Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozenii pot scăpa de plata penalităților la întreținere în timp ce Urban riscă FALIMENTUL

Slobozenii pot scăpa de plata penalităților la întreținere în timp ce Urban riscă FALIMENTUL

• Legea 175 din 16 iulie 2010, privind scutirea de la plata penalităților la întreținere ale proprietarilor și chiriașilor dă serioase bătăi de cap directorului SC Urban SA Slobozia, Valentin Cilibeanu declarîndu-ne în exclusivitate că instituția pe care o conduce riscă FALIMENTUL

Slobozenii pot depune cereri de scutire de penalități pîna în luna iulie a anului viitor, prevederile Legii 175 aplicîndu-se doar pentru persoanele care nu au un venit mai mare de 1000 de lei. La mijlocul lunii iulie a fost aprobată în Parlament Legea 175, act normativ prin care se modifică Legea 230/2007 referitoare la înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Practic, scopul legii în cauză, publicată în Monitorul Oficial nr. 502 din 20 iulie 2010, este scutirea de la plata penalităților de la întreținere a proprietarilor și chiriașilor. «Proprietarii care își achită integral cotele de contribuție la cheltuielile asociațiilor de proprietari în termen de 12 luni... [citește_tot_articolul]

8 Decembrie 2010, 14:02 (17232 vizualizări - 3 comentarii)

EVENIMENT

Scandalul de la Colegiul Național «Mihai Viteazul», nesancționat. Elevii de la «Mihai Eminescu», eliminați pentru 3 zile

Ocaua lui Stavăr

Scandalul de la Colegiul Național «Mihai Viteazul», nesancționat. Elevii de la «Mihai Eminescu», eliminați pentru 3 zile

În luna noiembrie a anului în curs, Independent prezenta în oglindă două scandaluri publice în care au fost implicați profesori ai Colegiului Național «Mihai Viteazul» acuzați de molestarea unor elevi, dar și elevi ai Grupului Școlar «Mihai Eminescu», acuzați de tulburarea liniștii publice în cadrul unei ore de curs. La 3 săptămîni de la evenimente și după zeci de comentarii pe site-ul publicației noastre, revenim asupra acestor incidente pentru a urmări finalitatea măsurilor promise atunci. Mai precis, lipsa de finalitate!

Școala ialomițeană în vremea lui Ilie Vodă
Elevi molestați la CNMV, profesor agresat la «Mihai Eminescu» și, mai nou, adolescenți de clasa a VII... [citește_tot_articolul]

8 Decembrie 2010, 05:22 (99862 vizualizări - 74 comentarii)

Click aici

SPORT

Unirea, campioană de toamnă

Fotbal, Liga III, Unirea Slobozia-CS Tunari 4-1

Unirea, campioană de toamnă

Suporterii slobozeni au privit cu rezerve un eventual succes în meciul din ultima etapă a turului disputat vineri, 3 decembrie. Înfrîngerea din meciul cu Rapid II (0-3) brăzdase suficiente tensiuni în rîndul trupei lui Prepeliță pentru a da peste cap planurile de victorie. Pe lîngă asta, adversara CS Tunari este o echipă greu de supus, ea reușind pe parcursul turului să încurce pe Callatis Mangalia (1-1) și să piardă greu la Călărași (2-3). Nici uniriștilor nu le-a fost ușor, oaspeții izbutind să înghețe tabela jumătate de oră. A fost nevoie de urcarea în atac a fundașului Emil Cristian pentru ca defensiva ilfoveană să cedeze în premieră (’34). Unirea a continuat dominarea și în repriza secundă... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 17:57 (11098 vizualizări - 2 comentarii)

SPORT

Am revenit pe podium

Handbal, Unirea Slobozia-Activ Ploiești 31-24 (15-9)

Am revenit pe podium

Activ Ploiești a pus probleme în acest sezon tuturor candidatelor la promovare (mai puțin celor de la CSM Ploiești, dar e de înțeles). Așa că elevele lui Marian Simion nu au privit partida de sîmbătă, 4 decembrie, ca pe una ușoară. Unirea a condus pe toată durata întîlnirii, dar emoțiile cauzate de fluctuațiile de scor au fost evidente și în teren, și în tribune. Atît în partida cu Activ Ploiești de pe propriul teren din sezonul trecut cît și în cea de sîmbătă, handbalistele noastre au dat impresia în unele momente că suferă un fel de hipnoză care le face să greșească elementar. Lipsa de concentrare le-a determinat să înscrie doar 3 goluri în primele 10 minute ale părții secunde, lăsînd adversarele... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 17:54 (13086 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Handbal

Junioarele III, în turneu la Brăila

În perioada 10-11 decembrie, se desfășoară la Brăila al doilea turneu din cadrul Campionatului de handbal feminin Junioare III. Distribuită în seria C, CSS Slobozia va juca vineri cu LPS Brăila și CSS Constanța, iar sîmbătă cu Axiopolis Cernavodă și CSS Galați. «Sperăm să obținem cel puțin cît în turneul precedent (o victorie). Avem șanse și la un al doilea succes sau măcar la un egal» punctează profesorul Marian Simion, antrenorul echipei. În acest moment CSS Slobozia ocupă locul III cu două puncte, doar primele două clasate urmînd să acceadă în turneul semifinal.... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 17:51 (11110 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal

Abatorul și Reviga, out din Cupă

Sîmbătă, 4 decembrie echipele din Liga a IV-a au încheiat parcursul din sezonul de toamnă prin debutul în faza pe județ a Cupei României, ajunsă la etapa șaisprezecimilor. Cîteva dintre aceastea, mai ales codașele, au căzut victime ambițiilor pigmeilor din Onoare sau Promoție. Cei mai tari au fost băieții de la Giurgeni care au trecut de Abatorul Slobozia (locul II în Liga a IV-a după un meci extrem de încrîncenat). De lăudat sînt și mai vechile noastre cunoștințe de la Steaua Bordușelu (Dinamo n-a ajuns în această fază), care prin precizia de la punctul cu var i-au scos din competiție pe cei de la Voința Reviga. Iată tabla completă a rezultatelor:
Viitorul Moldoveni (L5)-Recolta Bărcănești... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 17:48 (11467 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Liga I, U. Urziceni-Pandurii Tg. Jiu 1-1

Ultimul meci al «Căpitanului»

Unirea încheie cel mai ciudat și mai dureros sezon de toamnă din istorie, acela în care s-a transformat peste noapte din spaima Europei în calul de bătaie al României. Adversari în etapa a optsprezecea, ultima care se mai dispută în 2010 în campionat, au fost Pandurii din Tîrgu Jiu. Cu alte cuvinte, o confruntare între Grigore și Grigoraș, în care s-a văzut experiența ultimului. Aflați în suferință, ca și ialomițenii, gorjenii au dominat și tot ei au deschis scorul. Au marcat însă în propria poartă, în minutul 24, prin internaționalul de tineret Chiricheș, care l-a învins pe portughezul Mingote la un corner al Unirii. A fost și scorul pauzei. Pandurii au intrat hotărîți în partea secundă să decidă... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 17:47 (7381 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Sănătate de 1200 de miliarde pentru ialomițeni

Colaps și nu prea în 2010

Sănătate de 1200 de miliarde pentru ialomițeni

Subfinanțată și sufocată de datorii, Sănătatea ialomițeană se chinuie să «supraviețuiască» pînă la sfîrșitul anului. Paradoxal, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița raportează sume colosale înghițite de-a lungul anului de domeniile medicale județeane. 1200 miliarde este valoarea avansată de reprezentanții CJAS drept costuri de susținere a Sănătății... Iar aceasta nu este singura noutate. Maganerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia amenință CJAS cu judecata, pentru pretinse datorii!

Sănătate de sute de milioane. De vorbe!
120 de milioane și un an de criză. La asta se rezumă activitatea medical-financiară a Ialomiței. Cu spitale aproape în colaps financiar... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 13:24 (20186 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Salariile sportivilor slobozeni, la secret

Deși sînt plătite din bani publici

Salariile sportivilor slobozeni, la secret

Primăria Slobozia a alocat pentru susținerea sportului local, în anul 2010, 1,75 milioane de lei. La aceste sume se adaugă 116 mii de lei pe care Clubul Sportiv Municipal Slobozia a reușit să-i producă din surse proprii și sponsorizări. În total, 1,86 milioane de lei din care administrația locală reușește să asigure existența unei echipe de handbal, a celei de fotbal și a cîtorva secții sportive precum scrima, atletismul și, mai nou, a celei de karate obținute prin asocierea cu Clubul Sportiv Satori. Pînă aici, nimic surprinzător! Surpriza o reprezintă însă refuzul administrației locale de a face publice cheltuielile nominale cu sportivii. Pentru că, după principiul «noi decidem care este informație... [citește_tot_articolul]

7 Decembrie 2010, 05:48 (11752 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

POLITICĂ

Trei candidați pentru viitorul Sloboziei

Un sondaj PNL l-ar plasa pe Mihai Emilian în poll-position pentru funcția de primar

Trei candidați pentru viitorul Sloboziei

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de filiala municipală PNL Slobozia, Gabi Ionașcu, Mihai Emilian și Raud Paros sînt candidații cu cele mai mari șanse la fotoliul de primar în 2012. Sondajul a fost realizat «în cascadă», pe eșantioane de 200 de subiecți și a avut drept scop nominalizarea unui candidat din partea PNL pentru alegerile viitoare. Mihai Emilian a facut luni, 6 decembrie, primele comentarii privind viitoarea sa candidatură.

Cadou de Moș Nicolae pentru Ionașcu
Astăzi, 6 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, PNL Slobozia a făcut publice primele rezultate ale unui sondaj de opinie intern menit să identifice candidatul cu cele mai mari șanse la... [citește_tot_articolul]

6 Decembrie 2010, 14:01 (16564 vizualizări - 10 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Modelul ADI ECO, un exemplu pozitiv într-o mare de eșecuri

Prima rază de speranță în gestionarea deșeurilor ialomițene

Modelul ADI ECO, un exemplu pozitiv într-o mare de eșecuri

Timp de un an și jumătate, Independent a publicat fără speranță zeci de materiale de presă care constatau nivelul deplorabil atins de administrațiile locale în procesul de gestionare a deșeurilor. Lor li s-au alăturat alte zeci de declarații oficiale care confirmau nu doar incapacitatea administrației de a lupta eficient cu acest flagel, ci și lipsa de orizont a tuturor eforturilor financiare făcute în această perioadă. Pentru prima dată în tot acest răstimp, sîntem în măsură să vă oferim o imagine diferită a acestui dezastru. Evident, cu o floare nu se face primăvară în maldărul de gunoaie de pe cuprinsul celor 4453 de kilometri pătrați, cît măsoară județul Ialomița...

ADI ECO renaște din propria-i cenușă... [citește_tot_articolul]

6 Decembrie 2010, 14:01 (17204 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Patinoar de plastic pentru partidul lui Ionașcu

Alba-neagra concesionărilor publice slobozene

Patinoar de plastic pentru partidul lui Ionașcu

Respins la ultima ședință de Consiliu Local, proiectul de hotărîre privind concesionarea unui teren în Orășelul Copiilor pentru construirea unui patinoar revine pe agenda legislativului local. Potrivit unui nou proiect de hotărîre, terenul necesar ridicării construcției poate fi concesionat fără repetarea licitației, doar prin schimbarea locației. Decizia administrației locale vine pe fondul respingerii acestei variante în ultima ședință de consiliu local, joi, 28 octombrie. La acel moment, consilierii locali au respins propunerea, votul fiind de 13 la 5 (plus 3 abțineri) în favoarea reluării licitației.

Patinoar cu ordin de la PSD
Povestea patinoarului de plastic din... [citește_tot_articolul]

6 Decembrie 2010, 06:12 (13090 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Cavalerii mesei rotunde de la Sfântu Gheorghe

Cavalerii mesei rotunde de la Sfîntu Gheorghe

Băsescu vrea să închidă 200 de spitale! Fătuloiu a refuzat o șpagă de un milion de euro și a fost demis! În Moldova comuniștii au cîștigat alegerile electorale!
În România, un singur lucru rămîne la fel, ședințele de consiliu local. Făcute după chipul și asemănarea aleșilor locali, aceste ședințe sînt marca exclusivă a diabolicii democrații românești a ultimilor 20 de ani. De aceea am decis ca pînă la alegerile locale din 2012 să demontăm pînă și resorturile cele ascunse ale acestui mecanism legislativ indispensabil existenței administrației locale. Astăzi, cel de la Sfîntu Gheorghe!

Ceasu’ rău, pisica prefectului
Ședința Consiliului Local Sfîntu Gheorghe a avut loc... [citește_tot_articolul]

5 Decembrie 2010, 10:22 (15573 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Iluminat fotovoltaic la Slobozia

Proiect unic în Ialomița

Iluminat fotovoltaic la Slobozia

Parcul Tineretului din Slobozia este pe cale să înregistreze un nou record. Astfel, după transformarea lui în primul parc irigat prin intermediul unui sistem asistat electronic, autoritățile locale intenționează să-l transforme în primul parc iluminat nocturn prin intermediul panourilor fotovoltaice. Proiectul a devenit operativ la începutul acestei luni, cînd au fost instalați primii 20 de stîlpi fotovoltaici. Autoritățile locale susțin că «inițiativa este unică la nivelul județului», dar nu unica din Slobozia.

Energie verde la Slobozia
Investiția în iluminarea pe timp de noapte prin panouri fotovoltaice face parte dintr-un proiect mai larg, demarat de către autoritățile... [citește_tot_articolul]

4 Decembrie 2010, 09:14 (16895 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Acțiune de amploare la Fetești și Țăndărei: Metropolitan Police, din nou colaborare cu polițiștii români

UPDATE: DUDU, fiul lui Titi Aghiotantul, arestat

Acțiune de amploare la Fetești și Țăndărei: Metropolitan Police, din nou colaborare cu polițiștii români

Peste 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, în colaborare cu efective din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, ale Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, Direcției Generale de Informații și Protecție Internă, împreună cu nouă ofițeri englezi din cadrul Metropolitan Police și sub directa coordonare și participare a procurorului șef al DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița și șefului Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, au efectuat în cursul dimineții de joi, 2 decembrie a.c. o acțiune de amploare pe raza municipiului Fetești și orașului Țăndărei. Acțiunea a avut drept scop principal executarea mandatelor... [citește_tot_articolul]

3 Decembrie 2010, 14:53 (18394 vizualizări - 13 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Marile lanțuri de farmacii atentează la piața locală de medicamente

Cu sprijinul autorităților slobozene

Marile lanțuri de farmacii atentează la piața locală de medicamente

La jumătatea acestei luni, farmaciștii din Slobozia au intrat în panică la auzul veștii că autoritățile locale au eliberat patru adeverințe pentru deschiderea unor farmacii noi la nivelul orașului. Deși neoficiale, zvonurile confirmau temerile privind intenția marilor lanțuri de farmacii din Romînia de a pătrunde în forță pe piața locală. Mai mult decît atît, susțineau aceleași voci, decizia autorităților locale de a permite creșterea numărului de farmacii ar fi una nelegală, în condițiile reglementărilor în vigoare. La acest moment...

Autoritățile locale ascund greșelile sub preș
Procesul de eliberare al adeverințelor pentru deschiderea de noi famacii la nivelul orașului... [citește_tot_articolul]

3 Decembrie 2010, 10:28 (14731 vizualizări - 4 comentarii)

EVENIMENT

100.000 de ialomițeni, în beznă de Ziua Națională

Gheața, cauza oficială a penelor de curent din peste 30 de localități din Ialomița

100.000 de ialomițeni, în beznă de Ziua Națională

Ialomițenii au petrecut Ziua Națională a României în beznă. Potrivit declarațiilor autorităților, numărul celor care au fost afectați de penele de curent a depășit 100.000 de locuitori. Potrivit unui comunicat al ENEL, cauza acestei situații este... gheața!

Beznă timp de 24 de ore
Miercuri, 1 decembrie 2010, în jurul orelor 9.00, orașul Urziceni și localitățile limitrofe pe o rază de 20 de kilometri erau deja fără curent. Pana de curent a durat, cu intermitențe, pînă la orele amiezii, cînd curentul a fost întrerupt definitiv. În ciuda încercărilor repetate ale oamenilor de a obține o explicație cu privire la situația existentă, autoritățile nu au putut oferi nicio relație... [citește_tot_articolul]

2 Decembrie 2010, 17:30 (7368 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Opt elevi ai Grupului Școlar «A.I. Cuza», benevol la pușcărie

O ZI ÎN PENITENCIAR

click pe poză

Joi, 2 decembrie, opt dintre elevii Grupului Școlar «A.I. Cuza» au fost încarcerați benevol la Penitenciarul Slobozia. Experimentul s-a derulat în cadrul programului «O zi în penitenciar», program implementat la nivelul a 6 penitenciare din țară. Potrivit oficialilor instituției, scopul acestei inițiative este de a-i implica pe tineri într-o «experiență simulată în mediul penitenciar care să le permită să simtă ce înseamna a fi privat de libertate». Perioada de încarcerare a fost de opt ore, timp în care elevii-deținuți s-au conformat cu strictețe programului normal al instituției.
«Ne dorim ca această inițiativă să conștientizeze elevii și ulterior pe colegii acestora, asupra pericolelor la care se expun în cazul în care comit fapte care contravin legii. Este un proiect care se desfășoară prin rotație în 6 dintre penitenciarele românești și, după centralizarea rezultatelor, vom trage concluziile care se impun pentru îmbunătățirea acestei inițiative și diseminarea cît mai corectă a mesajului pe care vrem să-l transmitem»... [citește_tot_articolul]

2 Decembrie 2010, 15:23 (18036 vizualizări - 12 comentarii)

EVENIMENT

Consiliul Județean împarte ultimele firimituri bugetare

Sărăcie lucie în administrație

Consiliul Județean împarte ultimele firimituri bugetare

Marți, 30 noiembrie, Consiliul Județean Ialomița s-a reunit în cadrul unei ședințe ordinare pentru a împărți ultimile firimituri bugetare ale județului. Potrivit proiectelor de hotărîre supuse dezbaterii, autoritățile locale au primit din «sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat» suma de 420 mii de lei pentru «susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru proiecte de infrastructură care necesită cofinanțare locală». Repartizarea alocărilor bugetare nu a fost singura decizie de interes local a Consiliului Județean: printre proiectele de hotărîre supuse dezbaterii s-a numărat și cel privind achiziționarea de către Muzeul Agriculturii a unei mori cu valțuri «Ganz», adusă tocmai... [citește_tot_articolul]

2 Decembrie 2010, 12:50 (16280 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Axintele, campioană de toamnă

Fotbal, Liga a IV-a

Axintele, campioană de toamnă

Iarna nu se grăbește să apară, dar campionatul județean de fotbal și-a închis porțile o dată cu ultima etapă a turului disputată sîmbătă, 27 noiembrie. După 15 runde în care fotbaliștii de județ s-au războit între ei și toată lumea cu arbitrii (care, fie vorba între noi, au avut totuși un sezon de toamnă liniștit), va trebui să așteptăm ghioceii ca să ne delectăm cu palpitanta întrecere județeană. Palpitantă spunem și nu greșim, pentru că, priviți clasamentul, trei echipe luptă pentru supremație și, totodată, pentru dreptul de a se face în final de rîs la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Dar hai să nu fim răi și să sperăm că de data asta nu ne mai înclinăm în fața unor centre fotbalistice... [citește_tot_articolul]

2 Decembrie 2010, 09:02 (6901 vizualizări - 0 comentarii)

Marți 23 Iun 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

Fetești: 170 kg de pește, confiscate de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată luni, 10 mai a.c., polițiștii au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Constanța, în timp ce transporta ilegal 170 kg de pește. Bărbatul nu avea documente legale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 18:05
(1990 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni au desfășurat luni, 10 mai a.c., ample acțiuni privind modul în care populația județului respectă măsurile de poretcție sanitară. Cu această ocazie au fost aplicate 75 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:45
(2047 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Valea Ciorii și Lăcusteni

Pompierii ialomițeni au intervenit luni, 10 mai a.c, pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată produse pe raza localităților Valea Ciorii și Lăcusteni. La Lăcusteni, incendiul s-a produs pe terasamentul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:40
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița le reamintește contribuabililor faptul că 25 mai 2021 este data limită pentru depunerea următoarelor declarații fiscale: Formularul 100, Formularul ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 17:35
(3651 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 11 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10671, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2021, 16:35
(3542 vizualizări - 0 comentarii)


24 de localități din Ialomița, incluse în zona epidemiologică de risc înalt din cauza gripei aviare

Din cauza apariției focarelor de gripă aviară înalt patogenă pe teritoriul Europei, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a inclus 24 de localități din județul nostru în ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 17:20
(4777 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 10 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10663, cu 5 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 16:40
(3499 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Accidente la Ograda, Iazu și Grivița

Vineri, 7 mai a.c., în jurul orelor 10,00, salvatorii de la Garda de Intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza localității Ograda, fiind implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 13:05
(3470 vizualizări - 0 comentarii)


Horia: Incendiu la o șiră de baloți

Horia: Incendiu la o șiră de baloți

Pompierii din două județe acționează pentru stingerea unui incendiu izbucnit încă de sâmbătă, 8 mai a.c., în jurul orelor 23,00, la o șiră de baloți din paie aprinsă în câmp, în satul Horia din comuna ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2021, 12:55
(3822 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 9 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10658, cu 8 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2021, 17:20
(3550 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 15 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 8 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10650, cu 15 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2021, 16:35
(2658 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 7 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10635, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de joi, ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 16:35
(3795 vizualizări - 0 comentarii)


8 mai-Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

8 mai-Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

La data de 8 mai se sărbătorește Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Această zi este dedicată personalului și voluntarilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. Mișcarea ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 15:20
(3162 vizualizări - 0 comentarii)


APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal-Campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că începând de vineri, 7 mai 2021, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 13:25
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificările aduse Formularului 300 «Decont de taxă pe valoarea adăugată»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2021, 12:10
(4972 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 6 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10625, cu  3 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2021, 16:40
(2233 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 10 mai 2021, termen pentru depunere a declarațiilor fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2021, 13:20
(6010 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 12 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 5 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10622, cu 12 cazuri mai mult față de ziua de marți ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 16:40
(2997 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Depunerea Cererilor Unice de Plată, în linie dreaptă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor care nu au depus încă Cererea Unică de Plată în anul 2021 că au mai rămas doar câteva zile până la finalizarea Campaniei ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 13:50
(3237 vizualizări - 0 comentarii)


Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița recomandă folosirea serviciilor electronice

AJFP Ialomița reamintește contribuabililor, având în vedere contextul actual al infecției cu noul Coronavirus, precum și a respectării distanțării sociale, că la nivelul Agenției Naționale de Administrare ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 13:25
(6552 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a lansat aplicația MyRAJA

RAJA Constanța a lansat aplicația de mobil MyRAJA pentru a facilita accesul abonaților săi la contul de client și la serviciile utilizate, în această perioadă în care recomandarea ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2021, 11:35
(5146 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Sfântu Gheorghe

Incendiu la o casă din Sfântu Gheorghe

Marți, 4 mai a.c., în jurul orei 9,00, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost alertați, prin 112, să intervină în localitatea Sfîntu Gheorghe, pentru localizarea și lichidarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 20:40
(2060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, 21 de victime

Un accident rutier s-a produs la Borănești (DJ201) joi, 29 aprilie 2021, în jurul orelor 22,20, fiind implicate două autoturisme. Au fost cinci victime, două dintre acestea fiind încarcerate. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 20:25
(2782 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia, tractor în flăcări la Gheorghe Doja

Înultimele zile, pompierii ialomițeni au intervenit pentru localizarea și stingerea a două incendii. Astfel, duminică, 2 mai a.c., în jurul orelor 19,30, la Slobozia, a izbucnit un incendiu care s-a manifestat ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 20:10
(3266 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 13 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 4 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10610, cu 13 cazuri mai mult față de ziua de luni, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 17:20
(2308 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Județeană de Statistică Ialomița: Recensământul General Agricol runda 2020

Recensământul se realizează de către Institutul Național de Statistică, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Afacerilor Interne împreună cu structurile din subordinea acestora, cu ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2021, 12:20
(3031 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 10 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 3 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10597, cu 10 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2021, 16:45
(2339 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 2 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10587, cu 3 cazuri mai mult față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2021, 16:40
(2930 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 14 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 1 mai a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10584, cu 14 cazuri mai mult față de ziua de vineri ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2021, 16:50
(3623 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 30 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10570, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2021, 17:10
(3330 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...