școala trebuie să se descurce singură să protejeze două clădiri pe care nu le poate utiliza.

 

Eșecul investițional al administrației locale Și atunci, ca și acum, Primăria Fierbinți-Târg era condusă de social-democratul Iusein Iuksel. În 2014, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Muntenia Sud, administrația locală a primit peste 13 mi­lioane de lei pentru construirea unui campus școlar, dotat cu internat și cantină pentru elevi, în incinta Liceului Tehnologic din localitate. Inaugurate oficial în 2017, cele două sunt și astăzi nefuncționale. Școala nu a putut obține autorizațiile de securitate la incendiu și cele sanitare de funcționare, pentru că problemele în legătură cu aceste construcții au apărut imediat după ce au fost inaugurate. În cazul cantinei, de exemplu, este vorba despre infiltrații ale apei din pânza freatică în subsolul imobilului, iar din cauza acestei situații Direcția de Sănătate Publică Ialomița a refuzat categoric să elibereze autorizația sanitară. În lipsa autorizației DSP, oficialii ISU Ialomița au refuzat la rândul lor să elibereze auto­rizația de securitate la incendiu. În același timp, internatul stă închis, pe de o parte din cauza unor probleme tehnice care fac imposibile obținerea avizelor ISU și DSP, iar pe de altă parte pentru că școala nu a reușit să atingă obiectivul stabilit în proiectul de finanțare, acela de a ajunge la numărul de elevi necesar care să beneficieze de serviciile internatului. «Figurăm ca „inactivi“ în lista pe care Inspectoratul Școlar Județean Ialomița o are cu unitățile avizate sau nea­vizate DSP și ISU pentru că aceste obiective sunt, de fapt, nefuncționale. Și așa au fost de la bun început. Noi am făcut demersuri, chiar în ultimii 5 ani de mai multe ori, către Primărie pentru a le utiliza, însă nu am primit nici până acum un răspuns...» susțin reprezentanții Liceului Tehnologic al orașului Fierbinți-Târg.

 

Condiții moderne, lacătul pe ușă Atât cantina, cât și internatul construite la Fierbinți-Târg pe bani europeni au beneficiat de cele mai noi echipamente la momentul în care lucrările s-au terminat. Astăzi acestea se uzează moral și fizic, atâta timp cât construcțiile stau cu lacătul pe ușă. În cadrul cantinei s-ar putea servi masa pentru elevi, mai ales că unitatea de învățământ este înscrisă în Programul «Masa Caldă». Pentru că școala, deși are cu ce, nu poate prepara alimentele, administrația a luat decizia ca elevii să primească în schimbul alimentelor calde sandvișuri, distribuite cu ajutorul unei firme de catering. «Ne-ar fi plăcut să putem prepara mâncarea aici la cantină, mai ales că are destule dotări, dar este nefuncțională... Așa că elevii primesc sandvișuri. Este adevărat că Pri­măria ne-a susținut în eforturile noastre de a acorda aceste alimente tuturor elevilor din cadrul liceului, indiferent de vârstă...» mai spun reprezentanții Liceului Tehnologic din Fierbinți-Târg. Chiar și spațiul din internat ar putea fi utilizat mai eficient, prin amenajarea de laboratoare pentru elevi, mai ales că unitatea de învățământ a primit echipamente digitale și auxiliare școlare noi, prin proiectul implementat la nivel județean de Consiliul Județean Ialomița. Din păcate, nimeni nu răspunde astăzi pentru acest eșec investițional.

 

Performeri la robotică Tratați cu indiferență de autoritățile locale și județene, elevii din Fierbinți-Târg arată însă că le place să învețe. Școala a înființat, cu forțe proprii, un Club de Robotică, iar elevii pasionați de tehnologie învață alături de profesorii lor cum să realizeze roboți. Eforturile co­piilor au fost premiate la nivel național în cadrul concursurilor de profil.

 

Proiect în atenția Curții de Conturi
În 2019, ziarul nostru scria despre o investiție realizată la Fierbinți-Târg de administrația locală condusă la vremea respectivă de actualul edil Iusein Iuksel. În 2015, acesta a împrumutat 10 milioane de lei de la Trezoreria Statului pentru realizarea obiectivului «Înființare și modernizare Școala de Arte și Meserii Fierbinți-Târg». În 2019, auditorii ialomițeni ai Camerei de Conturi Ialomița susțineau că aproape 15% din suma împrumutată a fost cheltuită în mod ilegal. Exprimată în cifre, este vorba despre suma de 1,4 milioane de lei. Raportul Camerei de Conturi Ialomița a fost contestat în instanță, iar Primăria Fierbinți-Târg a fost obligată să restituie cei 1,4 mi­lioane de lei.

24 Noiembrie 2025, 07:55 (2025 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Sală de sport transformată în sală de forță la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg
Conflict politic deschis la Fierbinți-Târg
Hotărâre ilegală pentru scutiri de taxe la Fierbinți-Târg

Comentariile cititorilor:


Mafia ialomițeană :
(25 Noiembrie 2025, 10:37)
Iuksel este unul dintre penalii pe care procuratura i-a protejat ținând dosarele la sertar până la prescriere.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17010 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17321 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16772 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18149 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(16868 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(16640 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17370 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18582 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(16673 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17007 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(15960 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18481 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(19802 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17742 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(19919 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19450 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(18887 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18217 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17332 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18369 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(17561 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17611 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(45981 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17323 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18673 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18425 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19591 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20027 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19517 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20284 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...