EVENIMENT
Decembrie 2012, ultimul bal bugetar
Consiliul Județean Ialomița «pariază» banii publici pe drumuri, poduri și podețe
Vineri, 14 decembrie 2012, Consiliul Județean Ialomița s-a reunit în ultima ședință ordinară a anului precedent. Printre cele aproape 20 de puncte ale ordinii de zi, s-au remarcat proiectele de hotărîre care au vizat «aprobarea programului de transport public județean de persoane», studiile de fezabilitate privind investițiile în viitoare drumuri județene, documentația de atribuire a contractului de lucrări pentru podul peste rîul Prahova, dar și proiectul de hotărîre privind aprobarea «Planului de întreținere și intervenții pentru anul 2013» al serviciului de administrare a drumurilor județene. Concluzia dezbaterilor purtate în cadrul acestei ultime ședințe de Consiliu Județean rămîne că, și în anul 2013, administrația Ciupercă continuă să irosească sume considerabile în lucrări de infrastructura rutieră controversate sau inoportune la acest moment. Prin urmare, nimic nou sub soarele viitorului an bugetar...
Degringoladă în transportul județean
Independent atrage de ani buni atenția asupra lipsei de discernămînt a administrației județene în privința «programului de transport public județean de persoane prin curse regulate». Ultima hotărîre de Consiliu Județean, cea prin care s-a decis acest program pentru perioada 2013-2019, confirmă oficial această stare de fapt.
Program de dragul programului De zeci de ani, supra-administrat de către Consiliul Județean, transportul public de călători în Ialomița pendulează între extreme. De la firmele-pirat care se bat pe călători și pînă la transportarea acestora în condiții improprii, la 60 de grade Celsius, administrația Ciupercă a permis orice, oricui... La ultima ședință însă, ea s-a întrecut pe sine, aprobînd un program de transport pe următorii 6 ani care urmează să fie modificat... pe 15 ianuarie 2013! Iar protestul consilierului județean Andriescu Adrian a fost inutil. «Modificările la care asistăm la această dată nu se regăsesc în programul de transport care va fi afișat pînă la 15 ianuarie, în vederea licitației care urmează să stabilească transportatorii pentru următorii 6 ani. Aceste trei modificări de trasee pe care le aprobăm acum sînt aprobate doar pînă la 15 ianuarie sau și după aceea?» a întrebat acesta retoric. Retoric, dar nu fără răspuns... Fiindcă în locul unor argumente care să contrazică evidenta inutilitate a proiectului de hotărîre supus dezbaterii, președintele Silvian Ciupercă a declarat: «Legiuitorul a gîndit în ce măsură trebuie să facă față un asemenea program dinamicii vieții sociale și economice. De aceea a și introdus posibilitatea modificării lui, pentru că piața este supusă atîtor influențe și ceea ce gîndim pentru 6 ani de zile și vom aproba azi, cu siguranță se va modifica de nu știu cîte ori. Și pentru că se mai modernizează un drum județean, și pentru că o localitate va avea doi investitori care vor angaja 60 de oameni, iar aceștia vor avea nevoie de transport... Și-atunci legiuitorul a gîndit această posibilitate de a ne adapta și adecva deciziile (...)» a declarat acesta. Dincolo de populismul fără perdea al declarațiilor, adevărul rămîne unul dureros pentru zecile de mii de călători din transportul interjudețean și intra-județean: cele peste 50 de trasee existente sînt deservite de operatori care respectă o singură lege, respectiv «legea junglei». Cît despre călători, aceștia pot citi liniștiți declarațiile președintelui Ciupercă și în următori 6 ani...
17,5 milioane lei pe hîrtie pentru Drumurile Județene
Ca în fiecare an, în luna decembrie, Consiliul Județean Ialomița alocă un nou buget pentru SC Drumuri și Poduri Ialomița. Ascunsă sub titulatura «Plan de întreținere și intervenții pentru anul 2013», alocarea bugetară pentru anul viitor crește de la 15 la 17 milioane lei...
Mult zgomot pentru nimic Cenușăreasă a administrației județene, SC Drumuri și Poduri este miluită an de an cu un buget generos. Anul trecut, de exemplu, alocația bugetară pentru această firmă din subordinea Consiliului Județean a fost de 15 milioane lei. Suma a fost justificată ca fiind expresia «interesului deosebit» pe care administrația județeană îl acordă infrastructurii rutiere județene. În fapt însă, pe parcursul anului 2012 fondurile au fost relocate, iar suma nu a depășit 75 de procente din plafonul alocat inițial. Pentru anul 2013, Consiliul Județean a aprobat în ședința de vineri un plafon de 17,5 milioane lei. Banii ar urma să fie folosiți atît pentru deszăpezirea drumurilor județene în această iarnă, cît și pentru reparațiile curente și lucrările de întreținere ale celor 467 de kilometri de drum județean existent în Ialomița... Oficialii Consiliului Județean au anunțat însă, chiar în momentul în care au supus aprobării proiectul de hotărîre, că speră ca suma alocată să fie rectificată în minus pe parcursul anului, întrucît «bugetul județului este limitat și nu suportă volumul de intervenții prognozat pentru acest an»...
Drumurile noastre toate... costă bani!
În anul 2013, Consiliul Județean Ialomița continuă să investească în infrastructura rutieră. De la studii de fezabilitate pentru modernizări de drumuri pînă la podul peste rîul Prahova și de la investiții în lucrări de reabilitare și pînă la modernizarea unor drumuri de exploatare «în scop turistic», totul va fi posibil și este mai mult decît probabil...
La bani noi, drumuri noi Primul dintre proiectele de hotărîre care au vizat infrastructura județeană a fost cel care reglementează modernizarea drumului județean care leagă localitatea M. Kogălniceanu de DN2A. Deși promis încă de acum 8 ani, drumul respectiv continuă să rămînă un coșmar pentru șoferii care se aventurează pe el. Mai grav e însă faptul că termenul-limită de finalizare a acestuia a fost majorat de la 4 la 5 ani, iar Consiliul Județean nu a identificat încă resursele financiare care îi vor permite finalizarea investiției. Și nici nu a alocat sume din buget... Nu același lucru se întîmplă însă cu podul peste rîul Prahova de la Dridu. Pentru acesta, Consiliul Județean a aprobat documentația de atribuire și a numit comisia de evaluare a ofertelor, promițînd solemn și public că îl va reabilita în decursul următorului an. Preocuparea lui Silvian Ciupercă pentru podurile și podețele Ialomiței este proverbială, iar apetența sa pentru cheltuirea banilor publici în acestă direcție, de asemenea. Cel mai mare scandal public legat de aceste investiții este cel declanșat în cazul podului de la Ciochina. Nota de plată a acestei investiții a crescut, inexplicabil, cu 25 la sută și a depășit suma de 5 milioane lei. În Ialomița, administrația județeană a moștenit 13 poduri. Lungimea totală a lor este de 712 metri. Într-o ordine aleatorie, acestea sînt poziționate în localitățile Dridu, Adîncata, Ciulnița, Ciochina, Rași, Bucșa, Bucu, Scînteia, Țăndărei, Movilița, Drăgoești, Albești și Lilieci. Procentual, din cei 712 metri amintiți, după 8 ani de eforturi și cam tot atîtea milioane de lei investite, Consiliul Județean Ialomița a reușit reabilitarea a doar 267 de metri de poduri. În acest ritm (și cu lucrări de infrastructură proiectate sau în curs de execuție pe întreg teritoriul județului) este puțin probabil ca podurile rămase să fie consolidate înainte de a deveni impracticabile. Dar asta nu împiedică administrația județeană să cheltuie sume uriașe în acest scop...
5 milioane pentru un drum de exploatare Cînd nu vorbește despre poduri, Silvian Ciupercă vorbește despre drumurile de exploatare. În cadrul aceleiași ședințe de vineri el a pledat pentru o investiție într-un drum de exploatare din zona Vlădeni, a cărui reabilitare este dictată de considerente... turistice. «Precocuparea pentru reabilitarea drumurilor de exploatare este una europeană și, prin urmare, este și a noastră. Un drum de exploatare este un drum care trebuie să pună în valoare un potențial economic. Este vorba de un drum de exploatare care leagă Brațul Borcei de comuna Vlădeni. El este important pentru viața economică, dar și pentru viața turistică. Așa cum bine știți, există și două cabane de vînătoare, dar și un punct de interes pentru orășenii care vor să trăiască în natură, pentru cei care vînează, pentru cei care admiră păsările... Preocuparea noastră este să găsim și o sursă de finanțare externă pe măsura 125 pentru facilitarea accesului cetățenilor care doresc să se bucure de frumusețile din zonă...» a declarat pentru susținerea acestui proiect Silvian Ciupercă. Potrivit proiectului de hotărîre, valoarea totală a investiției în reabilitarea drumului de exploatare DE2662 Vlădeni se ridică la 4,79 milioane lei. Și nu este justificată de nimic altceva decît de declarațiile președintelui Silvian Ciupercă. Reamintim că Vlădeni este unul dintre fiefurile PSD în Ialomița, iar terenurile de vînătoare din zonă sînt ținta predilectă a vînătorilor din protipendada PSD de la București...
10 Ianuarie 2013, 16:49 (12133 vizualizări - 15 comentarii)
O ședință festivă pentru mandatul 2012-2016
Regimul autocrat al președintelui Ciupercă
Ialomița administrativă la sfîrșit de an 2014
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»













Comentariile cititorilor:
(20 Ianuarie 2013, 19:04)
bai ciupercutzaaaaa fa drumul de langa kaufland ca isi rup oamenii masina..sau mataluza iei elicopteru la cumparaturi?si nu mai sterge comentariul gay-uleeee
(15 Ianuarie 2013, 14:07)
domnule ciuperca bip bip bip bip bip bip
(15 Ianuarie 2013, 10:29)
Miki mouse si ialomiteanul sunt turbati ca si-au pierdut privilegiile colorate orange. Usurel babaieti, pe cine credeti ca prostiti? Cazacu , Tinel si acolitii lor au secatuit judetul in ultimii 8 ani. De-aia le-a dat electoratul un sut in cur de au aterizat direct la cosul de gunoi . Si nu mai plangeti asa , sunteti patetici, zau !
(13 Ianuarie 2013, 11:08)
@ ialonitean din baragan, nu-ti faci de râs originea si apartenenta politica! Toti astia au muncit din greu pt ce e azi acest paradis al RO!....Si-au umflat buzunarele, si-au furat de mama focului! Sunt câtiva într-adevár care s-au c...pe la Buc. sa nu puta pe langa casa.
(13 Ianuarie 2013, 10:55)
Bine ca ne-ai mai amintit de cei morti fizic sau propulsati nemeritat, dar cu bani de fosti REVOLUTIONARI...Unii din pomelnicul dat sunt niste nulitati, altii au fost...Dumnezeu să-i ierte! Si ce ai fi dorit să arăti cu pomelnicul? Că nu e un singur partid pt Il?!
(13 Ianuarie 2013, 10:02)
Iata componența celor cinci consilii județene care s-au perindat la conducerea Ialomiței din 1992 și până în 2012, precum și componența actualului Consiliu Județean, ca sa vedeti cat de JIGODIE si MINCINOS pote fi cel ce-si zice ,,slobozeanul''. 1992-1996: Era vremea când nu exista nici PSD nici PD, era doar FSN Președinte: Zaharia Iulian (FSN) Vicepreședinți: Petre Maria (FSN) și Dimciu Caraiola (Convenția Democratică) Consilieri Județeni: FSN: Anghelache Radu, Cană Gheorghe, Cioroiu Nicolae, Dumitrescu Petru, Ilie Liviu, Marinescu Cătălin, Mușat Maria, Negoiță Constantin, Gheorghe Nicolae, Panțuru Tudor, Popa Constantin, Radu Constantin, Sărăcăceanu Constantin, Stoian Gheorghe, Șeicaru Florica, Ștefan Aneta, Țențea Doina, Tudor Liviu, Turliu Mariana, Vede Ion, Vințeanu Mihail. Convenția Democratică: Amzărescu Constantin, Conescu Valentin, Cristea Gheorghe, Didiță Doru, Drumcea Paul, Lupu Janeta, Mardale Mihail, Opran Radu, Popovici Gheorghe, Tănăsescu Gheorghe, Ungureanu Toader, Vasile Grigore. Partidul Democrat Agrar: Anghelache Radu, Florescu Anastase, Geaboc Gheorghe, Neacșu Marian, Tudor Frusina, Zamfirescu Victor. Partidul Republican: Popa Costache, Mihai Constantin. 1996-2000: S-a rupt FSN-ul Președinte: Hanaru Ioan (PDSR) Vicepreședinți: Maria Petre (USD) și Negoiță Constantin (USD) Consilieri județeni: PDSR: Cană Gheorghe, Coman Marcel, Crișan Mitru, Grigore Ion, Manole Marinel, Nica Viorel, Stoian Marian, Tudose Dumitru. Uniune Social Democrată: Codleanu Mihai, Marinescu Cătălin, Panțuru Tudor, Pârvu Constantin, Popa Constantin, Postole Olivia, Ștefan Aneta, Zaharia Iulian. Convenția Democratică: Caraiola Dimciu, Didiță Doru, Drăghici Ion, Pâslaru Vasile, Popovici Gheorghe, Stan Nicolae. PDAR: Neacșu Marian, Zamfirescu Mircea. Partidul România Mare: Boboc Alexe, Marin Gheorghe. Partidul Socialist: Cioacă Ilie. Partidul Socialist al Muncii: Cucu Nelu. PUNR: Culea Cornel. Partidul Național al Automobiliștilor: Ghibanu Ștefan. PUR: Lupu Janeta. PAC: Mardale
(13 Ianuarie 2013, 09:38)
Un mincinos mai mare decat ,,slobozean'' greu sa gasesti! Pai, cine a condus Ialomita in ultimii 8 ani, nu ciuperca si incompatibilul stefan musoiu, si alti acoliti de-ai lor? Cine a dictat in Slobozia, nu mustaciosul propus de psd drept primar, nu incompatibilul emil constantinescu,? Nu taie si spunzura acum, in dispret de lege, prostanacul stoica-psd? ,,slobozean'', mare nesimtit mai esti! Vor trebui bani, rabdare, bunavointa, onestitate ca sa se rezolve toate dezastrele din epoca psd/usl, epoca furaciunilor psd (A SE VEDEA AI CARUI PARTID-psd-SUNT HOTIII GASITI DE ANI) va apune, daca prostii mprostilor nu-i vor mai vota!!!
(12 Ianuarie 2013, 14:07)
Draga Meri, in 2 luni vroiai sa se rezolve tot ce n-au facut hotii portocalii in 8 ani??? Sezi mumos mama, trebuie timp, bani, rabdare, bunavointa, onestitate. Se vor rezolva toate, etapa furaciunilor pedeliste a apus!
(12 Ianuarie 2013, 10:35)
În comuna Perieti, sunt cei mai lenesi tarani! Daca-i pe-asa, nu uitati de toate comunele si falsele ORASE din tot judetul! Cu ce e mai de bagat in seams PERIETI si nu x,y,z comuna?!
(12 Ianuarie 2013, 09:33)
Si nu uitati si de com. Perieti ,care este tot din jud. Ialomita.
(11 Ianuarie 2013, 16:33)
@ bombonel. Scrii ca o FLATULATIE! Scoala ta a fost un cur de cal. Prosti, dar multi!
(11 Ianuarie 2013, 15:28)
Totul se trage de la minciuna, d-le. Ciuperca, datorita minciunilor si promisiunilor belicoase si cu miros de flatulatie va crescut si nasul ros/roz bombon.
(11 Ianuarie 2013, 12:55)
Bun ! ...dar cu COMUNA Slobozia cum ramane?! ... apa nu avem nici astazi, drumurile sunt ca dupa bobardament, iar Piata Revolutiei, ramane ca dupa revolutie, etc.
Dupa atatea minciuni, cum mai puteti dormi, cum va mai puteti uita in oglinda ?
Ce spun copiii despre parinti ca voi?
Stau si ma intreb cum locuitorii acestui (oras) cara apa si voteaza PSD-ul !!!!!!!!!
Suntem un (oras) de tampiti, cretini si dobitoci.
Va meritati soarta prostilor !!!! . . .
Nu mai spun ca va pleaca copiii sa munceasca te miri pe unde, pentru ca ei (adica astia care si azi conduc judetul din 1990) nu au fost in stare sa creeze un loc de munca.
Suferiti de amnezie, ati uitat cine a vandut (si a distrus) Romania, bucata, cu bucata.
(11 Ianuarie 2013, 09:12)
Pentru DJ 313 Axintele - Horia - Săpunari când vor fi alocați bani pentru asfaltare ?
De fapt au trecut alegerile și domnul Ciupercă și-a permis să ne mai mintă odată.
În campanie a promis că în 2013 o să-l asfalteze, dar sunt sigur că ne-a mințit din nou pentru că nu am văzut nici-o alocare bugetară pentru acest drum.
(11 Ianuarie 2013, 08:15)
domnu Ciuperca tineto tot asa cu drumurile poate anu acesta terminati si drumul spre buiesti ca ati facut o treaba buna acolo felicitari.Pe viitor sa aveti in vedere si podul de la poiana mare nevoie avem de el face legatura cu nationala.