Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

 Marian Neacșu, președinte!

Țineți minte trei cuvinte

Marian Neacșu, președinte!

deputatul PSD Marian Neacșu a fost desemnat președinte interimar al Organizației PSD Ialomița

Deputatul PSD Marian Neacșu a devenit președinte interimar al organizației județene PSD Ialomița. Acest deznodămînt era previzibil în contextul deciziei luate la Centru de a separa puterea politică de cea administrativă la nivel județean. Numirea lui Marian Neacșu ca președinte interimar al organizației județene a fost adoptată în cadrul unei ședințe cu scîntei a Biroului Permanent Național al PSD, care s-a întrunit miercuri 18 februarie 2015, la orele 17,30.
Reamintim că Marian Neacșu a fost nominalizat în această funcție în detrimentul lui Ștefan Mușoiu, președintele executiv al PSD Ialomița. Paradoxal însă, cei doi sînt în acest moment obligați să lupte împreună pentru a obține controlul administrativ asupra Consiliului Județean Ialomița. La acest moment, șefia Consiliului Județean urmează să fie disputată între Ioan Martin, președintele PNL Ialomița și vicepreședinte al instituției și Ștefan Mușoiu, președinte executiv al PSD și vicepreședinte al aceleiași instituții. În ciuda eforturilor noastre, nici Marian Neacșu, nici Ștefan Mușoiu nu au putut fi contactați pentru declarații. Surse apropiate celor doi ne-au declarat însă, sub protecția anonimatului: «Acum Marian este obligat să-l susțină pe Ștefan! Nu-și poate permite să-și înceapă mandatul cu stîngul, pierzînd președinția Consiliului Județean...».

18 Februarie 2015, 22:50 (23447 vizualizări - 31 comentarii)

Citiți și:
Mușoiu și Pavel se lansează în diplomație
Mocioniu, Potor și Mușoiu candidează pentru Slobozia
PSD Ialomița are un nou președinte!
Luciferul Neacșu revendică Organizația PSD Ialomița
Cuplul Neacșu-Moraru, oficializat!

Comentariile cititorilor:


kogalniceanu ialomita:
(27 Mai 2016, 09:57)
Domnule deputat Marian Neacsu sa nu va fie teama de gurile rele basiste-peneliste-iohaniste sa va dea domnul Dumnezeu multa sanatate, mult noroc pentru tot cea ce faceti pentru ialomiteni sa fie bine sa aibe un trai si o viata mai buna"SUCCES"
Mary:
(6 Septembrie 2015, 15:56)
        De la un pom strâmb nu poți avea decât o umbră strâmbă.
PSD:
(6 Martie 2015, 15:28)
CINE MA .......... . . ? NEACSU MARIAN?......... UN EXCROC DE UNDE S-A RUPT EXCROCII...UN LATRAU CARE IN FATA ITI SPUNE UNA SI-N SPATE FACE ALTA....UN OM DE CEA MAI JOASA SPETA  
radu:
(5 Martie 2015, 12:51)
Tine minte 3 cuvinte NEACSU LA PUSCARIE.
vali:
(25 Februarie 2015, 11:15)
Cel mai mare escroc si corupt a gresit adresa  ,ajunge in parlament un loc sa ajunga la puscarie sper sa nu mai gresasca adresa pentru ca a facut  mult rau slobozenilor si romanilor.
Tinel:
(24 Februarie 2015, 00:21)
pe escrocul asta de Neacsu care a distrus complexul de pui chiar nu se gaseste cineva sa ii puna catusele ?..cu ce bani a facut campanie de a ajuns Deputat ?..mai asteptam mult sa vedem mafia asta judeteana ca va platii ?..aloca bani la escrocii aia de Primari cu dedicatie. care mai mult de jumatate se iau pe maini ..astia chiar ne cred prosti pe toti !..Senatorul ala de la Lazar .marele Primar sustinut de mafia Vlase .ala care zicea ca a facut bani din pepeni ..daca stai de vb cu el se scarpina la p...astia sunt oamenii jud ialomita ..pacat !
m.dan:
(23 Februarie 2015, 12:53)
Au schimbat un arestat cu un puscariabil
parvu :
(21 Februarie 2015, 17:28)
ionut  -- cine  t-ile dicta  tie  pana sa te dea afara  de  la  munca -----  viorele  dupa ce termini   cu problemele care le ai cu , a  n   i  ------ te astept  --- 
ionut:
(21 Februarie 2015, 13:22)
Parvule fii sincer si spune cine iti dicteaza reclamatiile? Dc nu vrei sa spui?
Viorel:
(21 Februarie 2015, 12:02)
@parvu. Vin și eu! Îmi place Sorin. Poate punem de-un partid!
parvu :
(21 Februarie 2015, 11:34)
domnule  sorin,    te rog sa ma crezi ca eu nu ma ascund in spatele nimanui , cum faci dumneata ca mai fac greseli  asta e---si tu faci destule ,se antampla oricui-----nu vreau  sa cred ca ai o problema cu mine  i-mi spun si eu parerea  atata tot  ----- te invit  la o cafea    ------ 
gheorghe:
(20 Februarie 2015, 20:11)
Stimati cititori cel care a postat cu numele de ionut in acest articol e tot parvu care se lauda singur.Il cunosc bine si mi-am dat seama dupa agramatismele pe care le face.Parvu este un reclamagiu si un condamnat de 2 ori cu suspendare . Am incercat sa il ajut de fiecare data dar am realizat ca potentialul lui intelectual e aproape de zero . In alta ordine de idei este evident ca dl Neacsu e cea mai buna solutie pt. Psd . DL MUSOIU ESTE UN TANAR CARE NU A CONFIRMAT SI FACE PARTE DIN ECHIPA DL CIUPERCA CARE A PRIMIT O LOVITURA NAUCITOARE DIN PARTEA DNA.Actualmente dl neacsu este singura solutie pt psd .
ionut :
(20 Februarie 2015, 16:05)
 sorine,   termina cu jignirile ,parvu  cometeaza f corect , si cu bun simt  , am vazut ca nu t-ea jignit  in nici o postare ,tu nu-l  cuosti este  un antrenor de mare calibru ,si  foarte bine pregatit  sa jignesti un om pentru o parere ; spune mult  ce fel de om esti  tu  . sa fi  antrenor de lot olmpic sa descoperi  ,sa antrenezi si sa  scoti  medalii la campionate europene ,cmpionate mondiale cu sportivii  romaniei este un lucru extraordinar  ,asa ca putin respect  .  
petre :
(20 Februarie 2015, 12:50)
        Da, am scapat de dracu si a venit ;tacsu' halal sistem, o sa vedeti !!!!! cat despre Stefan M. vor avea grija intr-o oarecare masura   ' AUTORITATILE ' sa-i verifice , iar ce se dovedeste a fi dobandit ilicit sa fie confiscate   !!!!! sa plece de la 0-0 scorul impreuna cu noi cei multi . Oricum PSD ,la caca cu toti, cine credeti ca-i mai voteaza ??????? S-a vazut si la prezidentiale, nu ?
radu:
(20 Februarie 2015, 11:47)
A N I -DNA CE FACETI?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 20 Iul 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Accident ușor

O persoană a fost rănită ușor în urma unui accident rutier produs joi, 17 ianuarie 2013, pe strada Constructorilor din municipiul Slobozia. Din primele verificări efectuate la locul faptei s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2013, 15:41
(9791 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Prins cu sabia în bar

Joi, 17 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Slobozia, a depistat într-un local public un bărbat, de 29 ani, din comuna Bărbulești, care avea asupra sa ...[citește_toată_știrea]

18 Ianuarie 2013, 15:41
(5771 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Slobozia bar sabie


Caz de trichineloză, depistat la Grivița

Miercuri, 16 ianuarie 2013, DSP Ialomița a notificat telefonic DSVSA Ialomița cu apariția unui focar de trichineloză la o gospodărie din localitatea Grivița. Potrivit informării primite de la Spitalul ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2013, 17:35
(8347 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC CARPATICA ASIG SA
angajează inspectori asigurări pentru sucursala Slobozia

Cerințe:
-studii medii sau superioare;
-experiență în asigurări constituie un avantaj;
-cunoștințe operare PC;
-disponibilitate la program prelungit;
-permis de conducere categoria B.

Se oferă salariu atractiv și comision din vînzări.
Relații la telefon 0243/236.641, e-mail [email protected]

16 Ianuarie 2013, 18:16


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

16 Ianuarie 2013, 17:56


Fetești: Acțiune în Cartierul Vlașca pentru depistarea celor care fură curent

Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor în cartierul Vlașca din municipiul Fetești pentru depistarea persoanelor care sustrag energie electrică. Marți dimineața, 15 ianuarie 2013, peste 100 de efective ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2013, 09:17
(11107 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale la unități de alimentație publică

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, DSVSA Ialomița a procedat, în perioada 03-13 ianuarie 2013, la verificarea unui număr de 25 de unități de vînzare cu amănuntul (restaurante, pizzerii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2013, 09:16
(8207 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Atenție la înșelăciuni pe internet!

În ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni au sesizat Poliția cu privire la faptul că, în timp ce navigau pe diferite site-uri de internet (în special cele cu conținut pentru adulți sau jocuri on-line) ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 19:07
(10377 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Județean Ialomița: Lansarea volumului «Balta Ialomiței. Contribuții istorice» cu ocazia «Zilei Culturii Naționale»

Marți, 15 ianuarie 2013, de la orele 15,00, cu ocazia «Zilei Culturii Naționale», Muzeul Județean Ialomița va lansa volumul «Balta Ialomiței. Contribuții istorice», semnată de profesorul Mihai Iorga. Autorul ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 19:01
(10433 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Formularul 300 «Decontul de TVA», modificat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care aplică sistemul TVA la încasare că a fost modificat, prin Ordinul ANAF nr. 1790/2012, Formularul 300 «Decontul de TVA». Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 18:57
(11889 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinși în flagrant de jandarmi la furat de fier vechi

Doi bărbați din Slobozia au fost surprinși de jandarmi în timp ce sustrăgeau componente metalice. Astfel, jandarmii grupei de intervenție Slobozia s-au sesizat vineri 13 ianuarie a.c., în jurul orei 13 ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 18:54
(7551 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: TVA de rambursat-10,51 milioane lei

În luna ianuarie 2013, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ialomița se va rambursa taxă pe valoarea adăugată în sumă de 10,51 milioane lei și a fost aprobată pentru compensare ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 18:53
(8804 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 12 permise reținute, amenzi de peste 52000 lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 11-13 ianuarie 2013, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:40
(8349 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Polițiștii au identificat suspectul a 12 furturi din mașini

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Slobozia au identificat și reținut un tînăr slobozean, de 23 ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat în formă continuată. În noaptea ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:36
(5314 vizualizări - 3 comentarii)


Andrășești: Furt de energie electrică

Efective din cadrul Postului de Poliție Andrășești, ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița, împreună cu specialiști din cadrul societății de distribuție a energiei electrice au efectuat controale ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:30
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificare a programului de lucru

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în conformitate cu Ordinul Președintelui ANAF nr. 27/12.01.2013, programul de lucru al salariaților din cadrul DGFP Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2013, 15:29
(13798 vizualizări - 0 comentarii)


Farmacie din Amara, «prădată» de vitamine

Unul dintre punctele farmaceutice din Amara a fost călcat de hoți. Aceștia au furat 40 de cutii cu medicamente, constînd în vitamine și suplimente alimentare, precum și suma de 4500 lei, reprezentînd banii ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 17:09
(7140 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante în străinătate

Angajatorii din spațiul comunitar sînt interesați de forța de muncă românească. Rețeaua Euress le pune la dispoziție celor interesați 37 de locuri de muncă în străinătate. Primele oferte din acest an vin ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 17:02
(8929 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Incendiu de la un scurtcircuit

Amara: Incendiu de la un scurtcircuit

În urma unui apel telefonic primit miercuri, 9 ianuarie a.c., în jurul orei 13,30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Amara. Cel ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:59
(6924 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Slobozia: Beat la volan

Marți, 8 ianuarie 2013, înainte de miezul nopții, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Slobozia a depistat în trafic, pe Șoseaua Brăilei, un autoturism condus de un bărbat de 29 ani din municipiul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:58
(9604 vizualizări - 2 comentarii)


Gîrbovi: Fără permis, pe ulițele comunei

Marți, 8 ianuarie 2013, la Gîrbovi, un bărbat de 25 ani, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit de o echipă de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Urziceni. În urma verificării șoferului ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:58
(9639 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 7,92%, rata șomajului în decembrie 2012

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au făcut publice statisticile referitoare la rata șomajului înregistrată în județ în luna decembrie a anului 2012. Datele oficiale ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:57
(6787 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Escrocherii la telefon

În cursul zilei de miercuri, 9 ianuarie 2013, două persoane au sesizat Poliția despre faptul că au fost victimele unor infracțiuni de înșelăciune. În ambele cazuri, acestea au fost abordate de persoane ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:55
(7979 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Impozitul pe profit, plătibil anticipat și trimestrial

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de impozit pe profit, alții decît societățile bancare-persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2013, 16:42
(12795 vizualizări - 0 comentarii)


Trei ialomițeni, înșelați de un hunedorean pentru găsirea de locuri de muncă în Germania

În cursul zilei de 4 ianuarie 2013, trei bărbați, doi în vîrstă de 31 ani și cel de-al treilea de 43 ani, au sesizat Poliția despre faptul că au fost victimele unei infracțiuni de «înșelăciune», cu prilejul ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:50
(9898 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Fără permis și beat la volan, a încercat să fugă de polițiști!

În cursul nopții de luni spre marți, 7/8 ianuarie 2013, un echipaj rutier ce acționa pe raza municipiului Slobozia a executat semnalul regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:45
(9225 vizualizări - 3 comentarii)


Bărbulești: Un copil de 14 ani, «șofer» cu acordul tatălui, a intrat în pom cu mașina! Urziceni: Beat fiind, a vrut să oprească un vehicul «la ocazie» sărindu-i pe capotă!

Patru persoane au fost rănite în urma a două accidente rutiere produse duminică, 6 ianuarie 2013, pe arterele județului.
Primul eveniment rutier a fost înregistrat la ora 16,00, pe DN1D, în afara ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:44
(8041 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cu cuțitele la discotecă

Cu ocazia acțiunilor desfășurate în sistem integrat de efective ale Poliției Urziceni și Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în colaborare cu o echipă din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:33
(8000 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Urziceni cuțit


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 54 ani, din Slobozia, depistat conducînd un autoturism deși consumase băuturi alcoolice. Autoturismul pe care acesta îl conducea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 12:04
(6873 vizualizări - 1 comentariu)


Marsilieni: Fetiță de 4 ani, arsuri după ce a căzut în apă clocotită

O fetiță de numai 4 ani din satul Marsilieni, lăsată nesupravegheată, a suferit arsuri fesiere, după ce, în timp ce se juca, a căzut într-un recipient cu apă fierbinte. Părinții au sunat la 112, iar în ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2013, 10:54
(9369 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Piață. în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Zuza în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...