Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

«Parlamentul lui Neacșu» luptă pentru Slobozia

«Parlamentul lui Neacșu» luptă pentru Slobozia

Așa cum v-am precizat în repetate rînduri, rubrica de față are drept scop mediatizarea activității parlamentarilor ialomițeni. Revenim astăzi asupra parlamentarului Marian Neacșu, liderul grupului PSD din Camera Deputaților. Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, acesta își informează alegătorii că Parlamentul din care face parte a reușit, în sfîrșit, să facă ceva și pentru Slobozia...

«Așteptăm ordonanțele dumneavoastră!»
«Parlamentul a respins Ordonanța de Urgență nr. 47/2011, emisă de Guvernul Emil Boc prin care s-a încercat recuperarea de la autoritățile locale a cinematografelor și grădinilor de vară de către Regia Autonomă RADEF. Prin legea de respingere, adoptată de Parlamentul României și trimisă vineri, 5 aprilie 2013, Președintelui României spre a fi promulgată, se redau aceste spații către autoritățile locale, pentru a fi folosite conform scopului lor inițial, pentru difuzarea de filme și pentru evenimente culturale» se precizează în comunicatul de presă al deputatului Neacșu. Deputatul Marian Neacșu susține că acest demers este o încununare a unor eforturi de peste 2 ani ale cabinetului său și că, în acest fel, interesele slobozenilor și ale administrației locale vor fi protejate mai bine. «Am cerut guvernelor Emil Boc, în mai multe rînduri, să restituie slobozenilor cinematograful Ialomița și Grădina de Vară. În ancheta declanșată, în anul 2011, de biroul meu parlamentar au fost identificate toate cele 166 de cinematografe și grădini de vară din România, au fost contactate telefonic și în scris toate autoritățile locale din toate localitățile menționate în anexa OUG nr. 47/2011 și s-au obținut informații despre modurile în care RADEF a obstrucționat predarea cinematografelor în foarte multe cazuri, aceste informații fiind transmise Parlamentului și Guvernului. În cîteva cazuri, s-a constatat intenția unor autorități locale de a vinde ilegal cinematografe către comercianți...» precizează Marian Neacșu în comunicat.

Morgana culturală de la Cinematograful Ialomița
În ciuda tonului optimist al comunicatului, problema Cinematografului Ialomița și a Grădinii de Vară din Slobozia rămîne una încurcată juridic. În luna februarie a acestui an, după 4 ani de procese, Primăria Slobozia a propus Consiliului Local achiziționarea de servicii juridice de reprezentare și «încheierea unui contract de asistență juridică cu cabinetul de avocatură Neacșu Gabriel-Darius, care a reprezentat pînă acum municipalitatea în aceeași speță». Potrivit declarațiilor primarului Alexandru Stoica de la acel moment, demersul a fost unul necesar. «Valoarea serviciilor este minimă. E vorba despre 500 lei... Ne-ar costa mai mult să ajungem noi acolo, în instanță. Iar avocatul este bun, știe tot ce s-a întîmplat pînă acum...» și-a susținut acesta propunerea. Solicitarea Primăriei Slobozia este aceea de a promova o nouă acțiune în instanță, avînd ca obiect «constatarea nulității absolute a contractului de vînzare-cumpărare încheiat între statul român (prin RADEF RomâniaFilm) și SC EDA Impex SRL Brăila». Reamintim că, în pofida promisiunilor făcute administrației locale și a declarațiilor publice din ultimii 3 ani, RADEF RomâniaFilm a perfectat împreună cu SC EDA Impex SRL Brăila, în formă autentică, contractul de vînzare-cumpărare avînd ca obiect imobilul Cinematograful Ialomița (clădire și terenul aferent)... Potrivit raportului serviciului juridic din cadrul Primăriei, «încheierea acestui contract s-a făcut fără înscrierea prealabilă a imobilului într-o carte funciară nouă și fără intabularea prealabilă a dreptului de proprietate privată a vînzătorului (...)». Această ilegalitate se suprapune peste litigiul în instanță, vechi de peste 3 ani, prin care Primăria Slobozia a cerut recunoașterea dreptului de proprietate publică asupra imobilului conform Legii 303 din 2008.

16 Aprilie 2013, 15:32 (8172 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Luciferul Neacșu revendică Organizația PSD Ialomița
Cuplul Neacșu-Moraru, oficializat!
Ghidul Renegatului

Comentariile cititorilor:


Andra:
(29 Aprilie 2013, 11:32)
@gion, incercand sa fac abstractie de gramatica-ti indoielnica, am de adus o completare la punctul 3 :Statul roman sa le asigure un loc de munca bine platit, conform calificarii si atunci, cu siguranta nimeni nu mai pleaca sa munceasca/sa produca pentru alte tari.Tu daca ti-ai toci coatele pe bancile unei facultati de medicina vreo 8 ani+rezidentiat ai accepta sa muncesti pe 250 de euro in Romania in conditiile in care - spre exemplu - in Germania castigi 5000 de euro?
Ion:
(29 Aprilie 2013, 00:05)
Nu mai lauda gainarul,mai bine intreabal de tunurile date pana sa ajungă deputat.
gion:
(18 Aprilie 2013, 19:33)
Domnule deputat e bine ce  ati rezolvat va multumim si eu am inca trei probleme ce ma framinta si numai dumneata le poti rezolva Prima ----Sa nu se mai dea bani de la buget biserici Biserica sa se intretina singura ca oricum cind avem nevoie de ei oricum platim laei e ca la chiosc te duci la ei ceri serviciu platesti iar popi sa nu mai fie platiti de la buget sa se auto finanteze  A doua problema cu ciini maidanezi  Iubitori de maidanezi sa se organizeze sa plateasca fiecare o cutizatie lunara si din cit se stringe sa-si creasca ciini Pe noi ceilalti sa ne lase in pace sa nu ia bani de la primari s-au alti bani publici sa-si duca ciini in adaposturi sa dispara de pe strada a  Atunci vom vedea exact citi sint iubitoride jarle Si o a treia problema; Cei ce parasesc tara dupa ce pe bani de la statu ROMAN au facut gradinita gratis scoala generala gratis liceu gratisba si facultate gratis Dupa ce sa investit o caciula de bani in EL Omul pleaca si produce in alte tari ROMANIA bugetul la care contribuim cu toti ramine paguba Nu vi se pare ca sintem tilhariti si in acest mod PROPUN CA STATU IN CARE PRODUCE INDIVIDUL SA NE DESPAGUBEASCA  
george:
(18 Aprilie 2013, 06:55)
Vvai de mine ce interesanta  implicare ,a avut dl. deputat!.Oare a facuto inainte de as_i schimba izmenele ?.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 09:15
(13244 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 543 de bărbați, în concediu pentru creșterea copilului

Potrivit datelor statistice date publicității de reprezentanții Agenției de Prestații Sociale, instituție creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, tot mai mulți bărbați solicită acordarea de indemnizații ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:14
(20110 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:08
(24992 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Școlile, în atenția polițiștilor

Luni, 3 mai, în intervalul orar 10,00-18.00, polițiștii dinFetești, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au acționat în unitățile de învățămînt și în zona adiacentă acestora, acțiunea avînd ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:07
(23952 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:06
(22112 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:05
(23926 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:01
(13112 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr surprins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Sîmbătă, 1 mai a.c., în vizorul polițiștilor din Țăndărei au intrat discotecile din mediul rural. Acțiunea a presupus legitimarea a peste 50 de persoane, 26 de autovehicule fiind controlate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:22
(24281 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Încercînd să parcheze, a lovit-o cum mașina pe trotuar

Duminică, 2 mai a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că sora sa, în vîrstă de 27 de ani, a fost victima unui eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:20
(12223 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Îi lucra în curte și i-a furat banii din casă

Sîmbătă, 1 mai a.c., polițiștii din Gheorghe-Lazăr au fost sesizați de un localnic asupra faptului că, de la începutul acestui an și pînă în luna aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras, în repetate ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:11
(21821 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Tînăr de 17 ani, «șofer» fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, 2 mai a.c., polițiștii din Ciochina au depistat pe raza localității Orezu un autoturism la volanul căruia se afla un localnic. Oprind regulamentar autovehiculul, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:06
(25993 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Mai polițiștii au lăsat 9 șoferi fără permise

De 1 și 2 Mai, abaterile de la normele rutiere au fost sancționate cu fermitate de către polițiști. Astfel, au fost verificați peste 150 de participanți la trafic, fiind sancționați peste 100 de conducători ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:04
(23391 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat duminică 3 mai a.c., în municipiul Urziceni, mai multe exerciții demonstrative pregătite de jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 11:45
(22125 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu 138 de kg de scrumbie

În cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au depistat joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, pe DN 2A, în localitatea Țăndărei, un autoturism la volanul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15412 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat de arestare pentru un recidivist

Un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Valea Ciorii, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de joi, 29 aprilie, după ce instanța a emis pe numele său un mandat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15636 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 aprilie a.c., în intervalul orar 22.00-03.00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat o acțiune împreună cu agenți din cadrul Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(13074 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 20000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(12914 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, ploșniță la grâu!

Atenție, ploșniță la grîu!

«Unitatea Fitosanitară Ialomița atenționează toți producătorii agricoli din județ să-și controleze culturile de grîu pentru determinarea adulților de ploșniță cerealelor» atenționează directorul Maria ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:36
(26991 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din râul Ialomița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din rîul Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, după o săptămînă de la data dispariției, trupul bărbatului a fost văzut de localnici în albia rîului, la aproximativ 3 km în aval de locul unde a căzut în apă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:00
(16472 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat de la magazin un cuțit de vînătoare

În după-amiaza zilei de marți, 27 aprilie, Poliția Slobozia a fost sesizată de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că un tînăr necunoscut a furat un cuțit de vînătoare dintr-un magazin de profil ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(17847 vizualizări - 0 comentarii)


Trei șoferi penali

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele unor cetățeni care au fost depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(26515 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni pentru siguranța elevilor

Miercuri, 27 aprilie în intervalul orar 10,00-18,00, polițiștii feteșteni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de Frontieră au acționat în zona unităților de învățămînt din municipiu, avînd ca obiectiv ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(23807 vizualizări - 0 comentarii)


25 de ialomițeni, cercetați pentru braconaj piscicol

30 de infracțiuni constatate, 84 de sancțiuni contravenționale aplicate, 65,5 kg de pește și 18 unelte pentru pescuit confiscate, reprezintă succint rezultatele celor 87 de acțiuni și controale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:46
(25132 vizualizări - 2 comentarii)


43 de locuri de muncă în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 locuri de muncă în străinătate. Astfel, în Marea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:07
(20986 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot solicita, pînă la data de 14 mai 2010, sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. Potrivit legislației în domeniu, în funcție ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 08:16
(23698 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au «spart» aparatul de jocuri electronice

În cursul după-amiezii de marți, 27 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au depistat pe raza localității trei tineri al căror comportament era suspect. După legitimarea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 16:00
(23861 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis

Marți, 27 aprilie, polițiștii feteșteni au depistat, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani din județul Harghita. Procedînd la legitimarea acestuia, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:59
(19980 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Au furat fier vechi din curțile oamenilor

Marți, 27 aprilie a.c., polițiștii din Sărățeni au fost sesizați de trei bătrîne din localitate despre faptul că, în seara zilei de 26 aprilie, trei persoane de sex masculin, pe care nu le cunosc, folosindu ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:57
(23175 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Infractor dus la pușcărie

În cursul zilei de marți, 27 aprilie, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități pentru depistarea unui bărbat, de 26 de ani, din localitatea Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(26490 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(28467 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...