Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Turism social în stațiunea Amara

Nămolul sapropelic atrage în fiecare sezon peste 1000 de pensionari

Turism social în stațiunea Amara

Potrivit estimărilor oficiale oferite de Casa Județeană de Pensii Ialomița, vîrstnicii din toată țara solicită bilete de tratament pentru stațiunea Amara. În fiecare vară, peste 1000 de pensionari aleg să beneficieze de procedurile terapeutice din județul Ialomița. Ion Vizureanu este din Piatra Neamț și vine să-și trateze reumatismul la Amara de 23 ani. «Vin aici cu dureri de oase și mă întorc acasă sănătos tun!» ne spune el.

Amara, o stațiune istorică Stațiunea balneară Amara din Ialomița are o istorie veche de 127 de ani. Documentele vremii arată că nămolul sapropelic din lacul care dă numele stațiunii a fost descoperit și studiat pentru prima dată în anul 1887, de către fizicianul și chimistul ieșean Petru Poni. Acesta a descoperit faptul că nămolul din lac are importante proprietăți terapeutice, fiind alcătuit din numeroase minerale cu efecte purificatoare pentru organism precum sulful, magneziul sau clorura de sodiu. La începutul secolului XX, mai exact în anul 1905, se înființează oficial primele baze de tratament cu nămol terapeutic. Revenind în prezent, Amara deține un număr de 3 astfel de baze pentru proceduri medicale, care funcționează în incinta hotelurilor din stațiune și care sînt acreditate de Ministerul Sănătății. Mai mult, primăria orașului-stațiune a investit în perioada 2008-2014 peste 35 de milioane de lei, sume provenite exclusiv din fonduri europene, pentru a îmbunătăți imaginea stațiunii. Astfel, fondurile comunitare au fost utilizate pentru modernizarea căilor de acces din stațiune sau reabilitarea în întregime a parcului amplasat în interiorul acesteia. Oficialii Casei Județene de Pensii susțin faptul că Amara reprezintă un punct de reper în ceea ce privește turismul balnear. În fiecare vară, spun oficialii județeni, peste 1000 de pensionari solicită bilete de tratament pentru a-și trata afecțiunile la Amara. «Solicitările pentru Amara sînt destul de numeroase. Concurăm cu stațiuni mai mari precum Călimănești sau Căciulata» declară reprezentanții Compartimentului de Comunicare din cadrul Casei Județene de Pensii Ialomița. Statisticile arată că la începutul sezonului estival 2014, 516 pensionari au beneficiat de bilete de tratament în Amara, iar în viitoarele luni această cifră se va dubla.

Împachetări cu nămol la Amara, de 23 de ani Este o zi obișnuită de joi, iar la umbra platanilor din stațiunea Amara, pensionarii veniți la stațiune se bucură de aerul proaspăt. În fața Hotelului Parc, doi vîrstnici se întorc de la procedurile din cadrul bazei de tratament a hotelului. Vasile Tohăneanu are 60 de ani și vine tocmai de la Galați. Este pentru prima dată cînd se cazează la hotelul Parc. Foarte mulțumit de serviciile de care beneficiază, omul ne declară: «Camera este curată, are televizor, iar mîncarea este bună. Ce să mai vorbim de oamenii care fac proceduri cu noi?! Meserie curată domnule, vă spun eu. 3 stele scrie pe hotel, dar le merită din plin!» ne declară pensionarul. În urmă cu două sezoane a fost cazat la Hotelul Ialomița, însă nu a fost la fel de încîntat. «Erau condiții și acolo, dar nu la fel ca aici. Acum sînt mulțumit și sper ca la anul să prind cazare tot aici!» adaugă pensionarul. Cea mai frumoasă imagine despre turismul balnear de la Amara ne-o oferă însă Ion Vizureanu, din Piatra Neamț. Are 64 de ani și de 23 de ani vine în fiecare vară la Amara. Își amintește cu nostalgie de vremurile trecute, însă nu poate renunța la tratamentul cu nămol. «Înainte era mult mai frumos decît acum. Parcă era mai multă veselie, erau oameni mai mulți. Ne strîngeam, mergeam la plajă și petreceam. Acum pare că s-a mai împuținat. Dar cu toate acestea să știți că tratamentul de la Amara este foarte bun pentru pensionari. Vin aici cu dureri de oase și mă întorc acasă sănătos tun!» ne declară pensionarul.

14 Iulie 2014, 12:55 (6944 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


pensionar:
(16 Iulie 2014, 13:11)
Treaba se face perfect de personalul de acolo dar salariu este sub orice critica ,ce faceti pt iei cei ce detin complexul?V a rugam frumos ;. Hotel parc"

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
235 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10208 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10117 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10598 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9225 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(12004 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11671 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(10743 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(12385 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(11926 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(15786 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11182 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12341 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11225 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15107 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10584 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13409 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(14885 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(9981 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(14281 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14144 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12095 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11349 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13132 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12296 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12054 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15558 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(14990 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13177 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13092 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători Fericite!

Sărbători Fericite!

Redacția Independent vă dorește un Crăciun liniștit, alături de cei dragi. ...[citește_toată_știrea]

24 Decembrie 2009, 21:00
(12987 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...