Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Încă 30 de zile de arest pentru președintele Silvian Ciupercă

Încă 30 de zile de arest pentru președintele Silvian Ciupercă

Direcția Națională Anticorupție a solicitat Tribunalului București prelungirea mandatului de arestare preventivă în cazul președintelui Silvian Ciupercă, dar și în cazul lui Cezar Vîlcan. Cei doi vor rămîne după gratii pentru următoarele 30 de zile. Decizia nu este definitivă și a fost contestată de avocații care le susțin cauza în fața judecătorilor.

Cercetările continuă Procesul privind prelungirea arestării preventive a președintelui Silvian Ciupercă și a lui Cezar Vîlcan, șeful Serviciului Achiziții din cadrul Consiliului Județean Ialomița, s-a desfășurat luni, 10 martie 2015. Procurorii DNA le-au solicitat judecătorilor Tribunalului București să-i țină în spatele gratiilor pe cei doi inculpați încă 30 de zile. Apărătorii inculpaților au atacat însă decizia cu contestație. Acest proces urmează să se desfășoare la Curtea de Apel București. Reamintim faptul că primul proces privind contestarea măsurii preventive în cazul Ciupercă-Vîlcan s-a desfășurat cu o întîrziere de aproape două săptămîni, pentru că Tribunalul  București a emis mai tîrziu motivarea hotărîrii în baza căreia au fost arestați președintele Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan, subalternul acestuia. Cei doi au fost reținuți la solicitarea DNA, în cadrul unui dosar penal în care se cercetează fapte de corupție și asimilate corupției. Ancheta este încă în plină desfășurare.

11 Martie 2015, 13:45 (21921 vizualizări - 37 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Președintele Ciupercă, refuzat a doua oară
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă, REȚINUT pentru 24 de ore!

Comentariile cititorilor:


Lui @Individual:
(12 Martie 2015, 19:26)
Tocmai gratie acestor "agramati", platitori de taxe si impozite, isi iau salariile cohortele de frecatori de menta,asa-zisi specialisti,"intelectuali cu staif", de prin cladirea CJ, a primariei si ale altor institutii de 'partid si de stat'. De ce nu apar aprecieri de felul asta la adresa ialomitenilor in campanii? Ghiciti..
călător:
(12 Martie 2015, 17:55)
@DEX online, Care asfalt? Ai mers vreodată pe șoseau care duce spre singura stațiune balneară din județ, Amara? Este plină de gropi adânci, crăpături, hârtoape, treceri la nivel cu calea ferată din care șina se ridică de-o șchiopă. Și ca aceea sunt multe drumuri, își zic eu. Sau pe drumul spre Smirna, Grivița etc. Și s-au mai scos si trenurile. Adică linia Fetești-Țăndărei era cea mai veche din țară, de la 1890 și a fost profitabilă în toate regimurile. Brusc, acum sub regimul actual nu mai e profitabilă. Aici trebuie tren. Șoselele se topesc la 45 grade și sunt vălurite de tiruri.Dar cine să vadă. Aici se fac afaceri, nu lucrări. Ai dreptate, a plouat cu ajutoare sociale în primăriile PSD, dar noi vrem locuri de muncă, nu pomeni din banul public.
Individual:
(12 Martie 2015, 16:02)
Cand frustrarea ne dicteaza vorbele ajungem sa deviem cu mult realitatea. Cand vrem sa facem rau neaparat, mintea unor presoane odihnite si dependente vesnic creeza comentarii care incearca sa pateze imaginea unor oameni care muncesc cu adevarat cinstit si care asigura zi de zi hrana pentru zeci de amarati. In Enciclopedia de psihoterapie este mentionat ca frustrarea apare atuni cand atingerea unui obiectiv este blocata de o anumita situatie ori comportament sau ca reprezinta sentimentul subiectiv de a fi dejucat în încercarea de a atinge un obiectiv. Obiectivul  Mirelei este de a creea o imagine negativa avand in vedere intelingenta, incultura si gramatica. Draga Mirela ai auzit vreodata de cuvantul " agramat"? Nu spun asta peiorativ! Agramat înseamnă, la propriu, ”persoană care face greșeli elementare de limbă”. Asteptam si o poza care sa-ti reprezinte persoana.
Emilia:
(12 Martie 2015, 12:07)
@nistor, Care zeci de generații de elevi? Ciupercă este în politică de 25 de ani și cam tot de atunci nu a mai fost la catedră.Nu știu ce legătură mai are profesia lui de acum 25 de ani cu activitatea lui din ultimii 10 ani? Puterea schimbă oamenii. Ciupercă nu mai este același pe care poate l-ați cunoscut acum 30 de ani.
Emilia:
(12 Martie 2015, 12:01)
Nu-l mai plângeți! A ajuns unde merita! Omul acesta a afectat instituții, persoane, vieți de oameni. Vedeți aici unele consecinte ale deciziilor lui Ciupercă. http://emiliacorbu.ro/2015/03/cu-si-fara-ciuperca/
un pacient:
(12 Martie 2015, 11:22)
Domnilor independenti, moderati comentariile si dumneavoastra un pic ? sau puteti spune in loc de comentarii..."barfa de maidan". Lasati toti agramatii sa isi verse dejectiile pe aici?
MIRELA:
(12 Martie 2015, 01:49)
DACA AR INTRA MAI ADINC DNA IN INSTITUTILE ASTEA CJ ,PREFECTURA SI MAI ALES PRIMARIE SA VADA CE MIZERI FAC LA PRIMARIE SE FAC ANGAJARI NUMAI PE CRITERI ESTI PSD II PUPI IN FUND TE ANGAJEAZA NU STAI PE BANI PARINTILOR MIE RUSINE CIND VAD TOATA HOARDA DE LA PRIMARIE IN FRUNTE CU STOICA, BACANU ,SECRETATELE SI ALTI MERG LACANTINA SARACILOR SI SE INFULECA CA NESIMTITI DIN PORTIILE AMARITILOR CA DE SEFU NITU LE MICSOREAZA  PORTIILE CA SA LE FACA LA TOATA HOARDA DE NEMINCATI  POFTELE PLUS NE PUNE SA LE FACEM SI PACHETE BASCA MAM SATURAT SA-I FAC PACHET SI PENTRU ACASA LUI UNFLATU DE NITU BASCA FURACIUNILE CARE SE FACE LA CANTINA SI NU SE VEDE NU SE AUDE ASTA E PRIMARIA SLOBOZIA
Pensionari Reloaded:
(11 Martie 2015, 23:21)
@Mihai  Exista pensionari inca in serviciu la Consiliu si Primarie? Nu stiam ca s-a modificat Codul Muncii. Probabil ca respectivii pensionari sunt cyborgi si se tarasc pe holuri cu perfuzii in vene in timp ce le rad in nas vanzatorilor de Aspirina si Viagra.Sau poate ca stau ascunsi strategic prin cladire si ies noaptea pt a face haz de generatia tanara si ignoranta.Maine poimaine tinerii vor fi dati la o parte de octogenari lucrati la sala si tatuati, cu Harley D parcat sfidator in fata institutiei.Buna observatie!Ai castigat un biscuit    )>O_O)>o<(O_O<(
Fan Stiinta:
(11 Martie 2015, 22:53)
@ZB Caprele de munte sau caprele domestice?Dl Ciuperca un om de nota 10.Pacat ca trece prin astfel de momente.Du-te cu vaca!
Mihai:
(11 Martie 2015, 21:53)
VOI CEI DIN CONSILIUL JUDETEAN SI PRIMARIE, NU VA ESTE RUSINE SA ANGAJATI PENSIONARI CU PENSII CONSIDERABILE IAR CEI TINERI NU POT OCUPA UN POST PRIN CONCURS ADEVARAT.   DACA VOR SA MUNCEASCA SA O FACA IN CADRU PRIVAT 100 DE ANI.
ZB:
(11 Martie 2015, 19:37)
@dr oalărescu. Nene, du-te tu și linge-l pe cipercă și lasă-ne pe noi in pace! Nu-ți convine, nu citi! Du-te cu caprele!
xxl:
(11 Martie 2015, 19:08)
LA CONSILIUL JUDETEAN CANTA CUCUVEAUA DOMN CIUPERCA SI VILCAN AU PATIT BELEUA .....EEEEE DOMN CIUPERCA D-ZEU NU DOARME .....AI TAIAT SI-AII DAT CU BARDA-N PSD-UL ASTA IALOMITEAN...VORBEAI CU OMUL IN FATA D-EL UNGEAI LA SUFLET SI-N SPATE NU TE UITAI LA EL CA LA UN GUNOI..... IACA TI-A VENIT VREMEA JUDECATII .....CUM E? CUM VA SIMTITI? DNA -UL ARE PROBE DE CERE ARESTUL PREVENTIV CU INCA 30 DE ZILE....UN VECHI PROVERB ROMANESC SPUNE ;PANA NU DAI CU CAPUL DE SUS NU-L VEZI PE CEL DE JOS'' MEDITATI DOMN PROFESOR CA ACUM AVETI DESTUL TIMP....SI POATE O SA AVETI SI MAI MULT...VA UREZ SUCCES APROPO VEDETI CUM II FACETI LOC SI LUI MARIAN NEACSU PUTETI SA-I PUNETI O VORBA BUNA..MULTUMESC
dr.olar-escu:
(11 Martie 2015, 18:31)
Nu s a auzit nimic până acum.A luat70% voturi in alegeri. A fost bun,l ati pupat in...si acum aveti OPINII. In libertate nu poate fi anchetat?. N am auzit sa fii strâns de gat pe vreunul care il masa pe spinare. Nu de alta,dar ne facem de râs in fata străinilor. Nu mai vin niciodată copiii in tară. Ce sa vorbim de investitori... Suntem jalnici!!!
draga@nistor d.:
(11 Martie 2015, 17:47)
Trebuie sa-ti dai seama de un lucru elementar: Ciuperca este arestat pt ca procurorii il banuiesc si au dovezi pt. fapte  grave de coruptie, nu pt ca in viata lui, ar fi facut  fapte bune. Pentru ce si-a facut datoria a fost remunerat, dar acum este judecat pt coruptie si incalcarea legii. Sunt pline puscariile de insi care in mai lunga sau scurta lor viata cu siguranta ca au facut si fapte bune, omenoase chiar. Dar ei sunt inchisi acolo nu pt asta, ci pt faptele rele, antisociale pe care le-au facut.
Cetateanul neturmentat:
(11 Martie 2015, 17:41)
Rusine DNA!Omul asta nu are nicio condamnare pronuntata si ei nu mai stiu ce sa faca sa il tina acolo.Te pomenesti ca or sa spuna ca el a saracit tara asta,tot el a fugit cu flota,poate si tezaurul e tot la el acasa.Asta in vreme ce adevaratii hoti si corupti se plimba cu limuzina pe la Monaco.Patetic

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(6589 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(6530 vizualizări - 0 comentarii)


Bonificații de 43,5 milioane de lei acordate de ANAF pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță acordarea unor bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 11:55
(7201 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Lelia Urdărianu»-Concurs Interjudețean de Arte Vizuale, ediția a III-a

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia, Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 10:10
(5230 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Concert de Paști organizat la Catedrala Episcopală

Concertul de Paști, organizat la Catedrala Episcopală din Slobozia, va fi un eveniment dedicat celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători creștine,  ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 09:20
(5122 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Tânăr reținut pentru «violare de domiciliu» și «lovire»

Vineri, 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 68 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi pătruns fără drept în curtea ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2026, 13:00
(5349 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Reținuți de polițiști pentru incendierea unor mașini

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut cinci bărbați, cercetați pentru săvâ ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2026, 16:10
(12065 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr căzut de la etajul 3 al unui bloc, transportat la spital

Joi, 23 aprilie 2026, polițiștii din Slobozia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 3 al unui bloc situat pe raza municipiului. Echipajele de poliție ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2026, 17:00
(1760 vizualizări - 0 comentarii)


DIICOT: Cercetat pentru «trafic de droguri de mare risc», arestat preventiv

Marți, 21 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 18:20
(9241 vizualizări - 0 comentarii)


Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Rovine: Reținuți pentru «furt calificat»

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt calificat». Cercetările ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 17:30
(5099 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 22 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2026, 10:25
(7738 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,45 milioane de lei în martie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna martie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,45 ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:50
(7498 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Respectarea perioadei de prohibiție la pescuit

În contextul instituirii perioadei de prohibiție la pescuit, jandarmii ialomițeni desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:40
(6484 vizualizări - 0 comentarii)


CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(7824 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(6907 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(14457 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(840 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4612 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2627 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(6970 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4490 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6264 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(3702 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(14582 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6246 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(6595 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8060 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6230 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(6678 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...