Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Groapa lui Stoica» are păcate de neiertat

Corespondență edificatoare

«Groapa lui Stoica» are păcate de neiertat

La un an și mai bine de la demararea lucrărilor de reabilitare a Pieței Revoluției, problemele cu care se confruntă această investiție au efect de bumerang. O corespondență dintre antreprenorul general, ACM 4 București și Primăria Slobozia confirmă faptul că lucrările nu vor fi gata la termenul stabilit. Pe de altă parte, conflictul dintre Elena Neagu, președintele UJSL Ialomița și administrația locală a intrat în atenția Direcției Naționale Anticorupție. Primarul Alexandru Stoica a anunțat la începutul acestei luni că situația îl epuizează «fizic și psihic»...

ACM 4 contestă managementul Primăriei
La jumătatea acestei luni, Antrepriza Construcții Montaj 4 București a răspuns acuzațiilor făcute de către administrația locală privind depășirea graficului de execuție a lucrărilor. Concret, Primăria Slobozia a acuzat conducerea societății de «lipsă de responsabilitate și seriozitate» în executarea lucrărilor și a afirmat că muncitorii «se plimbă bezmetici» prin șantier. În replică la aceste acuzații, administratorul special al societății (aflată la acest moment în insolvență!) a precizat că ritmul lucrărilor «nu s-a diminuat, ci, dimpotrivă, s-a mărit» și că societatea face toate eforturile care țin de ea pentru recuperarea întîrzierilor. În ciuda asigurărilor oferite de către antreprenor, situația de pe șantier lasă de dorit. Luni, 27 iulie 2015, la prima oră a zilei, muncitorii prezenți lucrau la consolidarea unei porțiuni de circa 10 m de mal, prăbușit în week-end. Nu este prima dată cînd malul cedează din cauza traficului în zonă. În primăvara acestui an, o altă porțiune a malului s-a surpat, afectînd temporar traficul pe bulevardul M. Basarab. La acel moment, atît autoritățile, cît și constructorul au dat asigurări că totul este sub control și că o astfel de situație nu se va mai repeta.

Corespondența care îngroapă groapa
Aceeași corespondență purtată de către ACM 4 cu administrația locală scoate la iveală o problemă uitată, respectiv conflictul dintre Elena Neagu, președintele UJSL Ialomița și administrația locală. În opinia antreprenorului, vina pentru întîrzieri aparține Primăriei Slobozia, în condițiile în care aceasta ignoră faptul că «nu ne-ați predat nici pînă în prezent amplasamentul liber de orice sarcini, precum și prin faptul că nu ați achitat la scadență facturile restante» susține administratorul special al societății, Sorin Lungu. Mai mult decît atît, afirmă acesta, «Primăria Slobozia avea obligația de a ne pune la dispoziție întreaga documentație necesară pentru executarea lucrărilor contractate, printre care se numără și proiectul lucrărilor care urmează să fie executate». Altfel spus, ACM 4 respinge toate acuzațiile privitoare la întîrzieri formulate de Primărie și avertizează că litigiul cu Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere Ialomița și neplata facturilor restante vor determina blocarea lucrărilor. Conștient de mult timp de această situație, primarul Alexandru Stoica a declarat public la începutul acestei luni că este epuizat «fizic și psihic» și că nu mai are soluții pentru urgentarea lucrărilor.

«Groapa lui Stoica» a ajuns la DNA București Întîrzierea lucrărilor reprezintă însă cea mai mică problemă a administrației locale. Reamintim că Elena Neagu, președintele Uniunii Județene a Sindicatelor Libere Ialomița, a depus o plîngere penală, înregistrată la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia cu numărul 3448/P/2014, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de abuz în serviciu, faptă pedepsită de art. 297 Cod Penal. Concret, Elena Neagu acuză administrația locală că a refuzat să recunoască dreptul de administrare a unui teren în suprafață de 1476 de mp, teren inclus în proiectul de reabilitare a Pieței Revoluției și amintit și în corespondența purtată de ACM 4 cu Primăria Slobozia. «Am așteptat aproape un an un răspuns la plîngerea mea. În final, acum 3 săptămîni, am făcut din nou plîngere la DNA București, la doamna Kovesi. De data asta însă, am număr de înregistrare!» ne-a confirmat doamna Elena Neagu.

Parchetul caută suspecți Potrivit unor surse oficiale din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, plîngerea cu care Elena Neagu a învestit organele judiciare a produs deja efecte. Procurorii Parchetului de la Slobozia fac cercetări «in rem» într-o anchetă ce vizează fapte de abuz în serviciu și tulburare de posesie. Vizați sînt mai mulți funcționari din cadrul Primăriei Slobozia. «Pe rolul unității noastre există o cauză referitoare la lucrările care se execută în centrul municipiului Slobozia. Deocamdată, este prematur să ne pronunțăm cu privire la persoane, organele judiciare analizînd la acest moment presupuse fapte!» ne-a declarat procurorul Andreea Culcearu, prim-procurorul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia.

4 August 2015, 21:05 (29286 vizualizări - 20 comentarii)

Citiți și:
Firma Dytras România și cele 6,7 milioane de euro încasate pentru o stație de epurare nefuncțională
Administrația Soare evaluează prejudiciul generat de investiția în stația de epurare din Slobozia
Proiectele Sloboziei, blocate de procese
Proiect tehnic nou pentru parcarea subterană din Piața Revoluției
«Groapa lui Stoica», sacul fără fund al Sloboziei

Comentariile cititorilor:


@da:
(13 August 2015, 02:59)
Sa iti dam apa'n gura!! D'aia buna de baut! In urma cu 20 ani o fabrica de bere s a ridicat pe amplasamentul unui vechi cimitir. Si acum toti stiu de " berea cu morti".....O fi adevarat...nu o fi...Dar cu apa lu'ionascu...ori ai vata in nari...ori esofag refacut din colon...sau esti tampit de a binelea! Pana la urma tu stii!
Ion:
(12 August 2015, 14:54)
@da. Bea-o tu acea apă ,,potabilă"! Lasă-ne pe noi, cei cu percepție greștă! Te-a plătit cineva să faci asemenea afirmații?! Să fie sănătoși cei ce te vor crede!
da:
(12 August 2015, 00:56)
Conform analizelor apei din orasul nostru, apa se afla in standardele necesare pentru a fi consumata. Apa este potabila!!! Din cauza reclamei proaste, toata lumea are o perceptie proasta!!! Deschideti-va mintea oamenilor!!!
Marian:
(10 August 2015, 13:56)
Elena Neagu ca si multi alti comunisti,se trezesc cu diverse pretentii.Lasa-ti doamna Neagu,nu mai bine lasam lucrurile asa,cum au fost pana cade cu totul casa de cultura si ce mai administrati dumneavoastra ?? De bun administrator ce sunteti sa tot furat la casa de cultura,si nu mai zic.La dumneavoastra este orgoliu comunist,de tot atacati primaria.Oamenii aia au perfecta dreptate si sunt in legalitate,daca inaintati cu atata tenacitate,si dispret fata de institutii,cu plangeri penale,aflati ca dumneavoastra blocati executia si banii publici.Dar pe dumneavoastra va intereseaza cascavalul ce vi se ia de la gura nu ?,ce va pasa de restul :)).De parca va pasat vreodata.Primarul fata de alti primari isi da interesul,se duce la toate lucrarile ,chiar si la asfaltari,a demarat suficiente proiecte,si ajuta la dezvoltarea orasului. Dar nu ai ce sa faci cu oligarii care traiesc in PCR,si genu de oameni care nu vad nici un viitor in orasul nostru.
Marmureanu:
(9 August 2015, 17:18)
Bun comentariul tau@Hidra de hidro; ce as mai putea adauga este ca bine ar fi daca, indivizii despre care spui ca au doar gresie in cap, si-ar cumpara locuri de veci cat mai apropiate unul de altul, astfel ca, peste inca doua milenii, urmasii slobozenilor sa poata exploata o frumoasa si bogata cariera de gresie in mijlocul Baraganului..
Hidra de hidro:
(9 August 2015, 14:14)
In urma cu 2000 ani in Petra-locul actualului Omar-nabatienii au ridicat adevarate capodopere ingineresti.Hidrologice si de elevatie.In Slobozia cu tehnica si tehnologia actuala...sapam si ridicam inutil.Sa cheltuim bani. Aia acum 2000 ani nu aveau fonduri si bugete.Aveau nevoi. Noi avem tampiti ce nu au habar de cerintele si nevoile cetatenilor. Slobozia,anul 2015. Vechiul oras Petra avea cca 30.ooo locuitori.Si era construit in desert.Trageau apa in oras cu conducte sapate in gresie. La noi gresie gasim doar in capul celor ce iau decizii tembele!!
Mircea:
(8 August 2015, 14:25)
Sunt convins ca primarul a luat in calcul timpii morti atunci cand a fixat termenul de receptionare al ”lucrarii”(gropii)i, adica nelucratul pe canicula, pe ploaie, pe ninsoare, dimineata....seara....la pranz...nu-i asa domnule primar?
Tudor:
(7 August 2015, 22:49)
@mircea. Nu se lucrează pe caniculă. Apoi vine ploaia, nu se poate! Apoi...etc. Vreți să nu mai avem ce vorbi dacă se termină groapa?
mircea:
(7 August 2015, 21:10)
Azi am trecut pe langa groapa...nu lucra nimeni acolo....sper ca nici frunzele a nu se mai vada din morcovul lui Stoica-Fitil
Mary:
(7 August 2015, 16:52)
       Stoica, supervisor. 24 din 24 de ore. Poate asa isi justifica salariul.
PT ALEXA:
(6 August 2015, 18:05)
SI DACA AJUNG IN FATA PROCURORILOR,CE?? CE S-A INTAMPLAT CU CEI CARE AU MAI AJUNS IN FATA PROCURORILOR?? SE MAI STIE CEVA DE EI???LIBERI, OBOSITI, ISI FAC CONCEDIUL LA MARE...
arhitect:
(5 August 2015, 20:50)
Există două soluții : să vină un cutremur mare și atunci cade prefectura în groapă și o astupă sau să se facă o groapă la casade cultură a sindicatelor- supermarket , de unde să se scoată pământ pentru a o astupa. Madam Neagu  e în uzurpare de funcții, care sindicate, care ? Ce activitate ? totul e închiriat și se blindează cu bani pe sediile sindicaliștilor comunști, în frunte cu ea când strga lozinci la filatură. Comuniștii de ieri, escrocii de azi.
antonescu:
(5 August 2015, 19:00)
De faptul ca nu avem apa potabila de atatia ani, nu se sesizeaza DNA????Groapa e cireasa de pe tort. Tortul mireselor din parnaie Ionascu si Stoica
gogoasa:
(5 August 2015, 18:58)
Ce ati votat aia aveti, daca maine ar fi alegeri si Stoica ar candida sigur ar esi iar primar deci fara comentarii.
tepes:
(5 August 2015, 15:06)
Maine 06.08 vin cei de la fonduri la parc sper ca vor fi multumiti cand or vedea bordurile deplasate ,asfalt crapat si turnat in valuri,instalatia electrica pe sub trotuar,canalizarea ridicata sa nu se piarda apa.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
364 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,95%, rata șomajului la sfârșitul lunii februarie 2026

La sfârșitul lunii februarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4664 șomeri (din care 2190 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 09:30
(809 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Urziceni: Fabrică ilegală de tutun, descoperită de polițiști

Luni, 23 martie 2026, polițiștii ialomițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:10
(1930 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de fotografie

În organizarea Consiliului Județean Ialomița, a Centrului Cultural «Ionel Perlea» și a Parohiei «Buna Vestire» din Slobozia, miercuri, 25 martie 2025, va fi vernisată expoziția ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2026, 15:05
(956 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Făcăeni, patru persoane reținute 

Sâmbătă, 21 martie 2026,  polițiștiii ialomițeni au desfășurat o razie de amploare pe raza comunei Făcăeni, având ca scop menținerea și consolidarea climatului de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2026, 15:00
(1735 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 7,55 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna februarie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna februarie a.c., 25 inspecții fiscale, 5 controale inopinate și 17 verificări ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2026, 12:20
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modificări legislative privind acordarea subvențiilor din Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj

În Monitorul Oficial nr. 181/09.03.2026 a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 11/2026, pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 13:20
(6163 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Protopopiatul Slobozia: «Marșul pentru Viață»

Sâmbătă, 28 martie 2026, Protopopiatul Slobozia organizează ediția a XVI-a a evenimentului dedicat susținerii vieții, speranței și solidarității, «Marșul pentru Viață”, care va avea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 12:50
(2473 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor cu privire la interzicerea ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2026, 10:55
(1635 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse din pește cu adaos de apă

Analize de laborator au indicat un conținut de apă adăugată peste limitele admise pentru mai multe sortimente de produse din pește. Întrucât o parte dintre aceste produse au ajuns pe rafturile ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2026, 11:10
(1873 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Condițiile acordării bonificației de 3% pentru persoanele fizice plătitoare de impozit pe venit

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice plătitoare de impozit pe venit că, prin derogare de la dispozițiile art. 121 din Legea nr. 227/2015, contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 17:15
(1952 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 16 martie 2026, Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2026. Fermierii pot depune Cererile de plată în perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 14:20
(1694 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Salonul Național de Primăvară 2026»

Uniunea Artiștilor Plastici din România-Filiala Slobozia/Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița și cu Muzeul Național al Agriculturii, organizează joi, 19 martie 2026, î ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2026, 13:50
(8841 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 16 martie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Micșunelei din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

16 Martie 2026, 09:05
(1906 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești!

Sâmbătă, 14 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2026, 18:05
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 5,99 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 138,20 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 15:20
(2299 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița: Încep înscrierile pentru liceele militare/Admitere 2026

Centrul Militar Județean Ialomița informează că au fost aprobate locurile pentru admiterea în instituțiile/unitățile de învățământ militar pentru anul universitar/școlar 2026-2027. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2026, 08:10
(2585 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

USR: «Fără păcănele în Slobozia!»

Vineri, 6 martie 2026, consilierii locali USR Slobozia au depus un proiect de hotărâre prin care să se elimine «păcănelele» din municipiul reședință de județ. «Jocurile de noroc ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 14:20
(4053 vizualizări - 6 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în orașul Căzănești!

Vineri, 6 martie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe strada București din orașul Căzănești. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2026, 11:25
(1903 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de joi, 5 martie 2026, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervenției DR 06-Bunăstarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 16:40
(1946 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 martie 2026, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, care nu au depășit plafonul de ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 14:40
(4602 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Urziceni: Reținut pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 20 de ani, domiciliat în comuna Bărbulești. Acesta se face vinovat de «conducere a unui vehicul fără permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 12:00
(1401 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei. Amenzi de 135 mii de lei!

Polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de amploare pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost controlate 260 de autoturisme, au efectuat 115 testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 11:00
(2436 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură demarează în data de 5 martie 2026 Campania națională de informare privind depunerea Cererilor de Plată, sub sloganul: «APIA-CONTINUĂM ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2026, 08:30
(9660 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,01%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2026

La sfârșitul lunii ianuarie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4712 șomeri (din care 2208 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 08:10
(2570 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

Protopopiatul Slobozia: «Din inimă pentru MAMA»

În contextul «Anului omagial al pastorației familiei creștine» și «Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar», luni, 2 martie 2026, Protopopiatul Slobozia, î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2026, 07:50
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Alexeni: Casă cuprinsă de flăcări

Marți, 3 martie 2026, pompierii din Urziceni au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Alexeni. Din primele informații, locatarii s-au autoevacuat ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 22:40
(4171 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni incendiu


Jandarmii ialomițeni, aproximativ 500 misiuni de ordine publică în luna februarie 2026 

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie a.c., 481 de misiuni de ordine publică, dintre care 10 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 15:25
(3839 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Zeci de șoferi au rămas pietoni din cauza vitezei

Luni, 2 martie 2026, preț de 3 ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat o acțiune de monitorizare a traficului pe porțiunea Drumului Național 2A, între localitățile Malu și Ion ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 12:40
(3106 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Ialomița: Trimis în judecată pentru comiterea a 3 infracțiuni grave

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, recidivist, cercetat în stare de arest preventiv, pentru comiterea ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2026, 11:50
(3356 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Turda din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2026, 15:05
(1881 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...