Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

«Gaura neagră» a Consiliului Județean, un EȘEC

Lucrările la sala de spectacole cu «geometrie variabilă» întîrzie

«Gaura neagră» a Consiliului Județean, un EȘEC

Lucrările la sala de spectacole cu «geometrie variabilă» a Consiliului Județean Ialomița întîrzie nejustificat. Potrivit unor surse apropiate administrației județene, lucrările înaintează cu pași de melc și nu vor fi gata pînă la termenul avansat în primăvară de autorități. Pînă la acest moment, investiția a înghițit peste 3 milioane de lei. Numai în această primăvară, SC Concas Buzău a primit suma de 216,7 mii de lei pentru decontarea lucrărilor în curs. Valoarea finală a investiției este de 8,83 milioane lei!

Încet și foarte încet
Investiția în sala de spectacole cu «geometrie variabilă» a Consiliului Județean Ialomița se derulează de 20 de ani pe două viteze: încet și foarte încet. Poate tocmai de aceea, scandalurile publice legate de această investiție nu s-au oprit niciodată. În primăvara acestui an, pentru a pune capăt dezvăluirilor apărute în presa locală, președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, a organizat o vizită de lucru pe șantierul deschis acum 20 de ani. Cu acest prilej, el a declarat că lucrările sînt în termen și că ele sînt executate pentru bucuria ialomițenilor: «Consiliul Județean are o politică de emancipare spirituală și culturală care vizează întreg județul. (...) Am cheltuit acești bani pentru bucuria spirituală a ialomițenilor! (...)» a declarat președintele Ciupercă în luna martie a anului 2014. La 3 luni distanță însă, stadiul lucrărilor pare neschimbat. La scena cu «geometrie variabilă» care ar fi trebuit să fie gata la sfîrșitul lunii aprilie se lucrează cu pași de melc și cu aceeași echipă de 4 muncitori, hidroizolația a cedat și înăuntru plouă, iar despre finisajele amintite în cadrul conferinței de presă din luna martie de Ionel Gagu, patronul SC Concas Buzău, nici nu poate fi vorba. Ba mai mult, susțin surse apropiate administrației județene, firma nu-și poate onora la acest moment obligațiile. În aceste condiții, declarațiile optimiste din luna martie ale președintelui Silvian Ciupercă sînt acum ceva mai nuanțate. «Pentru această investiție există niște contracte și niște termene de execuție. Pînă la expirarea lor nu putem vorbi despre întîrzieri. Vom vorbi despre asta la momentul respectiv!» a declarat el laconic.

Visul lui Ciupercă se prăbușește
Reamintim că termenul oficial avansat de către autoritățile județene pentru finalizarea investiției la sala de spectacole cu «geometrie variabilă» este toamna acestui an. Pentru a garanta finalizarea investiției, Consiliul Județean a alocat deja, în bugetul anului în curs, suma de 5,83 milioane lei necesară finalizării lucrărilor. Din această sumă însă, pînă la acest moment, au fost cheltuiți doar 216,7 mii lei. Suma reprezintă însă vîrful unui ice-berg financiar de 3 milioane de lei care coboară pînă în anul 1995. Potrivit documentelor oficiale, numai pe perioada celor două mandate ale președintelui Silvian Ciupercă au fost cheltuiți 1,5 milioane de lei. Astfel, «în anul 2006, au fost cheltuiți 78,3 mii de lei, în anul 2007 au fost cheltuiți 630,4 mii de lei, în anul 2013 au fost cheltuiți 556,4 mii de lei. Deși justificați pe hîrtie, banii nu se regăsesc în lucrări care să aducă investiția mai aproape de final. Mai mult decît atît, în luna martie a acestui an, patronul SC Concas Buzău, Ionel Gagu, a avertizat că valoarea investiției ar putea crește: «Lucrările sînt în termen și există suficientă forță de muncă pentru nevoile momentului. Cînd scena va fi realizată integral, respectiv la sfîrșitul lunii aprilie, vom trece la finisaje. E vorba despre 1840 mp de finisaje și două luni de muncă... Nu excludem însă o creștere a costurilor! La acest moment, sumele sînt suficiente, dar nu se știe niciodată ce probleme tehnice pot apărea» declara acesta cu aplomb sub ochii îngăduitori ai președintelui Ciupercă.

La constructorul lăudat...
Concas Buzău este un colos în lumea construcțiilor civile din România. Specializată în contracte cu statul, firma se află de cîțiva ani într-un ușor declin. Listată pe Rasdaq, firma are un portofoliu impresionant. Printre lucrările de anvergură realizate se numără Sala Polivalentă din Craiova, o serie întreagă de complexe de blocuri ANL în localitățile din întreaga țară, de la Brăila pînă la Buhuși, șamd. Ionel Gagu, administratorul și acționarul indirect al firmei, este considerat unul dintre baronii PSD de Buzău, iar influența lui în regiune este recunoscută. În aceste condiții, devine explicabilă atît lipsa de reacție a oficialilor Consiliului Județean Ialomița la întîrzierile apărute în contract, cît și în ceea ce privește valoarea exorbitantă a contractului. Reamintim, de asemenea, că acest tip de sală de spectacole cu «geometrie variabilă» este unic în România și a fost considerat de către mulți dintre oficialii județeni o dovadă a megalomaniei de care suferă președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă.

23 Iunie 2014, 09:20 (10756 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Sala cu geometrie (ne)variabilă nu are «recepția finală»
Slobozia: Sala de spectacole «cu geometrie variabilă» nu are autorizație de funcționare

Comentariile cititorilor:


prea cuviincios 007:
(4 Decembrie 2014, 23:58)
Ba frate , ce va mai place birfa , ceva concret nu ii sesizati pe acesti super eroi ai D N A ului , care se sacrifica murdarinduse pe miini cautind inventiile infractionale comise de uni de linga Ciuperca .- apropo daca este cineva interesat cu adevarat sa verifice la consiliul judetean pe d-na de fier N., da zic bine ca afacerea se face in familie doar nu - si coincidenta SC congaz Buzau cistigator al lucrari dar executia o face SC concivic , nu vi se pare ca e cusuta cu ata alba patronul de la SC Concivic nimeni altul decit N., sotul doamnei de la Consiliul Judetean de la Investitii si Achizitii publice sic ca nu v-ati prins , sa fie vreo derapare a ofiterilor de la DNA , sa li se fi facut mila de familia N. ? astept si eu un raspuns ,   Tema : - verificati si lucrarea de la VAMA . si soseaua CIOCHINA - SALCIOARA  acelasi mod de operare cistiga uni si subcontractant sotul doamnei eheeee mica-i lumea ?
curios:
(24 Iunie 2014, 08:48)
Nu sunt GAURI NEAGRE ci  adevarate MINE DE AUR asemenea INVESTITII  pentru unii ! ! !
Cetateanu':
(23 Iunie 2014, 13:32)
Când vine DNA-ul?
Mary:
(23 Iunie 2014, 11:56)
         Masina de propaganda comunista, bine ingrijita si conservata, este scoasa din garaj si face in continuare furori. La vederea ei, idiotii, ranjesc cu gura pana la urechi. Este condusa cu maestrie de unul "ciuperca" ce "nu" mananca usturoi si nici gura nu-i miroase. Purtator de cuvant, a unei ratiuni bolnave si mincinoase, fluiera juvenil si imparte iluzii ca in vremurile "bune". Idiotii se incoloneaza precum chinezii la vot si voteaza PSD. De 24 de ani, in judetul ialomita, ruleaza acelasi film prost de lung metraj. Parca, fara scapare, ca in "Casablaca", cineva a indraznit sa schimbe coloana sonora. Si eu fredonez "perfect fara tine".
T.B.:
(23 Iunie 2014, 11:48)
Organele in drept ar trebui sa acorde mai multa atentie acestei afaceri cu geometrie tot mai  variabila, a tovarasului Ciuperca et comp...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj»

Un bărbat de 51 de ani, din Bărbulești, a fost prins în flagrant delict de polițiștii de investigații criminale din Urziceni, imediat după ce ar fi primit 1000 de euro, bani pretinși prin amenințări ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2026, 10:25
(3590 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(3525 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(3674 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(805 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(4155 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(4131 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(4143 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(3722 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(3847 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(6852 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(3994 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(4262 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(7999 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(7366 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(4597 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11716 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(4596 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(4794 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(3317 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(5124 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(2628 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(1793 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(692 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(5387 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(5313 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(3239 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(5653 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(4841 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(4998 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(4121 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...