Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Apa slobozenilor NU are autorizație sanitară

Trihalometanii dau bătăi de cap Urban SA

Apa slobozenilor NU are autorizație sanitară

În vara acestui an, analizele lunare efectuate de către Urban SA au confirmat faptul că nivelul de trihalometani din apa furnizată populației înregistrează depășiri peste limitele legale admise. Informația a fost făcută publică abia în luna octombrie, de către presa locală. La acest moment, Urban SA nu a reușit să readucă apa în parametrii de potabilitate impuși de către programul de conformare asumat în anul 2013. Direcția de Sănătate Publică Ialomița refuză să semneze autorizația sanitară de funcționare pentru următorul an.

Autoritățile ascund trihalometanii
Tributară conducerii politice din cadrul Adunării Generale a Acționarilor, Urban SA continuă să se afle între ciocan și nicovală. Pe de o parte, societatea trebuie să asigure cu orice preț apa necesară funcționării orașului, iar pe de altă parte, se încearcă intrarea în legalitate, în condițiile în care apa înregistrează depășiri ale nivelului de trihalometani peste limitele legale admise. Primul semnal de alarmă a fost lansat în presa locală la începutul lunii octombrie 2015. La acel moment, ziarul nostru a semnalat faptul că edilii locali și conducerea Urban SA ascund de mai bine de 3 luni faptul că apa furnizată populației înregistrează depășiri ale nivelului de trihalometani. La momentul respectiv directorul Urban SA, Valentin Cilibeanu, declara: «A fost o situație generată de caniculă!». La alte 2 luni distanță, în prag de iarnă, analizele realizate lunar de către Urban SA continuă să confirme depășiri la nivelul de trihalometani din apă.

Urban SA vrea autorizație
În timp ce autoritățile refuză evidența, iar consilierii din cadrul AGA Urban SA dorm în front, conducerea societății caută soluții pentru obținerea autorizației anuale de funcționare. La jumătatea lunii noiembrie, Urban SA a înaintat către Direcția de Sănătate Publică Ialomița o adresă prin care solicita obținerea «vizei anuale la Autorizația Sanitară Nr. 524/28.10.2014». În sprijinul solicitării, Urban SA susține oficial că «în vederea eliminării cauzelor care au contribuit la depășirea valorilor admise la parametrul THM s-au luat următoarele măsuri: igienizarea/dezinfecția bazinelor de stocare de 10000 mc și 6000 mc în perioada 06-10.10.2015; igienizarea/dezinfecția celor două trepte ale stației de tratare în perioada 14-16.10.2015; spălarea/igineizarea filtrelor de nisip în data de 13.10.2015; spălarea/igienizarea a 10 foraje ale frontului de captare (care vor fi utilizate cu precădere în perioada următoare) în data de 05.11.2015. În prezent, s-au recoltat probe și sperăm ca rezultatele să indice o îmbunătățire a calității apei. În caz contrar se vor lua toate măsurile necesare restabilirii calității apei furnizate beneficiarilor».

DSP refuză, dar nu acuză
Dan Noel, directorul Direcției de Sănătate Publică Ialomița susține că Urban SA nu va primi viza pentru autorizația sanitară de funcționare atît timp cît analizele nu corespund normelor legale. «Urban SA a înaintat documentația. Acum se așteaptă întocmirea referatului în baza căruia urmează să fie eliberată viza. Dar atît timp cît analizele nu corespund, viza nu poate fi acordată!» ne-a declarat acesta. Referitor la obligația instituțiilor implicate în asigurarea siguranței și sănătății populației de a informa public cu privire la această situație, Dan Noel a declarat: «Este obligația Urban SA de a informa populația cu privire la această situație!». În luna octombrie, la ultimele analize efectuate de către Urban SA, față de nivelul legal de 100 ug/litru s-au înregistrat depășiri cu pînă la 50% mai mari la probele prelevate în cele 6 puncte din oraș (Școala Generală Slobozia Nouă-116,9 ug/litru, Policlinica cu Plată-140,7 ug/litru, Școala Generală Bora-156,5 ug/litru, Slobozia Nouă-market-173,5 ug/litru, Bora-Sanalact-145,8 ug/litru, ieșire stație-153,5 ug/litru).

1 Decembrie 2015, 20:10 (18427 vizualizări - 24 comentarii)

Citiți și:
DECES
URBAN Slobozia își trimite pensionarii acasă
Urban SA vinde slobozenilor apă «nepotabilă»
«Trihalometanii se încadrează în limitele de potabilitate impuse de lege!»
Urban furnizează apă cu trihalometani!

Comentariile cititorilor:


Florin:
(2 Decembrie 2015, 16:49)
Din ce am inteles de la un administrator de patiserie .Este obligat la o perioada foarte scurta sa faca analizele la apa .Doamna de la laborator a fost iritata cand domnul respectiv a solicitat sa i se faca la apa de la robinet , i s-a sugerat sa aduca o sticla de apa plata .Oare ce mancam noi ????????  
vio:
(2 Decembrie 2015, 16:09)
Exista cineva in Slobozia care bea apa de la robinet ? Eu cred ca am 10 ani de cand car apa la bidon, care Dumnezeu stie daca e plata sau nu . Cea mai mare golanie mi se pare afisul din casieriile urban care ne informeaza ca apa e potabila . Keep calm and carati bidoane pe scari cu apa "plata" .
munteanul:
(2 Decembrie 2015, 11:32)
Si uite asa, din iresponsabilitatea edililor, slobozenii sunt otraviti cu fiecare litru de apa consumat, in timp ce, culmea, sunt obligati sa plateasca cea mai scumpa apa menajera din Romania..
Constantinescu Marin:
(2 Decembrie 2015, 11:27)
Si...Protectia consumatorului ce face?!
dreptatea:
(2 Decembrie 2015, 10:50)
Bună ziua! Mă indignă faptul ca ac problemă persistă de câțiva ani; ce fac cetățenii orașului; părinții nu.și pun problema ca copii lor sunt otrăviți la școală; acasă??? De ce nu luați atitudine??? Ce ne trebuie încă un caz Colectiv dar prin înec sau otrăvire? Ce ne mai trebuie să ne deșteptăm?? Uitați.va mai bine cui îi dați votul? Primarul ce face??
Bani uzi :
(2 Decembrie 2015, 10:44)
In Arabia Saudita a inceput constructia celei mai inalte cladiri din lume,ce va avea peste un kilometru inaltime.Va fi gata in 2018.La Slobozia ne batem creierii sa gasim solutii pentru ca apa livrata orasului sa fie potabila...de cinci-sase ani.Nu mai avem bani,ingineri sau nu mai sunt solutii la situatie?Ca pentru gropan s au gasit rapid 500mii euro.Din buget.
Filtre pentru filtre:
(2 Decembrie 2015, 09:23)
Spala baietii filtre,puturi,apoi sapa prin oras sa bage conducte noi...Ce?actualul primar locuia pe alta planeta cand s a votat saparea puturilor..?Dar consilierii localli?Pe arhitecta aia tinerica imediat au bagat o spre bulau.Acolo se pleaca doar cu invoiala cuiva sau spre racorica pleaca cei ce gresesc?Sa otravesti apa unei cetati,in trecut, era aspru pedepsita.Si nu aveau nici DNA,nici atatia procurori,ca acum,ce ar avea ceva timp de analiza a situatiei.Nu erau nici asa conducte"speciale" de aductie.Repet:anii 1400-1800,fara apa in cetate..erai terminat.La Slobozia dupa sute de ani...ne otravim fantanile cu buna stiinta!!Si nu cade macar un cap,domnesc ori boieresc...
Vlad Tepes:
(2 Decembrie 2015, 01:37)
Aceeasi apa"POTABILA" si la Cocora,fara autorizatie sanitara. Locuitorii sunt condamnati la imbolnavire consumand aceasta apa nepotabila. Un consilier din opozitie a propus sa se investeasca in serviciul pentru alimentare cu apa, in schimb primarul Lefter a considerat ca nu este urgenta.Maxima necesitate a fost asfaltarea drumului ce duce la moara personala a acestui golan din fruntea satului.Nimeni nu zice nimic. Dragi cocoreni eu sunt salvatorul vostru, il trag in teapa in mijlocul satului sa l poata scuipa toti doritorii.
Apa romaneasca,otravita:
(1 Decembrie 2015, 21:47)
Pe langa doi,trei vinovati as da unda verde pentru cercetarea si condamnarea consilierilor AGA urban+cei din consiliul local.Cardasie la omor si imbolnaviri.Totul cu bataie lunga.Le vom vedea peste 3-5ani.Cum naiba sa lasi orasul fara apa potabila?Cum sa privesti linistit dezastrul din jur?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(153 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(319 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(203 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(171 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(215 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(285 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(176 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(229 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(205 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(290 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(482 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(595 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(596 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(972 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(454 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(724 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2229 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(916 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1659 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1407 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1113 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(602 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1296 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1791 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1791 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1318 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...