Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Școala ialomițeană caută profesori

Școala ialomițeană caută profesori

Lipsa medicilor din sistemul public de sănătate este secondată de lipsa profesorilor din Învățămîntul de stat. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița trag un semnal de alarmă și susțin faptul că, în următorii 5 ani, pentru materii precum Matematica, Fizica sau Chimia nu vor mai exista profesori. La polul opus se situează materiile unde numărul dascălilor este foarte mare. Istoria sau Limba Română sînt disciplinele pe care foarte mulți absolvenți de studii superioare vor să le predea.

Cîți profesori există în Ialomița?
Potrivit cifrelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița am putea spune că, din punct de vedere al cadrelor didactice, Învățămîntul ialomițean nu are de ce să-și facă probleme. Astfel, în anul școlar în curs în Ialomița există un număr total de 2456 de cadre didactice, care predau în peste 100 de unități de învățămînt. Din numărul total de dascăli, 1829 sînt titulari. Alți 271 de profesori reprezintă categoria suplinitorilor calificați, iar 85 sînt suplinitori necalificați. De asemenea, 204 de educatori, învățători sau profesori pensionari au primit acordul de a preda și anul acesta în unitățile de învățămînt din județ. Dincolo de cifre, resursele umane ale Învățămîntului ialomițean sînt diminuate. Așa se face că un singur profesor fie predă mai multe discipline, fie predă mai multe ore de cît prevede norma didactică. Raportat la numărul de 2456 de cadre didactice, acestea au la dispoziție un număr de 2671,4 norme didactice. «Există titulari care pot avea o normă și jumătate. În momentul în care sînt mai multe ore decît numărul de titulari, diferența se poate repartiza între respectivii titulari. De asemenea, există și cadre didactice care au norme în 2 sau chiar 3 școli! Mai ales în mediul rural se întîmplă aceste situații... Este complicat, însă trebuie să ne concentrăm să le oferim elevilor o educație de calitate!» ne-a declarat Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

Criză de profesori de Matematică
Criza de profesori cu care se confruntă Învățămîntul ialomițean afectează și disciplinele. De exemplu, un pronostic al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, arată că, în următorii 5 ani, școlile din județ ar putea rămîne fără profesori care să predea disciplinele reale, iar cea mai gravă situație este a profesorilor de Matematică. Tot mai mulți dascăli care predau această disciplină vor ieși la pensie în următoarea perioadă de timp, iar înlocuirea catedrelor ce vor rămîne goale va fi un proces extrem de dificil. Toate acestea pentru că viitorii absolvenți de studii universitare pe filieră reală își vor îndrepta atenția către servicii mult mai bine plătite decît Învățămîntul. «Vin din ce în ce mai puțini specialiști în Învățămînt. Nu mai este atractivă, din punctul meu de vedere, profesia de dascăl și, în momentul în care un tînăr își găsește de lucru în altă parte și este plătit mai bine, preferă să meargă acolo. Tineretul din ziua de astăzi este mai pragmatic, eu așa cred, și între meseria de dascăl, mai prost plătită, și o altă meserie, mult mai bine plătită, o alege pe aceasta!» susține Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

20 Octombrie 2015, 12:25 (4603 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Abandonul școlar, problema nerezolvată a școlilor ialomițene
În timp ce numărul elevilor scade masiv, totalul dascălilor rămâne constant
Școala ialomițeană nu poate pregăti viitorii meseriași
Criză de profesori în școlile din Ialomița
Școlile din Ialomița își pierd identitatea

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
258 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 147,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 147,38 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 08:10
(6402 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2338 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier pe DN21

Duminică, 19 octombrie 2025, polițiști ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN21, în zona kilometrului 92.  Din primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2025, 15:10
(3012 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2025, 15:15
(5545 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «violență în familie» și «distrugere»

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de «violență în familie» și «distrugere». Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 20:00
(1970 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2000 de persoane angajate în perioada ianuarie-august 2025

În perioada ianuarie-august 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2003 persoane ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 13:25
(2202 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Doar două zile rămase pentru înscrierea la școlile de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița reamintește celor interesați că mai sunt doar două zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea în școlile de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:20
(2500 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6766 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4384 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(11102 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(789 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(7844 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(5183 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(6216 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(18830 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3267 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(4511 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(3067 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6374 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4888 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3282 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10519 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2623 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(7927 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(4042 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6447 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2848 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4370 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...