Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

Avocatul președintelui Silvian Ciupercă

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

UPDATE luni, 2 martie 2015-termen pentru judecarea contestației la Curtea de Apel București

După două săptămîni de la arestarea lui Silvian Ciupercă, Tribunalul București a motivat hotărîrea în baza căreia a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia, solicitată de DNA. În cel mult 5 zile, el se va prezenta la Curtea de Apel București, instanță unde urmează să se judece contestația față de măsura preventivă impusă în cazul său.

Avocații cer schimbarea măsurii preventive
Imediat după decizia Tribunalului București de a-l aresta pe Silvian Ciupercă, apărătorii acestuia au contestat decizia la Curtea de Apel București. Deși acest proces ar fi trebuit să se judece în maxim 48 de ore, termenul a fost decalat din cauza faptului că magistrații Tribunalului București nu au emis motivarea hotărîrii în baza căreia au admis solicitarea procurorilor DNA. Acest document a fost transmis abia în cursul după amiezii zilei de miercuri, 25 februarie 2015. În următoarele 5 zile, președintele Silvian Ciupercă se va prezenta în sala de judecată a Curții de Apel București, instanță care urmează să stabilească dacă el va rămîne în arest preventiv sau pe numele lui va fi emisă o altă măsură preventivă. «Una mai blîndă...» după cum apreciază Marian Stroie, apărătorul lui Silvian Ciupercă. Potrivit legislației, acest proces are un termen de desfășurare de maximum 5 zile. Tot avocatul președintelui Ciupercă a făcut și primele declarații cu privire la condiția sa din arest. «Clientul meu este cu psihicul la pămînt, însă luptă să-și dovedească nevinovăția!» a precizat avocatul Marian Stroe.

UPDATE Surse judiciare din cadrul Curții de Apel București au confirmat faptul că luni, 2 martie 2015, la sediul instanței, se va desfășura procesul în cadrul căruia președintele Silvian Ciupercă a contestat măsura arestării preventive, impusă pe numele său de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Decizia judecătorilor Curții de Apel București este definitivă, ea neputînd fi atacată la Curtea Supremă. Potrivit Codului de Procedură Penală, în urma acestei ședințe de judecată, Silvian Ciupercă fie va rămîne în continuare în stare de ares preventiv, fie va fi cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu.

26 Februarie 2015, 12:50 (51604 vizualizări - 112 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile!

Comentariile cititorilor:


savu:
(2 Martie 2015, 14:20)
Ba Ciuperca...asta e...!
Varu:
(2 Martie 2015, 14:16)
Pt Sorin. Daca a dat dovada de lipsa de infatuare si de respect atunci cetatenii nu l-ar mai fi votat atat in 2008 cat si in 2012 . IN 2012 a obtinut daca nu ma insel peste 60% din voturi . Prezumtie de nevinovatie functioneaza pana la sentinta definitiva si irevocabila. Observ din alte postari ca tu sustii persoane care au adus prejudicii de 7 mil de euro. Vorbim de o sentinta a instantei. Deasemenea sustii ca unele persoane care practica abuzul, traficul de influenta si reclamatii cu iz penal impotriva propriilor colegi ar fi ultracalificate Ma mir dragi pdl isti care pana mai ieri va inchinati lui Udrea si COCOS CUM DRACU NU VA E RUSINE? UN PIC DE DECENTA SORIN TATA. 7 mil de euro prejudiciu, nu uita asta si o zice instanta, nu procurorii. , asa ca ........ Ciocu mic . ACEASTA EXPRESIE APARTINE TOT UNEI FIGURI PDL ISTE. IN PRIVINTA MARCATORULUI DIN CATE STIU EL NU MAI ESTE IN ECHIPA CU CIUPI DE vreo 5 ani, cu toate ca tu dai de inteles ca de-abia acum l-a parasit. . Dezinformezi intentionat . DAR LA CE SA TE ASTEPTI DIN PARTEA CELOR CARE SUSTIN UN PARTID CARE IN IALOMITA PIERD PRIN VOT DEMOCRATIC ALEGERILE DE 25 de ANI? Nu le ramane decat sa latre . Acest lucru il veti face si in vara lui 2016 cand NEACSU VA VENI TOT PRIN VOT DEMOCRATIC LA CONS JUDETEAN. CE VETI FACE.? O sa inghititi in sec si o sa latrati in continuare. SERVUS.
cicacica:
(2 Martie 2015, 13:24)
este victima lui neacsu,nu vedeti ca i s-a micsorat ochiul de atata filaj?
ipsilanti:
(2 Martie 2015, 13:17)
FINUTULE DAR CINE SUNTETI DE SPUNETI CA IL CUNOASTETI CHIAR FFF BINE PE DL CIUPI? DOAR NU VA E FRICA SAU JENA SA-I SPUNETI IN FATA ASA CA DE CE NU VA DECLARATI IDENTITATEA? DACA CEILALTI DIN CJ IL SUNT BOGATI FACAND INFRACTIUNI SA PLATEASCA . DC E VINOVAT CUUPERCA? DACA UNII FURA SA-I IA DNA UL PE EI PT CA DL CIUPI NU E ORGAN DE ANCHETA SI CA SA-L DOVEDESTIPE OM NU E SIMPLU PT CA DOAR NU RECUNOASTE DE BUNA VOIE. ASA CA TOT DNA UL E IN MASURA SI DISPUNE DE APARATURA SI MIJLOACELE NECESARE.
SORN:
(2 Martie 2015, 11:56)
Sigur, comentează fiecare cum crede de cuviință, dar faptul că dl. Ciupercă este un intelectual rasat, nu poate fi contestat. Problema este infatuarea și lipsa de respect față de cei care l-au ales. Mai jos, tot felul de agramați și-au exprimat părerea, mai mult sau mai puțin subiectivă, cu referire la cei care, vezi Doamne, ar avea în vedere o uzurpare a funcției d-lui Ciupercă. Dar, oare, 'mnelui cum o fi ajuns președintele PSD?! Nu printr-o "lucrătură" cu marca Anghel Cornel?! Se pare că și "marcatorului" i-a ajuns cuțitul la os, așa că a schimbat macazul politic. Și, așa cum susțin de ani buni, "cizmarii" au construit  România, iar "universitarii" au jefuit-o, să fie clar! Așa că, fără "doar" și "poate", dl. Ciupercă, fiind un "universitar", a jefuit, bine'nțeles la nivelul său de "responsabilitate". Dacă n-ar fi probe concludente, dom' profesor ar fi fost de mult acasă.
finutul..:
(2 Martie 2015, 02:15)
Foarte bine spus.. Ciuperca este victima propriului sistem.Ciuperca a crezut că doar el poate sa-si bată joc de oameni si de lege. Iata ca legea este mai presus de ifosele de om cult ale dlui Ciuperca. Pt ca a fost un impostor si un ipocrit desăvârsit vreti sa-l transformati in om cult ? Il cunosc fff.bine pe dl Ciuperca si va asigur ca un personaj mai malefic si mai nociv pt judetul nostru nu putea sa existe ! Vorbiti de acest personaj, de modestia si sărăcia lui de parca nu-i vedeti pe imbuibatii din jurul sau ! El a creat tot mecanismul acesta jalnic care ne-a adus la acest grad de sărăcie in acest judet. Va rog sa întelegeti si sa nu mai sustineti aceasta nulitate cu ifose de intelectual !
Ina:
(2 Martie 2015, 00:24)
@noi si simplu - Aveti dreptate. Sunt dezamăgită de Prea multe comentarii pline de răutate și ură . Ar fi cazul să să nu priviți doar paiul din ochiul altuia. Suntem și în post, Creștinilor....
simplu:
(2 Martie 2015, 00:06)
@noi,subscriu in totalitate.
@Noi:
(1 Martie 2015, 23:43)
Pentu voi toți ce vreți să aflați adevărul despre Ciupercă Silvian și care îl vreți în arest vă pot spune că în arest preventiv vă rămâne până pe 2 martie,omul acesta este victima sistemului din care a făcut parte,nu a primit nici un fel de foloase necuvenite, cei ce au avut de câștigat au fost chiar cei ce l-au denunțat și ar trebui să îi știe toată lumea.Aceștia sunt următorii: un număr mare de primari PSD,toți parlamentarii PSD Ialomița, majoritatea șefilor de deconcentrate din județ susținuți de psd,aproape toată presa locală și câțiva care se știu dar pe care nu am să-i enumăr aici.Ciupercă are o condiție materială modestă chiar precară, locuiește într-un apartament mic utilat modest,are o mașină veche de 15 ani pe care a cumpărat-o la mana a doua, are o casă moștenită în care nu se poate locui iar cei doi copii muncesc în privat și locuiesc cu chirie.Unde vedeți voi foloase trase de pe urma faptelor de corupție. Omul ăsta este victima celor din PSD care îi doresc scaunul și care nu ar fii reușit să-l învingă pe cai cinstite.Domnul Ciupercă a fost și va rămâne un tip aparte foarte inteligent cu trăsături native care iau dat un discurs de neegalat.Eu nu am afinități politice asimilate Psd și nu l-am votat niciodată dar nu pot să ocolesc evidența. Un avocat bun îl va scoate din arest preventiv și va fii pus sub control judiciar și mai toate capetele de acuzare neprobate vor cădea.În dosar a fost reținut preventiv pentru fapte comise de alții și nu au fost făcute expertize judiciare sau contabile care să-l incrimineze și în faza de cercetare a refuzat un avocat pentru că se știa nevinovat iar procurorii au făcut ce au dorit în dosar nestingheriți. Ciupercă suportă toate aceste momente grele de detenție datorită naivității și faptului că s-a încăpățânat să rămână în politică.
Noi:
(1 Martie 2015, 22:06)
Ai măi Stroie, zi-ne ce face naș-tu Ciupercă! Ori e cu psihicul la pământ, ori luptă și dăi și luptă...că amândouă nu se poate. De declarațiile astea confuze, marca ciupi,  ne-am săturat. Nu ne pasă nici de scorul lui politic, nici de averea lui, nici de psihicul lui. Vrem să știm de ce județul e praf. Până se află adevărul,  Noi îl vrem acolo!
PAUL:
(1 Martie 2015, 21:47)
Nimeni nu a pus problema averii in cazul Ciupercă, ci a repetatelor abuzuri în funcție. Așa cum atunci cand conduci o mașină respecti  niste reguli de circulație, că altfel ești amendat, la fel când conduci un județ trebuie să respecți o lege. In 1989, Ialomița era la nivelul sau chiar mai sus decât județele vecine. Azi, Ialomița este mult sub nivelul județelor vecine. Și Călărașiul si Brăila si/au păstrat o parte din industrie, inclusiv fabricile de confecții. In Ialomița, toată industria a fost mătrășită. Și doar aici vezi cele mai bune pământuri date străinilor, concesionate pe nimic. PSD a condus acest județ 25 de ani și in acest timp mucegaiul ăla de la pușcărie a avut funcție mare. Cine este deci vinovatul? Dacă ciupi n/are nici o vină, atunci trebuie băgați toți psd-istii la pușcărie. Cineva trebuie să răspundă de dezastrul acestui județ. Nu mai e nici o instituție zdravănă în județul ăsta. Chiar nu vedeți? Oricum, aceste arestări vin prea târziu. Industria e la fier vechi, agricultura pe mâna arendașilor, turismul nu există, instituțiile în brațele caracatiței. Nu stiu dacă se mai poate salva sau mai face ceva aici. Satele sunt îmbătrânite, orașele sunt pustiite. Și asta doar in 25 de ani. Ciupercă  nu e de iertat!
senor:
(1 Martie 2015, 15:01)
Ce vrei sa spui citizen? Detaliaza te rog.
citizen:
(1 Martie 2015, 00:01)
Da la drumuri judetene? Dar cele 100ha de la Ion Roata?
abc:
(28 Februarie 2015, 23:03)
@isoscel: ma lasa rece toate atacurile si jignirile, puteti sa scrieti pina faceti spume la gura. Ideea e ca sinteti inapoiati si ingusti  in gindire. Sa-ti doresti dictatura e ceva de neimaginat. Si sa continui sa sustii PSD-ul dupa tot ce au facut in judet este la fel. Independent, felicitari pentru acest mini-forum, acum ne dam seama si noi de ce comunistii sint la putere in Ialomita.
Isoscel:
(28 Februarie 2015, 22:40)
Sunt comunist. Nu am voie ma ? Sa stii ca am fost si la CEAUSESCU pt ca asa am vrut.Avea dreptate darius asta neica, pana nu ataci tu, nu te simti bine, dar si darius ti-a raspuns pe masura. O meriti neica.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru executarea lucrărilor de schimbare a tabloului de automatizare de la nivelul rezervorului de alimentare cu apă potabilă, de pe strada Gării, din orașul Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:55
(4400 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:20
(3081 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 35600 de lei

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 149 de cetățeni care nu ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:15
(2278 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 29 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9342, cu 38 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 16:25
(3213 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Țăndărei au fost solicitați sâmbătă, 27 martie a.c., în jurul orelor 14,15, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un cabinet ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 12:40
(2326 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a găsit sfârșitul într-o canalizare

Un bărbat de 60 de ani din Feteși a murit duminică, 28 martie a.c., după ce a căzut într-o canalizare. În ajutorul victimei s-au deplasat de urgență două echipaje de la Stația de pompieri Fetești cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 22:20
(4657 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 57 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 28 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9304, cu 57 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 16:50
(4167 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 27 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9247, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2021, 15:40
(4532 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Reprezentanții Batalionului 113 Artilerie din Slobozia au dat startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 pentru populația civilă. În cadrul instituției militare funcționează din această săptămânăun Centru ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 20:05
(3305 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 26 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9215, cu 47 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 15:35
(3479 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 76 polițiști și 30 de polițiști locali au acționat pentru verificarea  respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 14:35
(4865 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 2000 de Cereri Unice de Plată depuse

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a făcut o primă centralizare a Cererilor Unice de Plată, depuse de fermieri în perioada 1-26 martie 2021. La nivelul țării, potrivit datelor oficiale, ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 14:10
(4086 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 25 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9168, cu 60 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 15:30
(4098 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Miercuri, 24 martie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii din Platonești și Țăndărei au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul pisciculturii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 13:25
(3595 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat penal pentru «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Țăndărei: Cercetat penal pentru «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

În cursul zilei de miercuri, 24 martie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au depistat, în flagrant, în extravilanul orașului Țăndărei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Fetești ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 13:10
(2507 vizualizări - 4 comentarii)


Razie de amploare și percheziții la Borănești și Coșereni

Razie de amploare și percheziții la Borănești și Coșereni

17 percheziții domiciliare au avut loc în dimineața zilei de joi, 25 martie 2021, pe raza comunelor Borănești și Coșereni, precum și una în București, fiind vizate persoane bănuite de săvârșirea mai multor ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 12:50
(7018 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cereri de sprijin pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 11:50
(8676 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Eșalonarea simplificată pentru obligațiile fiscale principale și accesorii datorate după data de 16 martie 2020

Administrația Județeana a Finațelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că pot accesa eșalonarea la plată simplificată, pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 18:10
(5768 vizualizări - 0 comentarii)


Birou Teritorial al Avocatului Poporului la Slobozia

Birou Teritorial al Avocatului Poporului la Slobozia

Miercuri, 24 martie 2021, în cadrul unei întâlniri oficiale desfășurata în Sala de Ședințe a Consiliului Local Slobozia, Avocatul Poporului, Renate Weber, a anunțat public deschiderea unui nou Birou Teritorial ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 15:50
(4299 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 72 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 23 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9108, cu 72 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 15:20
(3525 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace pentru gestionarea situațiilor de urgență produse de un accident rutier cu victime multiple

Joi, 25 martie a.c, începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care este ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 15:05
(6255 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără de 20 de ani din Bordușani, amendată că nu a respectat «izolarea»

Verificările persoanelor care au obligația izolării sau carantinării la o adresă aleasă au dus la identificarea unei tinere de 20 de ani, din comuna Bordușani, care a încălcat această măsură. Reamintim ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2021, 13:50
(5033 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

În cursul zilei de luni, 22 martie a.c., în jurul orei 9,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit, pentru control, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă. La volanul autovehiculului a fost identificat ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 17:20
(3049 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19

În cursul zilei de luni, 22 martie a.c., aproape 100 de forțe de ordine au acționat pe raza județului Ialomița pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 17:05
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 48 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 23 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9036, cu 48 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 15:15
(3422 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Slobozia și Bucu

Accident rutier între Slobozia și Bucu

Un accident rutier s-a petrecut în ziua de marți, 23 martie a.c., pe DN2, între localitățile Slobozia și Bucu. Din primele informații, se pare că evenimentul a avut drept cauză o depășire efectuată neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 14:30
(3231 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: 4 autoturisme implicate într-un accident rutier

Sinești: 4 autoturisme implicate într-un accident rutier

În dimineața zilei de marți, 23 martie a.c., în zona localității Sinești s-a produs un accident rutier. Principala cauză a evenimentului rutier ar fi pătrunderea neregulamentară de pe un drum lateral pe ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 10:30
(2845 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Percheziții de amploare la Fetești

Polițiștii și procurorii au descins în dimineața zilei de marți, 23 martie a.c., la 40 de adrese din Fetești. Descinderile vizează mai multe persoane cercetate de organele judiciare locale într-un amplu ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2021, 10:15
(5239 vizualizări - 5 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, joi, 18 martie 2021, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia continuă Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2021, 18:10
(2822 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2021, 17:20
(5872 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...