Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Voluntarii «FreeLand Festival»

Voluntarii «FreeLand Festival»

După 30 de ani de așteptare Slo­bozia are, în sfârșit, ceva propriu. Nu e Neversea, nu e Untold, dar e «FreeLand Festival». 3 zile în care oamenii s-au bucurat că trăiesc, iar orașul a uitat că e doar un biet târg de provincie. E meritul administrației, e me­ritul organizatorilor... Dar, înainte de toate, e meritul zecilor de voluntari ai Festivalului care au avut pentru prima dată ceva al lor, numai al lor... Și, chiar dacă vor continua să-și caute visele în alte lumi, își vor aminti mereu de primul vis al adolescenței lor.

Tinerețea are chipul lor Sunt peste 60 și... [citește_tot_articolul]

12 Iulie 2022, 18:40 (11805 vizualizări - 6 comentarii)

REPORTAJ

Voluntarii orașului Urziceni

Voluntarii orașului Urziceni

E un om obișnuit. Asemeni nouă, tuturor... Cu griji, cu slujbă la care trebuie să ajungă în fiecare zi, cu așteptări care nu se mai împlinesc niciodată. Și totuși, de 2 ani încoace, e dife­rită. Daniela Stîngă din Urziceni a reușit, grație exemplului personal, să capaciteze sute de oameni în acțiuni de voluntariat unice. Ultima dintre ele, refa­cerea Gării Urziceni, depășește granițele obișnuitului și trasformă voluntarii din Urziceni în exemple de care administrația locală și județeană ar putea să țină cont.

2 ani cât o viață «Bună seara! Vin cu o mare rugăminte la voi! Avem o mămică ce a primit această geantă de la Oriflame! O doamnă drăguță i-a dus niște cadouri pentru ea și copii, printre care și această geantă! Ea nu are ce sa facă cu geanta, nu iese din casă, stă acasă cu copiii! Ne roagă să-i luăm noi geanta, nu dorește bani, are nevoie de câteva pachete cu mâncare, pentru ea și copii! Geanta este nouă! Îi facem câteva pachete cu alimente?»... [citește_tot_articolul]

26 Iunie 2022, 12:40 (12756 vizualizări - 4 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

ISU Ialomița: 15 iunie, ziua dedicată competițiilor cu Serviciile Voluntare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița desfășoară în data de 15 iunie 2022, începând cu ora 9,00, etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare... [citește toată știrea]

14 Iunie 2022, 13:00 (28352 vizualizări - 1 comentariu)

Click aici

ULTIMA ORĂ

ISU Ialomița recrutează voluntari

Începând cu data de 14 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a demarat o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune».... [citește toată știrea]

28 Iunie 2021, 12:50 (3528 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

ULTIMA ORĂ

ISU Ialomița caută «Salvator din pasiune»

Începând cu data de 14 iunie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va începe o nouă etapă a campaniei de recrutare a voluntarilor «Salvator din pasiune».... [citește toată știrea]

8 Iunie 2021, 16:30 (1763 vizualizări - 0 comentarii)

Click aici

EVENIMENT

Ionela Grecu, voluntar la 17 ani

omul săptămânii

Ionela Grecu, voluntar la 17 ani

Activitatea Crucii Roșii din Ialomița se bazează exclusiv pe voluntari. Cel mai tânăr dintre ei este Ionela Grecu, în vârstă de 17 ani. Deși locuiește la mare distanță de Slobozia, în localitatea Luciu, ea face eforturi pentru a se alătura grupului de voluntari din care face parte și alături de care aduce zâmbete pe chipurile oamenilor greu încercați de soartă.

Alături de semenii nevoiași Tinerii aleg să desfășoare activități de voluntariat pentru a deveni responsabili și pentru a fi apreciați. Aceleași motive au determinat-o și pe Ionela Grecu să facă parte din marea familie a voluntarilor... [citește_tot_articolul]

29 Septembrie 2020, 11:10 (3803 vizualizări - 1 comentariu)

01 Nov 2026
296 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Misiuni pentru siguranța desfășurării Alegerilor Prezidențiale

În perioada 9-10 noiembrie 2019, polițiștii, jandarmii și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura paza și protecția a 220 secții de votare ce s-au constituit pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:25
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 11-15 noiembrie a.c., E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:20
(5319 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor în zona Urziceni

Marți, 7 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie în municipiul Urziceni și comuna Bărbulești pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a activităților comerciale ilicite ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:15
(2860 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități de prevenire în unitățile de învățământ din Fetești

Aproximativ 800 de elevi din cadrul a 4 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au participat la activități preventive în cadrul cărora au fost dezbătute diferite teme care să conducă la prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2019, 19:10
(3619 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești pentru lucrări E-Distribuție Dobrogea!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din municipiul Fetești, E-Distribuție Dobrogea va întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 8 ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 19:10
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Jandarmii, prezenți la «Târgul de Toamnă»

În perioada 8-9 noiembrie a.c., jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în localitatea Munteni Buzău cu ocazia «Târgului de Toamnă». În plus, în cadrul acestui eveniment ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2019, 18:10
(2324 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 5 noiembrie a.c., 49 de polițiști  ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost efectuate percheziții domiciliare ce au vizat documentarea activității ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:20
(3036 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Slobozia: Tânăr reținut după ce a fost prins la volanul mașinii pe care o furase

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au reținut pentru 24 ore doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de «furt calificat», «tentativă de furt calificat» și «distrugere», fapte săvârșite ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:15
(6483 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Fetești, arestat pentru conducere fără permis

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Fetești au identificat pe raza municipiului Fetești un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:10
(3772 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești arestare


Slobozia: Cercetat pentru «deținere de obiecte periculoase»

Marți, 5 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat pe raza municipiului Slobozia un tânăr de 19 ani care avea asupra sa un baston metalic cu 3 elemenți. Cel în cauză a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2019, 19:05
(2297 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

Marți, 5 noiembrie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, împreună cu toți preoții Eparhiei noastre și peste 4000 de credincioși au întâmpinat la Catedrala Episcopală «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 21:05
(7594 vizualizări - 1 comentariu)


S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

S-a stins din viață antrenorul de handbal Liviu Paraschiv

Ziua de 5 noiembrie 2019 a început cu o veste extrem de tristă pentru handbalul românesc. S-a stins din viață, la vârsta de 72 de ani, unul dintre cei mai longevivi și valoroși antrenori pe care i-a avut ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:45
(5014 vizualizări - 2 comentarii)


Movilița: Persoane intoxicate cu monoxid de carbon

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,00, o femeie de 52 de ani, din localitatea Movilița, a apelat numărul de urgență 112 sesizând faptul că fiul ei, în vârstă de 31 de ani, are stări de leșin. În ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:40
(2980 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident

Duminică, 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au intervenit la un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În fapt, în timp ce se afla la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:35
(4425 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Peste 500 sancțiuni contravenționale aplicate

În perioada 1-3 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 155 evenimente și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale. Astfel, în urma activităților au fost constatate 37 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:30
(2636 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: 15 focare active de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației despre situația ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:25
(2299 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte pentru copii

Sâmbătă, 9 noiembrie 2019, începând cu orele 12,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va avea loc lansarea de carte pentru copii «Povestea Mimozei». ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:20
(2531 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Percheziție la un hoț din locuințe

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axintele au efectuat o percheziție domiciliară pe raza comunei Axintele pentru documentarea activității infracționale a unei persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:15
(2099 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Ordin de protecție emis pe numele unui brăilean

Luni, 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Grivița au fost sesizați cu privire la un scandal în familie produs în localitatea Scânteia. În fapt, un bărbat, de 36 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:10
(3671 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie acroșată de o mașină la Lăcusteni

Luni, 4 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Lăcusteni, soldat cu rănirea unui pieton. Concret, în timp ce un bărbat, de 31 de ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2019, 18:05
(3219 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,49%-rata șomajului în luna septembrie 2019

La sfârșitul lunii septembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4194 șomeri (dintre care 1947 femei), rata șomajului fiind de 4,49%. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 18:20
(2643 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În perioada 4-8 noiembrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 17:15
(6059 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 1 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2019, 17:05
(3200 vizualizări - 0 comentarii)


Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, la Slobozia

În perioada 5-11 noiembrie 2019, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi Hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului așezământ ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 18:15
(7086 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Învăț, știu să mă apăr!»

Miercuri, 30 octombrie a.c., Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Ialomiță a organizat acțiunea «Învăț, știu să mă apăr!». Evenimentul s-a desfășurat la ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2019, 18:10
(4497 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu pentru un bărbat din Rădulești

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 41 de ani, din Rădulești, și-ar fi agresat soția. În urma formularului de evaluare a riscului întocmit ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 18:15
(5749 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Arestat pentru «efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice»

Luni, 28 octombrie a.c., polițiștii au reușit identificarea unui bărbat, de 32 de ani, din Amara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2019, 18:10
(5100 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara arestare


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge, salvează o viață!»

Luni, 28 octombrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 17:20
(3386 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Avarie la conducta principală de alimentare cu apă

Pentru remedierea unei avarii pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe strada Călărași, din municipiul Fetești, RAJA SA  a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile luni, 28 octombrie ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 16:25
(4912 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Accident rutier cu două victime

Un autoturism și două tiruri au fost implicate într-un accident de circulație, în dimineața zilei de 28 octombrie 2019, pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre cele trei ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2019, 12:21
(3519 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
alegator în Prefectura Ialomița verifică modul în care zeci de hectare din pajiștile comunei Ciulnița au devenit terenuri agricole Asistat în «Managementul deficitar» lasă Direcția de Asistență Socială a Primăriei Slobozia fără angajați Iri în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Ștefania în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița de la un amic în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Mmc în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița Mary în Constantin Marin, (re)instalat în funcția de prefect al județului Ialomița NU SE POATE ! în Ministerul Dezvoltării activează mecanismul de «fuziune și comasare voluntară» a localităților. Ce urmează pentru Ialomița? cetatean în Ministerul Dezvoltării activează mecanismul de «fuziune și comasare voluntară» a localităților. Ce urmează pentru Ialomița? Sile în Ministerul Dezvoltării activează mecanismul de «fuziune și comasare voluntară» a localităților. Ce urmează pentru Ialomița? Cetatean în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 șalău Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 28 octombrie 2026 Cetatean în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile cetatean în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București Maria în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București Adevarul în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București @ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Marcel în 12 suspecți într-un dosar de «evaziune fiscală», instrumentat de Parchetul Curții de Apel București

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...