Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

15 funcționari sunt anchetați de procurorii anticorupție

Ancheta DNA de la Consiliul Județean Ialomița merge mai departe

15 funcționari sînt anchetați de procurorii anticorupție

Eliberarea din Arestul Poliției Capitalei a președintelui Silvian Ciupercă și a lui Cezar Vîlcan, șeful Serviciului Achiziții  și Patrimoniu din cadrul instituției, nu schimbă cu nimic datele anchetei în care aceștia sînt implicați. Dosarul penal continuă să agite și mai tare apele învolburate ale Consiliului Județean Ialomița. Potrivit unor surse judiciare din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, unitatea de Parchet specializată în combaterea faptelor de corupție și asimilate corupției a extins cercetările în acest dosar. Ca urmare a acestui fapt, anchetatorii au trecut pe lista inculpaților alte 15 nume, toți funcționari în cadrul Consiliului Județean Ialomița.

DNA tace și face Printr-o adresă oficială adresată Direcției Naționale Anticorupție, ziarul Independent a aflat faptul că procurorii de la București nu au finalizat încă cercetările în dosarul penal deschis pe numele președintelui Silvian Ciupercă și al lui Cezar Vîlcan, șeful Serviciului Achiziții și Patrimoniu din cadrul aceleiași instituții. Ba mai mult, procurorii au decis să extindă cercetările și să treacă pe lista inculpaților nume noi. Surse judiciare au confirmat faptul că, într-adevăr, DNA «sapă» în continuare după probe în sediul Consiliului Județean Ialomița. Așa se face că din cei 5 inculpați ai cauzei (Silvian Ciupercă, Cezar Vîlcan, Liviu Mușat, Mariana Vișan și Corina Trandafir), DNA a făcut «săpături» adînci și a mai trecut pe listă încă 15 nume, toți angajați în cadrul Consiliului Județean Ialomița. S-ar părea că pe numele acestora ar exista suspiciunea rezonabilă privind comiterea mai multor infracțiuni de serviciu, aflate în competența materiei penale a Direcției Naționale Anticorupție. Printre numele vehiculate a apărut și cel la lui Adrian Ionescu, secretarul județului Ialomița, însă procurorii DNA au confirmat oficial faptul că acesta nu are nicio calitate procesuală în dosarul penal deschis pe numele președintelui Silvian Ciupercă.

Președintele Silvian Ciupercă s-a întors la muncă
După 66 de zile de arest preventiv, în care a împărțit aceeași celulă cu Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5 al Capitalei, și Radu Mazăre, primarul Constanței, Silvian Ciupercă a fost eliberat și pus sub control judiciar de Curtea de Apel București. Aflat în libertate, el a revenit la muncă la începutul acestei săptămîni. Luni, 4 mai a.c., la primele ore ale dimineții, Ciupercă s-a prezentat corespunzător în biroul din cadrul Consiliului Județean Ialomița. Totul cu mare băgare de seamă, întrucît instanța de la București i-a trasat drept sarcină președintelui Ciupercă să nu interfereze cu mai multe persoane care au calități procesuale diferite în dosarul penal în care este inculpat. În cazul în care ar încălca dispozițiile instanței, el ar putea ajunge din nou după gratii.

8 capete de acuzare pe numele președintelui Ciupercă
Scandalul privind anchetarea lui Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița a început în toamna anului trecut, cînd DNA a descins în sediul instituției, al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, precum și cel al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, din Călărași. În luna februarie a anului în curs, Direcția Națională Anticorupție i-a arestat preventiv pe Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan și i-a pus sub control judiciar pe Liviu Mușat și Mariana Vișan, președintele și vicepreședintele ADR Sud Muntenia, precum și pe jurnalista Corina Trandafir. Potrivit referatului de arestare emis pe numele lui Silvian Ciupercă, procurorii au reținut în sarcina sa un număr de 8 capete de acuzare care vizează infracțiuni precum «traficul de influență», «abuzul în serviciu în formă continuată» sau «luarea de mită».

12 Mai 2015, 21:05 (34211 vizualizări - 39 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă
Silvian Ciupercă, trimis în «concediu» de DNA
Silvian Ciupercă și Cezar Vîlcan rămîn în arest

Comentariile cititorilor:


invatatoare:
(21 Mai 2015, 16:33)
Face plata bine...ca are cu ce!
Eu:
(21 Mai 2015, 02:18)
Cumetrita invatatoare stai tu linistita ....nu doar o data l.am injosit de fata cu toata lumea, sa nu iti spun ca atunci cand ma vede suna la 112....un fraier. Probabil te freaca bine sau face plata ca el ca om la prima vedere si ca si caracter este un jeg, un infect. Mie mi.ar placea sa.l vad putin p la parnaie..... un jeg!
invatatoare:
(20 Mai 2015, 12:44)
Bai,mare analfabet mai esti!!! Postezi numai idiotenii.... si incorect gramatical...Ce-ai vrea, ma, sa-i tremure aluia chilotii cand te vede pe tine??? Ce e rau in asta??? Amesteci copiii, nevestele...Esti frustrat rau!!! Daca tot esti atat de pornit si vrei dreptate, de ce nu mergi in fata lor sa clarifici si preferi sa postezi aici fara sa-ti dai numele? Pt ca esti las, pe langa analfabet!!!
Eu:
(20 Mai 2015, 03:03)
Fapta adevarata ziceai? Pai S.D. este tovarasul cel mai bun al "patronului " de la nik taxi din tandarei si ala alt incult care ii tremura chilotii cand o vede pe nevastasa..... luatii prin invaluire si vedeti ce nereguli descoperiti! Statea D. la masa cu toti interlopii fratele meu, fratele meu, camete, prostitutie.....si fupa isi punea un vostum pe el si gata mare domn. I.a dat dumnezeu , o nevasta care nu mai are jaguar ca nu au bani sa o ia din service, care este sub control judiciar, si un copil cu probleme.....asta pt cat rau a facut. Se ascunde ca o cocota daia masculina....
invatatoare:
(20 Mai 2015, 03:03)
E clar, problema ta e ca mergea ala la femei...sigur si la a ta!
Fina:
(19 Mai 2015, 18:14)
Ce-o tot băgați pe nora roma lu Negoiță? E și ea o învățătoare amărâtă, cu bărbat lipsă! Curu e de ea! Restu, soacra să fie pe fază! Chestii, socoteli!
Sobaru:
(19 Mai 2015, 16:43)
Negoița a ieșit la pensie! Pe nori-sa, roma, o sprijină acum al doilea soț!
Noi:
(19 Mai 2015, 16:40)
@eu. Dacă ești analfabet, taci la dracu, in prostia ta! Poți comenta sincer, fapte adevărate, dar scrii ca un repetent, idiotule! Taci sau bagă-ți degetul cu care tastezi, in cur, prostule ialomițean!
Eu:
(19 Mai 2015, 10:24)
Cum sa ne simtit frustrati in fata unuia ca S.D. care daca stai de vb cu el este abcd-ursu! Despre ce dracu vorbim.....se ducea cu fratele lui pralea la femei si era mandru ca au minore....este de o prostie crasa.....oarba dupa el. La puscarie....te asteapta toti cei care i.ai facut praf prin ziarul tau de 2 lei....o sa te treci la protejati si o sa stai sa te rogi la dumnezeu sa scapi si tovarasul tau pralea chitaia cand l.au alergat aia pe acolo....cine se seamana se aduna!
invatatoare:
(18 Mai 2015, 21:30)
La clasa 0 copiii sunt mai destepti...tu...semianalfabet frustrat ca si-a pus ala par...sau ca are masini...ce-mi place sa-i vad pe prosti cum mor de oftica
Nina:
(18 Mai 2015, 16:28)
Ce-are sula cu prefectura, tovarășă învățătoare?? Hop! și tu! Care este legătura, cu cine, cu ce? Sigur ai clasa 0. Te-au cam deraiat...
invatatoare:
(18 Mai 2015, 01:43)
Sa inteleg ca invatatoarele de la tara sunt...cum??? Care-i diferenta ??? Niste frustrati ieftini!!!
Coleg:
(17 Mai 2015, 16:12)
@fostă colegă. Unii chiar când se simt vizați, tot continuă infracțiunile.
Fostă colegă:
(17 Mai 2015, 12:24)
Foarte rapid titlul acestui articol va fi completat cu ,, 16 funcționari vor fi anchetați.."! Este și Negoiță luată in vizor demult. Nu poate scăpa.
Eu:
(17 Mai 2015, 04:36)
C. jurnalista! Pai alooo este fosta nevasta a lu ala de se crede boxangiu, gigolo de Slobozia care mai nou si.a facut implant de par El acum e cu una de este invatatoate pe la tara. Asta este nivelul lui. Nu se mai plimba cu Jaguar....acum chitaie. S. ia sa te cerceteze si pe tine astia sa sape sa vada cum vinzi tu cereale....stii tu. Te bubui rau crede.ma. o sa fac publice acte care demonstreaza cate nereguli sunt in redactia aia a ta. Cate vieti ai distrus cu mizeria aia de.l pupi in c.r ala de se crede stapanul inelelor....C. parca ceva de genul! De abia astept sa picati pe rand cate unul.....ma rog sa va vad acolo si apoi o sa fugiti de la domiciliu ca "varu " tau.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
128 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Sancțiuni de aproape 16000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de combatere a COVID-19

Pe parcursul zilei de joi, 5 noiembrie a.c., forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2020, 16:15
(4360 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Platonești, în timp ce desfășurau activități pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor pe linie de piscicultură, joi, 5 noiembrie a.c., au oprit ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2020, 16:10
(2361 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Lemne de foc, confiscate de polițiști

Ograda: Lemne de foc, confiscate de polițiști

Joi, 5 noiembrie a.c., pe raza comunei Ograda, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au depistat în trafic un tânăr, de 26 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2020, 16:05
(3754 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 53 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 6 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2487, cu 53 cazuri mai mult față de ziua de joi ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2020, 15:05
(2505 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier

Coșereni: Pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în seara zilei de joi, 5 noiembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul a cinci persoane, victime ale unui accident de circulație. Evenimentul rutier s-a ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 23:30
(2045 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Impact între două autovehicule

Iazu: Impact între două autovehicule

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, pompierii din Slobozia au intervenit joi, 5 noiembrie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut în zona localității Iazu. Din primele informații ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 18:15
(2381 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


IPJ Ialomița: Acțiune privind modul în care se respectă măsurile de protecție sanitară

Polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Ialomița. Astfel, miercuri, 4 noiembrie a.c., oamenii legii au ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 18:10
(5630 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sfaturi preventive oferite de polițiști

Pentru a fi în siguranță în propria locuință, polițiștii ne recomandă să evităm postarea pe rețelele de socializare imagini cu obiectele de valoare pe care le avem în locuință. De asemenea, este important ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 18:05
(1958 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 101 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 5 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2434, cu 101 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2020, 15:05
(3402 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenție în premieră la Spitalul Județean de Urgență Slobozia: protezare parțială de umăr

Marți, 3 noiembrie 2020, la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost realizată o nouă intervenție chirurgicală în premieră. Astfel, un bărbat de 74 de ani a beneficat de o protezare parțială de umăr ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 17:50
(6856 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean aflat în «izolare la domiciliu», identificat la plimbare pe stradă

Marți, 3 noiembrie 2020, în jurul orelor 22,10, un slobozean aflat în «izolare la domiciliu» a fost identificat de jandarmi plimbându-se cu prietena în zona Spitalului din Slobozia. Bărbatul a fost sancționat ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 17:20
(2992 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de aproape 10000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de combatere a COVID-19

Pe parcursul zilei de marți, 3 noiembrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 16:15
(3655 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Controale la transportatorii de persoane și de marfă

În cursul zilei de marți, 3 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Ialomița, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 16:10
(1905 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 58 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 4 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2333, cu 58 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 15:05
(2771 vizualizări - 1 comentariu)


DN21: Accident între Slobozia Nouă și Iazu

Un accident rutier s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 3/4 noiembrie a.c., în jurul orelor 22,45, pe DN21, între Slobozia Nouă și Iazu. În accident au fost implicate două autoturisme. La fața ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 11:40
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două persoane au fost rănite într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs în seara zilei de marți, 2 noiembrie a.c., la ieșire din localitatea Urziceni. Din primele informații, șoferul unei mașini, domiciliat în județul Satu Mare, a intrat în impact ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2020, 00:00
(6171 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru prevenirea răspândirii noului Coronavirus

Pe parcursul zilei de luni, 2 noiembrie 2020, forțele de ordine au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2020, 18:05
(2276 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 3 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2275, cu 119 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2020, 15:05
(3670 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Adolescenta dispărută a fost găsită de polițiști

Adolescenta de 14 ani dispărută din Complexul pentru Protecția Copilului Urziceni a fost identificată de polițiști. Oamenii legii au găsit-o pe fată pe raza comunei Grădiștea, din județul Ilfov. După ce ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2020, 11:30
(4628 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 2 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2156, cu 16 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2020, 15:10
(3066 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți

Pentru remedierea unei avarii survenite  pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Sfântul Pantelimon, din localitatea Sudiți, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2020, 12:45
(2594 vizualizări - 0 comentarii)


Poiana: Tir răsturnat în apele râului Ialomița

Poiana: Tir răsturnat în apele râului Ialomița

Accident rutier în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie a.c., în zona localității Poiana. Un tir încărcat cu sticlă s-a răsturnat în apele râului Ialomița. Șoferul autovehiculului, identificat în persoana ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2020, 10:30
(2737 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Poiana accident


Urziceni: O adolescentă de 14 ani a dispărut dintr-un centru de plasament

Urziceni: O adolescentă de 14 ani a dispărut dintr-un centru de plasament

Polițiștii din Urziceni caută o adolescentă de 14 ani care a plecat din Complexul pentru Protecția Copilului Urziceni, aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2020, 21:45
(6747 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 1 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2140, cu 4 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2020, 15:10
(2931 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 31 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2136, cu 32 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2020, 15:30
(3471 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Eveniment privat întrerupt de polițiști

În cursul zilei de vineri, 30 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2020, 15:25
(2488 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 5 persoane rănite într-un accident rutier

Urziceni: 5 persoane rănite într-un accident rutier

Pompierii și polițiștii au intervenit în seara zilei de vineri, 30 octombrie 2020, pentru acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier. Din primele informații, se pare că un tânăr, de 24 de ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2020, 11:00
(2224 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Movilița: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Movilița: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în ziua de vineri, 30 octombrie 2020, în cazul unui accident rutier, produs în zona localității Movilița. În evenimentul rutier au fost avariate 3 autoturisme, dar din ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 20:30
(1978 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 30 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 2104, cu 47 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 15:05
(2157 vizualizări - 0 comentarii)


Dragoș Soare depune jurământul de primar ales al Sloboziei. Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment!

Dragoș Soare depune jurământul de primar ales al Sloboziei. Premierul Ludovic Orban, prezent la eveniment!

În conformitate cu Ordinul Prefectului Județului Ialomița nr. 552 din 29.10. 2020, se convoacă consilierii locali declarați aleși pentru ceremonia de constituire a Consiliului Local Slobozia, eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Octombrie 2020, 13:35
(3587 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...