Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Final de an în stil AJF Ialomița

Fotbal

Final de an în stil AJF Ialomița

Președintele Asociației Județene de Fotbal Ialomița, prof. Mihai Basarab: «Îmi doresc mult ca echipa campioană să promoveze!»

Gala fotbalului ialomițean a devenit demult o tradiție pentru Asociația Județeană de Fotbal condusă de Mihai Basarab. Întîlnirea care marchează finalul anului fotbalistic și, totodată, startul lungii vacanțe de iarnă a sportului rege s-a produs și în 2014.

Sfîrșit de an în Casa Fotbalului
Locația a fost, firește, Casa Fotbalului, iar ziua aleasă a fost 13 decembrie 2014. Cu mici excepții, au fost prezenți toți cei care pun umărul la fenomenul fotbalistic ialomițean, unul care cuprinde peste 3200 de jucători legitimați, o mică armată pusă în slujba unui fotbal la fel de mic, dar în stare să nască pasiuni nebănuit de mari. În zumzetul discuțiilor care au îmbrăcat deschiderea galei puteai distinge mici dezbateri despre măriri și decăderi, implicări ale primarilor sau dimpotrivă, ori transferuri surpriză care au cutremurat tribunele. S-a sunat apoi adunarea și s-a trecut la decernarea diplomelor și trofeelor, cu președintele AJF Ialomița flancat de invitații de onoare Alexandru Stoica, primarul Sloboziei și Gigi Petre, prefectul județului. Au fost premiate, ca de obicei, echipele cu cele mai bune atacuri, cele mai bune apărări sau cele mai puține cartonașe. Au fost scoși, de asemenea, în evidență, golgheterii seriilor care alcătuiesc cele 3 divizii județene. Fotbaliști ca Samuel Predescu, Radu George sau Ion Victoraș și-au trăit astfel momentul binemeritat de glorie. Așa cum se întîmplă de obicei, au fost premiate și echipele care au avut grijă să-și îmbunătățească bazele sportive. S-au remarcat la acest capitol localități ca Fierbinți, Coșereni, Bărcănești, Reviga, Scînteia, Stelnica sau Traianu. Un capitol aparte l-a constituit premiul fair-play, acordat celor de la Victoria Munteni Buzău și Voința Reviga. «Cele două echipe au avut la finalul sezonului 2013-2014 o suită de partide contra unor formații aflate în lupta pentru evitarea retrogradării. Deși acele formații aveau nevoie acută de puncte, iar Munteni Buzău și Reviga stăteau în clasament pe poziții lipsite de griji, acestea nu s-au dat la o parte, ba mai mult, și-au respectat blazonul și au cîștigat toate meciurile!» a explicat profesorul Mihai Basarab.

Prefectul Gigi Petre despre «fotbalistul» Gigi Petre Așa cum se obișnuiește la astfel de ocazii, cei doi invitați, Alexandru Stoica și Gigi Petre, au adresat la final asistenței cîteva cuvinte. Printre altele, am aflat și faptul că în adolescență, prefectul Gigi Petre s-a intersectat destul de serios cu mingea de fotbal. «Așa cum îi povesteam mai devreme domnului Basarab, în tinerețe am jucat și eu ceva fotbal. Am fost junior la Autobuzul București. Nu știu cît de departe aș fi ajuns pentru că, din păcate, cariera mea s-a oprit brusc în momentul în care un deștept de la Sportul Studențesc mi-a rupt piciorul» a povestit prefectul județului.

Președintele Asociației Județene de Fotbal Ialomița, prof. Mihai Basarab

«Îmi doresc mult ca echipa campioană să promoveze!»
Președintele AJF Ialomița, Mihai Basarab s-a arătat mulțumit de anul 2014 cu un singur amendament: «Din păcate, nici în 2014 județul nostru nu a reușit să trimită echipa campioană în Liga a III-a. Ar fi frumos ca acest lucru să se întîmple în 2015, iar campioana, indiferent care va fi aceasta, să aibă și capacitatea de a se menține în al treilea eșalon fotbalistic. În actuala stagiune, toate cele 5 echipe din fruntea clasamentului au șanse la titlu și potențialul de a promova. Nu trebuie, totuși, să neglijeze pregătirea, pentru că altfel nu vor avea capacitatea să reziste din punct de vedere fizic 90 de minute la baraj. De asemenea, țin să atrag atenția că doar două echipe din cele cinci, Țăndărei și Abatorul, au personalitate juridică, iar fără aceasta Federația nu le va permite să activeze în campionatul Ligii a III-a. În rest, mă bucură faptul că fotbalul din județul nostru are o bună reprezentare ca număr de echipe și cu siguranță Liga a IV-a va rămîne și pe mai departe în formula de 16 formații!». Returul Ligii a IV-a va debuta pe 7 martie 2015.

16 Decembrie 2014, 20:45 (5802 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Cavalerii Apocalipsei fotbalului ialomițean
Rodel Aron, candidat la șefia AJF Ialomița

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Femeie găsită decedată în propriul apartament

Duminică, 17 octombrie 2021, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru a debloca ușa de acces la un apartament din Slobozia. În interiorul locuinței a fost găsită o femeie, fără funcții ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2021, 12:25
(5047 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 226 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 17 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14969, fiind înregistrate 226 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2021, 16:40
(3081 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 124 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 16 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14743, fiind înregistrate 124 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2021, 16:20
(2928 vizualizări - 0 comentarii)


Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni

Taximetriștii, în vizorul polițiștilor slobozeni

Joi, 14 octombrie a.c., în intervalul orar 10,00-12,00, au fost verificate 25 de taxiuri pe raza municipiului Slobozia și au fost constatate 23 de abateri privind activitatea taximetriștilor. Printre obiectivele ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 17:30
(4706 vizualizări - 3 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de prevenire la Slobozia

În cursul zilei de joi, 14 octombrie a.c., peste 30 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au acționat atât în filtre rutiere cât și în patrule de Ordine ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 17:25
(2235 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 244 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 15 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14619, fiind înregistrate 244 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 16:20
(6437 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania

Agenția Federală de Muncă din Germania, ȋn numele companiilor Westfleisch și Tönnies oferă, prin intermediul EURES România, 250 de locuri de muncă ȋn industria de prelucrare a cărnii (tăietor carne și lucrător ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 16:10
(11793 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o biserică penticostală

Fetești: Incendiu la o biserică penticostală

Joi, 14 octombrie a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o biserică penticostală. Două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:45
(2227 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Pompierii au spart ușa unui apartament

Pompierii din Slobozia au deblocat o ușă de acces a unui apartament din municipiul reședință de județ. Evenimentul s-a produs joi, 14 octombrie a.c., în interiorul locuinței fiind găsită o persoană în stare ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:40
(3010 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Amara și Bărbulești

Joi, 14 octombrie a.c., trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2021, 12:35
(12535 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului Coronavirus, pe raza județului. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2021, 16:50
(4273 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 194 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 14 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14375, fiind înregistrate 194 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2021, 16:40
(9512 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 12/13 octombrie a.c., în jurul orei 1,30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia, în timp ce efectuau un filtru rutier au efectuat semnal de oprire unui ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:40
(1540 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 37 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Pe parcursul zilei de marți, 12 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:25
(3338 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termenul pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național al ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește operatorilor economici încadrați în categoria contribuabililor mici și mijlocii și care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 18:05
(13493 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Acordare de zile libere plătite părinților în contextul răspândirii SARS-CoV-2

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, AJOFM Ialomița continuă aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților. Astfel, se reia decontarea unor zile libere ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 17:10
(14293 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 274 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 13 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 14181, fiind înregistrate 274 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 16:50
(6956 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 85,05 milioane de lei

În luna septembrie a anului 2021, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 85,05 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 12:25
(2277 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru apicultori

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Național Apicol (PNA) pentru anul 2021. Prin Hotărârea de Guvern nr. 339/2020, privind ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2021, 12:15
(2114 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 179 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 12 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13907, fiind înregistrate 179 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 16:40
(7950 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune a Poliției Rutiere

Luni, 11 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița polițiștii rutieri au acționat pentru preveniea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere dar și pentru verificarea transportului rutier ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 15:25
(2708 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea interdicțiilor în localitățile carantinate

Luni, 11 octombrie a.c., au continuat acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Ialomița, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Forțele de Ordine Publică ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 15:10
(8343 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți de miercuri, 12 octombrie 2021, orele 14,00, până miercuri, 13 octombrie 2021, orele 16,00, ca urmare a atenționărilor ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 14:55
(9949 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,39%, rata șomajului în luna august 2021

La sfârșitul lunii august 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4091 șomeri (din care 1844 femei), rata șomajului fiind de 4,39%, cu 0,26 puncte ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2021, 12:40
(9566 vizualizări - 0 comentarii)


Minor din Bărbulești, «șofer» de ocazie

Duminică, 10 octombrie a.c., în jurul orelor 14,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au depistat, în flagrant, un minor în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 18:05
(4538 vizualizări - 0 comentarii)


Constănțean surprins băut la volan pe străzile Sloboziei

Duminică seara, 10 octombrie a.c., în jurul orelor 23,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce efectuau acțiuni de control al traficului pe raza municipiului Slobozia, au observat, pe bulevarul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:25
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantinare

La sfârșit de săptămână au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Peste 700 de persoane au fost verificate dacă respectă ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:20
(8948 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 221 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 11 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 13728, fiind înregistrate 221 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 17:05
(7685 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movila

Accident la Movila

Sâmbătă, 9 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Movila. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 12:50
(2140 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură aferentă trimestrului II 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a demarat plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, aferentă cantităților de motorină ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2021, 12:25
(6539 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Remy în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! @@Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia joaca de a munca în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...