Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Grav accident rutier între Slobozia și Bucu

click pe poză

Marți, 15 iunie ac., în jurul orelor 11.00, pe DN2A, la jumătatea distanței dintre Slobozia și Bucu, două autoturisme și un autotren au fost implicate într-un cumplit accident de circulație. Din nefericire, au existat și victime, în persoana unei femei de 60 de ani, ocupantul din dreapta al unuia dintre autoturisme. Femeia a fost transportată de urgență la spital, fiind în stare destul de gravă.

Filmul accidentului
Pe direcția Bucu-Slobozia, o autocamionetă, proprietatea unei firme locale, era staționată pe marginea carosabilului. Pe aceeași direcție, un autotren și un autoturism Dacia se deplasau, primul semnalizînd executarea depășirii, iar celălalt dublîndu-i acțiunea... [citește_tot_articolul]

15 Iunie 2010, 11:55 (29129 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: accident DN2A

EVENIMENT

Preasfințitului Vincențiu i s-a făcut rău la slujbă din cauza caniculei

Aflat la sfîrșit de săptămînă la sfințirea unei biserici din Orboiești

Preasfințitului Vincențiu i s-a făcut rău la slujbă din cauza caniculei

Oficial, la sfîrșit de săptămînă, Ialomița s-a aflat sub cod meteorologic galben pentru caniculă. Potrivit specialiștilor, «ialomițenii s-au comportat relativ bine, ținînd cont de recomandările medicilor pentru protejarea în fața temperaturilor extrem de ridicate». Astfel, conform medicilor Serviciului Județean de Ambulanță, din cele 49 de solicitări înregistrate vineri, 11 iunie, doar în trei dintre cazuri medicii au ridicat din stradă persoane doborîte de caniculă. Sîmbătă, 12 iunie, telefoanele Ambulanței au sunat de 82 de ori, de 4 ori pentru ialomițeni căzuți în stradă din cauza temperaturilor ridicate. Și ieri, duminică, 13 iunie, două persoane din zona Urziceni au fost aduse de urgență... [citește_tot_articolul]

14 Iunie 2010, 14:42 (25805 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Complicele lui Tera, Relu Costan a solicitat eliberarea sub control judiciar

După ce la începutul lunii, respectiv în data de 2 iunie, Curtea de Apel București a respins recursurile formulate de către Ion Tămîrjan, zis Tera și Relu Costan, ambii arestați sub acuzația de proxenetism, săptămîna precedentă și magistrații ialomițeni au decis ca suspecții să rămînă în arest. Concret, în urmă cu o săptămînă, luni, 7 iunie, Relu Costan a înaintat Tribunalului Ialomița o solicitare de eliberare sub control judiciar, cerere ce i-a fost respinsă ca neîntemeiată. Mai interesant decît aceasta rămîne însă aspectul că cel puțin Costan rămîne în continuare fără avocat ales, proxenetul fiind reprezentat în fața judecătorilor Tribunalului de un apărător din oficiu. În plus, Ion Tămîrjan... [citește_tot_articolul]

14 Iunie 2010, 09:21 (29288 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Ultimul mohican al vinului ialomițean

Vin de «Viață Lungă» la AGROFAM GRUP

Ultimul mohican al vinului ialomițean

În urmă cu 20 de ani, cînd a venit Revoluția, podgoriile combinatului viticol de la Fetești se întindeau pe 2000 de hectare, iar strugurii de masă produși aici erau renumiți în întreg lagărul socialist, din Polonia și pînă în capitala mamei Rusii. Acum, pe locul unde altădată se întindeau viile nu vezi decît scaieți și pîrloagă, sutele de agajați s-au risipit în cele 4 vînturi, iar din «uzina de făcut vin» n-a mai rămas decît o podgorie cochetă de 60 de hectare și... un om. Se numește Tudor Pleșca, are 80 de ani și, potrivit reprezentanților SC Agrofam Grup, lui i se datorează rețetarul celui mai rîvnit vin din Ialomița: vinul de viață lungă.

Podgoria lui Poienaru
Cîndva... [citește_tot_articolul]

13 Iunie 2010, 11:08 (31371 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Autoritățile locale pot accesa singure programe naționale de finanțare a investițiilor

După 20 de ani de așteptare, zeci de programe de finanțare națională și europeană ratate și sute de dosare de finanțare depuse, administrațiile locale din Ialomița au libertatea de a-și construi singure viitorul. Hotărîrea de Guvern care permite acest lucru poartă numărul 330, este datată 31 martie 2010, a intrat în vigoare la sfîrșitul lunii aprilie și permite de la reabilitarea drumurilor de interes local și pînă la investiții în unitățile administrative cu resurse turistice. Se face, astfel, unul dintre cei mai importanți pași în descentralizarea administrativă a județelor și, ce e mai important, în eliminarea dictaturii Consiliilor Județene, fără de girul cărora nu se putea derula nicio investiție... [citește_tot_articolul]

12 Iunie 2010, 17:02 (20474 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Două eleve ale Liceului Pedagogic, «vârfuri» ale Pedagogiei

Două eleve ale Liceului Pedagogic, «vîrfuri» ale Pedagogiei

În vacanța de Paște a acestui an, Liceul Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia a găzduit, în premieră, Olimpiada Națională de Pedagogie-Psihologie, olimpiadă la care au participat licee de profil din toată țara. La concurs au participat și 6 elevi ai liceului slobozean, printre care și două june de doar 16 ani, eleve în clasa a IX-a E...
Prietene de mici, Anca Marin și Elena Săvulescu s-au ajutat reciproc de cînd se știu, fiind ca două surori. Punîndu-se cu burta pe carte, au reușit și la Olimpiadă, motiv pentru care, atît profesorii, cît și colegii, le tratează cu un deosebit respect. «Sînt fete silitoare, vin din mediul rural, dar au putere mare de muncă» le cataloghează directorul Maria... [citește_tot_articolul]

12 Iunie 2010, 10:31 (25936 vizualizări - 3 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

După ce și-a «tras» instalațiile Combinatului Chimic, Chemgas Holding vrea și Stația de Captare a apei de la Modelu

Amonil, preluată pe «bucăți» de o firmă de apartament

După ce și-a «tras» instalațiile Combinatului Chimic, Chemgas Holding vrea și Stația de Captare a apei de la Modelu

Încet dar sigur, producătorul de îngrășăminte chimice din Slobozia, Amonil SA este vîndut pe bucăți. Și dacă nu se vinde, atunci sigur va fi executat silit. După ce a pierdut proprietatea asupra celor mai importante instalații de producție, Combinatul Chimic a pierdut și activele ce le deținea în comuna Modelu. Sau cel puțin este pe cale să le piardă. Tunul se dă prin societatea Chemgas Holding, o firmă de apartament, al cărei principal scop pare a fi preluarea pe «bucăți» a Amonil...

Chemgas a luat instalațiile
Istoricul tranzacțiilor pe cît de dubioase pe atît de legale desfășurate în curtea Combinatului Chimic de la Slobozia a început anul trecut. Imposibilitatea... [citește_tot_articolul]

11 Iunie 2010, 15:45 (33764 vizualizări - 1 comentariu)

EVENIMENT

Polițistul Goagă, șeful de la Rutieră cercetat penal

Corb la corb ÎȘI scoate ochii!

Polițistul Goagă, șeful de la Rutieră cercetat penal

E oficial. Șeful Serviciului Rutier este cercetat penal de procurori. Asta după ce același personaj a fost anchetat de proprii colegi. Dosarul penal pe numele domniei sale a fost trimis spre instumentare Parchetului Județean, iar Goagă este anchetat pentru «abuz în serviciu contra intereselor publice».

Țeapa...
Șeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, subcomisarul Sorin Goagă a ajuns în atenția mediei locale cam în același timp cu dezvăluirile referitoare la cel ce se denumește Jan Dumitrescu, țeparul de casă al fabricii de ulei Expur. Contextul în care Goagă a făcut obiectul unor documentări media a fost o țeapă de 1,4 miliarde... [citește_tot_articolul]

11 Iunie 2010, 06:21 (26858 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

10 milioane de lei pentru patinoarul de la Amara

10 milioane de lei pentru patinoarul de la Amara

Implicarea autorităților locale din Amara își arată roadele. În ultimii 2 ani, autoritățile din Amara au realizat proiecte care vor permite accesarea a 10 milioane de euro pentru asfaltarea drumurilor din oraș, reamenajarea peisagistică a stațiunii și realizarea unei surse de apă subterană.

Moraru, favoritul Elenei Udrea
Accesarea fondurilor care să permită investiții de anvergură pentru comunitate nu reprezintă însă punctul forte al primarului Victor Moraru. Ultima performanță a sa este seducerea ministrului Udrea cu un program integrat de reabilitare a intrării în stațiunea Amara. Neschimbat de 30 de ani, complexul turistic de la Perla și intrarea în stațiune dinspre... [citește_tot_articolul]

10 Iunie 2010, 16:27 (26778 vizualizări - 7 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Flegme și înjurături pe Secția de Ginecologie a Spitalului Județean

«Mîngîiată» doar cu un avertisment, doctorița Dinu recidivează

Flegme și înjurături pe Secția de Ginecologie a Spitalului Județean

Situație fără precedent la Spitalul Județean. Un medic a fost amenințat cu moartea de fratele unei colege, sub privirile neputincioase ale pacienților. Scandalul s-a petrecut în urmă cu o săptămînă și a fost generat ca urmare a punerii în practică a unei decizii a Colegiului Medicilor Ialomița.

Istoria nefericită a scandalului «Dinu»
Scandalul «Dinu» nu este străin opiniei publice. Cine nu a cunoscut «performanțele» medicale ale doctorului Dinu pe propria piele le-a putut lectura în paginile ziarului nostru. Iar pentru cine nu le-a citit îndeajuns sau deloc revenim, în cîteva rînduri, cu istoria nefericită a medicului Dinu. Doctorul ginecolog Valentina Dinu a arărut... [citește_tot_articolul]

10 Iunie 2010, 09:06 (102782 vizualizări - 17 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

71 de ani de probleme ale apei și 342 de zile de când bem «Apa lui Ionașcu»

Apa la Slobozia, din 1939 încoace!

71 de ani de probleme ale apei și 342 de zile de cînd bem «Apa lui Ionașcu»

• 342 de zile de la intrarea în exploatare a sursei de apă subterană
• 190 de zile de cînd apa a fost oficial declarată menajeră
• 135 de zile de cînd DSP a anulat autorizația de funcționare a Urban SA
• 71 de ani de la ultima atestare documentară privind calitatea apei

Astăzi, 9 iunie 2010, au trecut 342 de zile de cînd bem efectiv «apa lui Ionașcu», dată de la care robinetele noastre sînt «mîngîiate» de mult discutata și mult contestata apă potabilă devenită, de cîteva luni, chiar menajeră. Și asta pentru că, în aceeași manieră în care am început articolul, au trecut deja 190 de zile de cînd prefectul județului, Mădălin Teculescu, a primit analizele Institutului de Sănătate Publică București, în care se scria, negru pe alb, că apa declarată potabilă conținea fier în exces, amoniu, sulf, plumb... Concluzia categorică a seturilor de probe prelevate era indubitabilă: APA NU E POTABILĂ! În aceeași ordine de idei, au mai trecut 135 de zile de cînd Direcția de Sănătate... [citește_tot_articolul]

9 Iunie 2010, 18:03 (33329 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

EVENIMENT

Listele lui Cazacu&Stavăr epurează învățământul județean

Chiar dacă nu sînt recunoscute oficial

Listele lui Cazacu&Stavăr epurează învățămîntul județean


PD-L face poliție politică în școlile și liceele din Ialomița

PD-L Ialomița a declanșat săptămîna trecută procesul de reconvertire politică a directorilor de școli și licee din Ialomița. Modelul e unul deja patentat, fiind inventat pe vremea PDSR și redescoperit de liberalul Gheorghe Petre, prin 2007. Spre deosebire de predecesori însă, PD-L a transformat formalitatea într-o practică pe care deputatul Cristina Pocora o cataloghează drept «poliție politică». Iar ceea ce directorii crucificați de noul general Stavăr declară ca fiind adevărat este negat vehement de președintele PD-L Ialomița, Cazacu Marinică.

Modelul Gogu, reloaded
Istoria orală a avatarurilor prin care a tot trecut Inspectoratul Școlar Ialomița reține că Man (pentru... [citește_tot_articolul]

9 Iunie 2010, 12:02 (36033 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Criza adîncește declinul economic

Doar un ialomițean din 8 este salariat!

Dacă în aceste vremuri de criză v-ați imaginat că economia județului tinde spre mai bine, v-ați înșelat amarnic. Asta pentru că, în Ialomița, numărul pensionarilor și al asistaților social depășește cu mult numărul angajaților. Drept urmare, un singur salariat ține în spate 8 concetățeni, fie ei pensionari, asistați social, copii de pînă la 18 ani sau poate șomeri. Din păcate, numărul angajaților, plătitori de taxe și impozite, este mult prea mic comparativ cu al celorlalți. Iar rata șomajului este în continuă creștere, situîndu-ne pe un rușinos loc fruntaș la nivel național: 5 pe țară și în continuă creștere. S-a început prin disponibilizări din domeniul privat, apoi din cel de stat...

... [citește_tot_articolul]

9 Iunie 2010, 10:21 (32659 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Evaziunea cu păcura bulgărească tranzitează Ialomița

Evaziunea cu păcura bulgărească tranzitează Ialomița

În urmă cu două luni, comisarii Gărzii Financiare Ialomița confiscau la Stația de Taxare Fetești două autocisterne ce transportau produse petroliere, scriptic neaccizabile. Analizele ulterioare aveau să demonstreze că ceea ce transportatorii declarau drept produse neaccizabile era, de fapt, păcură. Bulgărească. Iar mecanismul evaziunii fiscale era mai mult decît evident. Cele două cisterne erau doar capătul unei afaceri de milioane de euro ce păgubește, regulat, statul român prin neplata accizelor... La diferență de doar cîteva zile, în același punct de taxare de la Feteșri, comisarii financiari, în tandem cu vameșii ialomițeani, aveau să intercepteze alte două transportui de «produse neaccizabile... [citește_tot_articolul]

8 Iunie 2010, 18:41 (27722 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Urban, furnizor de apă menajeră pentru cișmelele slobozene

Mii de metri cubi de apă, pierdute inutil în fiecare lună

Urban, furnizor de apă menajeră pentru cișmelele slobozene

Prin parcuri sau pe bulevarde, Primăria Slobozia a instalat cișmele. În prezent, la cișmele, slobozenilor și nu numai li se livrează apă menajeră, căci la nivelul orașului nu mai putem discuta demult de apă potabilă. În cele ce urmează, vă vom explica însă cît anume cheltuie Primăria Slobozia pentru apa menajeră oferită din belșug la cișmelele stradale, amplasate strategic în parcurile orașului sau la intersecțiile intens circulate.

Cișmele cu apometru
Ca prim aspect de consemnat, toate cișmelele din Slobozia sînt dotate cu apometre. Așadar, consumul este contorizat, lunar, de aceste aparate, Urban SA centralizînd datele. Iar plata pentru apa consumată este, evident... [citește_tot_articolul]

8 Iunie 2010, 11:42 (24322 vizualizări - 2 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Megainstituție de control constituită din Direcția de Control a Finanțelor, Gardă Financiară și Vamă

Megainstituție de control constituită din Direcția de Control a Finanțelor, Gardă Financiară și Vamă

În viitorul nu prea îndepărtat și dată fiind criza economică, se preconizează constituirea unei superinstituții de control. Am făcut referire la criză întrucît «reorganizarea» unor instituții va presupune, de fapt, «restructurarea» de personal. Așadar, din Inspecția Fiscală din cadrul Finanțelor, Gardă Financiară și Vamă, prin comasare, se va plăsmui o megainstituție de control, cu puteri și competențe sporite. Planul este cunoscut și la nivel local și, firesc, au început zbaterile pentru ocuparea funcției de șef. Actual, Direcția Controlului Fiscal din cadrul DGFP este condusă de Daniel Rădulescu, în fruntea Gărzii Financiare Ialomița este Petre Țenea, iar șef de Vamă este Ionuț Scrioșteanu.... [citește_tot_articolul]

7 Iunie 2010, 20:12 (32614 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: control fiscal

EVENIMENT

Primăria Slobozia a pierdut în instanță litigiul cu Camera de Conturi Ialomița

Primăria Slobozia a pierdut în instanță litigiul cu Camera de Conturi Ialomița

În urmă cu o lună, Independent a dezvăluit o bună parte a rezultatelor controalelor Camerei de Conturi Ialomița efectuate în cadrul administrațiilor locale. Acțiunile de verificare au fost realizate în anul 2009 asupra activităților financiare din anul 2008. Tot la acel moment precizam cum rapoartele de control, ce au tulburat liniștea unităților administrative, au fost contestate la instanțele de judecată. Una dintre primăriile ce a înaintat la Tribunalul Ialomița o acțiune în acest sens a fost a Primăria Slobozia.
Pe scurt, în urma controlului anual desfășurat de Camera de Conturi la Primăria Slobozia, control efectuat în anul 2009 pentru execuția bugetară din anul 2008, inspectorii fiscali... [citește_tot_articolul]

7 Iunie 2010, 16:28 (28424 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Dragoș Soare NU mai este director al Direcției Agricole. A fost numită Maria Ardeleanu la conducerea DADR

Dragoș Soare NU mai este director al Direcției Agricole. A fost numită Maria Ardeleanu la conducerea DADR

De vineri, 4 iunie 2010, Dragoș Soare nu mai este director al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ialomița. Modificarea s-a produs printr-un ordin al ministrului Agriculturii, vineri, 4 iunie a.c., încheindu-se contractul de management al fostului de-acum director Soare. Printr-un alt ordin, în funcția de director al DADR Ialomița a fost numită Maria Ardeleanu, șef al Unității Fitosanitare Ialomița. Să adăugăm că funcția de director coordonator al Direcției Agricole, ca urmare a împărțirii posturilor de conducere la nivel local, a revenit partidului de independenți-Uniunea Națională pentru Progresul României, condus în Ialomița de omul de afaceri Dumitru Vișan.... [citește_tot_articolul]

7 Iunie 2010, 14:52 (18434 vizualizări - 6 comentarii)

EVENIMENT

Pensionarii au protestat în fața Prefecturii Ialomița

100 pentru 100 de mii!

Pensionarii au protestat în fața Prefecturii Ialomița

Ialomițenii continuă seria protestelor organizate în fața instituțiilor publice din județ. De data aceasta, luni, 7 iunie a.c., a fost rîndul pensionarilor. Grupați în fața Prefecturii Ialomița, aceștia au scandat în numele celor aproape 100 mii de pensionari ialomițeni împotriva deciziei de modificare a Legii 250 din 2007, precum și pentru înlăturarea «hoților și bandiților din Guvernul României».
Reamintim că Guvernul a anunțat că își va asuma răspunderea în Parlament pentru planul de măsuri de austeritate gîndite să facă economii la buget. Salariile la stat scad cu 25%, iar pensiile și ajutoarele sociale se reduc cu 15%. Măsurile au fost convenite cu Fondul Monetar Internațional, care așteptă... [citește_tot_articolul]

7 Iunie 2010, 13:40 (24560 vizualizări - 0 comentarii)

EVENIMENT

Salariații Primăriei Slobozia primesc «stimulente», Tribunalul își face sediu nou

Unde este criza?

Salariații Primăriei Slobozia primesc «stimulente», Tribunalul își face sediu nou

Pe lîngă măriri salariale pentru angajații Primăriei și scandaluri asupra zonării municipiului reședință de județ, consilierii locali slobozeni au adoptat, în ultima ședință de lucru desfășurată în data de 27 mai 2010, o hotărîre cel puțin interesantă. Executivul slobozean a concesionat un hectar de teren pentru construirea unui edificiu administrativ al Tribunalului Ialomița... În plus, consilierii locali au adoptat, cu scîntei ce-i drept, mărirea prețului la apă dar și zonarea terenurilor din intravilanul municipiului.

Palatul Justiției se mută-n Parc
Joi, 27 mai, după-amiază, consilierii locali municipali s-au întrunit în ședința lunară de lucru. Ordinea de zi a ședinței... [citește_tot_articolul]

6 Iunie 2010, 11:28 (29657 vizualizări - 0 comentarii)

Miercuri 24 Iun 2026
312 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Copil de 2 ani, dispărut de acasă, găsit pe câmp de un polițist și un jandarm

Țăndărei: Copil de 2 ani, dispărut de acasă, găsit pe câmp de un polițist și un jandarm

Un copil de 2 ani, dispărut de acasă, a fost găsit de un jandarm și un polițist pe un câmp de la marginea orașului Țăndărei. Apelul la 112 a fost făcut vineri, 20 ianuarie 2023. Cea care a sesizat dispariția ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2023, 19:15
(3856 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 ianuarie 2023, termenul de comunicare a pro-ratei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, în conformitate cu prevederile art. 300, alin. (9) din Legea nr. 227/2015, art. 300, alin. (9) și a OUG nr. 7/2017, persoanele ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2023, 12:40
(13353 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 ianuarie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabillor că miercuri, 25 ianuarie 2023, este termenul de depunere a unor declarații fiscale, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2023, 12:30
(23778 vizualizări - 0 comentarii)


Medicul chirurg Tudor Panțuru s-a stins din viață...

Medicul chirurg Tudor Panțuru s-a stins din viață...

Medicul chirurg Tudor Panțuru s-a stins din viață în dimineața zilei de vineri, 20 ianuarie 2023, la vârsta de 76 de ani. A fost managerul Spitalului Slobozia pentru mai multe perioade ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2023, 10:20
(27264 vizualizări - 9 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în data de 24 ianuarie 2023, «Ziua Unirii Principatelor Române»

Marți, 24 ianuarie 2023, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2023, 13:30
(22071 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor devine opțional

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 16/2022, începând cu data de 1 ianuarie 2023, impozitul pe veniturile ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2023, 13:00
(11074 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Proiectul de buget pentru 2023, în dezbatere publică

Consiliul Județean Ialomița organizează joi, 19 ianuarie a.c., o dezbatere publică privind proiectul de buget pentru anul 2023. Evenimentul se va desfășura la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2023, 14:40
(12328 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări referitoare la fiscalizarea bacșișului

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Legea nr. 376/2022 s-a modificat și s-a completat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999, privind obligația ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2023, 13:10
(10392 vizualizări - 1 comentariu)


Roșiori: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

Roșiori: Incendiu la o casă din cauza unei lumânări

În dimineața zilei de sâmbătă, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 8,00, pompierii din Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2023, 14:40
(12124 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori incendiu


AJFP Ialomița: Au fost aprobate Normele de venit anuale valabile în 2023

La sediile Administrației Județene a Finanțelor Publice din Slobozia, precum și la cele ale Serviciilor Fiscale din Urziceni și Fetești, a fost afișată Decizia nr. 4447 referitoare la aprobarea Normelor ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2023, 13:20
(13800 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru verificarea transportului rutier de persoane

IPJ Ialomița: Acțiune pentru verificarea transportului rutier de persoane

Vineri, 13 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat, pe raza de competență, o acțiune pe linia verificării legalității transportului de persoane. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2023, 16:00
(4328 vizualizări - 3 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen de depunere a Formularului 406 pentru contribuabilii mijlocii

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost actualizată lista contribuabililor mijlocii. Astfel, ANAF aduce în atenția contribuabililor noi precizări privind ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2023, 12:30
(10618 vizualizări - 0 comentarii)


Accident feroviar la Alexeni

Accident feroviar la Alexeni

Joi, 12 ianuarie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident feroviar, în care a fost implicat un autoturism și un tren de persoane, în localitatea Alexeni. În sprijin a intervenit ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2023, 21:15
(4798 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Prețurile medii ale produselor agricole valabile în anul 2023

În vederea calculării veniturilor anuale brute obținute din cedarea folosinței  bunurilor prin arendare valabile în anul 2023, au fost stabilite preturile medii ale produselor agricole, prin Hotărârea ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2023, 14:20
(12449 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi morți în urma unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că marți, 10 ianuarie a.c., pe raza localității Movilița s-a produs un grav accident rutier. În urma unei coliziuni frontale dintre un autoturism și un autocar ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 17:00
(7373 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 451,21 mii de lei sume stabilite suplimentar, în urma inspecțiilor fiscale efectuate în decembrie 2022

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița a finalizat, în luna decembrie 2022, 19 inspecții fiscale (13 la contribuabili persoane juridice și 6 la contribuabili persoane fizice, 10 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2023, 15:20
(6542 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,92%, rata șomajului în luna noiembrie 2022

La sfârșitul lunii noiembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3837 șomeri (din care 1827 femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:55
(19739 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Accidente la Miloșești, Misleanu și Fetești

Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN2C, pe raza comunei Miloșești, în care au fost implicate două autoturisme, în ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:15
(11199 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2023, 13:05
(12764 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


AJFP Ialomița: Luni, 9 ianuarie 2023, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2023, 12:30
(15111 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 ianuarie 2023, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1, 2 și 3 ani și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2023, 13:00
(12410 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 518 misiuni de ordine publică

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat 518 misiuni de ordine publică în luna decembrie a anului 2022. Scopul general al acestor misiuni a fost asigurarea unui climat de normalitate ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2023, 16:00
(10369 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Tentativă de suicid

Un bărbat din Amara a încercat să se sinucidă în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, sunând la 112 și anunțând că se va spânzura cu o funie de o grindă. Jandarmii din cadrul Postului Amara au ajuns la ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 17:45
(5285 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

Pompierii ialomițeni, intervenții la sfârșit de an 2022 și început de an 2023

În perioada 30 decembrie 2022-2 ianuarie 2023, pompierii ialomițeni au asigurat, zilnic, misiuni specifice de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență. În cele 4 zile, la nivel județean, s-au înregistrat ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2023, 13:40
(14317 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Slobozia

Razie la Slobozia

Acțiune de amploare a polițiștilor pe raza municipiului Slobozia pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale, protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, verificarea legalității ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2022, 11:50
(3907 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Ialomița: Polițiștii, jandarmii și pompierii, la datorie de Revelion!

La nivelul IPJ Ialomița au fost luate măsuri suplimentare pentru menținerea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică la trecerea dintre ani. Peste 90 de polițiști vor fi la datorie pentru ca ...[citește_toată_știrea]

29 Decembrie 2022, 17:25
(3421 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi în valoare de 22 mii de lei aplicate de polițiști

Miercuri, 28 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, împreună cu reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2022, 18:15
(5889 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Movila și Fetești

Accident rutier între Movila și Fetești

Marți, 27 decembrie a.c., între localitățile Fetești și Movila s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a cinci persoane. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:45
(5440 vizualizări - 0 comentarii)


Mascații au descins la Bărbulești. Peste 870 kilograme de articole pirotehnice, confiscate!

Marți, 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Urziceni au descins la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Bărbulești. În urma percheziției ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 18:20
(8136 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 1,035 miliarde de lei, colectate în perioada ianuarie-noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-noiembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,035 miliarde de lei ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2022, 12:25
(10712 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Vasile în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...