Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Judecătorii ialomițeni au pierdut procesul în care solicitau bani după desființarea Birourilor Electorale de Circumscripție din Ialomița

Judecătorii ialomițeni au pierdut procesul în care solicitau bani după desființarea Birourilor Electorale de Circumscripție din Ialomița

În 2024, pe baza unor sesizări, Biroul Electoral Central a decis desființarea Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Ialomița și a Birourilor de Circumscripție Electorală din toate localitățile județului. Activitatea acestor entități a fost coordonată de judecători din Ialomița, dar și din alte județe, aleși în funcțiile de președinte și locțiitori. Desființarea Birourilor Electorale de Circumscripție i-a lăsat pe magistrați fără aceste funcții. Pe cale de consecință, aceștia au acționat în instanță 6 instituții centrale și locale, printre care se numără Guvernul României, Autoritatea Electorală Permanentă sau Instituția Prefectului Ialomița, solicitând plata unor despăgubiri materiale. Procesul magistraților ialomițeni s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, alături de cel al judecătorilor din Giurgiu. Cei din Ialomița au pierdut procesul și au atacat sentința la Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

O decizie «istorică» În 2024, la câteva săptămâni de la înființarea Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Ialomița și Birourilor Electorale de Circumscripție, la Biroul Electoral Central au fost depuse mai multe contestații prin care a fost reclamat modul în care au fost trași la sorți președinții și locțiitorii acestora în cadrul respectivelor entități, fiind astfel încălcat principiul teritorialității. Pe cale de consecință, Biroul Electoral Central a validat favorabil contestațiile și a decis desființarea Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Ialomița, dar și a Birourilor Electorale de Circumscripție din fiecare localitate în parte. După această decizie, președinții și locțiitorii acestora au fost retrași din funcții, fiind reluată procedura de numire a unor alți președinți și locțiitori. Încălcarea princi­piului teritorialității a fost demonstrată prin faptul că o parte dintre magistrații desemnați atât în cadrul BEJ Ialomița, cât și în Birourile Electorale de Circumscripție erau aduși din alte județe. La momentul respectiv, decizia a fost una «istorică» având în vedere că niciodată Biroul Electoral Central nu a emis o astfel de dispoziție.

 

Acțiune în instanță pentru drepturi salariale Activitatea președinților și locțiitorilor acestora, în cadrul Birourilor Electorale de Circumscripție, este remunerată. Până la momentul desființării, magistrații ialomițeni rămași fără funcții ar fi trebuit să încaseze o parte din aceste venituri. Desființarea entităților i-a lăsat însă fără respectivele venituri. Pe cale de consecință, judecătorii au acționat în instanță 6 instituții centrale și locale, solicitând plata acestor bani. Instituțiile acționate în instanță sunt, printre altele, Guvernul Românei, Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă și Instituția Prefectului Județul Ialomița. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești și a fost conexată cu o solicitare similară, venită din partea ma­gistraților din județul Giurgiu. În primă instanță, Curtea de Apel Ploiești a dat câștig de cauză doar magistraților din Giurgiu. Judecătorilor din Ialomița le-a fost respinsă acțiunea. Magistrații din Ploiești au desființat cererea de chemare în judecată precizând că acțiunea este «neîntemeiată». În urmă cu o săptămână, potrivit informațiilor oficiale, magistrații din Ialomița au atacat sentința nefavorabilă a Curții de Apel Ploiești. Procesul se judecă acum la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar hotărârea Curții Supreme va fi și definitivă. În ultima perioadă, ÎCCJ s-a pronunțat de mai multe ori în cauze cu obiect similar, dând dreptate judecătorilor care au atacat soluțiile nefavorabile pe care le-au primit în cadrul instanțelor de rang inferior.

 

Proces pierdut și la Tribunalul Dâmbovița
Acțiunea aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești nu este însă unica prin care judecătorii din Ialomița solicită acordarea unor drepturi salariale. Un astfel de proces a fost înregistrat și pe rolul Tribunalului Dâmbovița. Singura dife­rență dintre această cauză și cea judecată la Curtea de Apel Ploiești este că procesul înregistrat la Tribunalul Dâmbovița are legătură cu veniturile salariale pe care judecătorii le încasează din activitatea pe care o desfășoară în calitate de magistrați. Tribunalul Dâmbovița a respins însă acțiunea invocând intervenția prescripției. «Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind perioada anterioară datei de 28.12.2020 și respinge cererea ca fiind prescrisă pentru perioada anterioară acestei date» au motivat judecătorii din Dâmbovița respingerea cererii de chemare în judecată a magistraților ialomițeni.

7 August 2026, 10:20 (976 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
234 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(13773 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(14680 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(10937 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(10456 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(14309 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13246 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10439 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10132 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9640 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10666 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15327 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15679 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14641 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16585 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12544 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12638 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13717 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12950 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13188 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14468 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12819 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15490 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12306 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14430 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13623 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14094 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(15978 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16119 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31643 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14056 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...