Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

Avocatul președintelui Silvian Ciupercă

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

UPDATE luni, 2 martie 2015-termen pentru judecarea contestației la Curtea de Apel București

După două săptămîni de la arestarea lui Silvian Ciupercă, Tribunalul București a motivat hotărîrea în baza căreia a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia, solicitată de DNA. În cel mult 5 zile, el se va prezenta la Curtea de Apel București, instanță unde urmează să se judece contestația față de măsura preventivă impusă în cazul său.

Avocații cer schimbarea măsurii preventive
Imediat după decizia Tribunalului București de a-l aresta pe Silvian Ciupercă, apărătorii acestuia au contestat decizia la Curtea de Apel București. Deși acest proces ar fi trebuit să se judece în maxim 48 de ore, termenul a fost decalat din cauza faptului că magistrații Tribunalului București nu au emis motivarea hotărîrii în baza căreia au admis solicitarea procurorilor DNA. Acest document a fost transmis abia în cursul după amiezii zilei de miercuri, 25 februarie 2015. În următoarele 5 zile, președintele Silvian Ciupercă se va prezenta în sala de judecată a Curții de Apel București, instanță care urmează să stabilească dacă el va rămîne în arest preventiv sau pe numele lui va fi emisă o altă măsură preventivă. «Una mai blîndă...» după cum apreciază Marian Stroie, apărătorul lui Silvian Ciupercă. Potrivit legislației, acest proces are un termen de desfășurare de maximum 5 zile. Tot avocatul președintelui Ciupercă a făcut și primele declarații cu privire la condiția sa din arest. «Clientul meu este cu psihicul la pămînt, însă luptă să-și dovedească nevinovăția!» a precizat avocatul Marian Stroe.

UPDATE Surse judiciare din cadrul Curții de Apel București au confirmat faptul că luni, 2 martie 2015, la sediul instanței, se va desfășura procesul în cadrul căruia președintele Silvian Ciupercă a contestat măsura arestării preventive, impusă pe numele său de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Decizia judecătorilor Curții de Apel București este definitivă, ea neputînd fi atacată la Curtea Supremă. Potrivit Codului de Procedură Penală, în urma acestei ședințe de judecată, Silvian Ciupercă fie va rămîne în continuare în stare de ares preventiv, fie va fi cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu.

26 Februarie 2015, 12:50 (49780 vizualizări - 112 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile!

Comentariile cititorilor:


Darius :
(28 Februarie 2015, 02:12)
Abc tu esti HOT. " o idee buna" nu ai vrea tu sa iti pastrezi cartile si sa ti le bagi in poponet? O idee buna
Darius:
(28 Februarie 2015, 00:40)
Citizen De ce intrebati? Sunteti somer? Va intereseaza o angajare ceva? Pt dvs nu avem decat cu sal. minim. Sorry
O idee buna:
(28 Februarie 2015, 00:31)
ar fi sa i se trimita niste carti preferate. Fiind intelectual o sa se bucure.
Adevarat a'nviat!:
(27 Februarie 2015, 22:47)
Simtul romanesc a'nviat!Tradarea...In presa nationala au aparut muuulte stenograme.Apoi-sifonul de serviciu-recte juristul epigrama-pelviana....a scriiiis....Na! Tovarasul lor!A turnat....Dracu'il mai scoate pe ciupi...pupi..scumpi...mumpi...Se mananca ca fratii.Nu iertati cacofo...Asa ca noi aici suntem pistoale cu apa.Strange deneaul cu usa.....Ce stil placut...Sa muste mana ce l.a hranit...Se aude ca a scris vasilica....Nu in fraze,ca e greu.Propozitii.Scurte si ...sa scape el! Popor de hoti.... Adevarat a'nviat!
abc:
(27 Februarie 2015, 22:10)
@Darius: sa fii sustinator declarat al unui partid, oricare ar fi acesta, in conditiile in care toti fura si batjocoresc cetatenii inseamna lipsa de inteligenta. Daca il cunosti pe Stoica, spune-i sa treaca prin Slobozia Noua sa vada ce complimente o sa primeasca. HOȚILOR !
Darius:
(27 Februarie 2015, 21:41)
Abc tu esti cititorul latin? In rest hot esti tu derbedeule , iar la psihiatru te poti duce tu din moment ce cataloghezi oamenii dupa optiunile politice. Azazel sa te posede boulica . Stii de fapt care e problema abc? Problema este ca cei ca tine care sunt zmei in anonimat daca s-ar intalni cu primarul, de expl. , fata in fata,ar fi foarte politicosi si chiar l-ar complimenta. Asta e problema ca unii ca tine in virtual sunt zmeii zmeilor , iar in realitate sunt niste mielusei.
citizen:
(27 Februarie 2015, 21:36)
Pe unde mai sunteti director, d-le Darius?
abc:
(27 Februarie 2015, 21:21)
@Darius: pina acum p-aia cu Xanax-ul am spus-o la misto. Acum o spus serios: fuga la farmacie, ai nevoie de medicamente. Poate treci si pe la un psihiatru. Ce e haios e ca nu te-a deranjat cind ti-am spus sa scoti limba din koorul conducatorului iubit, in schimb ai luat foc cind am spus ca psd-ul e plin de hoti. Adevarul supără, nu-i asa? HOȚILOR !
Darius :
(27 Februarie 2015, 19:09)
Cititorule latino nu ma refeream la referendumul de demitere al lui Basescu unde au votat pt demitere 89% din votanti . Probabil ca cei7,3 mil care au votat pt demitere , in mintea ta de cititor latin, se fac vinovati de complicitate la lovitura de stat. Cunosti oare faptul ca anumiti politicieni de dreapta chiar sustineau, e drept cu jumatate de gura , aceasta aberatie? M- am referit la localele din vara lui 2012 unde draga cititorule intelectualul te reguleaza pe tine de 10 ani iar in Ialomita psd ul draga cititorule te reguleaza pe tine si pe alti oameni de dreapta de vreo 25 de ani. In rest prefer engleza, ma ajuta mult mai mult in viata. Sincer iti spun. In ceea ce priveste acea expresie pot sa spun ca m-a inspirat azazel. Draga cititorule o sa vezi ca incepand cu vara lui 2016, dupa alegerile locale, se pare ca o sa te reguleze pt 4 ani cel putin domnul Neacsu. Lectura placuta, deoarece cand esti in opozitie de 25 de ani in Ialomita , ai timp berechet. Te salut cu respect!
cititor:
(27 Februarie 2015, 18:27)
îmi place chestia asta - "strigoi pervers"...din ce întunecime a minții tale ai scos-o?
cititor:
(27 Februarie 2015, 18:24)
Darius, - e posibil că știi cine a fost Darius, regele? Asta ca și cultură generală, dacă o ai... În 2012 a fost o lovitură de stat dată de ai tăi - psd, pnl et eiusdem farinae - e din latină, cunoști... dar nu v-a ieșit, chioru v-a pus-o... apropo, cică otilia dumitru a scris un denunț-auto-denuț de șapte pagini... o fi adevărat?, cică i-a băgat pe toți în el, chiar și pe arestatul ciupercă, dar o fi adevărat? hai, bagă-te!
@(pentru)darius:
(27 Februarie 2015, 18:24)
darius1.Am folosit"@"pentru a.ti raspunde.Ca satul romanesc este sarac am spus.o.De ce compari Baraganul cu alte zone?Granarul europei...Apoi condamn fapta de a nu deschide ochii oamenilor simpli.De ce orase??De ce nu a a tinut cu oamenii din popor?Din care se trage...Cand veverita sta la masa cu lupii-priveste oaia cu alti"dinti"...De aia snt impotriva lui.Si ca nu a stopat hotia.Punct.
Darius :
(27 Februarie 2015, 17:47)
Abc deci in vara lui 2012 , 65% din votanti au fost niste hoti si lipsiti de caracter pt ca nu au votat conform convingerilor tale? Ce idiot esti, chiar paranoic. In 2036 in ialomita o sa vina dreapta la putere. HOT SI DERBEDEU ESTI TU STRIGOI PERVERS. HAI SICTIR.
abc:
(27 Februarie 2015, 17:25)
@Darius: Vise, taica, vise... Mai cistigati in 2036 alegerile locale. S-a saturat lumea de hotii si arogantii de la PSD. Sa mai vina si altii, voua va ajunge. Cit despre caracter, uita-te cu atentie in oglinda, o sa ai o mare surpriza. Ce caracter are unul care il ridica in slavi pe Ciuperca? HOȚILOR !
darius 1:
(27 Februarie 2015, 17:15)
Falsule darius din cate stiu ciupi traieste intr-un apartament de ani de zile, nu are case, masini luxoase, etc. A-l compara pe Ciupi cu Bunea stancu sau Nicusor constantinescu stii bine ca e nedrept. Nu suporta comparatie . Intr-o postare anterioara ai spus ca doar cei de langa el s-au inbogatit. SUNT DE ACORD CU TINE AICI.In rest sa- l faci pe Ciupi raspunzator de toate nenorocirile baraganului, e totusi cam mult si exagerat . In legatura cu saracia as vrea sa iti spun ca asta este o caracteristica a oamenilor de pe teritorul intregii tari, din pacate , poate cu cateva mici exceptii. Daca Ialomita ar fi saraca iar in restul zonelor ar curge lapte si miere ti-as fi dat dreptate.Situatia satului romanesc pe care o reflectezi in mod corect, din pacate draga prietene, e o caracteristica pt intreaga noastra tarisoara indiferent ca e psd, pdl, pnl , dar si udmr.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Sâmbătă, 31 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sâmbătă, 31 august  2024, este termenul-limită de depunere a Formularului 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(3683 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 2 septembrie 2024, termen-limită pentru transmiterea documentelor privind acordarea rentei viagere

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că rentierii  agricoli pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole până cel tâ ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 12:25
(21018 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 55 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

28 August 2024, 09:20
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 918,17 milioane de lei încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul  anului și până la 31 iulie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului î ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 10:35
(5503 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,49%, rata șomajului în luna iulie 2024

La sfârșitul lunii iulie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4361 șomeri (din care 2118 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2024, 08:50
(3076 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

ISU Ialomița: Stop arderilor de vegetație uscată!

În fiecare an, ISU Ialomița se confruntă cu un număr considerabil de incendii de vegetație uscată, majoritatea dintre acestea fiind generate de către cetățeni care nu conștientizează pericolul ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:40
(1003 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

Acțiune a jandarmilor ialomițeni: Tânără depistată cu substanțe interzise!

În noaptea de duminică spre luni, 25/26 august a.c., în jurul orei 03.00, în parcarea de lângă Restaurantul «TABOO» din Slobozia, o tânără de 18 ani a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 12:05
(2003 vizualizări - 1 comentariu)


Apartament în flăcări la Țăndărei

Patru echipaje operative de la Stația de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un apartament din orașul Țăndărei. Au fost alocate de urgență două autospeciale de stingere ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:40
(704 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Miloșești

Vineri, 23 august a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia au rezultat două ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 11:35
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 30 august  2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 30 august  2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:55
(3000 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Returnarea ambalajelor SGR

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița aduce la cunoștință tuturor celor care au cerut returnarea garanției de 50 de bani și au fost refuzați faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pune ...[citește_toată_știrea]

26 August 2024, 10:40
(674 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Circulație feroviară îngreunată din cauza incendiilor de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, pe raza județului nostru s-au produs 7 incendii, 6 dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:30
(1356 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Locuință cuprinsă de flăcări

Pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Movilița. Cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 12:10
(1153 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Slobozia și Mihail Kogălniceanu

Joi, 22 august 2024, pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui accident rutier petrecut în Cartierul Slobozia Nouă al municipiului reședință de județ, Slobozia. În evenimentul ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:50
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 11:40
(834 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 700 milioane de lei pentru «Programul pentru școli al României»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că miercuri, 21 august 2024, Guvernul României a aprobat Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea « ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 09:00
(2972 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Cerem, din nou, PSD-PNL să convoace sesiune extraordinară pentru corectarea aberațiilor din legea pensiilor!»

Sute de mii de români care au lucrat zeci de ani în condiții deosebite sau grele de muncă își văd, zilele acestea, când primesc deciziile de recalculare, pensiile micșorate cu ...[citește_toată_știrea]

23 August 2024, 08:30
(4571 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 august 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

22 August 2024, 15:00
(3715 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 21 august 2024, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română « ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 14:50
(1019 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru încălcarea normelor de siguranță alimentară

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a efectuat mai multe activități de control la astfel de evenimente. Î ...[citește_toată_știrea]

21 August 2024, 13:35
(2610 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,05 milioane de lei în luna iulie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,05 ...[citește_toată_știrea]

20 August 2024, 11:55
(3561 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Doar 158 de candidați prezenți la sesiunea august 2024 a Bacalaureatului

Luni, 19 august a.c., s-a desfășurat prima probă a examenului de Bacalaureat/sesiunea august 2024, cea de Limba și Literatura Română. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 15:05
(5718 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

ISU Ialomița: 102 situații de urgență gestionate

În intervalul 15-18 august a.c., efectivele ISU Ialomița au asigurat, zilnic, misiunile de protecție a populației, la nivel județean, și au gestionat 102 situații de urgență. În urma solicitărilor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2024, 14:10
(1232 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

RAJA Constanța: Aproape de clienți prin soluții digitale

O preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea, în timp s-au implementat ...[citește_toată_știrea]

15 August 2024, 09:20
(2643 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul PSD Liviu Patrichi: «Pentru prima dată în România se recalculează și se verifică TOATE pensiile din sistemul public!»

«Anterior, modificările legislative care implicau recalcularea, au vizat doar anumite categorii de pensionari, nu tot sistemul public în ansamblul său. Cei 3,8 milioane de pensionari care ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:40
(19596 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Posibil drogat la volan

Aflat la volanul unui autoturism, un bărbat de 35 de ani, din Adâncata, a intrat în vizorul polițiștilor după ce a fost tras pe dreapta pentru un control de rutină. Verificarea s-a realizat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:20
(2001 vizualizări - 0 comentarii)


9 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița, Prahova și Ilfov

Marți, 13 august 2024, polițiștii au derulat 9 percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Ialomița și Prahova pentru documentarea activității infracționale a unei stări conflictuale apărută î ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:10
(2574 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Bărbulești

Marți, 13 august 2024, polițiștii au organizat, în localitățile Urziceni și Bărbulești, o acțiune cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 16:00
(2356 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Ajută un bătrân să zâmbească»

Joi, 8 august 2024, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Asociația Socio-Culturală «Matei Basarab» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

14 August 2024, 13:20
(4676 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «7% dintre proiecte de infrastructură sportivă au fost finalizate. Restul stau la sertar de ani!»

Sportivii români au obținut un rezultat extraordinar la Olimpiada de La Paris, deși nu au condiții bune pentru antrenamente în țară. Este revoltător că premierul Ciolacu susține că Româ ...[citește_toată_știrea]

13 August 2024, 16:10
(7764 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...