Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gara Slobozia, un eșec investițional de 6 milioane de euro

Cu «sprijinul» Primăriei Slobozia

Gara Slobozia, un eșec investițional de 6 milioane de euro

Gara din Slobozia este parte a unui proiect selectat în cadrul «TRANS-Programul Operațional Sectorial Transport» și a fost cofinanțată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea proiectului s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de euro, iar termenul final de execuție a fost luna mai a anului 2013. În realitate, lucrările au fost finalizate la sfîrșitul anului 2014, iar recepția finală a Gării Slobozia a fost făcută în primăvara acestui an. Potrivit declarațiilor oficiale, la întîlnire au participat, alături de constructori, proiectant și funcționari ministeriali, oficiali locali și reprezentanți ai instituțiilor publice locale. La 6 luni distanță însă, clădirea... [citește_tot_articolul]

18 Septembrie 2015, 19:10 (20097 vizualizări - 6 comentarii)

EVENIMENT

Angajații spitalelor, plătiți cu 18,8 milioane de lei

Într-o jumătate de an

Angajații spitalelor, plătiți cu 18,8 milioane de lei

De mai bine de 25 de ani, medicii și asistentele reclamă faptul că au salarii mici. Realitatea demonstrează însă că angajații din spitale cîștigă mulțumitor. Raportat la nivelul Ialomiței, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Ialomița arată faptul că, în primul semestru al anului 2015, cele 4 spitale din județ au beneficiat de 18,8 milioane de lei pentru plata salariaților, din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Suma este cu 100 mii de lei mai mare decît în aceeași perioadă a anului trecut.

Salariile din Spitalul Slobozia
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este... [citește_tot_articolul]

18 Septembrie 2015, 16:45 (5165 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Slobozia: Construcțiile din Bazarul Municipal sunt ILEGALE

Rămîne cum am stabilit!

Slobozia: Construcțiile din Bazarul Municipal sînt ILEGALE

La începutul lunii iunie 2015, o duzină de concesionari ai terenurilor de sub maghernițele din Bazarul Municipal au primit autorizații pentru reamenajarea spațiilor. Potrivit Planului Urbanistic Zonal, autorizațiile de construcție eliberate prevedeau amenajarea unor «construcții provizorii». Construcțiile ridicate acolo au însă caracter definitiv, fapt care a determinat demararea unui control al Inspectoratului de Stat în Construcții!

Scapă cine poate
De mai bine de 2 luni de zile, concesionarii terenurilor din Bazarul Municipal din Slobozia (a doua alee) construiesc ilegal. ... [citește_tot_articolul]

16 Septembrie 2015, 19:50 (7627 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița are conturile blocate

Învățămîntul județean este executat silit

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița are conturile blocate

Constructorii cîtorva investiții școlare au cerut executarea silită a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Firmele așteaptă să primească din partea instituției banii aferenți lucrărilor de reabilitare ale Școlii Săveni, ale Școlii Giurgeni precum și ale Grădiniței Crunți, de 7 ani. Valoarea debitului se ridică la suma de 2 milioane de lei!

IȘJ are poprire pe conturi
În 2008, Ialomița se alinia valului de investiții în infrastructura școlară, demarat de Guvernul României, prin Ministerul Educației. Ca și în alte zone ale țării și în județul nostru cele mai multe dintre aceste... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 21:15 (6361 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Consiliul Județean Ialomița amenință ENEL cu instanța

Parcul fotovoltaic Giurgeni, în impas

Consiliul Județean Ialomița amenință ENEL cu instanța

În anul 2011, autoritățile județene anunțau debutul unei noi ere administrative, guvernată de energia verde. La 4 ani distanță, parcul fotovoltaic de 0,5 GW de la Giurgeni încă mai așteaptă să fie conectat la rețeaua națională de energie electrică. Oficialii Consiliului Județean Ialomița susțin că vina aparține ENEL, societate care întîrzie nejustificat această procedură. La acest moment instituția face demersuri pentru acționarea ENEL în instanță...

La fotovoltaicele lăudate
Investițiile în «energia verde» au reprezentat ani de-a rîndul un obiectiv prioritar al administrației... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 18:15 (10340 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Războiul de la Lacul Strachina

Fermierii se revoltă împotriva SOR

Războiul de la Lacul Strachina

Un proiect finanțat din fonduri europene, demarat în 2013 în perimetrul sitului Natura 2000-Lacul Strachina, este vehement contestat de către fermierii din zonă. Aceștia reclamă faptul că măsurile restrictive impuse de Societatea Ornitologică Română, custodele acestei arii protejate, sînt ilegale și absurde. În replică, oficialii din cadrul proiectului susțin că «se poate ajunge la un numitor comun». Miza acestui proiect, dincolo de protejarea avifaunistică a Lacului Strachina, o reprezintă cele 2,8 milioane de lei, bani alocați de către Fondul European de Dezvoltare Regională.

Bani europeni, management românesc... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 17:25 (9537 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița a primit 6,9 milioane de lei pentru drumuri județene și comunale

Bani albi pentru alegeri negre

Ialomița a primit 6,9 milioane de lei pentru drumuri județene și comunale

În urmă cu 3 săptămîni, printr-o Hotărîre de Guvern, Ialomița a primit 6,9 milioane de lei pentru «finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale». Consiliul Județean Ialomița susține că va aloca aceste fonduri în funcție de necesitățile obiective ale fiecărei localități în parte. Surse administrative susțin faptul că banii vor fi alocați «pe criterii politice»...

Fie numele Guvernului lăudat Guvernul a decis miercuri, 19 august 2015, printr-o Hotărîre, repartizarea pe județe a sumei de 300 milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 16:10 (8685 vizualizări - 5 comentarii)

EVENIMENT

Stare de legalitate «ZERO» la Primăria Perieți

Stare de legalitate «ZERO» la Primăria Perieți

Renumită pentru interminabilele scandaluri dintre consilierii locali și edil, Primăria Perieți surprinde din nou. De data aceasta prin maniera mai puțin legală prin care au fost promovați în funcții cîțiva funcționari publici. Ilegalitățile au fost puse pe tapet de oficialii Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, ca urmare a unui control efectuat la Perieți.

Dispute la Primăria Perieți
Purtate pe motive politice sau pur și simplu din orgolii personale, disputele din cadrul Primăriei Perieți au ținut în priză opinia publică în ultimii 2 ani și jumătate. Ședințele Consiliului... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 15:15 (16807 vizualizări - 25 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița mizează pe PNDR

Ialomița mizează pe PNDR

Noul ciclu programatic al Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 a atras interesul ialomițenilor. Pînă în prezent au fost depuse spre finanțare un număr de 19 proiecte, a căror valoare este de 1,3 milioane de euro.

Ialomița, susținută cu bani europeni
În primul ciclu programatic al PNDR 2007-2013, Ialomița a beneficiat de fonduri europene în valoare de peste 46 milioane de euro, potrivit informațiilor oficiale oferite de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Cele mai multe proiecte de finanțare accesate au fost în cadrul Măsurii 112 «Instalarea tinerilor... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 13:35 (6178 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Slobozia: Recon și Doje încalcă legislația muncii

Slobozia: Recon și Doje încalcă legislația muncii

Cel mai recent proiect de utilitate publică al Primăriei Slobozia are deja probleme. Este vorba despre o serie de lucrări de aducțiune a apei, care au debutat în urmă cu o lună. Concret, societatea angajată să realizeze rețeaua a fost amendată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița. Inspectorii ITM susțin faptul că firma își ținea angajații la muncă fără a le respecta orele din contract.

Șantier cu probleme De o lună, Primăria Slobozia a început din nou să lucreze la extinderea rețelei de apă. Potrivit informațiilor, noua rețea se construiește pe traseul Stația de tratare-Parc... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 12:55 (9135 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ialomița: VIVANI, încă un an de grație

Marți, 1 septembrie 2015, în cadrul unei întîlniri oficiale, Consiliul Județean Ialomița a solicitat firmei Vivani explicații cu privire la respectarea condițiilor de mediu la groapa de gunoi gestionată de această firmă. Reamintim că, la acest moment, firma se află în insolvență, iar lucrările de execuție a celei de-a patra celule de depozitare a gunoiului întîrzie nejustificat. Poziția oficială a firmei a fost susținută de Petra Kalman, fiica acționarului principal al societății, Janos Kalman. Potrivit declarațiilor oficialilor județeni, aceasta și-a luat angajamentul ca, în decurs de un an, firma să finalizeze lucrările la cea de-a patra celulă de depozitare a gunoiului și să rezolve problemele... [citește_tot_articolul]

15 Septembrie 2015, 11:05 (4771 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Arsenal de muniție în mahalaua Strachina

Țiganii din Țăndărei, călcați de mascați

Arsenal de muniție în mahalaua Strachina

A fost din nou razie în cartierul țigănesc Strachina, din Țăndărei. Polițiștii și jandarmii au efectuat 3 percheziții în casele țiganilor. Forțele de ordine au descoperit un adevărat arsenal de muniție, iar un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore. 

Reținut pentru 24 de ore
Perchezițiile s-au desfășurat sub coordonarea Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Fetești. În cartierul țigănesc Strachina din Țăndărei au fost efectuate 3 descinderi. Astfel, în urma raziei, două persoane au fost audiate la... [citește_tot_articolul]

12 Septembrie 2015, 22:50 (10257 vizualizări - 12 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Statul a investit 156 milioane lei în Sănătatea ialomițeană

Statul a investit 156 milioane lei în Sănătatea ialomițeană

În cadrul unei conferințe de presă recent susținută, oficialii Casei Județene de Sănătate Ialomița au făcut publice sumele de bani pe care statul le-a oferit Sănătății din județ. Așa se face că medicii de familie, farmaciștii, dar și spitalele au primit, în 2015, un total de 156 milioane de lei!

Rectificarea a dus bani în plus
Potrivit informațiilor publice, Sănătatea ialomițeană beneficia la începutul anului în curs de un buget de 135,5 milioane de lei. Pentru ca fondurile să nu se epuizeze, iar sfîrșitul de an să nu provoace dezechilibre, oficialii din cadrul Casei Județene... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2015, 20:50 (3831 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Promovabilitate de 23% la Bacalaureatul de toamnă în Ialomița

Promovabilitate de 23% la Bacalaureatul de toamnă în Ialomița

Inspectoratul  Școlar Județean Ialomița a dat publicității primele informații despre promovabilitatea la Bacalaureatul de toamnă. 23% dintre absolvenții care s-au gîndit să-și încerce a doua oară norocul au reușit să obțină medii de trecere.

Fără medii de 10 la Bacul de toamnă Potrivit informațiilor oficiale, la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, în județul Ialomița s-au înscris 775 de candidați, însă doar 660 dintre aceștia au susținut probele orale și scrise. Mai mult, au reușit să treacă examenul de maturitate un număr de 152 de elevi, în timp ce 117 au fost considerați... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2015, 19:05 (2235 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Slobozia: Accident rutier cu 5 victime

Accident rutier pe șoseaua de centură a Sloboziei. 5 persoane au fost rănite după ce două mașini s-au ciocnit frontal. La fața locului au intervenit medici ai Serviciului Județean de Ambulanță, dar și paramedicii SMURD.

Victimele au fost transportate la spital
Din primele informații se pare că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul uneia dintre mașinile implicate în evenimentul rutier ar fi pătruns pe contrasens. În urma impactului dintre cele două autoturisme, 5 persoane au fost rănite. Dintre acestea doar 4 au ajuns la spital, una refuzînd să primească îngrijiri medicale... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2015, 17:05 (7619 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Slobozia accident

Click aici

EVENIMENT

Ialomița: Braconieri pedepsiți ca în «Vestul Sălbatic»

Dreptate pe cont propriu

Ialomița: Braconieri pedepsiți ca în «Vestul Sălbatic»

De mai bine de 3 săptămîni, Poliția și Parchetul Slobozia încearcă să deslușească ițele unui scandal iscat pe malul lacului Strachina, în zona localității Ograda. Pînă în prezent organele judiciare au reușit să stabilească faptul că 5 indivizi au fost agresați, însă cei care au provocat scandalul sînt de negăsit. Acuzațiile planează și asupra doctorului Mirel Diaconu, cel care a concesionat acea suprafață de lac. «Pe mine mă bănuiesc, însă eu eram în concediu cînd s-a întîmplat scandalul!» a fost replica acestuia.

Agresori greu de dovedit
Așa cum precizam și mai devreme, în urmă... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2015, 13:40 (13037 vizualizări - 7 comentarii)

EVENIMENT

 «Calitatea Educației este cea care mă interesează!»

Profesorul Cătălin Grigore, inspector școlar general adjunct

«Calitatea Educației este cea care mă interesează!»

De la 1 septembrie 2015, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița are un nou inspector școlar general adjunct. Este vorba despre profesorul de Biologie Cătălin Grigore, fost director al Liceului Teoretic «Carol I» Fetești. Într-un scurt interviu acordat reporterilor Independent, acesta a vorbit despre planurile sale în ceea ce privește Învățămîntul ialomițean, dar și despre maniera în care profesorii trebuie să fie mai implicați pentru a susține actul educațional.

-Ați revenit la IȘJ într-o altă funcție, mult mai importantă. Ce planuri aveți pentru anul școlar care se pregătește de debut?
-Strict pe atribuțiile mele, mă va interesa calitatea... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2015, 12:20 (7913 vizualizări - 31 comentarii)

EVENIMENT

Ciochina: «Ziua Porumbului», cu ministrul Agriculturii

Joi, 10 septembrie 2015, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat la cea de a VI-a ediție a manifestării «Ziua Porumbului». Evenimentul se organizează anual în comuna Ciochina, la Orezu. Numărul de participanți prezenți la manifestare a depășit 400. Ministrul Daniel Constantin s-a arătat interesat atît de problemele cu care se confruntă fermierii, cît și de sprijinirea firmelor care activează în acest domeniu. Întîlnirea a fost patronată de către administratorul firmei ELSIT SRL, Nicolae Sitaru. «Încercăm, de la an la an, să organizăm cît mai bine acest eveniment. În fiecare an învățăm cîte ceva și, în fiecare an, credem noi,... [citește_tot_articolul]

11 Septembrie 2015, 11:10 (8000 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

 Cornel Vasile, șeful Gărzii de Mediu, în vizorul procurorilor Anticorupție

Anchetă DNA la Slobozia

Cornel Vasile, șeful Gărzii de Mediu, în vizorul procurorilor Anticorupție

UPDATE Cornel Vasile, cercetat sub control judiciar

Percheziții ale Direcției Naționale Anticorupție-Structura Centrală la Slobozia. Procurorii au descins la sediul Gărzii de Mediu Ialomița și la firmele «controlate» de Cornel Vasile, șeful instituției. Anchetatorii instrumentează un dosar penal privind fapte asimilate corupției.

Percheziții la primele ore ale dimineții
Procurorii DNA au descins în biroul șefului Gărzii de Mediu, Cornel Vasile, joi, 10 septembrie 2015, în jurul orei 07,00. După aceea, anchetatorii au mers la sediul firmelor Euroinvest și Salubritate Comunală, «controlate» de Cornel Vasile. Anchetatorii au căutat... [citește_tot_articolul]

10 Septembrie 2015, 16:30 (23317 vizualizări - 33 comentarii)

EVENIMENT

Subprefectul Marin Constantin, vizat de procurorii Anticorupție

Prefectura Ialomița, notificată de DNA

Subprefectul Marin Constantin, vizat de procurorii Anticorupție

O notificare cu circuit închis transmisă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Slobozia agită spiritele în cea mai liniștită instituție publică, Prefectura Ialomița. Potrivit hîrtiei oficiale, anchetatorii DNA cer informații cu privire la maniera în care a fost numit în funcția de subprefect Marin Constantin, fost primar al comunei Albești, ajuns peste noapte, în rîndurile funcționarilor publici. Surse judiciare precizează că, la acest moment, procurorii Anticorupție au în lucru un dosar penal «in rem», care vizează fapte penale, însă vor să strîngă suficiente probe pentru a ajunge la persoanele care le-au comis.

Marin Constantin, vinovatul fără vină... [citește_tot_articolul]

8 Septembrie 2015, 20:35 (23713 vizualizări - 17 comentarii)

Joi 25 Iun 2026
339 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: «Șoferi» fără permise de conducere

Polițiștii rutieri au oprit pentru control miercuri, 1 aprilie 2015, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un localnic, de 25 de ani. Din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 19:25
(4454 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Hoț prins, prejudiciu recuperat

Polițiștii Secției Rurale Coșereni cercetează un tînăr, de 27 de ani, din comuna Drăgoiești, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. În fapt, cel în cauză este bănuit că, în perioada 24- ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 18:25
(6561 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Pesticide expirate, confiscate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 17:20
(6961 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA: Atenționare în privința toxinfecțiilor alimentare

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada imediat următoare, cînd se înregistrează în mod tradițional o creștere a consumului de ouă și carne de miel, Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2015, 12:05
(4450 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Subvenții pentru ovine și caprine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează că, începînd cu data de 31 martie 2015, se efectuează plata aferentă Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT) ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 19:40
(4821 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansarea cărții «40 de zile», de Chris Simion

Cartea «40 de zile», editată în 2015 la Editura TREI, a autoarei Chris Simion, va fi lansată la Slobozia, la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, sîmbătă, 4 aprilie 2015, începînd cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 18:45
(4428 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Eliminarea regimului cotelor de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomita informează operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 17:20
(4559 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Forumul privind Viitorul Agriculturii 2015 (FFA 2015)

O delegatie a Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, condusă de președintele Laurențiu Baciu, a participat la cea de a VIII-a ediție a Forumului privind Viitorul Agriculturii, desfășurată ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 16:15
(3680 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR Ialomița: Lansarea primelor măsuri de finanțare din PNDR 2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deschis de miercuri, 25 martie 2015, primele sesiuni de primire a proiectelor de investiții finanțate ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 14:05
(5938 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Ograda și gospodării inundate la Giurgeni

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Ograda. Evenimentul a fost anunțat în ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2015, 12:45
(8850 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții în Ialomița. Prejudiciu de 5 milioane de euro!

Luni dimineața, 30 martie 2015, peste 150 de polițiști au descins la persoane fizice și firme din București și 3 județe, în 50 de locații, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2015, 10:55
(5959 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A plecat cu tot cu cărucior de la cumpărături!

Un tînăr, de 20 de ani, din Urziceni, a fost surprins de jandarmi după ce a sustras un cărucior pentru cumpărături. Astfel, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine și siguranță publică din cadrul Detașamentului ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2015, 18:30
(9734 vizualizări - 4 comentarii)


ISU Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița recrutează candidați pentru concursul de admitere-sesiunea 2015, pentru  instituțiile de învățămînt ale Ministerului ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2015, 16:30
(6034 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Elemente de muniție, descoperite pe malul Brațului Borcea

Două proiectile explozive de artilerie de calibru 105, respectiv 152 mm, au fost descoperite de un cetățean în dimineața zilei de miercuri, 25 martie 2015, pe malul stîng al brațului Borcea, în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2015, 14:30
(7706 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Poliției Române, sărbătorită și la Slobozia. 16 ofițeri și 68 de agenți au fost avansați în grad la ceas aniversar!

Unul dintre cele mai așteptate momente dedicate Zilei Poliției Române a fost reprezentat de avansările în grad, făcute publice de comandantul unității, comisarul șef Viorel Ștefu, în cadrul ședinței festive ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2015, 17:50
(9753 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Lansare de carte dedicată Zilei Poliției Române

Miercuri, 25 martie 2015, cu începere de la orele 11,00, la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia s-a lansat volumul, semnat de Emilia Vlad, «Teste de Istorie pentru admiterea la Academia ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2015, 13:35
(5534 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

Locuitorii gospodăriilor individuale
care plătesc taxa de salubritate
la Primăria Slobozia prin
Direcția de Impozite și Taxe
sînt rugați să se prezinte
la sediul societății
SC POLARIS M HOLDING SRL,
situat în Slobozia,
Șos. Amara, nr. 2 (incinta fost Comcereal),
pentru a ridica pubela
(capacitate 240 l),
pusă la dipoziție de operator

25 Martie 2015, 12:40


«Porți deschise» la sediul IPJ Ialomița

«Porți deschise» la sediul IPJ Ialomița

Poliția Română aniversează, la data de 25 martie 2015, 193 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiție ca, în contextul aniversării Zilei Poliției Române, oamenii legii să se afle alături ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 19:25
(5015 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune comună pentru situații de urgență

Slobozia: Acțiune comună pentru situații de urgență

Marți, 24 martie 2015, începînd cu orele 10,00, la sediul Expur SA Slobozia, s-a desfășurat un exercițiu de cooperare cu trupe în teren, ce a fost organizat de cadrele Inspectoratului pentru Situații de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 17:15
(5238 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza, în data de 24 aprilie 2015, orele 9,00, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă» care va avea loc la Slobozia-Centrul Cultural UNESC ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 16:25
(5090 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Femeie găsită spînzurată

O intervenție a pompierilor s-a produs în dimineața zilei de luni, 23 martie 2015, în jurul orei 8,20, cînd o femeie, în vîrstă de 63 de ani, din localitatea Gheorghe Lazăr, a fost găsită spînzurată de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 15:40
(6051 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Incendiu la cabina unui autotractor

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la cabina unui autotractor, în localitatea Ion Roată. Evenimentul a fost anunțat în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 14:10
(5833 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Ialomița informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 215 Plăți privind bunăstarea animalelor, pachet b-păsări ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 13:25
(6038 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Uniunea Artiștilor Plastici filiala Slobozia-Ialomița invită toți iubitorii de artă vineri, 27 martie 2015, începînd cu orele 14,00, la vernisarea expoziției de pictură a artistei Cornelia Camelia Ion. ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2015, 12:35
(4677 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhari din Ion Roată, reținuți după 5 ani de la comiterea faptei

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus arestarea preventivă a doi indivizi din comuna Ion Roată, după ce aceștia au tîlhărit un ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2015, 18:55
(8395 vizualizări - 3 comentarii)


Moaștele Sfîntului Ioan Gură de Aur, la Catedrala Urziceni

Jandarmii vor asigura, în perioada 19-22 martie 2015, măsurile de ordine ce se vor impune la evenimentul religios de mare importanță pentru creștinii ialomițeni, respectiv aducerea la Catedrala din Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2015, 14:45
(5673 vizualizări - 1 comentariu)


Comisarul Sorin Goagă și trei subordonați, trimiși în judecată

Comisarul Sorin Goagă și trei subordonați, trimiși în judecată

Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au finalizat cercetările în dosarul deschis pe numele agenților Serviciului Rutier din cadrul Poliției Orașului Țăndărei. Anchetatorii i-au trimis ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2015, 12:05
(7838 vizualizări - 2 comentarii)


anunț de vînzare

societate comercială
vinde autoutilitare
marca MAN, IVECO, MERCEDES

an fabricație 1992-2005
Relații la telefon 0727/221.738

18 Martie 2015, 09:55


ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE, sărbătorită de polițiștii ialomițeni în mijlocul cetățenilor

Sărbătorită în fiecare an la data de 25 martie, Ziua Poliției Române va fi marcată la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița printr-un program de activități de apropiere a cetățeanului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 18:40
(4563 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni donează sânge

Polițiștii ialomițeni donează sînge

Peste 50 de polițiști au răspuns prezent Campaniei «Donează sînge! Salvează o viață!» desfășurată de Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Ialomița în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2015, 15:35
(5461 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!» garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...