EVENIMENT
Primăria Slobozia amână inaugurarea complexului de locuințe sociale din Cartierul Bora
De 3 ani, Primăria Slobozia promite persoanelor asistate un complex modern de locuințe sociale. Deși construcția spațiilor s-a finalizat, acestea nu pot fi date în folosință din cauza unor probleme administrative. Se pare că situația este generată de lipsa utilităților, în special a racordării la rețeaua de energie electrică. În prezent, administrația locală face demersuri pentru inițierea unui nou plan privind racordarea la rețeaua de electricitate, după ce primarul Alexandru Potor ar fi decis anularea vechiului plan, realizat și avizat favorabil în mandatul fostului primar Dragoș Soare.
Locuințele sociale își așteaptă locatarii...
[citește_tot_articolul]
31 Decembrie 2025, 09:50
(8387 vizualizări - 4 comentarii)
EVENIMENT
Grădiniță realizată cu fonduri europene în Cartierul Bora al Sloboziei
La finalul anului 2024 a fost dată în folosință grădinița din Cartierul Bora al Sloboziei, construită cu fonduri europene. Investiția a costat peste 2,8 milioane de lei. Unitatea de învățământ va avea «program prelungit», este prevăzută cu 50-60 de locuri și a fost inclusă în rețeaua școlară a orașului pentru anul școlar 2025-2026.
Sprijin pentru preșcolarii din Cartierul Bora Administrație locală a Sloboziei, condusă de fostul primar liberal Dragoș Soare, a făcut demersuri pentru construirea unei grădinițe destinată preșcolarilor din Cartierul...
[citește_tot_articolul]
31 Decembrie 2024, 09:50
(7059 vizualizări - 5 comentarii)
EVENIMENT
11 localități din Ialomița și Călărași, în «zona de restricție» din cauza Pestei Porcine Africane
Un număr de 11 localități din Ialomița și Călărași sunt în «zona de restricție» din cauza unui focar de Pestă Porcină Africană descoperit în gospodăria unui localnic din Cartierul Bora al municipiului Slobozia. Reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au explicat faptul că restricțiile se vor menține pe parcursul a 30 de zile.
Situație în monitorizare Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a fost înștiințată de cazurile de Pestă Porcină Africană chiar de către proprietarul animalelor...
[citește_tot_articolul]
13 Octombrie 2024, 10:05
(4712 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
Dosar penal pentru «distrugere» instrumentat de polițiști
Slobozia: O nouă răfuială în Cartierul Bora
Polițiștii din Slobozia fac cercetări într-un dosar penal privind un nou scandal petrecut în Cartierul Bora din Slobozia. Incidentul s-a petrecut în ziua de joi, 19 septembrie 2024, iar 10 persoane sunt acum în vizorul oamenilor legii. Surse judiciare au precizat că scandalagii nu au legătură cu cei anchetați deja pentru fapte similare.
Se așteaptă decizia Parchetului Slobozia Din primele informații, se pare că o femeie a sunat la 112, precizând faptul că mai multe persoane i-au intrat în locuință și au produs pagube materiale. Se pare că ...
[citește_tot_articolul]
20 Septembrie 2024, 17:05
(5650 vizualizări - 7 comentarii)
EVENIMENT
Cartierul Bora din Slobozia: S-a ales cu penisul tăiat în urma unui scandal!
Un bărbat de 32 de ani din Slobozia s-a ales cu penisul tăiat în urma unei altercații care s-a petrecut sâmbătă, 17 februarie a.c., în Cartierul Bora. Cu o seară în urmă, pe data de 16 februarie, a.c., polițiștii și jandarmii au intervenit într-un un alt conflict, de această dată izbucnit între două familii. În ambele cazuri au fost deschise dosare penale. Primul dosar se află sub supraveghere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, iar cel de-al doilea este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.
Victimă și agresori, internați la spital...
[citește_tot_articolul]
19 Februarie 2024, 09:20
(35608 vizualizări - 8 comentarii)
EVENIMENT
Slobozia: Complexul de locuințe sociale din Cartierul Bora, în grafic
Infrastructura rutieră nu reprezintă singura investiție de care va beneficia Cartierul Bora în acest an. Complexul de locuințe sociale de la ieșirea din cartier, către Cosâmbești, are o valoare de 18,6 milioane de lei. Lucrările urmează să fie finalizate în vara acestui an.
152 de locuințe sociale Un alt proiect major de care va beneficia Cartierul Bora este complexul de locuințe sociale. La acest moment, susțin autoritățile locale, lucrările se desfășoară conform graficului. Containerele modulare au fost ridicate, iar în următoarea perioadă se va finaliza rețeaua electrică și branșarea...
[citește_tot_articolul]
29 Ianuarie 2024, 09:55
(18477 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Prima minune electorală din ultimii 30 de ani
Administrația Soare asfaltează Cartierul Bora din Slobozia
La sfârșitul anului 2023, administrația Soare a asfaltat primele 4 străzi din Cartierul Bora din Slobozia. Investiția, prima de acest gen din ultimii 30 de ani, va fi continuată în decursul acestui an. «A durat 3 ani până am reușit să ne respectăm această promisiune... Dar este prima dată când administrația locală face ceva concret pentru locuitorii din acest cartier!» a declarat primarul Dragoș Soare. Investiția din Bora va fi dublată în vara acestui an de una similară în Cartierul Slobozia Nouă.
Minunea din Cartierul Bora Începând cu luna decembrie 2023, Cartierul Bora din ...
[citește_tot_articolul]
11 Ianuarie 2024, 10:05
(10321 vizualizări - 12 comentarii)
EVENIMENT
Grădinițele din Slobozia (mai) au disponibile peste 100 de locuri pentru preșcolari
bonus: Grădiniță pe bani europeni, în Cartierul Bora
Grădinițele «Junior», «Voinicelul» și «Dumbrava Minunată» au fost în topul preferințelor părinților care anul acesta și-au înscris copiii pentru a urma o formă de învățământ antepreșcolar. În celelalte unități din oraș mai sunt libere peste 100 locuri, potrivit unei liste oficiale a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.
Grădinițele de top ale Sloboziei Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, după data de 18 iulie 2023, când s-a încheiat ultima etapă de înscriere la grădiniță, în municipiul Slobozia au mai rămas disponibile peste 100 de locuri. Datele arată că mai bine...
[citește_tot_articolul]
30 August 2023, 15:20
(8612 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
A început războiul politic pentru asfaltarea cartierelor Slobozia Nouă și Bora
bonus: «Aventuri administrative» cu Alexandru Potor/Ultimatumul administrației Mocioniu
Luni, 15 mai 2023, consilierii PSD și PRO România din Slobozia au blocat decizia administrației Soare de a contracta un împrumut bancar de 34 milioane de lei. Decizia este justificată de nevoia administrației locale de a realoca fondurile rezervate pentru cofinanțarea proiectelor europene în derulare pentru asfaltarea străzilor din cartierele Slobozia Nouă și Bora. Considerate cartierele-«cenușărese» ale Sloboziei, Slobozia Nouă și Bora așteaptă asfaltarea străzilor de mai bine de 10 ani. Primarul Dragoș Soare susține public că aprobarea contractării împrumutului ar rezolva problema asfaltării acestor cartiere până la sfârșitul anului 2024.
14 de ani de promisiuni electorale...
[citește_tot_articolul]
23 Mai 2023, 22:05
(12536 vizualizări - 7 comentarii)
ULTIMA ORĂ
Slobozia: Incendiu în Cartierul Bora
Marți, 28 iunie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în cartierul slobozean...
[citește toată știrea]
29 Iunie 2022, 13:30
(10216 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Complexul de locuințe sociale de la Bora va costa 18,6 milioane de lei
Primăria Slobozia a inițiat o investiție de 18,6 milioane de lei pentru realizarea unui Complex de locuințe sociale la Bora. Complexul va fi realizat din locuințe modulare și va putea găzdui 152 de familii. Banii necesari acestei investiții vor fi accesați prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 9. Conform datelor oficiale, Complexul ar putea fi ridicat în 6 luni de la începerea lucrărilor.
De 2 ori mai mult, de 3 ori mai mulți Consiliul Local Slobozia a aprobat cererea de finanțare pentru realizarea unei investiții de 18,6 milioane de lei într-un...
[citește_tot_articolul]
27 Iunie 2022, 15:40
(9693 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Administrația Soare se ține de cuvânt
Urban SA extinde rețeaua de canalizare din Cartierul Bora
În urmă cu o săptămână, Urban SA a demarat lucrările de extindere a rețelei de canalizare menajeră din Cartierul Bora. Lucrările ar trebui să se finalizeze în mai puțin de o lună. Valoarea investiției, finanțate de către Primăria Slobozia, se ridică la peste 125000 de lei. Aceasta este prima intervenție reală la rețeaua de canalizare din zonă în ultimii ani.
Mai bine mai târziu... Marți, 8 februarie 2022, Urban SA a inițiat lucrările de extindere a rețelei de canalizare pe strada General Magheru din Cartierul Bora. Lucrările vizează extinderea rețelei de canalizare pe o lungime de ...
[citește_tot_articolul]
17 Februarie 2022, 10:05
(5043 vizualizări - 1 comentariu)
EVENIMENT
Prima investiție a administrației Soare
Canalizare de 7 milioane de lei în Cartierele Slobozia Nouă și Bora
Consiliul Local Slobozia a aprobat marți, 9 februarie a.c., alocarea unei cofinanțări de 443000 de lei pentru «extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare menajeră și pluvială în Cartierele Slobozia Nouă și Bora». Valoarea totală a investiției este de 7 milioane de lei. Aceasta este prima investiție majoră a administrației Soare. Primele lucrări în sistemul de canalizare din Cartierele Slobozia Nouă și Bora au debutat în urmă cu mai bine de 10 ani.
Pe urmele predecesorilor Administrația Soare a propus Consiliului Local Slobozia aprobarea unei cofinanțări în valoare...
[citește_tot_articolul]
16 Februarie 2021, 10:15
(8144 vizualizări - 7 comentarii)
EVENIMENT
La Slobozia
Extinderea neautorizată a gospodăriilor din Cartierul Bora blochează consolidarea digului de protecție al râului Ialomița
Extinderea fără autorizație a gospodăriilor din Cartierul Bora al Sloboziei în apropierea malurilor râului Ialomița blochează desfășurarea lucrărilor inițiate de Apele Române, în vederea consolidării digului de protecție. Reprezentanții instituției au notificat în scris administrația locală cu privire la această situație, însă până acum nu au primit niciun răspuns. Lucrările de la Slobozia fac parte dintr-un proiect mai amplu, care se întinde pe tot sectorul râului Ialomița, a cărui valoare se ridică la peste 34 milioane de euro.
Ialomița are diguri expirate
Construcția digurilor...
[citește_tot_articolul]
7 Iulie 2020, 11:10
(7995 vizualizări - 2 comentarii)
ULTIMA ORĂ
Slobozia: 3 mașini implicate într-un accident rutier
Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de marți, 7 ianuarie 2020, în zona podului rutier peste râul Ialomița din Slobozia. Se pare că un autoturism care a încercat să vireze la stânga către Cartierul...
[citește toată știrea]
7 Ianuarie 2020, 11:11
(4226 vizualizări - 0 comentarii)
EVENIMENT
Se poate întâmpla în Cartierul Bora al Sloboziei
Locuințe sociale pentru 48 de familii
În vreme ce la Slobozia există peste 100 locuințe sociale, Primăria municipiului reședință de județ dorește să construiască încă 3 blocuri. Locația lor va fi în Cartierul Bora, beneficiindu-se astfel de alte 48 apartamente și garsoniere. Nu vor lipsi nici parcările sau locurile de joacă, locuitorii beneficiind totodată și de boxe amplasate la subsolul blocurilor.
Slobozia, orașul locuințelor sociale La nivelul municipiului Slobozia, potrivit estimărilor oficiale, există peste 100 locuințe sociale administrate atât de Primăria municipiului Slobozia, cât și de Direcția de Asistență Socială...
[citește_tot_articolul]
23 Octombrie 2019, 13:10
(5537 vizualizări - 6 comentarii)
REPORTAJ
Centrul Multifuncțional Cartier Bora
MAME pentru 47 de suflete
Serviciul social «Centrul Multifuncțional Cartier Bora-Slobozia» reprezintă a doua casă pentru 47 de suflete. Copiii care beneficiază de serviciile oferite aici provin din familii aflate în situații de risc sau dificultate, abandonul școlar fiind inevitabil. Astfel, cele 8 persoane implicate în acest proiect doresc să le ofere o alternativă mai bună la viață, prin Educație.
A doua casă În mijlocul comunității Cartierului Bora este mare zarvă. În rând, doi câte doi, copiii, însoțiți de profesoarele de la Centrul Multifuncțional, intră pe poarta instituției. «A fost frumos la școală...
[citește_tot_articolul]
25 Septembrie 2019, 15:10
(7674 vizualizări - 4 comentarii)
EVENIMENT
Investițiile de la Sfântu’ Așteaptă!
Canalizarea din Slobozia Nouă și Bora nu are finanțare
Administrația Mocioniu așteaptă fonduri pentru finanțarea investiției referitoare la «extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare menajeră și pluvială în Cartierele Slobozia Nouă și Bora». La sfârșitul lunii precedente, Consiliul Local a aprobat o Documentație de Avizare a Lucrărilor de Investiții pentru acest obiectiv în valoare de 7 milioane de lei. Primarul Adrian Mocioniu crede că investiția ar putea demara în următorii 2 ani...
Avem DALI, dar nu sunt bani Consiliul Local Slobozia a aprobat joi, 29 august 2019, Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI) pentru...
[citește_tot_articolul]
11 Septembrie 2019, 21:05
(4923 vizualizări - 2 comentarii)
EVENIMENT
Ambițiile edilitare ale anului 2019 la Slobozia
Administrația Mocioniu promite locuințe sociale în valoare de 9,2 milioane de lei
Consiliul Local Slobozia a aprobat marți, 22 ianuarie 2019, indicatorii tehnico-economici pentru un bloc de locuințe sociale în Cartierul Bora din Slobozia. Valoarea acestei investiții este de 9,2 milioane de lei și urmează să fie finalizată în 16 luni. Potrivit informațiilor oficiale, pe lista investițiilor ce urmează să fie demarate sau continuate în acest an se mai numără sistematizarea Cartierului Gării Noi, rețeaua integrată de piste pentru biciclete, modernizarea transportului local, un nou cimitir uman... Majoritatea acestor investiții reprezintă simple promisiuni, acestea depinzând aproape integral de fonduri guvernamentale sau fonduri europene.
Săracii vor primi 48 de locuințe sociale...
[citește_tot_articolul]
31 Ianuarie 2019, 12:10
(6236 vizualizări - 11 comentarii)
EVENIMENT
Procurorii investighează arbitrar crima din Cartierul Bora
Ancheta deschisă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița în legătură cu crima petrecută la Slobozia, în Cartierul Bora, în noaptea de 21/22 august 2018, este departe de a se finaliza. Până la momentul de față, anchetatorii nu au reușit să afle cine este adevăratul autor al omorului și cum s-au petrecut în realitate faptele! Între concluziile preliminarii reținute de anchetatori și cele de la fața locului există însă diferențe imense. Mai mult, se pare că întreg probatoriul a fost construit pe baza unor declarații neclare și ambigue. Singura certitudine care rămâne este faptul că în această cauză au fost reținute 3 persoane!
Filmul unei anchete...
[citește_tot_articolul]
7 Septembrie 2018, 11:10
(14302 vizualizări - 9 comentarii)