Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

 Silvian Ciupercă și Cezar Vâlcan rămân în arest

Curtea de Apel București a decis

Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan rămîn în arest

În urma procesului desfășurat luni, 2 martie 2015, la Curtea de Apel București, instanța din Capitală a decis ca Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan să rămînă în arest. Cei doi au fost reținuți în a doua jumătate a lunii februarie la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, care-i acuză de comiterea mai multor infracțiuni de corupție și asimilate corupției.

Iluzii spulberate
Potrivit legislației în vigoare, Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița și Cezar Vîlcan, șeful Serviciului Achiziții din cadrul instituției, au contestat la Curtea de Apel București decizia Tribunalului București de a-i aresta preventiv, așa cum au solicitat procurorii DNA. Deși procesul privind contestarea acestei măsuri preventive ar fi trebuit să se desfășoare în maximum 48 de ore, termenul a fost decalat cu două săptămîni din cauza faptului că instanța care s-a pronunțat cu privire la arestare nu a emis motivarea acestei hotărîri. Actele procedurale au fost transmise către Curtea de Apel București abia pe data de 25 februarie 2015. Imediat cum au intrat în posesia documentelor, magistrații au fixat și termenul acestui proces. Contestația privind arestarea lui Ciupercă și Vîlcan a fost stabilită să se judece luni, 2 martie 2015. După un proces care a durat ore bune, judecătorii au deliberat și au dat o rezoluție în acest dosar abia marți dimineață, 3 martie 2015. Surse judiciare din cadrul Curții de Apel București au confirmat pentru Independent faptul că magistrații din cadrul instanței au respins contestația făcută de Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan. Cei doi vor rămîne în continuare în stare de arest preventiv, pînă la expirarea mandatului. Decizia Curții de Apel București este definitivă, ea neputînd fi atacată cu o nouă contestație.

3 Martie 2015, 12:05 (20476 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Silvian Ciupercă, trimis în «concediu» de DNA
15 funcționari sînt anchetați de procurorii anticorupție

Comentariile cititorilor:


PSD:
(6 Martie 2015, 15:18)
La Consiliul Judetan Canta cucuveaua Domn Ciuperca si Vilcan Au patit beleua ......Candva asa canta Ciuperca impotriva lui Basescu si Boc in fata prefecturii si iaca i-a venit randul ...la puscarie....la puscarie
NELU:
(6 Martie 2015, 12:19)
CEL MAI VAITATI ATIT PE CIUPERCA CA E CINSTIT DACA E ASA DE CE LA LUAT MASCATI A FACUT CEA VRUT EL CUM INCERCA UNU TINAR SA-I IA SCAUNU II DADEA LA CAP VA DAU UN EXEMPLU SA FACUT ANGAJARE LA SPITAL PE SALVARE CINE A DAT GROSU A INTRAT SE MAI SI LAUDA CHELIOSU ALA CA LA COSTAT 50 MILOANE BANI VECHI UN PORC SI O MASA ASA A VRUT SEFU CIUPERCA NICI NU VENISE DATA DE CONCURS SI SE STIA CINE IA POSTU IAR ... VILCAN CIT A MINCAT PE TOTI CU PAMINTURILE LA UNFLATU ASTA E BLESTEMU PAMINTULUI ASA CA NUI MAI VAITATI VA DAT LOCURI DE MUNCA VA DAT CUNVA CASE SI-A BATUT JOC DE TOTI TINERI CU LOCURILE DE PE GARI NOI ACOLO SA LE PUTREZEASCA OASELE 
gabi:
(5 Martie 2015, 12:47)
Asa crede Neacsu ca scapa de Ciuperca otravitoare  si osa fie bine pentru el dar nu cred vine si randul lui nu scapa fara sa plateasca tot ce a facut Chiar daca e pesedintele PSD .
Mary:
(5 Martie 2015, 12:14)
       Mai poate scoate tov Ciuperca, vreun iepuras din palarie?! Tot incearca dar nu-i iese. Zburda prin groapa din fata prefecturii si ciuleste urechile la apelativul Sandu. Ghici ciuperca ce-i?
Dp:
(4 Martie 2015, 16:55)
Se tot vorbeste aici de Ciuperca ! Dar de celalalt (Valcan zic ) nu se comenteaza nimic ? Sunt curios ! Ce se stie ? Cine este el ?
@psd:
(4 Martie 2015, 16:42)
Vai de capul vostru @psd,ar trebui să îți pui problema ce veți face voi cu Neacșu dar fără Ciupercă, ar trebui să înțelegeți că un stup fără matcă roiește și cel mai important este faptul că deja ați intrat în sevraj, pentru voi Ciupercă era drogul fără de care erați "nimeni" în Ialomița și din păcate nici nu mai este și nici nu se va mai naște curând un nou Ciupercă în PSD Ialomița. Cu Neacșu dă-mi voie să îți dau un reper,Neacșu nu are nici pregătirea, nici discursul, nici trecutul lui Ciupercă și nici demnitatea de a-i cară servieta lui Ciupercă. Pentru Psd-ul vostru prăpădit, mincinos,populist și corupt Ciupercă a fost mană crească dar voi în frunte cu Neacșu l-ați îndepartat provocându-i ascuns probleme penale cu toate ca Ciupercă nu și-a tras nici un folos.Viața vă va arăta cât de greu vă va fi fără Ciupercă. Dacă veți fii votați în continuare de populație sub conducerea lui Neacșu, ceace nu cred,Ialomița se va întoarce la vremuri asemănătoare cu vremurile când ora exactă o dădea în Ialomița marele politician Savu.Ăsta oare pe unde o mai fii, poate îl reactivați, că la laude voi spuneți că de la revoluție încoace cât timp ați distrus județul ăsta în mintea voastră bolnavă "a fost numai bine"(pentru voi)
psd:
(4 Martie 2015, 13:12)
Bucuria lui Marian Neacsu, arestarea lui Ciuperca ,cu aceasta ocazie a reusit sa-i ia locul la sefia PSD Ialomita..... si ca sa nu mai fie anchetat de incompatibilitate a reusit sa scoata din codul penal un fragment din care reiese ca deputatii si senatorii nu sunt functionari publici si cu acest paragraf a scapat de ancheta DNA....Pacat ca Ciuperca n-a fost arestat mai de mult ca poate judetul asta se dezvolta mai bine poate altcineva se implica mai mult in aducerea de investitori si atragerea de fonduri europene in judetul asta sarac.
Ar fi bine :
(4 Martie 2015, 02:27)
... sa fim sinceri. Ma intristeaza si este nedrept ca un profesor, om delicat, cu un discurs impresionant  sa fie inchis intr-o asemenea maniera. Se revolta ceva in fiecare dintre noi care am fi dorit ca Ialomita sa arate prosper si sa fie condusa de un om cu profilul descris. Domnul Ciuperca este simbolul a ceea ce sperau ialomitenii. Un ideal!
Sa ne gandim totusi ca aici e provincie. Ialomita nu a reusit niciodata sa se organizeze autonom. A fost o gogoasa organizata si sustinuta de comunisti, dar nu a apucat sa isi realizeze propriul echilibru. Din pacate lumea a refuzat mereu sa recunoasca realitatea dupa "90.  Era o cultura smechera"nu muncim, dar avem".  Ca intelectual domnul Ciuperca ar fi trebui sa realizeze o magie ca lucrurile sa fie bune. Era seful local al unui partid social si votantii, fara spirit practic, dar buni muncitori, asteptau asta. El stia insa ca este imposibil si ar fi trebuit sa spuna macar: treziti-va! S-a schimbat paradigma oameni buni! Dar ce a ales el? Sa fie politician. Corabia se scufunda si el vorbea frumos, facea jocuri de culise, incuraja mediocritatea, calma lucrurile si spunea ca e o problema temporara. Sigur ca dadea incredere. Era totusi intelectual! In spate, in schimb lucra cu acei prieteni care aveau barci de salvare, o pepiniera de mediocritati si smecheri. Fundamental era un lider divizat. Cum poti, ca profesor, dupa ce se intampla asa bacalureat rusinos sa nu ceri transformarea radicala a lucrurilor? Dar el ce a facut? A tacut, a calmat si a plutit....Poate ca se uita... 
Ca a patit ce a patit este neplacut pentru el, si adeptii lui, este normal. Ii inteleg ca mai scuza ce se poate. Dar pentru noi este o rusine. Ne arata unde am ajuns. Ialomita probabil ca ar trebui sa fie social democrata, ca suntem multi si viata e grea aici. Dar sa se trezeasca! Sa nu mai trateze functiile de presedinte, primar, episcop, sef al politiei usor ca ne afla unde ne aflam. Ar fi interesant ca aceste comentarii sa
Dan:
(3 Martie 2015, 22:47)
Cata inversunare, cata rautate... Ciuperca este deocamdata anchetat intr-un dosar de coruptie iar masura arestului preventiv este una cat se poate de utilizata in astfel de cazuri. Asta nu inseamna neaparat ca el este vinovat de acuzatiile care i se aduc. Arestul este o masura de impiedicare a diverselor persoane implicate in acest dosar de a comunica intre ele.Poate, ca si in cazul Udrea, se asteapta ca unul sa il scoata vinovat pe celalalt. Nu cred in vinovatia lui si banuiesc ca totul tine mai degraba de o manevra politica, date fiind alegeriile din 2016. Chiar si in ciuda dovedirii nevinovatiei, cariera sa politica (daca va mai exista) va avea de suferit. Cine a vrut sa-i faca rau, a reusit. Politica e urata, iar domnul Ciuperca a ajuns, din pacate, sa-i cunoasca si aceasta fata...
abc:
(3 Martie 2015, 20:08)
@Alexa: nici dosarul celor trei spagari de la rutiera nu apare pe portal. Asta ca sa-ti dau un exemplu. Se pare ca exista o conspiratie a justitiei aservite impotriva ialomitenilor. @Figo: ia-l pe Darius de mina si mergeti impreuna la farmacie, recomandam Xanax, 2 pe zi. Sinteti tare zdruncinati de mentinerea in arest a marelui conducator.
unu:
(3 Martie 2015, 19:59)
Darius geografia nu mai e pe-aici?
Figo:
(3 Martie 2015, 19:10)
Auzi mai Sorinache dar fumuri n- or exista si pe langa prieteni de -ai tai despre care tu ai o parere extraordinara, ultra chiar? Ce ti-e si cu fumurile astea domnule . La bloc e una , dar la vila fumurile acestea pot aparea mai repede. Ce zici mai Sorinache?Tin sa il felicit pe dl prefect ca nu-l suspenda din functie pe Ciupi si as dori ca simplu cetatean sa dea dovada de atasament fata de Ciuperca si fata de Guvernul Ponta.Tobias, nu stiu cine esti, dar mai uns pe suflet.Un sincer Bravo! Felicitari Alexa si indiferent de ce opinie AI se vede ca esti o persoana culta, mi-ar placea sa te cunosc. SI Sorin e un tip cult, indiferent de opiniile pe care le are. Cu privire la SARACII FRUSTRATE, gen mocanescu, abc, las fierbinti sau anca nici macar nu trebuie bagati in seama pentru ca se exprima ca niste animale salbatice infometate care au speranta ca in curand vor primi sange si practic nu sunt capabili sa se autocontroleze, nu mai sunt capabili sa se comporte ca niste fiinte umane, indiferent de simpatiile lor. Mai spun ca orice cetatean beneficiaza de prezumtia de nevinovatie pana la emiterea unei sentinte definitive si irevocabile, dar ma intreb daca saraciile frustrate mai pot auzi acest lucru , sau sunt niste zombii ca in the walken dead?
ANCA:
(3 Martie 2015, 18:29)
DACA SUNT CURATI SA LE DEA DRUMU CEACE NU CRED CA SUNT NEVINOVATI AU UITAT DE MESELE CARE LE FACEAU CU CIORBA DE PESTE SI FRIPTURI DE MISTRET SI CAPRIOARA PLACINTE SI CITE ALTELE MINCAU TOTI CIUPERCA ,MUSOIU,STOICA ,BACANU SI TOATA LIOTASA VINA SI LA PRIMARIE SA VADA CUM SA DUS PE APA SIMBETEI ECHIPA DE FOTBAL DIN CAUZA LUI ADI TRIFAN SI STOICA NISTE GUNOAIE
Alexa:
(3 Martie 2015, 15:59)
@abc. Arestarea preventivă reprezintă tot un proces,un act de exercitare a justiției pentru instituirea măsurilor preventive de către instanța de drepturi și libertăți care apare în toate cazurile pe portal mai puțin în acesta.Eu nu l-am putut găsi nici pe portalul tribunalului București nici pe cel al Curții de apel București.
bizidei:
(3 Martie 2015, 15:56)
Mereu am afirmat ca eu cred in justitia divina. Dumnezeu are grija ca toata lumea sa plateasca dupa faptele sale. Asa ca si Ciuperca va plati pentru ceea ce a facut, ca prea multi oameni  au avut de suferit de pe urma grandomaniein lui, a prea maririi de sine, oameni care au avut curajul sa-i arate defectele si sa-i spuna adevarul in fata.Intrebarea este cand vor plati si cateii din jurul lui, care i-au sustinut si cultivat acest cult al personalitatii, al grandomaniei, cei care l-au pupat ani de-a randul in dos, in schimbul bineinteles, a multor avanaje financiare ( a se vedea Musoiu, Gaina, Neacsu, Olaru, Otilica, Adrian Ionescu, Stefan Balan, Brusli,Marian Pavel  si alti parveniti din gasca pesedista). Pacat de Valcan , a fost atras  in mrejele acestui om, a devenit marioneta lui, a fost atras de magia imbogatirii rapide si a devenit , dintr-un om cinsti, onest, un corupt la fel ca si Ciuperca.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
224 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002, privind ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2024, 09:40
(7055 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Concurs național de creație «Vocea ta e soluția»

În perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Educației organizează Concursul național de creație virtuală: «Vocea ta e soluția» ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2024, 13:50
(1389 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

IPJ Ialomița: Percheziții la Urziceni, Bărbulești și Armășești pentru mașini furate

În cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au efectuat joi, 7 noiembrie a.c., 12 percheziții domiciliare pe raza localităților Urziceni, Bărbulești și Armășești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 17:00
(1969 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 600 de misiuni desfășurate de jandarmii ialomițeni în luna octombrie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii octombrie a.c., 604 misiuni de ordine publică, dintre care 92 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:40
(4865 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 11:05
(4300 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 11 noiembrie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2024, 10:30
(7389 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 15 ani, surprins la volan prin Țăndărei

Polițiștii din Slobozia, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 14:20
(1918 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Maia!

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din comuna Maia, joi, 7 noiembrie 2024. Fără curent, sursa ce alimentează ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2024, 13:10
(1313 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în școlile din județ

Luni, 4 noiembrie 2024, polițiștii din Ialomița au desfășurat activități informativ-preventive la 6 școli gimnaziale și profesionale din localitățile Grivița, Traian, Cocora, Scânteia, Reviga și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 15:00
(3461 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,74%, rata șomajului în luna septembrie 2024

La sfârșitul lunii septembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4497 de șomeri (din care 2159 de femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2024, 13:00
(27398 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Doi copii au murit din cauza intoxicației cu fum

La Movilița, o fetiță de 5 ani și un băiețel de 7 ani și-au pierdut viața luni, 4 noiembrie 2024, după ce s-au intoxicat cu fum. Fumul a fost provocat de un incendiu care a cuprins locuința în ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 20:00
(3536 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Ordin de protecție emis după ce și-ar fi agresat concubina

Polițiștii din Grivița au fost sesizați duminică, 3 noiembrie a.c., de către o femeie, din comuna Traian, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat de 31 de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:45
(17443 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 155 kg de pește, confiscate de polițiștii ialomițeni

Politiștii din Căzănești au depistat un tânăr, de 27 de ani, din județul Călărași, în timp ce transporta într-o autoutilitară pește din specia caras și somn. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:35
(538 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Coșereni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări vehiculul ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 15:25
(1088 vizualizări - 0 comentarii)


Casă în flăcări la Rădulești

Pompierii au fost solicitați să intervină în dimineața zilei de vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orei 8,50, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:50
(1151 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Coșereni, Bucu și Mărculești

Vineri, 1 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 10:45
(1487 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune pe străzile din Slobozia cu ocazia hramului Mânăstirii «Sfinții Voievozi»

În perioada 5-11 noiembrie 2024, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2024, 08:20
(8505 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Urmărit penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii au fost sesizați joi, 31 octombrie 2024, de către o femeie din comuna Valea Ciorii cu privire la faptul că ar fi fost amenințată cu acte de violență de către soțul său, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:40
(2474 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Conducea un tractor fără permis

Joi, 31 octombrie 2024, polițiștii au oprit în trafic în comuna Bordușani un tractor agricol condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Bordușani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 12:20
(1244 vizualizări - 1 comentariu)


Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2024, 09:40
(3313 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Valea Măcrișului: I-au confiscat mașina pentru că transporta deșeuri feroase

Marți, 29 octombrie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Ion Roată, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control o autoutilitară condusă de o persoană ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 14:40
(3903 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 68,42 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-septembrie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 12:40
(4607 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de păsări

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de păsări, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 11:05
(858 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Mircea cel Mare din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2024, 10:20
(4414 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie»

Luni, 28 octombrie 2024, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «tâlhărie» asupra a doi tineri de 16 și 18 ani, din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 15:30
(1773 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Țăndărei din Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2024, 11:15
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați vineri, 25 octombrie a.c., în jurul orelor 21,00, de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că soțul său ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:15
(1551 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din Jilavele, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 14:05
(711 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 30 octombrie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 octombrie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2024, 10:10
(7158 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Ciocârlia: Doi bărbați și-au pierdut viața într-un grav accident rutier 

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă, 26 octombrie 2024, pe raza localității Ciocârlia. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, din primele verificări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2024, 08:20
(3434 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...