Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Slobozia, egala Chindiei Târgoviște

Fotbal feminin

Slobozia, egala Chindiei Târgoviște

Fetele de la Activ Slobozia parcurg cel mai bun sezon din scurta istorie a clubului. Asocierea cu FCSB-ul lui Gigi Becali pare să fi fost de bun augur. Pentru prima dată, echipa antrenată de Marius Chițoiu și manageriată de Daniela Ioniță nu are absolut nicio emoție legată de retrogradare. Desigur, au apărut și ceva înfrângeri, dar e greu să ții pasul cu echipe ca Farul Constanța care nu numai că tinde să promoveze, dar va deveni, în scurt timp, una dintre forțele fotbalului feminin, așa cum se întâmplă deja la masculin. FCSB (Activ) Slobozia se găsește, după 14 meciuri, pe locul 5, fix la mijlocul clasamentului, cu 17 puncte. La acest bilanț a contribuit și rezultatul de egalitate înregistrat... [citește_tot_articolul]

9 Mai 2023, 15:10 (4042 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Oana Dumitru, vicecampioană balcanică

Lupte libere

Oana Dumitru, vicecampioană balcanică

În perioada 4-7 mai 2023, orașul Seres, din Grecia, a găzduit Campionatul Balcanic de lupte adresat juniorilor sub 15 și sub 17 ani. Județul Ialomița a fost reprezentat de doi sportivi, ambii pregătiți de antrenorul Marian Moraru. Oana Dumitru, legitimată la CS Amara, a concurat în cadrul turneului «U15», categoria 58 kg. A avut o evoluție foarte bună, ajungând până în finala competiției. Oana Dumitru a cucerit medalia de argint și, implicit, titlul de vicecampioană balcanică. Un rezultat notabil a fost și locul 4 obținut de Alexandru Minea. Sportivul legitimat la CSM Unirea Slobozia a concurat în turneul «U17», la categoria 48 kg. Acest rezultat a avut o semnificație aparte pentru Alexandru,... [citește_tot_articolul]

9 Mai 2023, 14:20 (4606 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, la turneul final de fotbal feminin

Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, la turneul final de fotbal feminin

Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia a bifat o nouă performanță în competițiile sportive școlare. Echipa «U16» de fotbal feminin (clasele a IX-a și a X-a) a obținut calificarea la tur­neul final al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, unde se vor duela cele mai bune 8 licee din țară. Echipa Liceului Tehnologic a câștigat faza pe Euro­regiune, disputată în localitatea ialomițeană Jilavele. Echipa din Slobozia a trecut cu 3-1 de cea din Giurgiu, cu 6-0 de Teleorman și cu 4-2 de Prahova. Profesorii Marius Chițoiu și Mihai Florea, sub a căror îndrumare s-a obținut această calificare, s-au bazat pe următoarele sportive: Cosmina Racman, Ștefania Mocăniță, Ionela Mocăniță, Alexandra Golgovici... [citește_tot_articolul]

9 Mai 2023, 13:05 (9932 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Sportivii «Cetății Dojo», printre performerii Campionatului Mondial

Kempo

Sportivii «Cetății Dojo», printre performerii Campionatului Mondial

Campionatul Mondial de Kempo, competiție de amploare ce a adunat la start sportivi din peste 50 de țări, a fost organizat, anul acesta, în Portugalia. Județul Ialomița a fost reprezentat de sportivii Clubului «Cetatea Dojo» Gârbovi. Au intrat în competiție Annemary Neculai, Cristian Dumitru, Daniel Dumitru, dar și coordonatorul delegației, Sensei Marian Neculai. Cei patru sportivi ialomițeni s-au făcut remarcați prin numărul impresionant de medalii pe care l-au obținut. Astfel, Annemary Neculai a obținut trei medalii de bronz, Cristian Dumitru-două medalii de bronz, iar Daniel Dumitru-o medalie de bronz. Remarcabilă și prestația Senseiului Marian Neculai, care a cucerit o medalie de aur, două... [citește_tot_articolul]

9 Mai 2023, 11:40 (4827 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

REPORTAJ

Miruna și Sarah, de trei ori olimpice naționale

Miruna și Sarah, de trei ori olimpice naționale

Miruna Costache e elevă în clasa a VII-a. Sarah Tudorache e în clasa a VI-a... Miruna e subțire ca o tijă de crin. Sarah e grațioasă și cuminte. Învață la Școala Gimnazială nr. 3 Slobozia. Și par ireale. De fapt, chiar sunt! Pentru că amândouă sunt olimpice naționale. Fiecare la câte trei materii! Unele nici nu sunt în manualele școlare... Miruna la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, la cea de Fizică... și la Franceză! Sarah la Română, Cultură și Spiritualitate și Lectura ca Abilitate de Viață. Iar Sarah tocmai a aflat că e cea mai bună din țară la Olimpiada de Cultură și Spiritualitate Românească, la grupa ei de vârstă. Amândouă sunt mândria părinților, a profesorilor și a comunității... [citește_tot_articolul]

8 Mai 2023, 15:05 (6097 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«Comisia Dytras» a abandonat ancheta administrativă de la stația de epurare a orașului

Slobozia așteaptă de 13 ani adevărul

«Comisia Dytras» a abandonat ancheta administrativă de la stația de epurare a orașului

bonus: «Scheleții politici» din dulapul Urban SA

În mai 2022, administrația locală anunța înființarea unei Comisii care va verifica stadiul fizic, tehnic și financiar al investiției realizate în 2011 la stația de epurare a orașului Slobozia, supra­numită «Comisia Dytras». La un an distanță de la înființarea acesteia, Comisia nu s-a întrunit niciodată. «Pentru „Comisia Dytras“ nu există un rezultat întrucât Primăria Slobozia nu ne-a pus la dispoziție documentele pentru a analiza situația proiectului...» susține administratorul public al județului și șeful «Comisiei Dytras», Alexandru Potor. În replică, administrația locală susține că niciunul dintre membrii Comisiei nu a solicitat documente privitoare la investitiția derulată în perioada 200... [citește_tot_articolul]

8 Mai 2023, 10:55 (9679 vizualizări - 4 comentarii)

EVENIMENT

Programul «ELENA», funcțional și la Fetești

Bani europeni pentru școli și grădinițe

Programul «ELENA», funcțional și la Fetești

Peste 3,1 milioane de lei este valoarea fondurilor europene aferente contractelor de finanțare pe care administrația locală din Fetești le-a semnat pentru eficientizarea energetică a două școli și a unei grădinițe. Banii vor fi acordați prin Programul «ELENA», gestionat la nivel județean prin interme­diul Consiliului Județean Ialomița. Contractele de finanțare ce vizează unitățile de învățământ din Fetești au fost semnate, urmând ca în perioada următoare să se desfășoare procedura de licitație publică pentru desemnarea constructorilor.

Reabilitarea energetică a unităților de învățământ... [citește_tot_articolul]

7 Mai 2023, 13:25 (3871 vizualizări - 1 comentariu)

POLITICĂ

USR acuză PNL/PSD de politizarea Legii Educației

USR acuză PNL/PSD de politizarea Legii Educației

PSD și PNL au blocat la sfârșitul lunii aprilie 2023 amendamentele USR privind autonomia școlilor de a decide ce profesori angajează. USR Ialomița condamnă, alături de parlamentarii USR, stoparea acestui proces de moder­nizare a învățământului românesc fără de care «orice discuție despre autonomia școlilor este pură ipocrizie».

Încă un pas înapoi Modernizarea învățământului românesc nu se poate face fără a lăsa școlilor libertatea de a angaja profesori performanți și dedicați meseriei, susține public USR. Parlamentarii USR au depus o serie de amendamente care ar fi permis creșterea... [citește_tot_articolul]

6 Mai 2023, 17:40 (4469 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Primăria Țăndărei a cheltuit 13,3 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor

Primăria Țăndărei a cheltuit 13,3 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor

Programul multianual de asfaltare a străzilor din Țăndărei se apropie de final. Adminis­trația locală a orașului a făcut publice stadiul lucrărilor de asfaltare pentru ultimele cinci străzi din cele 28 incluse în acest proiect. Valoarea totală a execuției este de 13,3 milioane de lei.

Investiții în infrastructura rutieră Programul multianual al Pri­măriei Țăndărei ce vizează moder­nizarea străzilor din oraș a fost con­ceput în anul 2021. Toate arterele de circulație incluse în cadrul pro­iectului prezentau un coeficient ri­dicat de degradare și aveau nevoie de reparații. În urma analizei... [citește_tot_articolul]

6 Mai 2023, 12:20 (4453 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Vizită de lucru a ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja, la Slobozia

Vizită de lucru a ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja, la Slobozia

Vineri, 5 mai 2023, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a efectuat o vizită de lucru în municipiul Slobozia. Alături de primarul orașului, Dragoș Soare, acesta s-a întâlnit cu reprezentanții Combinatului Chimic «Nitramonia» și cu elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea».

Sprijin pentru dezvoltarea economică a Sloboziei Vizita ministrului Digitalizării, Sebastian Burduja, a debutat la Combinatul Chimic «Nitramonia». Oficialul guvernamental a discutat cu reprezentanții societății despre problemele pe care le întâmpină și a promis faptul că va căuta soluții... [citește_tot_articolul]

5 Mai 2023, 18:15 (11463 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

«Importurile cerealelor ucrainene în România, suspendate!»

Deputatul PSD Ștefan Mușoiu

«Importurile cerealelor ucrainene în România, suspendate!»

Insistențele ministrului PSD al Agriculturii privind aplicarea regu­lilor europene pentru stoparea invaziei cerealelor ucrainene pe piețele din România generează primele rezultate. Deputatul PSD Ștefan Mușoiu susține că noile măsuri protejează fermierii români în decursul acestui an agricol. «Importurile de cereale din Ucraina către piețele noastre vor fi sistate până cel puțin la data de 5 iunie 2023. (...) Și, grație negocierilor, avem la dispoziție și posibilitatea prelungirii până la sfârșitul anului a acestui termen!» declară public deputatul social-democrat.

Prima veste bună pentru fermieri... [citește_tot_articolul]

5 Mai 2023, 15:05 (4231 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Consiliul Județean Ialomița închiriază fostul sediu al BCR cu 10 milioane de lei

Consiliul Județean Ialomița închiriază fostul sediu al BCR cu 10 milioane de lei

Administrația ju­dețeană va cheltui 276556,50 de lei lunar pentru închirierea fostului sediu al BCR. Anunțul de atribuire a spațiului a fost făcut public pe 23 aprilie 2023, după aprobarea proiectului de hotărâre privind condițiile de închiriere în cadrul șe­dinței Consiliului Județean Ialomița din martie 2023. Contractul de închiriere va intra în vigoare la sfârșitul acestui an, iar perioada de închiriere este de 3 ani. Valoarea totală a acestui contract de închiriere este de 9,9 milioane de lei la care se adaugă cheltuielile de întreținere.

Consilierii județeni votează cu «dedicație»... [citește_tot_articolul]

5 Mai 2023, 10:50 (10267 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Mininistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: «Pe parcursul acestei luni va fi dat în circulație!»

Pasajul Dranja se pregătește de inaugurare

Mininistrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: «Pe parcursul acestei luni va fi dat în circulație!»

În timpul unei vizite de lucru pe șantierul Pasajului Drajna, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat faptul că obiectivul ar putea fi deschis circulației la în cursul acestei luni. Termenul final al investiției este sfârșitul lunii iunie 2023.

Peste 98 milioane de lei pentru Pasajul Drajna Lucrările pentru Pasajul peste linia de cale ferată București-Constanța din zona localității Drajna au debutat în ianuarie 2022. În cadrul fiecărei vizite desfășurată pe șantier, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a avansat mai multe termene în ceea ce privește finalizarea... [citește_tot_articolul]

4 Mai 2023, 18:05 (15410 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Tânăr din Slobozia, cercetat pentru «pornografie infantilă»

Trimis în judecată la Călărași

Tânăr din Slobozia, cercetat pentru «pornografie infantilă»

Un tânăr din Slobozia, anchetat de DIICOT-Biroul Teritorial Călărași, este acuzat că a spart 500 de conturi de Facebook aparținând unor minore, pe care le obliga să îi trimită imagini compromițătoare. După ce ar fi intrat în posesia fotografiilor și filmulețelor, acesta ar fi început să le șantajeze. Dosarul penal a fost trimis în judecată la Tribunalul Călărași.

Dosar în curs de soluționare Cazul care se judecă în prezent la Tribunalul Călărași a debutat în anul 2016. Procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Călărași au instrumentat activitatea infracțională a numitului E.F.C.... [citește_tot_articolul]

4 Mai 2023, 15:10 (5169 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Balta «Valea Ciorii» este disputată în instanță de pretinși proprietari

De 30 de ani

Balta «Valea Ciorii» este disputată în instanță de pretinși proprietari

Scandal cu braconieri, dosare penale și autorizații de mediu emise la limita legii pentru Lacul «Valea Ciorii», din apropierea loca­lității cu același nume. Patru societăți își dispută în instanță dreptul de proprietate asupra întinderii de apă, în suprafață de 122,18 ha, și se acuză reciproc de practici ilegale. Început în urmă cu aproape 30 de ani, litigiul pare imposibil de stins.

Război în instanță pe malul apei Lacul «Valea Ciorii», din care fac parte Acumulă­rile «Valea Ciorii» și «Valea Lată Sărată», a aparținut până în 1990 Întreprinderii Piscicole Ialomița. După 1991, societatea... [citește_tot_articolul]

4 Mai 2023, 11:05 (15627 vizualizări - 9 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

APIA Ialomița a înregistrat primele cereri pentru acordarea ajutoarelor din sectorul cerealier

APIA Ialomița a înregistrat primele cereri pentru acordarea ajutoarelor din sectorul cerealier

Începând cu data de 24 aprilie 2023, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește cereri pentru compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli pentru compensarea cheltuielilor privind depozitarea grâului obținut anul trecut din producție proprie. În Ialomița, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost depuse 25 de solicitări, pentru o cantitate de grâu depozitată de peste 33 mii de tone. Data limită de depunere a cererilor este 11 mai 2023 inclusiv.

Sprijin financiar de urgență pentru fermieri Puternic afectați de importul de cereale din Ucraina, fermierii... [citește_tot_articolul]

3 Mai 2023, 13:20 (15220 vizualizări - 5 comentarii)

EVENIMENT

Spitalele ialomițene nu pot realiza investigații CT

Spitalele ialomițene nu pot realiza investigații CT

Cele trei aparate computer-tomograf, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia și Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești, nu pot fi utilizate în momentul de față. În timp ce la Slobozia problema este generată de o defecțiune tehnică, la Fetești lipsa personalului medical de specialitate face imposibilă punerea în funcțiune a aparatului. Împreună toate cele trei echipamente medicale au costat aproximativ 1 milion de euro.

Pacienți transferați către alte spitale Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost prima unitate medicală din Ialomița care a beneficiat de un aparat... [citește_tot_articolul]

2 Mai 2023, 18:55 (10555 vizualizări - 6 comentarii)

EVENIMENT

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, acuzată că a organizat o dezbatere publică-simulacru

AER Muntenia Sud amenință cu instanța

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița, acuzată că a organizat o dezbatere publică-simulacru

AER Muntenia Sud, organizație neguver­­namentală înființată pentru a susține lupta civică împotriva poluării, susține că va acționa în instanță Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița. Obiectul acestui litigiu îl reprezintă dezbaterea publică organizată de APM Ialomița la începutul lunii aprilie 2023 în cazul Clean Tech Ciulnița. Membrii Asociației susțin că angajații APM Ialomița au redactat procesul-verbal de ședință anterior desfășurării acesteia. Cauza AER Muntenia Sud este susținuă de către senatorul AUR Adrian Costea, care a cerut public expli­cații instituției cu privire la acuzațiile formulate.

Căinii latră, Clean Tech Ciulnița merge mai departe... [citește_tot_articolul]

2 Mai 2023, 17:20 (11180 vizualizări - 7 comentarii)

SPORT

Bine că s-a terminat

Fotbal, Liga a II-a, FK Csikszereda-Unirea Slobozia 3-1

Bine că s-a terminat

În sfârșit, competiția nu ne mai chinuie! Pentru Unirea Slobozia, campionatul Ligii a II-a se termină la capătul a 11 meciuri fără victorie, bilanț rar întâlnit la o echipă care a avut ca obiectiv clasarea în prima treime a clasamentului. Prăbușiți motivațional după ratarea play-off-ului, galben-albaștrii s-au străduit din greu să termine onorabil acest sezon. Au ieșit vreo două meciuri bunicele și, în rest, prestații mediocre care au îndepărtat publicul de echipă. Unirea s-a hrănit în play-out din «grăsimea» acumulată în sezonul regulat, în a doua parte a competiției echipa noastră reușind doar 3 puncte. În fine, s-a terminat, iar vestea bună este că ne vom regăsi, și în viitorul... [citește_tot_articolul]

2 Mai 2023, 14:55 (4141 vizualizări - 3 comentarii)

SPORT

Situația dojenilor, tot mai complicată

Fotbal, Liga a III-a, FC Voluntari 2-Recolta Gheorghe Doja 5-1

Situația dojenilor, tot mai complicată

A plecat Cristea, a plecat Ionescu, iar la Recolta Gheorghe Doja a rămas un gol imens pe banca tehnică. Situația critică a echipei ialomițene s-a resimțit vizibil în meciul din deplasare, cu echipa satelit a Voluntariului. Deși este alcătuită din jucători tineri, formația ilfoveană a dovedit mai multă maturitate în joc decât echipa noastră. Recolta a intrat pe teren în următoarea alcătuire: Oprea-Comșa, Ene, Șerban, Andrei-Alexe-Tănase, Răduca, Drăgan, Țicu-Năstase. Au mai jucat Petre, Popescu și Anton. Voluntariul a început în forță meciul, iar George Merloi a dovedit că este unul dintre cei mai tehnici mijlocași ofensivi din fotbalul românesc, doar anumite conjuncturi făcând ca acesta să nu... [citește_tot_articolul]

2 Mai 2023, 13:05 (4339 vizualizări - 4 comentarii)

Marți 22 Sep 2026
217 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Incendiu la Gârbovi

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orelor 12,30, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și un echipaj SMURD au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 18:30
(3374 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Platonești: Accident rutier soldat cu o victimă

Marți, 16 iulie a.c., în jurul orei 13,50, un autoturism care se deplasa pe direcția de mers Movila-Platonești a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un parapet aflat pe marginea șoselei. ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 18:25
(3967 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 16 iulie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 21 de ani, din Făcăieni, în timp ce șofa pe raza localității de domiciliu deși anterior consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2019, 18:20
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Nereguli constatate la taximetriștii slobozeni

Luni, 15 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au acționat pe raza municipiului pentru verificarea legalității transportului public de persoane în regim de taxi. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:50
(4788 vizualizări - 1 comentariu)


Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Cotorca: S-au ciocnit 5 mașini, două victime

Luni, 15 iulie a.c., în jurul orei 06,30, pe raza localității Cotorca s-a produs o coliziune între 5 autovehicule. Pentru salvarea celor două victime, o femeie de 23 de ani și un bărbat de 41 de ani, au ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:35
(3726 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cotorca accident


Gârbovi: Tânăr prins la volan cu un pistol

Sâmbătă, 13 iulie a.c., în jurul orelor 21,00, în urma unui control în trafic, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gârbovi au depistat un tânăr, de 18 ani, care deținea în habitaclul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:30
(3740 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi pistol


Ordin de protecție pentru un tată agresor din Cosâmbești

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fierbinți Târg au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat din Cosâmbești după ce acesta și-ar fi agresat fiica. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:25
(5460 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În perioada 12-14 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 56 de ani, în timp ce conduceau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:20
(5043 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permis de conducere pe drumurile publice

Doi bărbați, de 32 de ani, din Țăndărei, și de 44 de ani, din Căzănești, au fost depistați de polițiștii ialomițeni vineri, 12 iulie a.c., în timp ce șofau pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:15
(5527 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat depistat la volanul unui vehicul neînmatriculat

Duminică, 14 iulie a.c., polițiștii rutieri din Urziceni au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din Urziceni, care avea autorizația de circulație provizorie expirată din ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:10
(3407 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Fii inteligent, nu fi violent!»

În perioada 1 iulie-30 septembrie 2019, Poliția Municipiului Slobozia desfășoară campania «Fii inteligent, nu fi violent!». Principalele obiective ale polițiștilor de Ordine Publică sunt reprezentate de ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2019, 18:05
(2886 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Familia Sohodoleanu
anunță cu nesfârșită
durere trecerea în
neființă a celui
care a fost
Gheorghe Sohodoleanu ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2019, 11:05
(5714 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Minor prins la volan cu 107 km/h!

Joi, 11 iulie, în orașul Țăndărei, polițiștii rutieri au oprit în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 107 km/h. În urma verificărilor efectuate, au constatat că la volanul mașinii se afla ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 19:30
(3623 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Beat la volan, a acroșat o mașină parcată

În miezul nopții de joi spre vineri, 11/12 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea pe strada Gării, din Țăndărei, a unui accident soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 19:25
(3168 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 15-19 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2019, 19:20
(5705 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,89%

Conform informațiilor oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la sfârșitul lunii mai 2019, rata șomajului a fost de 4,89%. Exprimat în cifre acest procent arată că peste ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 20:15
(3309 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 31 iulie 2019, termen limită pentru depunerea Declarației Unice

Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii din județul nostru cu privire la faptul că termenul limită pentru depunerea Declarației unice este data de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 20:10
(4264 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Consultări la nivel național cu reprezentanții mediului de afaceri

Reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au continuat seria întâlnirilor organizate în toate județele țării cu membrii mediului de afaceri. Alături de oficialii Ministerului Finanțelor Publice s-au ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2019, 20:05
(3816 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Toate focarele de Pestă Porcină Africană, stinse

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, despre  situația ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2019, 18:10
(4157 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Arestat pentru «conducere fără permis»

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Traian, pe numele căruia Judecătoria Făurei a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 19:50
(6556 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 8-12 iulie, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 19:45
(6775 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Axintele

Joi, 4 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 6 percheziții pe raza localității Axintele la persoane bănuite de comiterea unor furturi din locuința unei persoane din localitatea Horia. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 19:40
(4904 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni premiază spiritul civic

Vineri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni din cadrul IPJ Ialomița au premiat doi ialomițeni pentru spiritul civic de care au dat dovadă. Astfel, un tânăr de 15 ani, din Slobozia, și o femeie de 26 ani ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 19:35
(3754 vizualizări - 1 comentariu)


Stejaru: Autoturism răsturnat, patru persoane rănite

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut vineri, 5 iunie 2019, la intrare în localitatea Stejaru. Din primele informații, este vorba despre un automobil ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2019, 18:20
(4437 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stejaru accident


Incendiu la o stână din Făcăeni

Miercuri, 3 iulie a.c., în jurul orelor 18,30, două adăposturi de animale ale unui localnic din Făcăeni au luat foc. Pompierii Stației Fetești s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 18:30
(4420 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A murit după ce a căzut din mașină

Miercuri, 3 iulie a.c., pe drumul județean ce leagă localitățile Hagiești de Lilieci, în timp ce un șofer conducea o autoutilitară, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta față al autovehicului s-ar fi sprijinit ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 18:25
(3799 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Beat la volan

Un bărbat de 53 de ani, din Săveni, a fost depistat de polițiștii Secției 7 Poliție Săveni, miercuri, 3 iulie a.c., în timp ce conducea un autovehicul, deși anterior consumase băuturi alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 18:20
(4945 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Bărbat din Vrancea, sancționat pesntru transport ilegal de lemne

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bucu au depistat pe raza comunei Bucu un bărbat, de 52 de ani, din județul Vrancea, în timp ce transporta, cu ajutorul unei utilitare, o cantintate mai mare de ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2019, 18:15
(5029 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 accidente, patru răniți

Marți, 2 iulie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs 3 accidente de circulație soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orelor 17,00, în afara localității Grivița ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2019, 19:00
(3647 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, surprins cu un cuțit asupra sa

Marți, 2 iulie a.c., polițiștii de Ordine Publică din Urziceni au depistat un tânăr, de 18 ani, din Urziceni, care avea asupra sa un cuțit. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2019, 18:55
(4764 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni cuțit


Ultimele comentarii
Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» CETATEAN în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Slobozean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean al orasului în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii cetatean în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă cetatean în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița cetatean în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița jake în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Aldea în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Necredinciosul în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Ionut în Școlile din Ialomița duc lipsă de medici și asistenți garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 cumpăr apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 ianuarie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...