Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Ciupercă a făcut pace cu consilierii județeni

În luna iulie

Administrația Ciupercă a făcut pace cu consilierii județeni

În urmă cu o săptămînă, pe 24 iulie 2014, consilierii județeni s-au întrunit în cadrul obișnuitei ședințe ordinare a lunii. Senini și liniștiți, aleșii județeni au renunțat la animozitățile tradiționale și au aprobat toate proiectele de hotărîre aflate pe ordinea de zi.

Consiliul Județean a fost pacificat
După luni întregi de dispute politice și ideologice, Consiliul Județean Ialomița a fost pacificat. Joi, 24 iulie 2014, în cadrul ședinței ordinare, consilierii județeni au votat în deplin consens, au schimbat amabilități politicoase și s-au preocupat de problemele mărunte, dar... [citește_tot_articolul]

31 Iulie 2014, 10:40 (7694 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Victorie cu Modelu

Fotbal, Liga a II-a, Unirea Slobozia

Victorie cu Modelu

Sîmbătă, 26 iulie 2014, Stadionul «1 Mai» a găzduit primul amical al verii pe teren propriu pentru Unirea Slobozia. A fost, în fapt, o reeditare a amicalului cu Înainte Modelu, jucat pe 19 iulie. De această dată, galben-albaștrii n-au mai dat nicio șansă echipei călărășene, controlînd per ansamblu jocul programat în cea mai călduroasă zi a acestei veri. Daniel Ene, atacant în vîrstă de 23 de ani, venit de la CS Mioveni, a deschis scorul în minutul 44, iar Marius Jianu a stabilit rezultatul final: 2-0 pentru Unirea. Adrian Mihalcea a încercat două formule de echipe:
Prima parte: Măstăcan-Stan, Soare, Hristian, Toma-Ivașcă, Coconașu-Florea, Bolat, Ibrian-Ene.
Partea a doua:... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 15:40 (6893 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Ialomița: Unul din cinci șomeri fură statul

Ialomița: Unul din cinci șomeri fură statul

Potrivit datelor oficiale, beneficiarii de ajutor de șomaj fentează statul și primesc necuvenit indemnizațiile. Într-un an și jumătate, în Ialomița au fost plătite ilegal subvenții în valoare de peste 20 mii de lei. Totul se întîmplă pentru că respectivele persoane, deși reușesc să-și găsească un serviciu, omit să înștiințeze Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă pentru a fi șterși din sistem. Așa se face că majoritatea debitorilor sînt și angajați și șomeri! Mai mult, în această perioadă o nouă serie de șomeri se pregătește să-și vizeze carnetele. Este vorba despre absolvenții care au terminat liceele și facultățile în luna iulie.

Plăți făcute ilegal... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 13:30 (7200 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Slobozia: Suspiciuni de ucidere din culpă în cazul Mariei Poenaru

La începutul anului în curs, Independent relata pe larg despre moartea în condiții suspecte a paraliticei Maria Poenaru din Slobozia. Femeia a fost adusă în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, iar ulterior a fost trimisă acasă, unde a decedat. Deși moartea femeii a survenit din cauza condiției fizice precare, s-ar părea că vina i-ar aparține soțului acesteia. Bărbatul beneficia de o indemnizație de 2200 de lei lunar pentru a o întreține pe femeie, însă acesta a preferat să o trateze cu indiferență. La 7 luni distanță de la acest incident, procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița redeschid dosarul, iar acum caută... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 13:05 (5656 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Unirea Slobozia a urcat la munte

Handbal, Liga Națională

Unirea Slobozia a urcat la munte

Aproximativ o lună de zile ne desparte de startul Ligii Naționale de handbal feminin. Unirea Slobozia continuă pregătirea centralizată, trupa lui Liviu Paraschiv mutîndu-și cartierul general de la mare la munte. Prin urmare, Moroianu și compania se află pînă pe 2 august la Predeal, iar în zilele următoare vor face din nou cunoștință cu mingea și vor testa rigorile confruntărilor cu formațiile din primul eșalon. Pe 30 iulie 2014, slobozencele au programată o partidă amicală împotriva Coronei Brașov. Echipa de sub Tîmpa a cărei vedetă incontestabilă este Aurelia Brădeanu va porni viitorul sezon fiind cotată cu șansa a treia la titlu, așa că utilitatea acestui test este primordială. La fel de utile... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 12:30 (6393 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Tânăr arestat preventiv pentru «pornografie infantilă»

DIICOT Slobozia în acțiune

Tînăr arestat preventiv pentru «pornografie infantilă»

Infracțiunile informatice ce vizează distribuirea de materiale pornografice cu minori invadează mediul virtual din Ialomița. Acuzații similare i-au fost aduse tînărului A.M.D., din Slobozia, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracționalității de Crimă Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița. La solicitarea organelor judiciare specializate în combaterea crimei organizate, Tribunalul Ialomița l-a arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pe tînărul din Slobozia.

Răspîndea pe internet filme porno cu minori
Anchetă marca DIICOT Slobozia demarată în... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 11:45 (10815 vizualizări - 1 comentariu)

REPORTAJ

«Adam și Eva» în 2014

Reportaj domestic la Slobozia

«Adam și Eva» în 2014

Pe Adam îl cheamă, de fapt, Ștefan... Și lucrează la Jandarmerie. Pe Eva o cheamă Mirela, și l-a reclamat vineri la Poliție pe Ștefan că a intrat peste ea în casă. Casa e a amîndurora, dar sînt despărțiți legal de două luni. Între ei e o mocirlă a unei vieți trăite împreună. Iar din mocirlă privim fiecare dintre noi la spectacolul sordid al vieții lor, al vieților noastre...

Cine n-a greșit niciodată...
Mirela Andrei fumează una dintre țigările alea slim din care nu înțelegi nimic, pe banca din fața blocului, undeva la F-uri, la intrarea în cartierul 500. A chemat presa și televiziunea... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 11:15 (15196 vizualizări - 19 comentarii)

SPORT

«Junior Davis Cup» la Slobozia

Tenis de cîmp

«Junior Davis Cup» la Slobozia

După ce anul trecut Slobozia a fost gazda unanim apreciată a Campionatului Național sub 16 ani, anul acesta tenisul recidivează cu o nouă competiție de anvergură adresată aceleiași categorii de vîrstă și oferită spre organizare orașului nostru. Vorbim despre etapa de calificare a «Junior Davis Cup by BNP Paribas», competiție ce adună la start tot ce are mai bun tenisul masculin european la categoria de vîrstă sub 16 ani. Pe plan european vor fi 4 grupe de calificare, alcătuite din cîte 8 echipe, grupa din care face parte România urmînd a-și derula jocurile la Slobozia, în organizarea CSM Unirea. 30 iulie-1 august 2014 va fi perioada de desfășurare a turneului disputat în sistem eliminatoriu. ... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 10:25 (6226 vizualizări - 8 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Slobozia: A început marea asfaltare DADP

Slobozia: A început marea asfaltare DADP

La începutul lunie iulie 2014, administrația slobozeană a dat startul unei noi etape de asfaltare a arterelor de circulație ale orașului. Potrivit declarațiilor oficiale, în această vară vor fi reabilitate 11 artere de circulație.

7500 de tone de asfalt
Primarul Alexandru Stoica a decis să reitereze și în această vară acțiunea de asfaltare «prin forțe proprii» a arterelor de circulație ale orașului. Astfel, în următoarele 3 luni, angajații DADP vor executa lucrări de asfaltare, modernizare, reparații și întreținere pe următoarele străzi: strada Gării, strada Răzoare, strada Independenței... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 09:50 (6111 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga a III-a

Axintele, egala Baloteștiului

Viitorul Axintele se află pentru 10 zile în pregătire centralizată la Complexul Phoenix din Cernica. Jucătorii lui Cristi Sava și Ion Nica pregătesc al patrulea sezon consecutiv de Liga a III-a, unul care ar putea în sfîrșit să însemne trecerea la un nivel superior. «Pentru viitoarea stagiune obiectivul nu poate fi decît promovarea în Liga a II-a. Echipa începe să se exprime așa cum ne dorim. La meciul cu Baloteștiul, formație care tocmai a promovat, am fost mulțumit de prestația băieților» ne-a declarat optimist antrenorul principal Ion Nica. Așa cum reiese din spusele acestuia, sîmbătă, 26 iulie 2014, Viitorul Axintele s-a duelat cu FC Balotești, proaspăt promovată în liga secundă. Alb-verzii... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2014, 08:25 (4819 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Fetești: Un polițist a încercat să se sinucidă cu arma din dotare

Gest extrem

Fetești: Un polițist a încercat să se sinucidă cu arma din dotare

Caz șocant la Fetești. Un polițist din cadrul Serviciului Transporturi Feroviare Ialomița a vrut să-și ia zilele. Bărbatul se afla în timpul serviciului și s-a împușcat în cap cu arma din dotare. El a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat de urgență la un spital din București. Agentul șef Sorin Alexandru G., în vîrstă de 42 de ani, intrase la serviciu în dimineața de duminică, 27 iulie 2014 . Polițistul a mers în zona UniferTrans, care aparține de triajul CFR Fetești, a scos pistolul pe care-l avea în dotare și a încercat să se împuște în cap. Bărbatul a căzut la pămînt fără suflare și a fost observat de superiorul său, șeful postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești. Acesta... [citește_tot_articolul]

27 Iulie 2014, 11:05 (20151 vizualizări - 17 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Slobozia: Piața Unirii «ustură» la buzunar

Slobozia: Piața Unirii «ustură» la buzunar

Inaugurată la 1 decembrie 2013 «cu resurse proprii», respectiv DADP, Piața Unirii reprezintă cea mai ieftină dintre investițiile administrației Stoica. În realitate însă, cheltuielile se dovedesc prea mari pentru o administrație așa de săracă: avem «fîntînă arteziană» de 82548 de lei, «ceas ornamental» de 36886 de lei și mobilier stradal de 40839 de lei! «Sîntem prea săraci ca să ne îmbrăcăm ieftin!» a declarat referitor la acest subiect primarul Alexandru Stoica...

Săraci și fuduli La mai bine de 6 luni de la inaugurarea Pieții Unirii, aceasta continuă să înghită fonduri publice. ... [citește_tot_articolul]

25 Iulie 2014, 16:45 (10428 vizualizări - 25 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Aberații de sistem la admiterea în liceele ialomițene

Aberații de sistem la admiterea în liceele ialomițene

Proaspăt încheiată, etapa de admitere la liceu a elevilor de clasa a VIII-a din Ialomița scoate la iveală o serie de aberații cu care sistemul educațional județean se confruntă de ani buni. Așa se face că unii elevi au rămas nerepartizați de calculator pentru că au vrut să intre la licee bune cu medii mici. De cealaltă parte a baricadei sînt unitățile de învățămînt care nu au putut forma clase pentru că elevii au refuzat ca din toamnă să înceapă cursurile în cadrul lor. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița dau asigurări că aceste situații sînt izolate și că se vor rezolva în cel mai scurt timp.

Medii mici la Evaluarea Națională... [citește_tot_articolul]

25 Iulie 2014, 15:40 (4482 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Spitalul Județean de Urgență, singura clădire «inteligentă» din România

Ministrul Sănătății, în vizită de lucru în Ialomița

Spitalul Județean de Urgență, singura clădire «inteligentă» din România

Joi, 17 iulie 2014, Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, a vizitat Slobozia, la invitația președintelui Consiliului Județean Ialomița. Ministrul a fost prezent la inaugurarea investiției «Consolidarea Spitalului Județean de Urgență Slobozia, etapa a II-a». Reamintim că acest proiect, demarat în urmă cu aproape 10 ani, a vizat reabilitarea construcției, dar și consolidarea acestei unități medicale prin «instalarea maselor anti-frecvență care au rolul de a prelua unda de șoc în cazul unui seism». În cadrul conferinței de presă care a urmat vizitei, ministrul Nicolae Bănicioiu a declarat: «Mă bucur foarte mult că județul Ialomița a reușit să realizeze o astfel de investiție, fără îndoială necesară și în cazul altor spitale din regiune. Știm că acest exemplu a fost urmat și de alți manageri de spital, de alte administrații județene, iar proiectele se află în diferite stadii de implementare, mai mult sau mai puțin avansate»... [citește_tot_articolul]

25 Iulie 2014, 14:30 (8471 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

MĂRIREA și DECĂDEREA lui Marian Neacșu

Ultimul bal din politica locală

MĂRIREA și DECĂDEREA lui Marian Neacșu

Ultima ieșire în public a deputatului PSD Marian Neacșu a inflamat spiritele. Deranjat de îndrăzneala acestuia, Silvian Ciupercă l-a declarat persona non grata în cadrul Organizației PSD Ialomița. Informația nu e nouă, dar acum e oficială. În aceste condiții, singura șansă a deputatului PSD rămîne recuperarea filialei din mîinile președintelui.

La alegerile din 2016, Neacșu va deveni istorie
La începutul lunii mai 2014, deputatul PSD Marian Neacșu a pierdut recursul împotriva sentinței Înaltei Curți de Casație și Justiție care menținea concluziile raportului de evaluare întocmit... [citește_tot_articolul]

25 Iulie 2014, 12:15 (6606 vizualizări - 8 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

«A venit șefa? Gata, e pusă pe șpagă?»

Doctorul Stoian, deconspirată de asistente

«A venit șefa? Gata, e pusă pe șpagă?»

Asistentele din subordinea doctorului Cristiana Stoian, fosta șefă a Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomița, și-au deconspirat superiorul. Într-o convorbire telefonică surprinsă de organele judiciare, două angajate dezvăluie, la scenă deschisă, abuzurile comise de doctorul Stoian. «A venit șefa?/ Da!/ Gata, e pusă pe șpagă?/A făcut deja planul pe 2014!» era subiectul de discuție al celor două cadre medicale. Între timp, ancheta procurorilor de la Slobozia se mută la București. Directorul adjunct al Institutului Național de Hematologie Transfuzională, medicul Corina Posea, a dat cu subsemnatul în fața anchetatorilor. Ea este acuzată de faptul că știa despre «tranzacțiile» ilegale cu sînge uman... [citește_tot_articolul]

24 Iulie 2014, 09:20 (13200 vizualizări - 17 comentarii)

EVENIMENT

Reglări de conturi în Consiliul Local Slobozia

Reglări de conturi în Consiliul Local Slobozia

Joi, 17 iulie 2014, Consiliul Local Slobozia s-a întrunit în prima ședință ordinară după un șir de «extraordinare» care au bulversat administrația locală. Miza acestei ședințe a reprezentat-o aprobarea unui proiect de hotărîre care vizează o investiție de 21,7 milioane de lei în Campusul Grupului Școlar «Mihai Eminescu». Dincolo de acest moment de armistițiu, consilierii Puterii și cei ai Opoziției s-au situat pe poziții antagonice și se declară gata de război.

Agurida mai binelui public
Cu dinții strepeziți și dornici «de sînge», 20 din cei 21 de consilieri ai Consiliului Local... [citește_tot_articolul]

24 Iulie 2014, 08:25 (11474 vizualizări - 24 comentarii)

POLITICĂ

Anonimul Victor Negrescu și-a deschis birou de europarlamentar în Ialomița

Efectul razelor gamma asupra europarlamentarilor tineri

Anonimul Victor Negrescu și-a deschis birou de europarlamentar în Ialomița

Victor Negrescu este cel mai tînăr europarlamentar din România. El a deschis vineri, 18 iulie 2014, la Slobozia, primul său birou de europarlamentar. În aceste condiții, ne simțim obligați să oferim electoratului căruia i se adresează, primul portret real al acestui personaj politic care preia rolul de Agamiță Dandanache, deținut de-a lungul anilor de Dorel Bahrin, Gabriel Bivolaru sau Dan Mircea Popescu.

Un candidat cu pedigree Durex Victor Negrescu este cel mai tînăr europarlamentar din România. Și este deranjat că, în această calitate a sa, nu a fost suficient de mediatizat în Ialomița... [citește_tot_articolul]

24 Iulie 2014, 07:10 (12259 vizualizări - 4 comentarii)

EVENIMENT

Doctorul Socol, Dumnezeul handicapaților

Cereți și i se va da!

Doctorul Socol, Dumnezeul handicapaților

Aneta Minoiu a fost diagnosticată în urmă cu 3 ani cu un cancer osos care i-a afectat piciorul drept. Anul acesta, comisia de evaluare i-a respins dosarul de reînnoire a certificatului prin care i se atestă gradul de handicap! Familia Anetei Minoiu îl acuză pe Daniel Socol, șeful Comisiei de Evaluare, de rea-voință și abuz. «Legea e inumană. Omenește, o înțeleg. Dar dosarul medical este incomplet!» ne-a declarat acesta în apărarea sa.

O boală mai rea decît moartea
În urmă cu 3 ani, Aneta Minoiu a fost diagnosticată cu o tumoră malignă a oaselor și măduvei osoase. Boala a avansat... [citește_tot_articolul]

22 Iulie 2014, 15:55 (9305 vizualizări - 7 comentarii)

SPORT

Fotbal, Liga 2, Unirea Slobozia, Sergiu Arnăutu-primul nume nou

A venit atacantul

Unirea Slobozia continuă perioada de pregătire iar sîmbătă, 19 iulie 2014, elevii lui Adrian Mihalcea au disputat primul amical în formulă completă din această vară cu Înainte Modelu, chiar pe terenul proaspetei promovate în Liga a III-a. Așa cum se întîmplă de obicei, Unirea are pornirea mai grea în amicale. Astfel, rezultatul final al disputei cu echipa călărășeană a fost 1-1, golul Sloboziei fiind semnat de Marius Jianu. Adrian Mihalcea a folosit distribuții diferite în cele două reprize astfel: Oprea-Stan, Hristian, Tudorache, Toma-Macare, Alexe-Drăguț, Bolat, Șolcănea-Arnăutu (prima repriză); Dobre (Măstăcan)-Topală, Soare, Lazăr, Florea-Ivașcă, Coconașu-Ibrian, Jianu (Mușat), Patrianca-... [citește_tot_articolul]

22 Iulie 2014, 14:35 (5994 vizualizări - 2 comentarii)

Sâmbătă 13 Iun 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Căzănești: O rudă i-a furat din curte!

Poliția a fost sesizată de către un bărbat de 67 ani, din Slobozia, despre faptul că în perioada februarie-martie 2012, persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri de uz gospodăresc dintr-o anexă ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 10:15
(7290 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Căzănești furt


Slobozia: Pieton izbit de o mașină

În timp ce un bărbat, de 61 ani, din Slobozia, s-a angajat în traversarea DN21, la baza podului peste rîul Ialomița, prin loc nepermis și fără să se asigure, a fost acroșat de un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 10:09
(8437 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Autoturism furat din Spania, restituit proprietarului

Ialomița: Autoturism furat din Spania, restituit proprietarului

Un autoturism reclamat furat în luna septembrie 2011, a fost identificat și restituit proprietarului de drept de către polițiști. Urmare a corespondenței purtate cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:41
(8565 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: I-a ghicit în palmă și i-a furat bijuteriile!

O femeie din Slobozia a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Victima a fost abordată de o persoană necunoscută, care a spus că îi poate ghici în palmă. Fapta a fost sesizată ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:16
(7137 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Fără premis, a intrat cu mașina într-un imobil!

Poliția Orașului Căzănești a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism a intrat direct într-un imobil. Din incident a rezultat vătămarea corporală a «șoferului», un localnic de 42 ani. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:10
(11039 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Lemne vîndute în Obor fără documente

În Oborul Municipal Slobozia a fost depistată o femeie de 62 ani, din comuna Sita Buzăului-Covasna, care vindea material lemnos fără a elibera factură fiscală ori bon fiscal. Cea în cauză a fost sancționată ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(6605 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Ialomița: Autoturism furat din Italia, identificat și indisponibilizat de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Trafic și Furturi Auto, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român Ialomița au organizat și executat o acțiune pentru ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 09:04
(9035 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan cu permisul suspendat

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control, pe DJ203E, la intersecția comunei Munteni Buzău cu orașul Căzănești, o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 ani, din București. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:08
(8163 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Prins beat la volan

Un tînăr de 31 ani, din comuna Ograda, a fost depistat de către un echipaj rutier la volanul unui autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat alcoolscop, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2012, 08:07
(6530 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, la Slobozia

În perioada 18 aprilie-24 aprilie 2012, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 13:31
(11675 vizualizări - 0 comentarii)


Patron constănțean cu firmă la Fetești, cercetat pentru evaziune fiscală

Un constănțean de 55 ani, patron al unei firme din Fetești, este cercetat de polițiștii feteșteni pentru că a prejudiciat bugetul statului cu suma de peste 194000 lei. El nu a virat către buget sumele reprezentînd ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:56
(5646 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Accident după ce a intrat în automobilul din față

În cursul zilei de marți, 10 aprilie a.c., un bărbat de 34 ani, din Slobozia, a fost implicat într-un accident rutier. Pentru că nu a respectat distanța regulamentară în mers, el s-a ciocnit de un alt autoturism ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:53
(8631 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Urziceni: Hoață de profesie, a încercat să scape de pușcărie

Polițiștii Biroului de Ivestigații Criminale din cadrul Poliției Urziceni au identificat pe străzile orașului, marți, 10 aprilie a.c., o femeie de 38 de ani pe numele căreia Judecătoria Sector 3 din București ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:52
(8320 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Săpa în curte și a descoperit un revolver din Al Doilea Război Mondial

Un bărbat de 47 de ani a făcut o descoperire mai puțin obișnuită. În timp ce săpa curtea surorii sale din localitatea Axintele, el a descoprit un revolver ce datează din perioada celui de-al Doilea Război ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:46
(9130 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Axintele revolver


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 57000 lei

Conducerea sub influența alcoolului, viteza excesivă, precum și neutilizarea centurii de siguranță au fost principalele abateri descoperite de polițiștii rutieri în perioada 6-9 aprilie a.c. Valoarea sancțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2012, 12:45
(5656 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 12:35
(6946 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: O baracă de lemn a căzut dintr-o căruță peste un bătrîn de 67 ani!

Un bătrîn de 67 ani din localitatea Siriu-Prahova, era să-și piardă viața, luni 9 aprilie a.c. Bătrînul a fost lovit de o baracă din lemn care era transportată de un căruțaș. În momentul în care s-a produs ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:02
(8321 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Valea Ciorii: Tînăr pus pe scandal, arestat

Polițiștii din Țăndărei au reținut luni, 9 aprilie a.c., un tînăr de 22 ani, din localitatea Valea Ciorii, după ce a băgat spaima în tot satul. El a fost acuzat de comiterea infracțiunilor de furt calificat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:01
(8800 vizualizări - 3 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de calificare pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița organizează pentru anul 2012 un număr de peste 20 de cursuri de calificare. Cele mai multe din aceste cursuri fac parte din domenii de activitate ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 11:00
(9990 vizualizări - 3 comentarii)


Motociclu furat din Spania, descoperit la Slobozia

În urma unei acțiuni a poliților ialomițeni, în colaborare cu inspectorii Registrului Auto Român Ialomița, desfășurată luni 9 aprilie a.c., s-a descoperit un motociclu furat din Spania, pus în circulație ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:59
(7858 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Șofer prins băut la volan

Un tînăr slobozean de 26 ani este cercetat de polițiști, după ce luni, 9 aprilie a.c., a fost prins conducînd sub influența băuturilor alcoolice. Oprit în trafic de polițiștii Serviciului Rutier, tînărul ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:58
(6921 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Hoț de fier vechi, prins de polițiști

Un bărbat de 38 ani, din comuna ialomițeană Ion Roată, a fost reținut luni, 9 aprilie a.c., după ce a furat mai multe bare metalice din curtea unei societăți comerciale din localitate. Cel care a sesizat ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:57
(7669 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale intensificate în perioada Paștelui

O dată cu apropierea Paștelului, inspectorii DSVSA Ialomița și-au identificat controalele, în scopul prevenirii toxiinfecțiilor alimentare. Astfel, au fost confiscate peste 500 kilograme de produse de origine ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(7997 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Bursa generală a locurilor de muncă»

În data de 27 aprilie a.c., Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, la Clubul Tineretului din Slobozia, «Bursa generală a locurilor de muncă». Reprezentanții AJOFM Ialomița ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2012, 10:55
(8719 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A fost prinsă la furat din supermarket

Agentul de pază din cadrul unui supermarket din Slobozia a sesizat telefonic ofițerului de serviciu al Poliției sîmbătă, 7 aprilie a.c., faptul că o tânără a sustras din incinta unității mai multe produse ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:11
(7612 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița, locul 5 pe țară la încasări bugetare

În luna martie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 43,04 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu 8,30% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Programul de colectare ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 13:08
(5998 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 54 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, luni, 9 aprilie 2012, sînt disponibile doar 54 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:36
(6889 vizualizări - 2 comentarii)


Autoutilitară furată din Spania, găsită la Slobozia

Vineri, 6 aprilie a.c., o patrulă mixtă de siguranță publică polițist-jandarm a oprit pentru control în trafic, pe raza municipiului Slobozia, o autoutilitară condusă de un tînăr localnic, de 35 ani. În ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:28
(7953 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: I-au furat telefonul mobil la ore!

Poliția Fetești a fost sesizată vineri, 6 aprilie a.c., de către un bărbat, de 39 ani, din comuna Făcăeni, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras fiicei sale un telefon mobil, în timp ce frecventa ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:25
(9962 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Rambursări de TVA de peste 4,73 milioane lei

În luna aprilie2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în sumă de peste 4,73 milioane lei, aferentă unui număr de 74 deconturi ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2012, 12:13
(8218 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Opel Corsa în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Ceee în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Darius în Drepturi câștigate în instanță de profesorii Școlii Gimnaziale Sălcioara Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Lidia în Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști! Lidia în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Renault Captur în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Oare?! în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Marcel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...