EVENIMENT
Apa slobozenilor aduce profit
După aproape 3 luni de amînări, Adunarea Generală a Acționarilor SC URBAN s-a întrunit pentru a aproba bilanțul contabil al firmei la 31 decembrie 2014. Potrivit datelor prezentate, 2014 este primul an în care firma raportează... profit! Deși ordinea de zi a fost aprobată, întîlnirea nu a fost lipsită de situații conflictuale și acuzații. Cea mai gravă dintre ele este cea potrivit căreia Consiliul de Administrație al SC Urban funcționează ilegal de 3 ani.
Urban are profit de 1,9 milioane de lei SC Urban a fost înființată în anul 1998 și a avut, pînă în 2014, drept acționar unic Consiliul Local Slobozia. Începînd cu luna aprilie a anului trecut, în acționariatul firmei au fost incluse și comunele Ciulnița, Cosîmbești, Mărculești și Scînteia. Deși influența acestor localități în procesul decizional este extrem de redusă, măsura includerii lor în AGA s-a dovedit salutară. După ce timp de 4 ani SC Urban a raportat permanent pierderi, la ședința de joi, 19 martie 2015, directorul Valentin Cilibeanu a prezentat pentru prima dată un bilanț pozitiv, respectiv profit. Deși rezultatul este cosmetizat și nu are legătură directă cu eficiența firmei, faptul merită remarcat ca atare. «Rezultatul financiar al societății la 31 decembrie 2014 este net superior celui din anul precedent, respectiv un plus de 1,9 milioane de lei, față de un minus de 1,4 milioane de lei la 31.12.2013» se arată în situația economică prezentată consilierilor locali. Rugat să explice cum a fost posibilă această performanță economică, Valentin Cilibeanu a declarat: «Trebuie să fim corecți și realiști. Rezultatul financiar pozitiv a fost influențat hotărîtor și de încheierea contractului de delegare cu Asociația de Dezvoltare Periurbană Slobozia în care valoarea redevenței datorate municipalității a fost redusă la 1%. De asemenea, la realizarea acestui rezultat pozitiv a contribuit și facturarea penalităților și faptul că am încercat să facem niște economii. În plus, mai trebuie menționată și majorarea prețurilor care a influențat acest profit...».
Falimentul se amînă, problemele rămîn Paradoxal, același raport care confirmă realizarea profitului amintit mai sus, explică și faptul că acest profit nu are nicio legătură cu eficiența angajaților sau capacitatea firmei de recuperare a debitelor. Astfel, debitele cumulate ale populației depășesc 8,3 milioane de lei, iar datoriile agenților economici se cifrează la 5,5 milioane de lei. Printre cei mai mari debitori din rîndul persoanelor juridice se numără Consiliul Local Amara, cu 3,9 milioane de lei și Avicola SA, cu 529 mii de lei. Edificator în sensul celor expuse mai sus este schimbul de replici dintre consilierul Cezar Zamfir și directorul SC Urban, Valentin Cilibeanu. «Acum 2 ani, cînd eram viceprimar, m-am implicat personal în recuperarea debitelor de la Avicola SA. Ce s-a întîmplat de-atunci încoace domnule director, și de ce nu ați luat măsura executării silite, așa cum era normal?» a întrebat în plenul ședinței Cezar Zamfir. «Avicola SA ne refuză facturi la plată inclusiv pe motiv că avem un contract vechi... Am mișcat zeci de mii de hîrtii și am vorbit de zeci de mii de ori omenește. Dar de finalizat, nu s-a finalizat nimic! Singura soluție este să ne îndreptăm împotriva lor în instanță. Pînă acum nu am făcut-o, dar hîrtiile au fost întocmite, urmează să le depunem!» a declarat, în replică, Valentin Cilibeanu. Potrivit informațiilor prezentate în raport, SC Urban a emis, în anul 2014, 919 somații de plată, 908 ordine de debranșare și a încheiat 163 de angajamente de plată.
Consiliul de Administrație a funcționat 4 ani ilegal
Dincolo de problemele financiare cu care se confruntă SC Urban, firma are și probleme de ordin legal. Astfel, în cadrul ședinței de joi, AGA a aprobat demiterea în bloc a Consiliului de Administrație al societății și alegerea unui nou consiliu. Consilierul independent Mădălin Teculescu a denunțat acest act, declarînd că el ascunde o ilegalitate flagrantă. «Această manevră mă determină să cred că acest Consiliu a funcționat ilegal timp de 4 ani!» a declarat acesta pentru Independent.
O poveste cu iz penal Decizia demiterii în bloc a Consiliului de Administrație și numirea unuia nou nu poate fi înțeleasă decît în contextul unei acuzații mai vechi, care datează din 2014. Potrivit unor acuzații făcute publice în cadrul ședinței din luna februarie a anului 2014, principala problemă a SC Urban o reprezintă prelungirea ilegală a contractului de concesionare a serviciilor de apă, fără licitație publică. Decizia a fost adoptată joi, 27 martie 2014, în cadrul unei «ședințe de armistițiu» în care consilierii Puterii și cei ai Opoziței au votat delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă și canalizare, prin atribuire directă, către operatorul regional SC Urban SA. Contestată la ședințele trecute, procedura a fost aprobată cu majoritate de voturi, evitîndu-se astfel o licitație care ar fi putut elimina SC Urban de pe piață. Delegarea serviciilor de apă și canalizare s-a realizat prin intermediul Asociației de Dezvoltare Periurbană Slobozia, din care fac parte 5 administrații locale. Singurul care s-a opus adoptării acestui proiect a fost consilierul PD-L Mădălin Teculescu, care a atras atenția asupra acestei ilegalități încă de la ședința precedentă. La ședința de joi, 19 martie 2015, același consilier Mădălin Teculescu s-a opus public deciziei de înlocuire în bloc a Consiliului de Administrație. «Urmare a aplicării OUG 109/2011, Urban Slobozia are un nou Consiliu de Administrație. Oare de ce nu au aplicat legea din 2011? Oare de ce foștii membri nu au știut legea și au semnat actele Urban fără a avea competență? Oare a fost totul premeditat de cei care au folosit, căpușat și devalizat bugetul Urban? Cum pot accepta finanțiștii că este buget pe profit, dar cu datorii istorice, fără să existe indicatori de performanță aprobați? ADI Periurbană are drepturi și obligații față de Consiliile Locale Slobozia, Ciulnița, Scînteia, Cosîmbești și Mărculești? Instituțiile cu responsabilități în control ce au vegheat? Și de ce să plătim incompetența?» se întreabă retoric Mădălin Teculescu pe pagina sa de Facebook. OUG 109/2011 reglementează guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și stabiliește clar competențele și obligațiile unui Consiliu de Administrație, precum și modul în care acesta este ales. În replică la acuzațiile publice ale consilierului local independent Mădălin Teculescu, directorul SC Urban, Valentin Cilibeanu, a declarat pentru Independent: «Ulterior m-am consultat cu juriștii noștri, iar aceștia mi-au spus că nu am greșit în niciun fel și totul este legal!».
Urban mărește schema de personal O altă solicitare care a primit aprobarea AGA Urban a fost solicitarea de majorare a schemei de personal de la 202 la 212 angajați. Valentin Cilibeanu a motivat această cerere prin nevoia de a angaja personal calificat pentru recuperarea debitelor societății. «Vrem să creăm un compartiment separat care să se ocupe cu recuperarea creanțelor! Vrem să controlăm acest proces în fiecare dimineață, astfel încît să facem progrese în acest sens. De asemenea, extinderea serviciilor în localitățile limitrofe necesită personal suplimentar pe care, la acest moment, nu îl avem! Au fost date în exploatare mai multe stații de lucru unde se impune prezența de personal calificat...». Solicitarea conducerii SC Urban a fost aprobată în condițiile în care SC Urban înregistrează datorii istorice, care se cifrează la 16,4 milioane de lei...
Urban în date și cifre
-SC URBAN deservește aproximativ 62 mii de locuitori
-Apa furnizată slobozenilor este exploatată din 20 de puțuri care pot asigura un debit de circa 282 de litri pe secundă, de la o adîncime de 110 m
-În urma procesului de reabilitare a rețelei de apă, aceasta a fost înlocuită în proporție de 83,8%, respectiv 80 mii de metri liniari
-în Slobozia există 15578 de apartamente care pot beneficia de serviciile SC URBAN. Dintre acestea, doar 34% sînt racordate individual
-în acest moment, slobozenii plătesc 2,28 lei pentru mc de apă furnizat, 1,70 lei pentru canal și 0,81 de lei pentru epurare. Prețurile nu conțin TVA
-Cota de dezvoltare propusă de SC Urban pentru anul 2015 este cifrată la 457 mii de lei
3 Aprilie 2015, 20:45 (9619 vizualizări - 10 comentarii)
DECES
URBAN Slobozia își trimite pensionarii acasă
Urban SA vinde slobozenilor apă «nepotabilă»











Comentariile cititorilor:
(7 Aprilie 2015, 18:25)
Intr-adevar, apar este o mare problema cu care se confrunta Slobozia, si neaparat trebuie facut ceva in acest sens, cat mai repede cu putinta. Totusi, cei ce arunca cu noroi numai in primar, e bine de stiut ca nu intotdeauna totul depinde doar de el. Am vazut mai noi pe pagina de facebook a primariei de aici https://www.facebook.com/MunicipiulSloboziaIL si activitatea 2012-2014 si eu zic ca nu e tocmai de rau. Parerea mea.
(7 Aprilie 2015, 00:28)
Cine bea apă de la robinetele din Slobozia este inconștient sau foarte sărac. Apa aceea nu este potabilă. Doar la preț. Spuneți! Ce facem?! E ceva de făcut ca să nu mai cărăm baxuri de apă????
(6 Aprilie 2015, 22:49)
CINE NE ASIGURA CA APA E POTABILA ?
(6 Aprilie 2015, 22:45)
A realizat profit pe buzunarele noastre? Platim cu 3 lei metru cub de apa si daca o fierbi uitati-va ce ramane pe marginea ibricului si in contract e trecuta ca apa potabila , Urbanul ne omoara incet si sigur si se lauda cu profit?
(6 Aprilie 2015, 21:44)
AR FI BINE SA INVESTIGATI CONTABILA SEFA DE LA URBAN CUM SI_A RIDICAT VILA DE PE STRADA VIITOR ! SOTUL DANSEI A FOST SI CONSILIER LOCAL DIN PARTEA PSD ...
(6 Aprilie 2015, 17:32)
Profit,asta am aflat,dar despre potabilitatea apei de la robinetele slobozenilor ,nimic ! Despre faptul ca le-ati secat fantanile satenilor din comuna Ctin Brancoveanu iar nimic.! De ce toti oamenii aceea din fotografia postata,nu au iesit in fata sa ne spuna ceva ,concret despre faptul ca a crescut consumul de apa plata la marile supermarketuri din oras.Domnule Cilibeanu,dumneata bei apa de la robine t? Cred ca nu.
(6 Aprilie 2015, 16:32)
Sunt destul de multi apicultori la URBAN [ALBU ,DRAGAN ,ZANGOR ,] oare o sa inceapa sa curga miere prin tevila de apa
(6 Aprilie 2015, 14:00)
Nevasta este cea care conduce, Cilibeanu se ocupa cu albinaritul.
(5 Aprilie 2015, 20:18)
oare a participat si nevasta lui CILIBEANU cu ceva , pentru ca femeia aceasta este la orice ora in magazinele si SH urile din oras ,apropous ea ce functie are la URBAN in afara de colega de camera cu directorul ,mare specialist in ape ,doar a fost MARINAR poate nu stiati
(4 Aprilie 2015, 15:50)
Sunteti niste nemernici.