Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

 Silvian Ciupercă și Cezar Vâlcan rămân în arest

Curtea de Apel București a decis

Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan rămîn în arest

În urma procesului desfășurat luni, 2 martie 2015, la Curtea de Apel București, instanța din Capitală a decis ca Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan să rămînă în arest. Cei doi au fost reținuți în a doua jumătate a lunii februarie la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție, care-i acuză de comiterea mai multor infracțiuni de corupție și asimilate corupției.

Iluzii spulberate
Potrivit legislației în vigoare, Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița și Cezar Vîlcan, șeful Serviciului Achiziții din cadrul instituției, au contestat la Curtea de Apel București decizia Tribunalului București de a-i aresta preventiv, așa cum au solicitat procurorii DNA. Deși procesul privind contestarea acestei măsuri preventive ar fi trebuit să se desfășoare în maximum 48 de ore, termenul a fost decalat cu două săptămîni din cauza faptului că instanța care s-a pronunțat cu privire la arestare nu a emis motivarea acestei hotărîri. Actele procedurale au fost transmise către Curtea de Apel București abia pe data de 25 februarie 2015. Imediat cum au intrat în posesia documentelor, magistrații au fixat și termenul acestui proces. Contestația privind arestarea lui Ciupercă și Vîlcan a fost stabilită să se judece luni, 2 martie 2015. După un proces care a durat ore bune, judecătorii au deliberat și au dat o rezoluție în acest dosar abia marți dimineață, 3 martie 2015. Surse judiciare din cadrul Curții de Apel București au confirmat pentru Independent faptul că magistrații din cadrul instanței au respins contestația făcută de Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan. Cei doi vor rămîne în continuare în stare de arest preventiv, pînă la expirarea mandatului. Decizia Curții de Apel București este definitivă, ea neputînd fi atacată cu o nouă contestație.

3 Martie 2015, 12:05 (20493 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Silvian Ciupercă, trimis în «concediu» de DNA
15 funcționari sînt anchetați de procurorii anticorupție

Comentariile cititorilor:


tobias:
(3 Martie 2015, 15:45)
Nu cred ca Ciuperca merita aceasta soarta,ii conosc familia,ii cunosc copii ,il cunosc pe el,toti sunt niste oameni modesti cu educatie aleasa si cu foarte mult bunsimt .Pacat pentru el si pentru familia lui,sper sa iasa de acolo si sa-si vada linistit de batraneti.Mentionez ca nu am absolut nici o simpatie politica.
Alo Dom-n Prefect!:
(3 Martie 2015, 15:42)
Domnule prefect,chiar nu vreti sa-l suspendati din functie nici acuma pe domnul Ciuperca???Sau asteptati sa va cheme pe la DNA???Legea 215 a administratiei publice spune ca"de indata ce ati primt instiintarea de arestare de la Instanta" trebuia sa-l suspendati din functie.Presedintele CJ are acelasi statut cu al primarului.Ce mai asteptati??
Urgență!:
(3 Martie 2015, 14:56)
Pe ei, toți, pe mama lor!! A se face DNA special, separat, pentru Ialomița! E cea mai împuțită zonă!!
Mary:
(3 Martie 2015, 14:53)
        A scapat de apa din Slobozia. :))) 
Las Fierbinți:
(3 Martie 2015, 14:52)
Oameni buni, dacă n- ar fi fost motive tari, nu s-ar fi menținut reținerea! Mulți lingăi și șpăgari din orașul Slobozia și din tot județul, au făcut-o prin Ciupercă și "cu spatele asigurat". Așa aveau ei impresia. Cine, cum și când vor plăti hoțiile, depinde! Suntem in România, județul Las Fierbinți!
SORIN:
(3 Martie 2015, 14:50)
Bine'nțeles că Justiția e subiectivă, nu-i așa dragi fungi?! Cred că cei de la Curtea de Apel aveau ceva de împărțit cu dom' profesor cel cinstit și modest care, vai de mama lui, locuiește într-un biet apartament la bloc. Eu zic să nu-l mai plângem atâta, fiindcă, vorba'ceea: dacă nu e foc, nu iese fum.
abc:
(3 Martie 2015, 14:30)
@Alexa: pe portal sint dosarele care SINT IN CURS DE JUDECATA. Momentan, Ciuperca nu este trimis in judecata, asa ca nu are ce sa apara pe portal.
Alexa:
(3 Martie 2015, 13:21)
Atât timp cât toate procesele aflate pe rolul instantelor din România sunt publicate pe portalul Instantelor și acest dosar în care este implicat Ciupercă nu poate fii văzut de nimeni am rezerve în ceace privește corectitudinea actului de justiție. Când aceste acte intenționate de nepublicate a informațiilor despre un dosar penal aflat pe rolul unei instanțe judecătorești vor dispare atunci voi fii convinsă că justiția este una corectă și oricine poate să-și caute dreptatea fără emoție sau frică. Consider că justiția este încă aservita politic în anumite cazuri într-adevăr puține.
abc:
(3 Martie 2015, 12:32)
Ia spune, domnule Darius, ce parere ai? Un alt complet de judecata considera ca probele procurorilor sint solide. Cum comentezi?
Mocanescu:
(3 Martie 2015, 12:18)
E bineee! Pe ei tata! Felicitari  DNA!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 16 Oct 2026
212 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Protopopiatul Slobozia: «Paștele, sărbătoarea care ne unește»

Protopopiatul Slobozia: «Paștele, sărbătoarea care ne unește»

În perioada 22-26 aprilie 2024, Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Liceul de Arte «Ionel Perlea» și Școala Gimnazială nr. 3 din Slobozia au desfășurat proiectul social-filantropic ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2024, 11:05
(10856 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «BLOCADA» la Țăndărei și în localitățile arondate

Polițiștii din Țăndărei și Platonești acționează, permanent, în mod activ și implicat pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea riscului de producere a accidentelor ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 15:35
(8100 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Politiștii din Fetești au depistat sâmbătă, 27 aprilie a.c. un bărbat de 42 de ani, din București, în timp ce transporta într-un autoturism pește din specia sturion, păstrugă și morun ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 15:30
(5226 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un magazin din Sudiți, casă în flăcări la Fetești

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu la un magazin alimentar în localitatea Sudiți. Au fost alocate forțe și ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 14:45
(14828 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Murgeanca

Sâmbătă, 27 aprilie a.c., în jurul orei 5,00, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în Slobozia, cu implicarea unui autoturism cu ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 14:40
(10814 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA de «Ziua Muncii» și în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință tuturor abonaților că, în ziua de 1 Mai-«Ziua Muncii» și în perioada Sărbătorilor Pascale, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2024, 08:55
(14192 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal cu săbii la Valea Ciorii. Două persoane au fost arestate preventiv!

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au solicitat arestarea a doi bărbați din Valea Ciorii, sub acuzația de «tentativă la omor». Aceștia sunt principalii suspecți ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2024, 16:00
(29227 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, gazda Olimpiadei Naționale de Tehnologii, domeniile Economic, Administrativ, Comerț și Turism și Alimentație

Vineri, 26 aprilie 2024, la Casa Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» are loc festivitatea de deschidere a  Olimpiadei Naționale de Tehnologii, domeniile Economic, Administrativ, ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2024, 13:20
(6305 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 352,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în trimestrul I din 2024 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 352,38 milioane de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 14:05
(13705 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au depistat miercuri, 24 aprilie a.c. un bărbat, de 40 de ani, din orașul Mioveni, în timp ce transporta într-un autoturism mai mulți saci încărcați cu pește ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:40
(4865 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 23 aprilie a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie, de 78 de ani, cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție. Polițiștii s-au deplasat la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:20
(10730 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Miercuri, 24 aprilie a.c., polițiștii din Platonești și Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni, au organizat o acțiune de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în comuna ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:10
(6421 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Slobozia și Bucu

Joi, 25 aprilie a.c., între localitățile Slobozia și Bucu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două mașini au rezultat ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 09:00
(10507 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

În perioada 22-26 aprilie 2024, la sediul Grădiniței cu program prelungit «Piticot» Slobozia se desfășoară acțiunea umanitară de voluntariat «Un ouț pentr-un bănuț», ediția ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 12:30
(12313 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

În perioada 23-25 aprilie 2024, angajații Registrului Comerțului Ialomița se alătură acțiunilor de protest declanșate la nivel național. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 09:30
(10190 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada 24 aprilie-14 mai 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Noii recruți se pot ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 12:30
(20960 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 25 aprilie 2024, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 10:20
(14868 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița susține o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 22 aprilie-30 mai 2024. Voluntarii trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 16 și 6 ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 09:25
(3205 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din municipiul Fetești, se execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, precum și de reabilitare a stației ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 12:20
(1673 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Sâmbătă, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului a intervenit pentru identificarea unui proiectil exploziv de artilerie, calibru 152 mm, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:15
(12430 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere în Ialomița

Accidente rutiere în Ialomița

Vineri, 19 aprilie a.c., în jurul orelor 19,20, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, între localitățile Manasia și Gârbovi, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:05
(3028 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 876,60 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna martie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 10:20
(18247 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Gura Ialomiței

Joi, 18 aprilie a.c., două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în comuna Gura Ialomiței, în care au fost implicate două autocamioane ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:10
(8723 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Două victime, în urma unui accident rutier

Pompierii din Slobozia au intervenit joi, 18 aprilie a.c., la un accident rutier produs în comuna Ciulnița, în care au fost implicate două autoturisme și două persoane. Au fost alocate de ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:00
(4554 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 18 aprilie a.c., pompierii din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 09:40
(4260 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că, prin prin  OUG nr. 31/2024, au fost aduse modificări Codului Fiscal care au vizat, printre ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2024, 15:15
(12188 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 17 aprilie-26 iunie 2024 inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2024 aferente ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2024, 11:55
(15087 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,72 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în luna martie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,72 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate autocompensări ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2024, 10:30
(24994 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Vineri, 12 aprilie a.c., în jurul orei 9,40, Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu produs pe ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:55
(14427 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătorile Pascale, în atenția DSVSA Ialomița

Pentru perioada ce urmează, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a adoptat mai multe măsuri specifice, precum intensificarea controalelor, dar și asigurarea permanenței la sediul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:40
(9970 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...