Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Amara, în prag de Festival

Amara, în prag de Festival

Cea de-a 43-a ediție a Festivalului Tinereții de la Amara se apropie de start. Cu numai o săptămîna înainte, organizatorii fac ultimele pregătiri. «Ca în fiecare an din ultimii zece am încercat ca la Amara să primeze calitatea participanților» a precizat directorul Centrului Creației Populare Ialomița, Cristian Obrejan. Reamintim că printre participanți se numără și două ialomițence de la care se așteaptă o prestație mai bună decît cea de anul trecut...
Însă marea surpriză a Festivalului o constituie artiștii care vor concerta în cele două seri de Gală. Cu numai 80mii de lei la dispoziție, Consiliul Local Amara reușește să aducă pe scena festivalului 5 artiști de top din România. ... [citește_tot_articolul]

30 Iulie 2010, 15:38 (22500 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Sărbători câmpenești de 6000 de euro la Armășești

Luminițele de la capătul tunelului

Sărbători cîmpenești de 6000 de euro la Armășești

Nici nu s-a întors bine criza pe partea cealaltă și autoritățile au revenit la vechile năravuri. De astă dată la capătul sărăciei județene, la Armășești, unde edilul local se pregătește activ să serbeze zilele uneia dintre cele mai sărace localități ale județului. Și nu oricum, ci cu focuri de artificii și un snop de vedete populare chemate să concerteze pentru a-i face pe amărășteni, pardon armășeșteni, să mai uite de foame, de grîul putrezit pe cîmp și de datoriile la plasmele cumpărate doar cu buletinul în 2007.

Bal cîmpenesc cu focuri de artificii
Scăpată mai an de grija rromilor din Bărbulești (care au intrat în rîndul lumii și au și ei acum comuna lor), Armășești... [citește_tot_articolul]

30 Iulie 2010, 12:28 (21059 vizualizări - 5 comentarii)

EVENIMENT

Apă niciodată, URBAN până în 17 septembrie

Apă niciodată, URBAN pînă în 17 septembrie

Joi, 29 iunie, 11 din cei 21 de membri ai Adunării Generale a Acționarilor (consilieri locali ai municipiului Slobozia) au aprobat măsurile de redresare ale societății SC Urban. Printre acestea se numără și cea privind restricționarea furnizării apei pentru asociațiile rău-platnice din municipiul Slobozia. Aceasta este vestea bună! Vestea proastră este că SC Urban va mai fi operator de apă doar pînă pe 17 septembrie, dată la care expiră termenul de suspendare a autorizației sanitare de funcționare a societății. De ce este aceasta vestea proastă? Pentru că, începînd cu această dată, prețul metrului cub de apă furnizată în Slobozia va crește cu minim 10 procente. Fără TVA!

SC Urban strînge robinetul... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2010, 18:02 (19321 vizualizări - 4 comentarii)

ANCHETĂ

Asociațiile crescătorilor de animale se războiesc pentru pajiștile județene

Afaceri cu banii UE în Ialomița

Asociațiile crescătorilor de animale se războiesc pentru pajiștile județene

«La loc cu lumină, la loc cu verdeață, unde nu există nici întristare, nici suferință!», așa spune preotul pe ultimul drum al enoriașului, promițînd o lume mai bună pentru toți. Și tot așa va fi spus și UE, cînd a decis să acorde o subvenție de circa 50 de euro pentru fiecare hectar de pajiște recondiționată din România. Numai că în Ialomița, subvențiile pentru pajiștile aflate în administrarea consiliilor locale, s-au transformat într-o afacere de tip monopol. Iar în jurul ei, cei care încă nu s-au dedulcit la fondurile UE, se calcă în picioare încercînd să smulgă fiecare o ciozvîrtă mai grasă.

Legea Asociației Bărăganul
Subvenția UE pe suprafață nu funcționează exclusiv... [citește_tot_articolul]

29 Iulie 2010, 09:21 (25906 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Un medic al Spitalului din Slobozia îl acuză pe președintele Consiliului Județean Ialomița de «practici mafiote»

Silvian Ciupercă amenință doctorii! (update)

Un medic al Spitalului din Slobozia îl acuză pe președintele Consiliului Județean Ialomița de «practici mafiote»

Descentralizare păguboasă
Promisă a fi una dintre cele mai revoluționare soluții de eficientizare a activității sanitare, descentralizarea spitalelor își dovedește, din plin... coloratura politică. Și atît. Cel puțin la nivelul Spitalului Județean de Urgență, descentralizarea nu putea să urmeze decît principiile politice ale președintelui Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă. Și dacă la nivelul altor spitale, fie acestea chiar și județene, descentralizarea nu a impus schimbarea managerului decît după criterii de performanță, la noi, ca la nimeni, primul pas al procesului l-a constituit schimbarea politică a șefilor de spital județean. Așa am asistat săptămîna trecută... [citește_tot_articolul]

28 Iulie 2010, 20:13 (79421 vizualizări - 21 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

URBAN restricționează furnizarea apei pentru rău-platnici

Slobozeni, vi se pregătește ceva

URBAN restricționează furnizarea apei pentru rău-platnici

Urban supraviețuiește de doi ani în ciuda derivei administrative cu care se confruntă orașul, a sutelor de milioane acumulate din debite și a crizei financiare cu care se confruntă de mai bine de 5 ani. Și, în ciuda celor mai negre pronosticuri făcute vreodată cu privire la viitorul unei societăți, continuă să furnizeze apă locuitorilor Sloboziei. Însă, susțin oficialii instituției, începînd de mîine acest lucru se va întîmpla numai cu program. Decizia de restricționare vizează, în primă instanță, rău-platnicii și urmează să intre în vigoare după aprobarea acesteia, joi, 29 iulie, în cadrul ședinței AGA a SC Urban.

O decizie dureroasă, dar necesară
Ideea restricționării... [citește_tot_articolul]

28 Iulie 2010, 08:12 (18474 vizualizări - 7 comentarii)

SPORT

Fente cu ploaia

Unirea Slobozia se pregătește la Predeal

Fente cu ploaia

Fotbaliștii de la Unirea Slobozia se află de vineri, 23 iulie, într-un cantonament de o săptămînă la Predeal. Pe lista de achiziții s-au adăugat două nume noi. Este vorba de Gheorghe Dumitru (Dunărea Călărași) și Baltă (Abatorul Slobozia).
Gheorghe Dumitru este un atacant cu mare experiență, acesta aflîndu-se printre titularii Unirii Urziceni în anul promovării acesteia în Liga I. Baltă este un mijlocaș pe care Constantin Prepeliță îl cunoaște foarte bine prin prisma faptului că l-a avut elev și la Abatorul. Acești doi jucători se adaugă celor transferați anterior: Anghel (Prefab Modelu), Stanciu (CFR Craiova) și Coman (Viitorul Însurăței), transferul atacantului brăilean Lupu picînd.
La... [citește_tot_articolul]

27 Iulie 2010, 18:08 (22724 vizualizări - 0 comentarii)

SPORT

Handbalistele au plecat la mare

Bronz de Mamaia pentru promovare

Handbalistele de la CSM Slobozia au luat cu asalt țărmul Mării Negre pentru o săptămînă de cantonament. Chiar dacă sezonul viitor este cel mai greu de pînă acum, elevele lui Marian Simion pornesc pregătirile cu gîndul la promovare.

Stănciulescu și Băcăoanu au revenit la echipă
Lotul de handbal feminin al CSM Slobozia a plecat pe 25 iulie la Mamaia, cu garnitura completă. Deși își dorea la finele sezonului un contract în Liga Națională, interul dreapta Mihaela Stănciulescu, cea mai bună marcatoare din istoria scurtă a CSM Slobozia, a ales în cele din urmă să continue sub culorile echipei noastre. O decizie similară a luat și fiica rătăcitoare a handbalului slobozean,... [citește_tot_articolul]

27 Iulie 2010, 18:05 (20369 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

SPORT

Diana Cruțu, scrimă, CSS Slobozia

Viitor de aur sportu’ nostru are

Diana Cruțu, scrimă, CSS Slobozia

Tatăl, Marin Cruțu, dublu campion balcanic în 1982. Fratele, Mihai Cruțu, campion național de cadeți în 2009. Argumente suficiente pentru ca Diana să găsească și cu ochii închiși drumul spre planșă. Născută pe 10 iulie 1987, Diana Cruțu a încrucișat pentru prima oară săbiile în 2006, la centrul de scrimă de la Sudiți, coordonat de tatăl ei. De atunci a obținut împreună cu echipa de sabie feminin a CSS Slobzia două medalii la campionate naționale: una de argint în 2008 și una de bronz în 2010, cu echipa de copii. În acest an, s-a clasat pe locul 7 la campionatul național și a cîștigat Cupa Tinerelor Speranțe, organizată în iunie la Slobozia. La 13 ani, drumul spre marea performanță este pe o pantă... [citește_tot_articolul]

27 Iulie 2010, 18:02 (26550 vizualizări - 11 comentarii)

Click aici

SPORT

Primele victorii internaționale pentru Sorin Iordache

Tenis de cîmp

Primele victorii internaționale pentru Sorin Iordache

Sorin Iordache a fost prezent săptămîna trecută la Timișoara, unde a evoluat pentru internaționala under 12, în turneul de calificare la Campionatul European. România a fost în grupă cu Slovacia, Suedia și Portugalia și i-a avut în componență, pe lîngă Sorin, pe Eduard Adam din Iași și pe Daniel Cosma din Satu Mare.
Chiar dacă echipa nu a obținut calificarea, merită să amintim primele victorii internaționale ale unui sportiv slobozean: 6-0, 6-2 cu Filim Malbasic, nr. 2 în Suedia și 6-2, 6-0, în fața slovacului Tomas Liska. Victorii de bun augur care îi pot asigura un important ascendent moral în cariera, deocamdată timidă, a lui Sorin. O carieră pe care i-o dorim sincer plină de astfel de succese... [citește_tot_articolul]

27 Iulie 2010, 18:00 (21073 vizualizări - 6 comentarii)

Click aici

SPORT

Fotbal, Pandurii Tg. Jiu-Unirea Urziceni 0-0

Egal mare cît fanionul lui Crîngașu

Așa cum Independent a prevăzut încă de acum 2 săptămîni, Unirea Urziceni a respectat tradiția și s-a împotmolit din nou în prima etapă a Campionatului. De data aceasta, norocoasa a fost Pandurii Tîrgu Jiu, în fapt Internațional Curtea de Argeș, mutată cu arme și bagaje în curtea lui Brîncuși. Surprinzător, ocaziile primei reprize au aparținut echipei lui Ionuț Badea. A tras Apostu, dar a respins Galamaz (’11), au dat cu capul Cardoso (’24) și Antohi (’40), dar Arlauskis a fost la post. Și cam la atît se rezumă povestea primei reprize.
Ronny Levy mută pentru a doua parte, cu Frunză în locul lui Onofraș, iar ex-vasluianul împinge centrul de greutate spre poarta lui Marius Popa. În minutul 56... [citește_tot_articolul]

27 Iulie 2010, 17:57 (17656 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Primarul Ionașcu, oracol mondial

Xenofobia salvează Slobozia

Primarul Ionașcu, oracol mondial

De cîteva luni bune, presa locală publică sub forma unor interviuri savuroase opiniile primarului Ionașcu despre tot ce se întîmplă pe mapamond. De la salvarea balenelor albastre și pînă la diplomația româno-maghiară și de la războiul din Kosovo pînă la politica fiscală a lui Obama, primarul Sloboziei le știe pe toate. Ce știm noi, citiți mai jos.

Un xenofob de curte veche
Ca să putem face față noianului de informații cu care primarul Ionașcu bombardează opinia publică am cerut ajutorul psihologului de serviciu al redacției, domnul Bebe Parosologu. Primul citat care i-a atras atenția acestuia a fost: «Dacă aș fi fost eu cu premierul Ungariei l-aș fi întrebat de ce a venit în România și apoi i-aș fi deschis poarta»... [citește_tot_articolul]

27 Iulie 2010, 11:29 (23124 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Un medic al Spitalului din Slobozia îl acuză pe președintele Consiliului Județean Ialomița de «practici mafiote»

Silvian Ciupercă amenință doctorii!

Un medic al Spitalului din Slobozia îl acuză pe președintele Consiliului Județean Ialomița de «practici mafiote»

Dr Mihaela Isvoranu: «Plec din cauza presiunilor președintelui Ciupercă»
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă este acuzat de «practici de tip mafiot» în ceea ce privește schimbarea conducerii SpitaluluiJudețean Ialomița. De această dată, acuzațiile nu sînt lansate de media locală, ci chiar de un medic al Spitalului Județean. Doctorul Mihaela Isvoranu, fost director medical al Spitalului, susține că a fost amenințată, supusă la presiuni politice și obligată să demizioneze din funcția deținută.
Acțiunile președintelui Consiliului Județean Ialomița, considerate drept incalificabile de medicul Isvoranu, au efecte devastatoare asupra imaginii instituției... [citește_tot_articolul]

26 Iulie 2010, 06:18 (62360 vizualizări - 25 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Haosul din primării, sancționat

Amenzi record pentru acordarea ILEGALĂ de ajutoare sociale

Pachetul de măsuri guvernamentale pentru redresarea economiei românești ajunge pînă în buzunarele asistaților social din județul nostru. Printre altele, autoritățile au demarat acțiuni ample de verificare a modului în care administrațiile locale au înțeles să aplice legea în ceea ce privește acordarea venitului minim garantat. Iar răspunsul a venit cît se poate de repede. Prost și păgubos pentru vistieria săracă a statului. În cifre, acest aspect se traduce în supendarea a peste 250 de dosare de acordare a ajutorului social....

Asistaților social li se pregătește ceva
Controversată încă de la apariție, Legea 416/2001, privind acordarea de ajutoare sociale familiilor... [citește_tot_articolul]

25 Iulie 2010, 10:12 (19944 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

REPORTAJ

Prin Piață, cu Criza de mână

Prin Piață, cu Criza de mînă

E Criză! O spune obsesiv Boc, o repetă profetic Băsescu, o amintesc prin conferințe de presă autoritățile județene, o garantează primarul Ionașcu, o simt pe pielea lor pînă și bugetarii. Noi am mers însă mai departe. Am luat Criza de mînă și am dus-o la piață, convinși fiind că acolo ea nu poate exista. Oricît ar fi de panicat, omul trebuie să mănînce. Da’ de unde! În Piața Cuza-Vodă, acolo unde am fost noi, Criza a mușcat pînă la os.

Tarabagii Crizei
În Piața Cuza-Vodă din Slobozia e cald ca-ntr-un solar. Acoperișul de tablă face aerul dinăuntru irespirabil, legumele miros a putred, pepenii fierb în coajă... iar clienții sînt din ce în ce mai puțini și speriați de criză... [citește_tot_articolul]

24 Iulie 2010, 13:33 (18959 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Școlile din Ialomița NU au fonduri pentru igienizare

Prefectura raportează cai verzi pe pereți

Școlile din Ialomița NU au fonduri pentru igienizare

După modelul comunist «cincinalul în patru ani și jumătate», Prefectura Ialomița a anunțat că igienizarea școlilor din județ în vederea începerii noului an școlar este finalizată sau nu reprezintă o problemă. La o săptămînă distanță de la publicarea situației, Independent a realizat un sondaj de opinie printre directorii școlilor nominalizate în raportul Prefecturii. Declarațiile sînt peste așteptările noastre... Iar distanța între raportările oficiale și realitatea din teren, mai mare decît cea de la Pămînt la Lună...

Igienizarea de pe hîrtiile Prefecturii
Prefectura Ialomița a dat publicității o situație completă a celor 118 unități școlare din județ care așteaptă... [citește_tot_articolul]

23 Iulie 2010, 06:12 (16231 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Bibi Informatica din Ialomița, «țepe» la nivelul Uniunii Europene

Mai nou, «țepele» s-au mutat în spațiul UE căci românașilor noștri nu le-au mai fost de-ajuns granițele țării pentru proliferarea afacerilor de gen. În mare, procedura e asemănătoare cu ceea ce se petrece sub ochii celor care combat evaziunea atunci cînd o prind pe meleaguri mioritice. Dacă o prind... Adică, se cumpără marfa de la firme ce există, se trece printr-una sau mai multe alte firme, fantome sau nu, și, într-un final, se închide lanțul de vînzări succesive pe o firmă, în general, inexistentă. De ce însă se aleg firme de prin Ialomița, doar cei ce fac astfel de operațiuni pot răspunde. Noi doar vă spunem cum s-a produs ultimul tun.

Bibi Informatica cumpără și vinde de cîteva milioane de euro... [citește_tot_articolul]

22 Iulie 2010, 14:04 (19431 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Hanaru și Anăstăsoai, amendați de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

Amonil, derivă și necunoscut

Hanaru și Anăstăsoai, amendați de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare

După ce, la finele anului precedent, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, for superior cu atribuții în supravegherea tranzacționărilor bursiere, a emis o ordonanță prin care obliga acționarii Amonil să publice structura acționariatului pînă la nivel de persoană fizică, recent, aceeași instituție a emis mai multe ordonanțe prin care sancționează și pe actualul dar și pe fostul președinte al Consiliului de Administrație al SC Amonil SA Slobozia...

Zalois și Jovline, necunoscutele de la Amonil
La sfîrșitul anului precedent, respectiv în luna noiembrie 2009, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a sancționat cu avertisment doi dintre acționarii majoritari ai Amonil... [citește_tot_articolul]

21 Iulie 2010, 15:03 (23081 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Proxenetul Tămârjan rămâne în arest

Agenție de modelling din Slobozia, «umbrelă» pentru prostituție de lux (update)

Proxenetul Tămîrjan rămîne în arest

Marți, 20 iulie a.c., magistrații Tribunalului Ialomița au decis prelungirea mandatelor de arestare preventivă pentru Ion Tămîrjan, zis Tera și complicele său, Relu Costan. Judecătorii ialomițeni au prelungit mandatele ca urmare a propunerii parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița după ce perioada preventivă de detenție ajunsese la final.
«Admite propunerea Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, dispune prelungirea arestării preventive a inculpaților Ion Tămîrjan Valeriu și Costan Relu Cornel, deținuți în Arestul IPJ Ialomița, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 25 iulie 2010 pînă la data de 23 august 2010. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații Tămîrjan Ion Valeriu și Costan Relu Cornel»... [citește_tot_articolul]

21 Iulie 2010, 12:51 (29073 vizualizări - 5 comentarii)

ANCHETĂ

SAPARD-ul de la Valea Măcrișului, concesionat ILEGAL

Autoritățile locale, pasibile de a returna 2,7 milioane de lei

SAPARD-ul de la Valea Măcrișului, concesionat ILEGAL

Revenim, la mai puțin de două luni de la scandalul proiectelor ialomițene din cadrul Măsurii 322 respinse în bloc, cu o nouă afacere administrativă care riscă să păgubească județul. De această dată este vorba despre investiția prin programul SAPARD de la Valea Măcrișului, una dintre cele 16 localități din județ care au beneficiat de fonduri nerambursabile pentru înființarea unei rețele de apă. La 5 ani de la finalizarea proiectului, autoritățile locale nu numai că nu respectă clauzele contractuale impuse prin proiect, dar au și concesionat ilegal serviciul de apă unei firme private...

Repetabila istorie
Primul semnal privind problemele cu care se confruntă comunitatea... [citește_tot_articolul]

21 Iulie 2010, 06:22 (26368 vizualizări - 1 comentariu)

Luni 21 Sep 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DAJ Ialomița: Prima livrare de purcei din rasa Mangalița

Luni, 2 aprilie 2018, s-a efectuat prima livrare de purcei din rasa Mangalița în cadrul schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de porci din rasele Bazna și ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2018, 19:15
(8821 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Evaluare a efectivelor de lupi și pisici sălbatice

În baza atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2018, 16:40
(5732 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

DJST Ialomița
organizează
în perioada 02.04-05.11.2018,
«Concursul local de proiecte
de tineret 2018»

Detalii suplimentare referitoare
la concurs, inclusiv metodologia,
se pot obține de pe site-ul
Ministerului Tineretului și Sportului
www.mts.ro,
site-ul DJST Ialomița www.dsjil.ro
sau de la adresa de e-mail
[email protected]
Anunțul a fost publicat și
în Monitorul Oficial, Partea a VI-a

3 Aprilie 2018, 12:40


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

La sfârșitul de săptămână trecut, 30 martie-1 aprilie a.c., polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele drumuri naționale și județene, pentru asigurarea fluenței traficului, combaterea excesului ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2018, 20:45
(5193 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni. Amenzi de peste 76000 de lei!

În perioada 26-30 martie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, precum și a faptelor ilegale de transport, prelucrare și comercializare ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2018, 20:20
(7372 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Fonduri de la Guvern pentru cultivatorii de tomate

DAJ Ialomița: Fonduri de la Guvern pentru cultivatorii de tomate

Programul național privind cultivarea tomatelor în spații protejate îi atrage pe cultivatorii de legume din județul Ialomița. Potrivit unei statistici oferită de Direcția pentru Agricultură Județeană, în ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2018, 20:05
(6983 vizualizări - 0 comentarii)


Controale preventive ale DSVSA Ialomița

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale când, în mod tradițional, consumul de alimente de origine animală si nonanimală crește, Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2018, 19:10
(4082 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Ialomița așteaptă donatori

Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Ialomița anunță locuitorii județului că începând cu data de luni, 16 aprilie 2018, se va extinde programul de donare de sânge la sediul Centrului, în fiecare zi de ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2018, 18:30
(4830 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «tentativă la omor» și «ultraj»

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Orășanu Vasile pentru săvârșirea infracțiunilor de «tentativă la ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2018, 19:40
(5912 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Arestat pentru «tâlhărie calificată»

Un tânăr de 30 de ani din comuna Munteni Buzău a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la Slobozia, sub acuzația de «tâlhărie calificată». Cazul a fost anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2018, 16:40
(4930 vizualizări - 2 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 28 martie a.c, polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru prevenirea si combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole, a colectării, ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2018, 11:10
(5236 vizualizări - 1 comentariu)


Percheziții în Ialomița într-un dosar de evaziune fiscală cu materiale reciclabile

Potrivit Agerpres, Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj efectuează, miercuri dimineața, 28.03.2018, 30 de percheziții în mai multe județe și în București ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2018, 13:10
(7177 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: A murit sub roțile unei mașini

O bătrână de 83 de ani a fost ucisă în urma unui accident rutier. Tragedia s-a petrecut luni, 26 martie 2018, la Căzănești, când femeia a fost lovită de mașina condusă de un bărbat, de 47 de ani, din București ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2018, 20:55
(6219 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Doi șoferi, de 39 și 52 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați în trafic sub influența buturilor alcoolice. Aceștia aveau concentrații de alcool în aerul expirat de 0,59 și, respectiv ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2018, 20:40
(5927 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Perieți, arestat pentru «conducere fără permis»

Polițiștii ialomițeni au reușit să identifice și să predea în custodia Penitenciarului Slobozia un bărbat, de 48 de ani, din Perieți, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate. Acesta ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2018, 20:35
(5687 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Perieți arestare


IPJ Ialomița: Campanie împotriva violenței domestice

Polițiștii ialomițeni au lansat marți, 27 martie 2018, o campanie de prevenire împotriva violenței domestice. Acțiunea se intitulează «NU violenței domestice» și are ca scop protejarea victimelor acestui ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2018, 20:20
(5643 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț dovedit după 3 ani

Fetești: Hoț dovedit după 3 ani

Procurorii din Fetești au avut nevoie de 3 ani pentru a demonstra că un tânăr din localitate este autorul mai multor furturi din locuințe, comise pe raza municipiului. Dosarul a fost recent trimis în judecată ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2018, 15:10
(5127 vizualizări - 2 comentarii)


Lilieci: Trimis în judecată pentru că a bătut o polițistă

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești au reușit să probeze faptele penale ale unui localnic din Lilieci și să trimită dosarul în judecată. Concret, acesta a fost acuzat de faptul că a lovit ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2018, 14:05
(4857 vizualizări - 1 comentariu)


«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

«Ziua Porților Deschise» la IPJ Ialomița

Poliția Română aniversează, la data de 25 martie a.c., 196 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiție ca, în contextul aniversării Zilei Poliției Române, oamenii legii să se afle alături ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2018, 12:35
(5017 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Andrășești și Sinești

Două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 77 de ani, au fost răniți într-un accident rutier petrecut pe raza localității Sinești. Din primele informații se pare că accidentul s-a produs ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2018, 20:35
(6449 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Arestat pentru «vătămare corporală»

Luni, 19 martie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2018, 19:40
(4830 vizualizări - 0 comentarii)


Orboiești: Trafic blocat din cauza unui accident rutier

Din cauza șoselei acoperite cu gheață, două mașini au fost implicate într-un accident rutier în localitatea Orboiești. În urma impactului dintre autovehicule, două persoane au fost rănite. Reprezentanții ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2018, 14:23
(5936 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Dosar penal pentru 70 kg de tutun

Un tânăr de 29 de ani a fost depistat de polițiștii din Urziceni în timp ce transporta ilegal 70 kilograme de tutun mărunțit. Marfa era împachetată în saci de plastic și folii de aluminiu. În cauză a fost ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2018, 18:10
(5081 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfârșitul lunii februarie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6361 șomeri, din care 1388 șomeri indemnizați, respectiv 4973 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2018, 17:10
(5721 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 19 februarie-23 martie 2018, în localitățile Munteni Buzău, Slobozia, Urziceni ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2018, 17:05
(7256 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Arestat pentru «tentativă de omor» după ce și-a înjunghiat fiul cu un cuțit

Iazu: Arestat pentru «tentativă de omor» după ce și-a înjunghiat fiul cu un cuțit

Un bărbat de 52 de ani din localitatea ialomițeană Iazu a fost reținut în noaptea de duminică spre luni, 11/12 martie 2018, pentru 24 de ore, după ce și-a înjunghiat fiul, un tânăr de 27 de ani, cu un cuțit ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2018, 19:45
(7665 vizualizări - 0 comentarii)


Primăria Slobozia: Concurs de proiecte pentru tineri

Primăria Slobozia: Concurs de proiecte pentru tineri

Primăria Slobozia oferă și în acest an tinerilor din oraș șansa de a prezenta imaginea Sloboziei în viitor. Autoritățile locale vor realiza încă o ediție a concursului de proiecte «Slobozia viitorului văzută ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2018, 18:35
(5536 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale intensive înainte de Paște

Apropierea Paștelui aduce controale ale inspectorilor Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița în piețele și magazinele alimentare din tot județul. Inspectorii DSVSA Ialomița ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2018, 18:20
(3459 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui serviciu 198 de locuri de muncă. Angajatorii caută agenți de vânzări, barmani, ospătari ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2018, 18:05
(6439 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la Ciocârlia

Accident la Ciocârlia

Salvatorii din Urziceni au fost solicitați în cursul dimineții de vineri, 9 martie 2018, în jurul orelor 8,30, pentru a veni în ajutorul victimelor unui accident rutier petrecut pe DN2, la ieșire din localitatea ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2018, 14:50
(6007 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă cetatean în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița cetatean în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița jake în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Aldea în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Necredinciosul în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Ionut în Școlile din Ialomița duc lipsă de medici și asistenți garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 cumpăr apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 ianuarie 2026 Cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Costel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Tandarei în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița Andrei în Primăriile din Ialomița au rămas fără secretari FĂNEL G în Dragostea administrativă a edilului de la Ciochina Gigel w în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Gigel în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița oare e corect ? în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița contribuabil în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Poenareeeee în Două lovituri de pedeapsă și un cartonaș roșu au decis «soarta» Unirii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...