Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Nu prin lege se fură, ci prin fărădelege!»

Marian Neacșu are mandatul de parlamentar în buzunar

«Nu prin lege se fură, ci prin fărădelege!»

Marian Neașcu a cîștigat alegerile parlamentare din 2008 promițînd că, la maturitatea vîrstei sale biologice și intelectuale, va munci pentru electoratul pe care îl reprezintă ca pentru sine. După 4 ani de mandat susține nu numai că a făcut-o, dar și că merită un al doilea mandat! Adevărul este că e unul dintre puținii politicieni locali care va candida în decembrie fără emoții, indiferent ce a făcut în acest răstimp pentru județ. A acceptat însă să acorde un interviu publicației Independent, convins fiind că și presa locală mai merită o șansă. Reținut în declarații, Marian Neașcu a vorbit suficient de mult pentru a reconfirma faptul că USL va cîștiga în Ialomița 6 mandate de parlamentar. Înspăîmîntătoare monocromie, apreciem noi. Marian Neacșu nu este însă de aceeași părere...

Partid murdar, afaceri curate
După 4 ani de mandat pare puțin obosit și foarte blazat. Se grăbește să nege. Nu-l credem, dar încercăm să ne prefacem. În fond, pentru asta au fost inventate conveniențele sociale. Iar Marian Neașcu rămîne, oricît am ignorat acest lucru, unul dintre deputații care au reprezentat interesele județului în Parlamentul României. Și nu oriunde, spune el, ci chiar în plutonul fruntaș al politicii naționale!
-Vă mai ocupați de afacerile electorale murdare ale partidului?

-Nu m-am ocupat și nu mă voi ocupa niciodată de afacerile murdare ale partidului!
-De cînd nu mai sînt campaniile electorale afaceri murdare?
-Campaniile electorale pot să fie niște afaceri corecte și utile partidului. Am condus campanii electorale... Doar că, în orice campanie din 2004 și pînă acum, cu excepția propriei mele campanii electorale, nu m-am ocupat de partea financiară a acestora. În rest, activitatea mea în «bucătăria» partidului, cum o numiți, se referă strict la elementele de strategie și de punere în practică a strategiei...
-Demolarea președintelui Ciupercă a intrat în această strategie a partidului de care vă ocupați?
-Am auzit multe lucruri de factura asta. Haideți să vă mai vînd un secret... Sînt o persoană îndeobște pașnică, căreia nu-i plac competițiile... Nu-mi plac războaiele înlăuntrul unui partid sau al unui grup pentru că ele lasă în spate morți și răniți. Sau resentimente. Din acest motiv am căutat întotdeauna, dar întotdeauna!, o soluție mediată. Atunci cînd am fost nevoit să ies la bătaie, m-am bătut și, de regulă, am cîștigat. De aceea nu s-a pus niciodată problema unor facțiuni interne, a unor rupturi... Există doar discuții, negocieri și puneri de acord!
-Atunci poate ne puteți explica cum arată negocierile pentru viitorul Parlament? Care ar fi listele de candidați și ce vor oferi acești candidați pentru a avea șansa de a candida?
-Partidul este o organizație vie și, ca în orice organism viu, există mișcare, există dorință... Și există și oameni buni, capabili, care vor să acceadă în funcțiile respective. Nu există nimic nelalocul lui în această problemă...
-Cine sînt oamenii? Ce a stabilit partidul? Cine a fost acceptat și cine a fost respins?
-A fost o întîlnire amicală, o masă de prînz care nu a durat foarte mult... Risc să vă dezamăgesc spunîndu-vă că nu s-a discutat nimic despre candidaturi. Am discutat, mai degrabă, probleme de factură administrativă...
-Și totuși! Există nume și nu vă puteți feri de ele...
-Sînt în momentul acesta în discuție mai multe nume ale unor colegi de-ai noștri. Liviu Cazan este unul dintre ei. De asemenea, Marian Pavel, Alexandru Potor, Mihăiță Găină... Poate Viorel Nica și Vasile Olaru... Dar ce pot să vă confirm cu certitudine e faptul că nu există nicio discuție punctuală și niciunul dintre acești competitori nu a primit un «cec în alb»...
-Nu e prea tîrziu? Prea tîrziu să mai minți, să mai furi startul, să calci pe cadavre pentru a ajunge într-o poziție eligibilă...
-Toți acești oameni au în spate o activitate politică. Nu te faci parlamentar într-o lună de zile... Cît despre acuzații, permiteți-mi să nu fiu de acord cu dumneavoastră! Cel puțin în ceea ce mă privește! Sînt convins că vă amintiți că poziția mea a fost aceeași și în urmă cu 4 ani... Nu mă urc pe cadavre, nu înjunghii pe nimeni...
-Și nimeni nu face asta în PSD Ialomița! Este un partid curat, o filială-model, un exemplu de conduită politică și civică...
-Așa cum admitem că în politică se întîmplă și lucrurile despre care vorbiți dumneavoastră, trebuie să admiteți și faptul că există și oameni asemenea mie. Partidul, în manifestările lui, este suma manifestărilor oamenilor care îl compun. Atunci lucrurile pot fi de forma pe care v-am prezentat-o eu și nu neapărat sub forma pe care o prezentați dumneavoastră...

Minim 59% din electorat crede în PSD
Mda, și noi sîntem de acord cu dumneavoastră. Marian Neacșu este o nucă prea tare pentru a fi spartă de niște întrebări banale. Dar altceva nu avem la îndemînă... Așa că reluăm tirul, în speranța că vom identifica o breșă.
-De ce tace partidul cînd vine vorba de informații concrete? Vă deranjează să răspundeți la întrebări considerate legitime...

-Partidul nu se ferește de întrebări și a răspuns deja. Și în urma discuțiilor de la Murighiol și ca urmare a simulărilor pe care le avem vom obține între 59 și 64% din voturile electoratului...
-Și în Ialomița?
-În Ialomița vom avea toate cele 6 colegii cîștigate cu peste 50%. E o noutate!
-Da, una dureroasă. Nu vi se pare tristă această viitoare monocromie politică?
-Pentru mine e o veste bună. Vestea proastă e că, pe actuala lege, în Ialomița se va repartiza încă un mandat parlamentar. Și atunci vom avea 7 parlamentari în loc de 6...
-6 erau deja prea mulți... 7 devine insuportabil!
-Noi am propus o variantă care garanta numărul actual de parlamentari. N-a fost să fie... Din calculele hîrtiei la acest moment rezultă că vom avea în plus între 46 și 65 de parlamentari. În structura asta și pe legea actuală!... Parlamentari veniți pe locurile suplimentare, din cadrul partidelor plasate pe locul doi și trei...
-Electoratul nu vrea asta! Atunci înseamnă că am votat degeaba la Referendumul din 2009, ca și la referendumul de anul acesta, indiferent de partid sau de scopul căruia a servit...
-Și în politică, și în viață, lucrurile sînt relative. Da, poate că lucrurile nu se întîmplă în timpul în care oamenii cred că ar trebui să se întîmple. Dar se întîmplă. Și eu militez pentru un Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, în opinia mea suficienți pentru a face treaba pe care o facem acum 471! Și voi milita pentru reducerea substanțială a numărului de parlamentari și sper să fac parte din echipa care se va ocupa de legislația care va permite acest lucru...
-Oferiți un orizont de așteptare. Un termen fix, o certitudine de care să ne putem agăța...
-2 ani! Îndrăznesc să avansez acest termen...

Un parlamentar ca peștele în apă
Lungește-ne, Doamne, boala! N-o spunem, dar nu ne putem controla o grimasă. Marian Neașcu ne reamintește de faptul că el este doar unul singur, că a plecat de-abia acum 4 ani din mulțime și că a ajuns deja, «fără falsă modestie», în plutonul fruntaș, că este membru în Comisia Economică din cadrul Parlamentului și că, de asemenea, este unul dintre puținii parlamentari care cunoaște «toate cele peste 400 de reglementări legislative care s-au adoptat pînă acum, precum și următoarele 500, încă neadoptate!». Nu știm de ce, dar nu reușim să-l credem... Și ne manifestăm neputința? Sau vinovăția?
-De ce nu putem să vă credem?
-Răspunsul este unul care necesită nuanțări, în funcție de temă. Nu există un răspuns universal!
-Dar, dacă ar exista, care ar fi?
-Răspunsul universal este că trebuie să facem toți ceea ce trebuie să facem! În fiecare dintre noi există posibilitatea de a face ceva. Și toți oamenii trebuie să facă asta! Și facem, o bună parte dintre noi! Poate o să sune iar bombastic. Dar încercăm să pregătim schimbarea către o reformare a sistemului politic în România...
-Încercați să creați iluzia unei culpe comune! Ne spuneți că sîntem în egală măsură vinovați pentru tot ceea ce s-a întîmplat pînă acum în România... Și că împărțim vina!
-Nu, nu împărțim vina, dar aș vrea să împărțim schimbarea!
-Haideți, mai bine, să împărțim răspunsul la următoarea întrebare. Cine fură? Parlamentul în întregul său sau parlamentarul individual?
-Parlamentul este o instituție. Nu știu cum ar putea face o instituție să fure... Cel mult, poate greși așa cum a greșit guvernul trecut calculînd pensiile. Nu sînt de acord nici cu cealaltă afirmație, care iarăși reprezintă o generalizare! Un parlamentar nu poate fura acolo, în interiorul Parlamentului. Acolo se fac legi! Și nu prin lege se fură, ci prin fărădelege! Iar noi, parlamentarii, sîntem oglinda societății care ne trimite acolo! Și fiecare se poziționează acolo după cum crede de cuviință. Practic, nimeni nu îți impune programul sau obiectivele... Dar, dacă vrei să respecți promisiunile prin care ai ajuns acolo, trebuie să te implici!

1 Octombrie 2012, 23:42 (9239 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Luciferul Neacșu revendică Organizația PSD Ialomița
Cuplul Neacșu-Moraru, oficializat!
Ghidul Renegatului

Comentariile cititorilor:


Ion:
(12 Octombrie 2012, 22:41)
Mareane care este ia vorbește gura ta cum ai furat tu prin lege SMA ferma de gaini de la Bora ,ciocu mic esti cel mai puțin autorizat sa vorbește de lege si fărădelege,inginer financiar ce esti care ai păgubit statul de multe miliarde de lei si l-ai mutat in delia,ai fost norocos sau ai cotizat.
cUrSL:
(5 Octombrie 2012, 18:31)
Trebuie rasa toata clasa politica actuala !!!Vrem 300 de parlamentari,dar JEGURILE isi sporesc randurile,basca noi functii de ministrii inventate acus de usl,basca secretari de stat   si consilieri ,fara numar,fara numar...Macar de-ar fi miscat ceva!DEZASTRU ,USL!!!!!!!!!!!!!!Sa va duceti,ba,la dracu!
victor:
(5 Octombrie 2012, 12:48)
Mari asteptari din partea psd? Ha, ha, ha! Pai...sa vedem: impozitele pe salariile preotilor sa dispara ca asa vrea un deputat psd fara Dumnezeu (care-i idiotul ce nu stiie ce IISUS a zis:,,Dati-i Cezarului ce-i al Cezarului!''?); in schimb vor creste impozitele si taxele locale, RUSINE mincinosilor usl-amisti! De asemenea, madalin voicu-psd si nicolae paun-partida romilor vor amnistia condamnatilor penali pentru cel mult 6 ani, pe motiv de suprapopulare a inchisorilor...da' de ce sa nu se mai construiasca inchisori, ar dudui si economia si panaramele ar  fi acolo unde le e locul, impreuna cu adrian nastase-psd! ...Asadar, draga ,,citizen care a votat'' am definit cuvantul rusine...
Miceliu:
(4 Octombrie 2012, 21:17)
Pe Gaina il vrea la parlamment tata nasu Ciuperca.
SORIN:
(4 Octombrie 2012, 13:12)
Ar fi destule de comentat. Vreau să-i atrag ateția marelui deputat că LA PARLAMENT SE FURĂ!
Mai deunăzi, câteva posturi de televiziune arătau cum au fost FURATE clanțele de la ușile birourilor
unor parlamentari. Unde sunt camerele de supraveghere?! Cine sunt făptașii?! Că doar n-au venit
hoții d'afară, ci clar: AU FURAT HOȚII DINĂUNTRU, adică ALEȘII NEAMULUI.  Iată cum, și cu această ocazie, demonstrația că parlamentarii sunt "oglinda" neamului, se adeverește. Suntem un
popor de hoți, escroci și lași, cinste celor ce ne conduc! Ce mare valoare o fi doctorul Olaru?!
Dacă am sta și am analiza, la rece, cum se spune, dl. Ciupercă e cel mai "valoros". A reușit, într-un timp relativ scurt, să îndepărteze pe toți cei ce i-ar fi stat în cale. De la Savu, Bălan, Știucă - din propriul partid -,  până la Cazacu - din opoziție. Nu știu cine ar mai fi fost în stare de o atare performanță politică. Dar hoția, tot hoție rămâne.
gelu:
(3 Octombrie 2012, 08:48)
Electoratul nu vrea asta! Atunci înseamnă că am votat degeaba la Referendumul din 2009, ca și la referendumul de anul acesta, indiferent de partid sau de scopul căruia a servit...

-Și în politică, și în viață, lucrurile sunt relative. Da, poate că lucrurile nu se întâmplă în timpul în care oamenii cred că ar trebui să se întâmple. Dar se întâmplă. Și eu militez pentru un Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, în opinia mea suficienți pentru a face treaba pe care o facem acum 471!


Atunci de ce ne intoxicati cu 7400000 voturi la referendum cu presedinte ilegitim. Acolo lucrurile nu sunt relative?.
Nu a-ti reusit sa furati sufinciente voturi pentru a atinge pragul de 50 +1% si ne bombardati tot timpul cu acest lucru.

Cine il mai vrea pe Gaina senator ?. In 4ani de mandat nu la vazut nimeni in colegiu


Oamenii au votat 300parlamentari iar rezultatul este ca se va mari numarul de parlamentari cu peste 50. Este corect?

Suntem ultimul judet din tara la atragerea fondurilor europene. Cui trebuie sa multumim pentru acest lucru?

-Și nimeni nu face asta în PSD Ialomița! Este un partid curat, o filială-model, un exemplu de conduită politică și civică...

Intrebatii pe cei ce au avut incredere in Ciuperca(si nu sunt putini) cand au batut palma cu el dupa care s-au ales cu o mare teapa

anonim:
(2 Octombrie 2012, 17:31)
Si afacerea in agricultura care e condusa din umbra de domnul neacsu pe zona Slobozia Noua este tot faradelege? E drept ca in acte figureaza fratele acestuia dar maii e drept si faptul ca 200ha teren agricol este lucrat fara niciun act. Saracii batranei care nu se mai pot interesa de teren si angajatii primariei stiu acest lucru. O pasarica ii sopteste domnului Neacsu unde poate intra si hopa terenul este cultivat de dansul.
Radu:
(2 Octombrie 2012, 15:28)
Au inceput sa greaseasca???? Asta e tare, PSD-ul a inventat politica romaneasca asa cum e ea in momentul asta. O adunatura de oportunisti mediocri ajunsi in partid numai cu scopul de a-si umple burtile.
madalin:
(2 Octombrie 2012, 14:32)
Se poate castiga un ban cinstit...
Juristii si persoanele cu reputatie nestirbita,care nu fac parte din niciunul din partidele politice,care au cel putin studii medii si care doresc sa participe la tragerea la sorti pentru presedinte sau loctiilor la sectiile de votare pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012,sunt invitati la sediul Institutiei Prefectului cu actele de studii in copie pentru a fi inscrisi pe lista pana pe data de 10 octombrie 2012,intre orele 8 -16.
Va doresc succes !
citizen care a votat:
(2 Octombrie 2012, 10:53)
Unde ai fost in ultimii 4 ani ?
Defineste cuvantul rusine si dupa aceea depune candidatura.
Sunt asteptari mari din partea PSD, aveti grija ca ati inceput sa gresiti precum PDL.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tînără de 21 de ani, moartă în accident rutier

Marți, 19 ianuarie, o tînără de doar 21 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut în apropiere de localitatea Cotorca. Mașina în care se afla, condusă de un bărbat de 22 ani, la rîndu-i rănit ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:59
(15827 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

Trei tineri din comuna Ion Roată sînt cercetați pentru furt calificat. Suspecții, unul de 29 de ani și doi în vîrstă de 17 ani, sînt acuzați că în perioada noiembrie 2009-18 ianuarie 2010 au furat din locuința ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:58
(9889 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive

Luni, 18 ianuarie a.c., în intervalul orar 14,30-21,30, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră ale Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul unor echipe din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 14:57
(10979 vizualizări - 0 comentarii)


Final de săptămână plin de accidente

Final de săptămînă plin de accidente

Vineri, 15 ianuarie, la Slobozia, un localnic de 51 de ani, probabil pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare a mopedului pe care îl conducea și a lovit un o tînără de ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 01:30
(16302 vizualizări - 0 comentarii)


La 60 de ani a furat un telefon mobil

Sâmbătă, în jurul orei 13,30, prin 112, o tînără de 16 ani din comuna Coșereni sesiza Poliția despre faptul că în urmă cu aproximativ o jumătate de oră, în timp ce se afla într-un magazin din municipiul ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 20:08
(10589 vizualizări - 0 comentarii)


Depistați beți la volani

În după-amiaza zilei de duminică, 17 ianuarie a.c., o echipă de siguranță publică ce acționa într-un filtru rutier instituit pe raza municipiului Slobozia a oprit pentru control, pe Strada Nordului, o autoutilitară ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 19:16
(11735 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un ialomițean în vîrstă de 27 de ani, din comuna Dridu este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat vineri, 15 ianuarie a.c., ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:36
(10795 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit încarcerat

Vineri, 15 ianuarie 2010, în cadrul unei acțiuni desfășurată în municipiul Urziceni, polițiștii au depistat un tînăr de 22 de ani, din localitate. Tînărul era urmărit general, întrucît se sustrăgea executării ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 18:22
(11980 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» cu permis de conducere reținut

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 15/16 ianuarie, un echipaj al Biroului Rutier Fetești aflat în serviciu pe raza municipiului a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, la volan ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:48
(12339 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, arestați preventiv

Vineri, 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, cu propunere de arestare preventivă, pe principalul suspect de comiterea unui furt dintr-un magazin din ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 17:08
(10350 vizualizări - 0 comentarii)


Week-end cu accidente rutiere grave

Week-end cu accidente rutiere grave

Unul dintre acestea s-a petrecut sîmbătă, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 01,00, pe Str. Călărași din municipiul Fetești. În urma coliziunii cu un stîlp de beton, un autoturism în care se aflau patru persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:40
(15141 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» și Consiliul Județean Ialomița vă invită miercuri, 20 ianuarie a.c., la evenimentul vernisării expoziției artistei Miruna Budișteanu. Expoziția va fi inaugurată la ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2010, 13:32
(12130 vizualizări - 0 comentarii)


173 milioane subvenții pentru sectorul zootehnic și vegetal

Potrivit unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat centrelor județene APIA suma de peste 173 milioane lei de la bugetul național reprezentînd plata solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2010, 07:16
(13749 vizualizări - 0 comentarii)


Casă mistuită de flăcări

Casă mistuită de flăcări

În seara zilei de joi, 14 ianuarie a.c., la construcția de casă încă nefinalizată a unei bătrîne din satul Malu a izbucnit un incendiu. Pînă la intervenția pompierilor, întreaga locuință a fost cuprinsă ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 08:12
(9947 vizualizări - 0 comentarii)


Parfumuri contrafăcute găsite de jandarmi

Doi bărbați, unul din București și celălalt din Brașov, au încercat să comercializeze parfumuri contrafăcute la Slobozia. Numai că, astfel, aceștia au fost surprinși miercuri, 13 ianuarie a.c., de jandarmii ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2010, 07:18
(11113 vizualizări - 0 comentarii)


Cupa Liceelor-ediția 2010

Cupa Liceelor-ediția 2010

Sîmbătă, 16 ianuarie, la orele 11,00, municipalitatea locală dă startul uneia dintre cele mai longevive competiții sportive naționale. Este vorba despre Cupa Liceelor, ediția 2010, competiție destinată ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 18:35
(10100 vizualizări - 0 comentarii)


Beat și fără permis la volan

Joi, 14 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au depistat în trafic un tînăr în timp ce-și conducea autoturismul deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie și se afla în sare vădită de ebrietate ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:26
(10458 vizualizări - 0 comentarii)


Copil, victima unui accident rutier

Joi, 14 ianuarie a.c.,poliția a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Jilavele, eveniment rutier soldat cu rănirea unui pieton. În urma investigațiilor efectuate la fața locului ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:25
(11287 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din magazin, reținut pentru 24 de ore

În cadrul activităților desfășurate de efective ale Poliției Orașului Amara și Serviciului de Investigații Criminale cu privire la un furt din magazin comis în urmă cu aproximativ o săptămînă, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(12929 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 1,4 tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni efectuează cercetări pentru stabilirea provenienței unor deșeuri feroase și neferoase ce ar putea proveni din săvîrșirea de infracțiuni. Joi, 14 ianuarie a.c., aflați într-un filtru ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2010, 17:24
(10515 vizualizări - 0 comentarii)


Înșelați de un fals asistent veterinar

Trei cetățeni din comuna Movila au sesizat agenții postului de poliție despre faptul că un bărbat ce s-a recomandat drept medic veterinar i-a înșelat cu diferite sume de bani sau bunuri, părăsind ulterior ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:22
(11053 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat

În dimineața zilei de 13 ianuarie a.c., la Munteni Buzău s-a petrecut un accident rutier în urma căruia un bărbat în vîrstă de 70 ani a suferit vătămări corporale, necesitînd internarea. Evenimentul rutier ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:21
(15999 vizualizări - 0 comentarii)


Cu permis fals la volan

Miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii din Făcăeni au oprit pentru control, pe raza comunei, un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un localnic în vîrstă de 22 ani. Cu ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:20
(12023 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Acțiuni ale Poliției în mediul rural

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2010, 18:15
(12368 vizualizări - 1 comentariu)


Se caută 200 de femei pentru cules de căpșuni în Spania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița primește înscrieri pentru locuri de muncă sezonieră în sectorul agricol din Spania, la cules de căpșuni. Sînt oferite 200 locuri de muncă pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 19:13
(10306 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer de autobuz, beat la volan

În cursul zilei de marți, 12 ianuarie a.c., în jurul orelor 4,00, un echipaj al Biroului Rutier Fetești a oprit pentru control, pe strada Călărași din localitate, un autobuz de transport local persoane ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 18:15
(11083 vizualizări - 0 comentarii)


Consultant de asigurări, cercetat penal

Polițiștii din Urziceni au finalizat cercetările și au dispus începerea urmăririi penale într-un dosar penal în care o femeie în vîrstă de 41 ani, din localitate, este învinuită de săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:43
(10139 vizualizări - 0 comentarii)


A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11285 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10207 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10116 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...