Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

Avocatul președintelui Silvian Ciupercă

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

UPDATE luni, 2 martie 2015-termen pentru judecarea contestației la Curtea de Apel București

După două săptămîni de la arestarea lui Silvian Ciupercă, Tribunalul București a motivat hotărîrea în baza căreia a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia, solicitată de DNA. În cel mult 5 zile, el se va prezenta la Curtea de Apel București, instanță unde urmează să se judece contestația față de măsura preventivă impusă în cazul său.

Avocații cer schimbarea măsurii preventive
Imediat după decizia Tribunalului București de a-l aresta pe Silvian Ciupercă, apărătorii acestuia au contestat decizia la Curtea de Apel București. Deși acest proces ar fi trebuit să se judece în maxim 48 de ore, termenul a fost decalat din cauza faptului că magistrații Tribunalului București nu au emis motivarea hotărîrii în baza căreia au admis solicitarea procurorilor DNA. Acest document a fost transmis abia în cursul după amiezii zilei de miercuri, 25 februarie 2015. În următoarele 5 zile, președintele Silvian Ciupercă se va prezenta în sala de judecată a Curții de Apel București, instanță care urmează să stabilească dacă el va rămîne în arest preventiv sau pe numele lui va fi emisă o altă măsură preventivă. «Una mai blîndă...» după cum apreciază Marian Stroie, apărătorul lui Silvian Ciupercă. Potrivit legislației, acest proces are un termen de desfășurare de maximum 5 zile. Tot avocatul președintelui Ciupercă a făcut și primele declarații cu privire la condiția sa din arest. «Clientul meu este cu psihicul la pămînt, însă luptă să-și dovedească nevinovăția!» a precizat avocatul Marian Stroe.

UPDATE Surse judiciare din cadrul Curții de Apel București au confirmat faptul că luni, 2 martie 2015, la sediul instanței, se va desfășura procesul în cadrul căruia președintele Silvian Ciupercă a contestat măsura arestării preventive, impusă pe numele său de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Decizia judecătorilor Curții de Apel București este definitivă, ea neputînd fi atacată la Curtea Supremă. Potrivit Codului de Procedură Penală, în urma acestei ședințe de judecată, Silvian Ciupercă fie va rămîne în continuare în stare de ares preventiv, fie va fi cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu.

26 Februarie 2015, 12:50 (52549 vizualizări - 112 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile!

Comentariile cititorilor:


abc:
(28 Februarie 2015, 22:29)
@isoscel, ai copii? Ti-ar placea sa traiasca intr-o dictatura asa cum am trait cu totii pina in decembrie 1989? Poti sa-ti exprimi orice opinie doresti dar nu ma lua cu Antonescu si cu Pinochet, am suferit destul in dictatura. Du-te si varsa o lacrima la mormintul lui Ceausescu, comunistule !
Isoscel:
(28 Februarie 2015, 21:50)
Mai abc ule. Esti foarte enervant Mi-am exprimat si eu o opinie, astea nu inseamna ca trebuie sa cataloghezi un om ca are o parere Asa ai facut si cu darius.Nu cred ca detii tu adevarul absolut. Iar referitor la disputa ta cu Darius, nu stiu cine are mai multa dreptate, dar nu e normal sa te bucuri ca un om face puscarie sau are un mare necaz. Putina omenie, putina decenta. Oameni suntem, nu animale salbatice. Invata sa respecti si parerile celorlalti, te rog mult.
abc:
(28 Februarie 2015, 21:12)
@aleodor: sint pensionar, am tot timpul din lume ( cit a mai ramas ). Iar celor care sustin ca singura solutie e o dictatura, le spun ca au trecut degeaba ultimii 25 de ani peste ei. Iar la CJ si la primarie sa vina si altii, oricare ar fi aceia, prin vot corect. Sa vedem si altii ce pot. Cu PSD-ul ne-am lamurit.
Prosperul:
(28 Februarie 2015, 21:06)
Anca dc esti invidioasa? Pt orice familie e ff greu cand trece printr-un asemenea moment. NU E NIMIC RAU SA FII INSTARIT. . BRAVO LOR. DACA VREI IESIM LA O CAFEA IMPREUNA SI POATE INTEMEIEM O FAMILIE LA FEL DE AVUTA CA CEA LA CARE FACI TU REFERIRE. CE ZICI ANCUTA.?
Dan voiculescu:
(28 Februarie 2015, 21:02)
Libertate pentru dl ciuperca si o gratiere pentru mine. Sa fim sanatosi.
Dorin:
(28 Februarie 2015, 21:00)
Adevarul ca basismul a facut prapad in romania, mai ales in ultimii 5 ani
aurica :
(28 Februarie 2015, 19:43)
Abc ule Dariuse tara asta are nevoie de spiritul lui Mihai Viteazul si de hotararea lui Vlad Tepes.Jos Ponta Jos Iohannis Traiasca mihail neamtu si noua republica
aleodor:
(28 Februarie 2015, 19:39)
Auzi dariuse? Auzi abc ule? Ba voi sunteti bugetari? Eu asa banuiesc ca de aceea aveti voi timp sa dezbateti subiecte politice. Daca ati fi lucrat la privat nu va mai ardea voua ca nu mai aveati timp. Bugetarilor
isoscel:
(28 Februarie 2015, 19:35)
Dariuse si Abc ule in tara asta trebuie un regim militar. Ordine si disciplina. Abc ule ce zici de unicul maresal? Dariuse ce zici de pinochet? Dictatura ne trebuie . Sa vezi atunci si Abc ul si darius ce cuminti ar fi, poate chiar amici. Fratilor la astia doi li s-a urcat democratia la cap. TRAIASCA MARESALUL ANTONESCU
andu:
(28 Februarie 2015, 19:25)
Abc si darius cat timp la conducerea tarii nu va veni Vadim Tudor si prim ministru nu va fi Gh Funar in tara va fi saracie. La consiliul judetean ar trebui sa vina domnul Gigi manea sau doamna pacala de la cultura. Amandoi sunt oameni de valoare. Ce zici abc? Darius tu ce zici? Nu va mai certati auurea. Ce dracu ma? Jos mafia Sus patria si Sanatate
ANCA:
(28 Februarie 2015, 18:10)
VAI SE PLINGE MADAM VILCAN CA SOTUL EI NEVINOVAT SA FACUT O NEDREPTATE E PUR CA UN BEBELUS DAR DE UNDE ATITA AVERE TERENURI MASINI DE LUX SI EL SI FISU VILA IN TRANSMIM AP LA BUCURESTI LA TIMISOARA BANI CU GRAMADA CA DOAR AU MUNCIT PE SALARII DE BUGETARI PAI FACETI OAMENI BUNI O SOCOTEALA CIT COSTA GIPANURILE ALEA SI PE SALARIUL DE BUGETAR NU PREA POTI SA-TI CUMPERI NICI MACAR UN AMARIT DE LOGAN DAR LEA MERS  ASTAI VIATA CINE POATE OASE ROADE CINE NU NICI CARNE MOALE
abc:
(28 Februarie 2015, 16:14)
@Darius: scrie in continuare, sa vada toata lumea ce limbaj si ce stil de adresare au PSD-istii. HOȚILOR !
Costel:
(28 Februarie 2015, 15:26)
Abc, Cititor si Darius am urmarit disputa voastra. Pot spune ca desi Darius a fost dur in exprimare, consider ca v-a raspuns pe masura . A inceput sa va jigneasca si el este adevarat, dar dupa ce si voi calomniati sau jigneati. Sa doresti unui om puscaria in primul rand nu e crestineste , te informez sau va informez , chiar daca cunosti latina. Bravo tie daca chiar o cunosti dar daca esti dur in exprimare e normal sa te astepti ca cineva sa iti raspunda cu aceeasi moneda . In rest indiferent cine a guvernat in tara sau judet, constat ca ocupam penultimul loc in UE, asa ca spor la cearta pentru ca macar la texte sa fim tari ca in rest suntem vai de mama noastra. Eu l- am votat pe dl Ionascu la primarie, dar daca spun asta nu inseamna ca trebuie sa fiu jignit de cine stie cine . Asa am considerat eu si e dreptul meu.
Darius:
(28 Februarie 2015, 14:36)
Cititorule Nu este nevoie sa iti raspund tie la orice vrei tu pt ca nu ma interoghezi tu pe mine. Tu ai multa frustrare in tine si mult venin , iar eu ti-am raspuns pe masura. Ti-am raspuns cum ai meritat dupa ce ai inceput sa jignesti. NU cred ca stii cine sunt, pt ca draga cititorule latin functia mea nu depinde de ciuperca. Unde sunt eu pdl istii domina din pacate, dar mereu am fost un om liber si am spus ce gandesc pentru ca nu imi este frica de ei si nu am acceptat ordinele lor ticaloase si portocalii , daca legea prevedea altfel. EVIDENT CA AM SUFERIT REPRESALII , DAR NU MI-A PASAT SI AM LUPTAT IMPOTRIVA LOR PANA LA CAPAT . DE ACEIa NU SUPORT OAMENI CA TINE CARE PT SIMPLU FAPT CA AI O OPINIE CU CARE EI NU SUNT DE ACORD, CONSIDERA CA ESTI INFERIOR FOLOSINDU-Se si de functia lor de conducere data de partid. I-am vazut in actiune cand erau pe val si de aceea mi-e sila de ei, de deontologii portocalii .AM SIMTIT BASISMUL PE PIELEA MEA SI DE ACEEA MI-E SILA DE VOI . URLATI DE CIUPI CA E CORUPT IN TIMP CE JAVRE PORTOCALII FURAU CU REMORCA, VEZI UDREA, VEZI COCOS, VEZI ATATEA ALTE SPECIMENE PORTOCALII CARE DE-abia dupa ce a plecat basescu, ies la iveala cu fel de fel. De aceea mi-e sila de voi pentru ca v- am vazut in actiune cum actionati ca niste canalii, mai ales pe vremea lui basescu.
cititor:
(28 Februarie 2015, 12:12)
Darius, ai o funcție pe lângă ciupercă arestatul și o vei pierde...?... și nu ești bun de nimic, cu engleza ta cu tot, pentru că te cunosc...Da de ce ești turbat așa frate, e unde ai adunat atâta venin? N-ai umor, n-ai bun simț, de unde ai apărut, din ce pădure? Păcat, ești tânăr, dar ești pierdut pe un drum fără întoarcere...Să ai noroc în viața și după ce pierzi funcția aia, pentru că o vei pierde în curând... În rest, numai de bine... n-ai răspuns: cine era omul ăla, Darius? P.S. E ultima postare, îmi pierd timpul cu tine, ești pierdut...sau pierdută la geograafie...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
253 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: Campania «10 PENTRU SIGURANȚĂ»

IPJ Ialomița: Campania «10 PENTRU SIGURANȚĂ»

Polițiștii ialomițeni, însoțiți de reprezentanți ai structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat activități informativ-preventive în școlile de pe raza județului, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2019, 20:10
(2503 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a Pestei Porcine Africane

DSVSA Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a Pestei Porcine Africane

Noua epidemie de Pestă Porcină Africană aduce și sancțiuni pentru crescătorii de animale din Ialomița. În ultimele săptămâni, au fost aplicate amenzi de peste 30 mii de lei din cauza nerespectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2019, 20:05
(5573 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

IPJ Ialomița: Început de an școlar, în siguranță

Peste 180 de polițiști au fost în misiune, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Ialomița, pentru un început în siguranță al noului an școlar. Polițiștii prezenți la festivitățile specifice ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2019, 19:20
(3921 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 9-14 septembrie a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:30
(5381 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Accident rutier soldat cu două victime

Joi, 5 septembrie a.c., în jurul orelor 5,30, pe raza localității Lilieci s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane. În timp ce un bărbat, de 57 de ani, din București, conducea pe ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:25
(2970 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


Ialomița: La volan, fără permis

Joi, 5 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic un bărbat, de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității Ciochina, deși avea acest drept suspendat ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 19:20
(2706 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

IPJ Ialomița: Erou pentru patru frați din Bucșa

Un luptător al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița a devenit «părinte spiritual» pentru patru copii din satul Bucșa. Cristi Stan ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 18:25
(3213 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Proiectul «Vreau să merg la școală»

În perioada 30 august-6 septembrie 2019, Protopopiatul Slobozia, împreună cu Părintele Laurențiu Cioranu au organizat a V-a ediție a proiectului social-filantropic «Vreau să merg la școală». Scopul proiectului ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2019, 18:15
(3003 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,76%-rata șomajului în luna iulie 2019

La sfârșitul lunii iulie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4506 șomeri (din care 2093 femei), rata șomajului fiind de 4,76%. Din totalul de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 20:25
(4127 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

IPJ Ialomița: Verificarea microbuzelor școlare

Marți, 3 septembrie 2019, polițiștii rutieri au desfășurat sesiuni de instruire a conducătorilor de autovehicule destinate transportului de elevi către unitățile de învățământ. În cadrul activităților au ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2019, 20:05
(4030 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Reviga: Trei tineri, răniți într-un accident rutier

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au fost la un pas de moarte după ce au fost implicati într-un accident rutier. Evenimentul s-a petrecut în dimineața zilei de sâmbătă, 31 august 2 ...[citește_toată_știrea]

31 August 2019, 14:35
(5515 vizualizări - 11 comentarii)

Taguri: Reviga accident


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 2-6 septembrie a.c., între orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 20:20
(4899 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, depistat la Bărbulești

Joi, 29 august a.c., polițiștii ialomițeni au identificat pe raza comunei Bărbulești un bărbat, de 46 de ani, din Craiova, care era urmărit internațional. Autoritățile judiciare din Germania au emis pe ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:50
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


Accident mortal în apropiere de Urziceni

Joi, 29 august a.c., în jurul orelor 2,30, în apropiere de localitatea Urziceni s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. În fapt, în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din comuna Coșereni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:35
(4345 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ion Roată au depistat în trafic, joi, 29 august a.c., un bărbat de 48 de ani, din Sărățeni, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2019, 18:25
(3089 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA-mai mult timp pentru abonați, mai multă grijă față de mediul înconjurător

Sigur, ușor, rapid, ... oricând ! Un singur click, mai multe facilități! Cu platforma on-line Contul meu RAJA clienții noștri, indiferent de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2019, 17:20
(7324 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: RAJA Constanța


Protopopiatul Urziceni: «Donează sânge, salvează o viață!»

Miercuri, 28 august a.c., în intervalul orar 8,00-12,00, Protopopiatul Urziceni, din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, împreună cu membrii Biroului de Asistență Socială și Serviciul Social acreditat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2019, 20:20
(4780 vizualizări - 0 comentarii)


Lipsă apă în Cartierul Sinistrați din orașul Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Armanului, din orașul Țăndărei, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri, ...[citește_toată_știrea]

28 August 2019, 13:55
(4568 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție aniversară «Închinare Sfintei Cruci»

Marți, 27 august 2019, PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, însoțit de consilieri eparhiali, a mers la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia la vernisajul celei de-a doua ediții a expoziției ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 19:10
(2959 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Țăndărei

Razie de amploare la Țăndărei

Marți, 27 august a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o razie pe raza localității Țăndărei, în cadrul căreia au fost efectuate 6 percheziții domiciliare pe linia nerespectării regimului armelor și ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:50
(4450 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Bărcănești: Deținere ilegală de arme

Marți, 27 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au depistat, în urma unei percheziții domiciliare, în casa unui bărbat de 50 de ani, din Bărcănești, o pușcă cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:45
(2755 vizualizări - 0 comentarii)


Minor urmărit internațional, depistat în Țăndărei

Luni, 26 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat un tânăr de 16 ani, din Țăndărei, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare. Minorul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:40
(4257 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Produse contrafăcute, confiscate

Luni, 26 august a.c., polițiștii slobozeni au depistat, în urma unui control, un tânăr de 26 de ani, din Bărbulești, în timp ce conducea pe raza municipiului Slobozia un autoturism ce avea inspecția tehnică ...[citește_toată_știrea]

27 August 2019, 18:35
(3769 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

Ialomița: Beți sau fără permise, la volan

În perioada 24-25 august a.c., polițiștii ialomițeni au depistat în trafic șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice sau  fără permis de conducere. Este cazul a doi bărbați, de 21 și ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 16:20
(2897 vizualizări - 0 comentarii)


Pietoni accidentați la Dridu și Sinești

La sfârșitul de săptămână precedent, doi pietoni au fost răniți ca urmare a unor accidente rutiere produse pe raza județului. Astfel, vineri, 23 august a.c., un bărbat de 34 de ani, din localitatea Jilavele ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 16:10
(3866 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de Pestă Porcină Africană la Gheorghe Doja și Mărculești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

26 August 2019, 15:15
(4231 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 26-30 august a.c., orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice în mai multe localități ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 18:55
(5256 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Peste 60 de sancțiuni contravenționale au aplicat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești și Secției 3 Poliție Rurală Stelnica, în cadrul unei ample acțiuni pe linia pisciculturii, combaterii ...[citește_toată_știrea]

23 August 2019, 18:10
(4189 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Movila și Fetești, patru victime

Miercuri, 21 august a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Fetești au intervenit la un eveniment rutier produs pe DJ212, în afara municipiului Fetești, soldat cu rănirea a patru ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 18:15
(3073 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Miercuri, 21 august a.c., polițiștii ialomițeni au întocmit dosare penale unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Astfel, un bărbat, de 36 de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2019, 18:10
(2644 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...