Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

Avocatul președintelui Silvian Ciupercă

«Clientul meu se luptă să-și dovedească nevinovăția!»

UPDATE luni, 2 martie 2015-termen pentru judecarea contestației la Curtea de Apel București

După două săptămîni de la arestarea lui Silvian Ciupercă, Tribunalul București a motivat hotărîrea în baza căreia a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia, solicitată de DNA. În cel mult 5 zile, el se va prezenta la Curtea de Apel București, instanță unde urmează să se judece contestația față de măsura preventivă impusă în cazul său.

Avocații cer schimbarea măsurii preventive
Imediat după decizia Tribunalului București de a-l aresta pe Silvian Ciupercă, apărătorii acestuia au contestat decizia la Curtea de Apel București. Deși acest proces ar fi trebuit să se judece în maxim 48 de ore, termenul a fost decalat din cauza faptului că magistrații Tribunalului București nu au emis motivarea hotărîrii în baza căreia au admis solicitarea procurorilor DNA. Acest document a fost transmis abia în cursul după amiezii zilei de miercuri, 25 februarie 2015. În următoarele 5 zile, președintele Silvian Ciupercă se va prezenta în sala de judecată a Curții de Apel București, instanță care urmează să stabilească dacă el va rămîne în arest preventiv sau pe numele lui va fi emisă o altă măsură preventivă. «Una mai blîndă...» după cum apreciază Marian Stroie, apărătorul lui Silvian Ciupercă. Potrivit legislației, acest proces are un termen de desfășurare de maximum 5 zile. Tot avocatul președintelui Ciupercă a făcut și primele declarații cu privire la condiția sa din arest. «Clientul meu este cu psihicul la pămînt, însă luptă să-și dovedească nevinovăția!» a precizat avocatul Marian Stroe.

UPDATE Surse judiciare din cadrul Curții de Apel București au confirmat faptul că luni, 2 martie 2015, la sediul instanței, se va desfășura procesul în cadrul căruia președintele Silvian Ciupercă a contestat măsura arestării preventive, impusă pe numele său de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Decizia judecătorilor Curții de Apel București este definitivă, ea neputînd fi atacată la Curtea Supremă. Potrivit Codului de Procedură Penală, în urma acestei ședințe de judecată, Silvian Ciupercă fie va rămîne în continuare în stare de ares preventiv, fie va fi cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu.

26 Februarie 2015, 12:50 (52247 vizualizări - 112 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile!

Comentariile cititorilor:


procuror:
(27 Februarie 2015, 16:50)
Cu un asemenea avocat sansele apararii sunt aproape 0 !!!
Darius:
(27 Februarie 2015, 16:47)
Pt abc. Ce o sa mai rad de tine abc ule cand psd se va impune la consiliul judetean si la primaria Slobozia si in 2016. Sa stii abc ule din Slob noua ca e bun si un 53% , nu neaparat 65%. As vrea sa te vad ce o sa zici in 2016 dupa locale cand in ialomita stanga se va impune din nou.Ma intreb pe cine o sa mai jignesti sau pe cine o sa dai vina atunci.FAPTUL CA MA FACI HOT DESI CHIAR NU STII CINE SUNT SAU CA AI DEDUS CA SIMPATIZEZ CU STANGA ASTA DOVEDESTE MULTE DESPRE GRADUL TAU DE TOLERANTA SAU DESPRE CARACTERUL TAU INFECT. Nu-l cunosc personal pe Ciuperca dar recunosc ca l-am votat de fiecare data. Pt asta jignesti? Pt asta ma faci hot desi habar nu ai cine sunt? Pt. atata lucru?
Unulamana!!!:
(27 Februarie 2015, 15:28)
Nu este nici o diferenta in Romania!!!Deci nici in Ialomita!!!IIntre Stanga si Dreapta!!! Pafff in ochi!!!Doar o lupta puternica pana la exterminarea  adversarului!!! A celui care a castigat la alegeri.Este negociat un tip de liberalism dur, de Petre Roman !!!Asa ca....sa vedem ce-o iesiiDar atata timp cat mai circula libere TRACTOARELE prin oras ....no bene ...no bene!!!
abc:
(27 Februarie 2015, 15:23)
Independent, multumesc!
maharu:
(27 Februarie 2015, 11:23)
Sunt de acord cu tine mario, domnul Ciuperca este si va fi un om deoebit cel mai BUN politician din IALOMITA
@darius:
(27 Februarie 2015, 11:11)
Hotul/infractorul poate avea nenumarate calitati.Da! Si chiar de intelectual.Parcurge DEX.Acest individ a furat cu mintea nu cu bratul.Poate sa fie si reptilian (il ajuta fata) pentru ca tot un hot ramane.Ca sef al judetului ce aport a avut?Care sunt maretele proiecte intelectuale???Au fugit investitorii in imprejurimi.Fonduri nu a atras.Prietenii,rudele ne.au plecat din oras.Ce sa faci cu intelectualul?El zambeste ca un tampit iar in spital,scoli peste tot domneste saracia!Parcuri distruse.Strazi rupte.Cartiere neterminate,oameni necajiti.Ce mare scula a facut intelectu'??Intreg judetul este saracit de incapacitatea conducatorului.La sate=nenorocire!!!Fura betivii cazane,triciclete,curci si rufe de pe sarma!Ce sprijin a oferit in rural?Mocirla si batrani chinuiti.Sate facute orase.(saraciti mai rau prin impozit pe teren,cladire).Apa orasului MENAJERA...Unde era mintenosu'tau??....la masa cu brusli ??...
abc:
(27 Februarie 2015, 10:46)
@Darius: Vad ca ai facut o criza de nervi, te-a atins tare arestarea idolului tau. Reconosc, sint golan, nesimtit si cum ai mai spus dar MAI BINE ASA DECIT HOȚ ! Ati tinut judetul intr-o mlastina a subdezvoltarii. Nu v-a interesat altceva decit afacerile personale. Iar acum veti plati, unul cite unul. Cei 65% sa ti-i pui in ramă, ca nu ai sa-i mai vezi. Cind te duci la farmacie sa-i cumperi Xanax marelui conducator sa iei doza dubla, si tu ai nevoie. Arestarea asta v-a terminat. Hoților!
SORIN:
(27 Februarie 2015, 10:40)
@NIROS. E treaba ta cum se spune în greacă, dar în românește se spune INVERSIONIST, ha,ha,ha.. @Mircea. După o lungă absență, iată, a reapărut omul care scrie Geoană cu majuscule, iar Honoré de Balzac, unul din titanii literaturii universale este, pentru el, balzac. Bravo, bre, literatură!
proprietar de rate:
(27 Februarie 2015, 10:24)
Pt Alexa; ma repet cum m-am repetat si in alte comentarii; Mircea are dreptate; este un paradox cum PSD castiga alegerile in Ialomita, dupa cate jafuri a facut.! Bun, daca 2012 ti se pare indepartat, ce spui de 2014, unde reprezentantul PSD la presedintie a castigat destul de detasat? Primarul si tapul ispasitor nimic bun nu au facut!
@darius:
(27 Februarie 2015, 10:09)
Daca si acum tu mai crezi ca ciupi'a castigat alegeri....Iar daca asta e intelectualul autentic...Ma declar nestiutor de carte,om simplu.Si ma lepad de satana intelecta.Viata e asa cum este-iar ca dansa suntem noi! Normal sa pupi c♡♥ul sefului.Ca ti.ai scapat osul din labute.Poate as fi crezut anii trecuti in ce spui tu.Apoi ca nu a furat sa se pricopseasca...el! Dar a permis unui intreg lot de incompetenti sa o faca.Lista cu numele ucenicilor intelectualului il regasesti.Apoi: asta e parerea mea!Te ai obisnuit cu preamaririle @darius...Gata! Intelectualul tau a gafat si s.a dovedit!Daca nu se dovedea,jos palaria!Si...auzi...Daca revine iliescovici-are sansa reabilitarii si a unei statui in centrul urbei.25 ani a luptat pesedeul sa nu piarda judetul.Cu multa perversitate.Dar in 2015 s.a lansat "perversa" de Baragan.Aolioo ce julitura ...
Marian Ilie:
(27 Februarie 2015, 10:07)
Se va verifica vreo data AVEREA fiului lui Valcan Cezar (actualmente la Timisoara)? Vila Slobozia,apartamente in Timisoara,Bucuresti,Slobozia,Porche ,BMV X6,BMW decapotabil..............vacante in paradisuri..........basca taticul BMW X3....?DNA sa ia firul.
Alexa:
(27 Februarie 2015, 09:40)
@Mircea.Ai dreptate în legătură cu istoria lui 2009 și 2012.Conjunctura a fost diferită, tăierile de salarii și toate masurile tâmpite făcute de Băsescu și Boc a făcut ca rezultatele din 2009 să fie anulate la alegerile din 2012 plus valul de simpatie USL care era prezent pe toată media și valul de antipatie PDL la fel de mult mediatizat.Acum lucrurile stau altfel la nivel național, diferita mare la care a pierdut Ponta alegerile și faptul că la nivel local șeful Psd a fost arestat pentru asemenea fapte și perspectiva că o mare parte a primarilor Psd din Ialomița au probleme penale în același dosar cu Ciupercă vor da un imens câștig electoral PNL.
obiectiv:
(27 Februarie 2015, 06:13)
CIUPERCA face parte dintr-un grup de mafie organizata.Invinuirile aduse de procurori vor fi aduse la cunostinta.Procurorii, judecatorii , au instrumentat foarte bine cauza lui Ciuperca.Tupeul maxim al acestui individ, sub aparenta nevinovatie , a adus prejudicii enorme la bugetul statului.
Mircea:
(27 Februarie 2015, 00:50)
Alexa sincer cred ca tu iti faci iluzii. Iluzii pierdute de balzac. Tin minte anul 2009 cand a castigat basescu alegerile prezidentiale, iar in ialomita a obtinut un scor nu mult sub Geoana. Si atunci multi sustineau, ce sustii tu acum, ca psd e terminat, ca slobozia va fi pierduta de psd avand in vedere si problema cu apa si cate si mai cate , iar la alegerile locale, cel putin in ialomita , au castigat de o maniera categorica. Culmea culmilor in slobozia problema colosala cu apa a fost facuta de primarul psd iar la alegeri slobozenii l-au votat de o maniera covarsitoare. Tot pe primarul psd, e drept o alta persoana, dar sustinut de acelasi psd. Cum dracu iti explici asta de o maniera logica? Eu atunci am ramas buimac si pot sa spun ca nici in ziua de azi nu inteleg cum a castigat categoric psd la slobozia din moment ce nenorocirea cu apa au facut-o tot ei
mario:
(27 Februarie 2015, 00:38)
De acord intrutotul cu Darius!dnul CIUPERCA este un om deosebit,mai rar ca dansul!nu-l cunosc personal,imi inspira incredere si respect..,si cunosc multi in asentimentul meu!a facut lucruri bune ptr oras..,dar de multe ori nu poti face din rahat-bici!capul sus. Ce nu te omoara,te face mai puternic!! Vb in 2016 independentule-cica...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Alexeni: Grenadă de artilerie, scoasă din pământ

Un localnic din comuna Alexeni, în timp ce săpa în propria gospodărie a scos la suprafață o grenadă de artilerie rămasă neexplodată. Elementul de muniție a fost descoperit luni, 13 aprilie 2020, și se afla ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 17:00
(2386 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

Coșereni: La un pas de a-și incendia locuința

În ziua de luni, 13 aprilie 2020, după ce a ars gunoiul pe care l-a strâns din gospodărie, un localnic din comuna Coșereni a aruncat cenușa rezultată în urma arderii în apropierea unor materiale combustibile ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 16:50
(3255 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 108 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Marți, 14 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 108 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 16:05
(2597 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Amenzi pentru nerespectarea Ordonațelor Militare la Slobozia și Țăndărei

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 13 aprilie a.c., cu efective mărite, pentru siguranța comunității și impunerea respectării Ordonanțelor Militare, în cadrul unor acțiuni de prevenire în municipiul ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2020, 15:55
(4085 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rețeaua de recrutare EURES nu are disponibile locuri de muncă

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, în urma apelurilor primite din partea persoanelor care caută locuri de muncă în străinătate, prin rețeaua ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 19:00
(2197 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Anchetat de polițiști pentru că și-a bătut mama

Polițiștii din Stelnica au emis în data de 11 aprilie 2020 un ordin de protecție pe numele unui tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a intrat în vizorul oamenuilor legii pentru că și-a lovit mama ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:50
(3404 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Accident rutier provocat de un șofer băut

Polițiștii ialomițeni au intervenit duminică, 12 aprilie 2020, la un accident rutier, petrecut pe DN2A, între Urziceni și București. Un tânăr de 32 de ani a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:40
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La plimbare cu mașina, fără a avea permis

Un tânăr de 38 de ani din Slobozia s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins în trafic fără a avea permis de conducere. El a fost tras pe dreapta în data de 11 aprilie 2020, în zona Cartierului Bora ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 18:30
(2308 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan, în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani din Țăndărei a fost identificat sâmbătă, 11 aprilie 2020, circulând pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,61 miligrame alcool pur în aerul expirat ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 17:20
(2461 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 infecții COVID-19 în județul Ialomița

Numărul infecțiilor COVID-19 la nivelul județului Ialomița este în creștere. Luni, 13 aprilie 2020, Grupul de Comunicare Strategică a confirmat faptul că în Ialomița există 102 cazuri de infecții respiratorii ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2020, 16:05
(2984 vizualizări - 0 comentarii)


Crăsanii de Jos: A murit carbonizat în propria casă

Un bătrân de 92 de ani a ars de viu în propria locuință. Tragedia s-a petrecut duminică, 12 aprilie 2020, în satul Crăsanii de Jos, comuna Balaciu. Gospodăria bătrânului a fost cuprinsă de flăcări după ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 20:10
(3420 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 100

Duminică, 12 aprilie 2020, conform informațiilor oferite de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 100 de cazuri de infecție COVID-19. Astfel, în ultimele 24 de ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2020, 15:40
(5176 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 89

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate alte 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:50
(3021 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Măsuri preventive pentru a evita infectarea cu noul Coronavirus

Printr-un comunicat de presă remis publicității, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița le reamintesc cetățenilor măsurile pe care sunt obligați să le respecte pentru a evita infectarea ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 15:00
(2680 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Întreruperi programate la rețeaua de energie electrică

Din cauza lucrărilor de reparații ale rețelelor de distribuție a energiei electrice, Enel Dobrogea anunță faptul că, în perioada 13 - 16 apriliee, în anumite zone din localitățile Săcioara, Rași și Amara ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2020, 14:50
(4131 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Fierbinți Târg: Incendiu la o anexă gospodărească

Pompierii din Urziceni au intervenit vineri, 10 aprilie 2020, pentru stingerea unui incediu care a cuprins anexa unei gospodării din orașul Fierbinți Târg. În urma incendiului au ars 6 tone de porumb , ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 17:40
(3772 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 85

Vineri, 10 aprilie 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 4 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 85. ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2020, 16:05
(3863 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Conducea în stare de ebrietate și fără permis

Polițiștii Secției Rurale Grivița au depistat în data de 8 aprilie a.c. un bărbat de 56 de ani care conducea pe raza localității Cocora, în stare de ebrietate. Acesta avea o concentrație de 0,90 mg/l alcool ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 17:00
(2491 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 81

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 81. Totodată ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 16:50
(3755 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,54%-rata șomajului

La sfârșitul lunii februarie 2020, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4243 șomeri (din care 1851 femei), rata șomajului fiind de 4,54%, cu 1,02% sub ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2020, 13:05
(2383 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

RISO SCOTTI DANUBIO SRL angajează
-ambalator manual-3 persoane
-electromecanic -1 persoana

Cerință specială: să locuiască în Slobozia
Persoana de contact: Mihai Nedelcu,
tel. 0729/167.293

8 Aprilie 2020, 16:50


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul infecțiilor COVID-19 în Ialomița a ajuns la 79

În ultimele 24 de ore, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost depistate 7 noi cazuri de infecție COVID-19. Astfel, numărul persoanelor bolnave a ajuns la 79. Totodată ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:25
(4594 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Percheziții la locuințele unor hoți

Polițiștii din Urziceni au efectuat marți, 7 aprilie 2020, două percheziții domiciliare pe raza orașului. Oamenii legii au descins la locuințele a doi bărbați, suspecți de spargerea sediului unei firme ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:20
(4343 vizualizări - 1 comentariu)


Movilița: S-a urcat beat la volan și a provocat un accident rutier

Un bărbat de 52 de ani din București este cercetat penal pentru «conducere în stare de ebrietate» și «vătămare corporală din culpă». În seara zilei de 7 aprilie 2020, în timp ce venea de la București către ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:15
(4686 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de 57 mii de lei aplicate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au organizat marți, 7 aprilie 2020, o acțiune de verificare a modului în care se respectă măsurile legale impuse pe perioada stării de urgență. Cu această ocazie au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:10
(2739 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Foreței de Muncă Ialomița oferă 147 de noi locuri de muncă persoanelor aflate în căutarea unui serviciu. Cele mai multe dintre oferte sunt destinate șomerilor calificați ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2020, 16:05
(3373 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, Coronavirus: 73 persoane, confirmate cu COVID-19

Potrivit Instituției Prefectului Ialomița, la data de 7 aprilie 2020, conform raportului operativ al Direcției de Sănătate Publică Ialomița, 428  persoane se află în carantină. De asemenea, alte 1 ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 19:40
(4957 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Reținut pentru că și-a amenințat soția

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Axintele a fost reținut luni, 6 aprilie 2020, după ce a mers la locuința concubinei sale și a amenințat-o. Femeia în vârstă de 49 de ani a sunat la 112 și a cerut ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 18:45
(2012 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Numărul cazurilor de COVID-19, în creștere în județul Ialomița

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița se constată o creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19. Astfel, dacă luni, 6 aplie 2020, erau înregistrate 63 de cazuri, marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 16:05
(5244 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA SA Constanța răspunde provocărilor COVID-19

A trecut aproape o lună de când societatea noastră a impus primele măsuri de prevenire și de limitare a diseminării virusului SARS-CoV-2, atât pentru angajații RAJA SA Constanța cât și pentru comunitate ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2020, 15:55
(3274 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...