Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Consiliul Județean Ialomița, din nou în vizorul DNA

Prejudiciu estimat la 1,1 milioane de lei

Consiliul Județean Ialomița, din nou în vizorul DNA

Oficialii Consiliului Județean Ialomița sînt vizați de o nouă anchetă a Direcției Naționale Anticorupție. De această dată, procurorii DNA au fost sesizați de auditorii Camerei de Conturi Ialomița. În urma controlului efectuat în 2015 s-a descoperit faptul că, printr-o serie de acte adiționale, oficialii Consiliului Județean Ialomița au prelungit ilegal o serie de contracte de concesiune. Respectivele documente vizează suprafața de 1300 hectare teren din zona Giurgeni-Vlădeni-Gura Ialomiței, aflate în patrimoniul privat al Consiliului Județean. Ilegalitatea constă în aceea că prelungirea concesiunilor s-a făcut fără ca decizia să fie prevăzută expres printr-o nouă Hotărîre de Consiliu Județean. Analiza economico-financiară a auditorilor Camerei de Conturi Ialomița a scos la iveală că prin acest demers s-a creat un prejudiciu estimat la valoarea de 1,1 milioane de lei. Scandalul iscat devine și mai interesant în condițiile în care beneficiarul acestui sprijin ar fi societatea Green Harvest. Este vorba despre aceeași firmă din cauza căreia Silvian Ciupercă este acum judecat în urma unei anchete demarată de DNA, privind fapte similare petrecute la Consiliul Județean Ialomița.

S-a întîmplat cu 4 ani în urmă
Maniera ilegală în care Consiliul Județean Ialomița a gestionat concesionarea terenurilor din zona Giurgeni-Vlădeni-Gura Ialomiței a fost făcută publică de Mădălin Teculescu, fostul prefect al județului Ialomița. În 2012, acesta prezenta pe larg situația a peste 8700 de hectare, aflate în patrimoniul privat al județului și identificate pe raza localităților mai sus amintite, care au fost date spre concesiune, beneficiarilor fiindu-le stabilite taxe cîteva ori mai mici comparativ cu valoarea subvențiilor pe care firmele respective le primeau. Un Raport al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Ialomița (APIA) specifica faptul că, din totalul acestor suprafețe, 6700 de hectare sînt subvenționate prin diferite mijloace de sprijin. În joc se aflau la momentul respectiv peste 30 de firme cu profil agricol, a căror taxă de concesiune fusese stabilită la valoarea de 25 euro/hectar anual. Toate acestea în contextul în care firmele concesionare beneficiau de subvenții cuprinse între 80 și 120 de euro/hectar. Mai mult decît atît, la data respectivă, Mădălin Teculescu cerea public oficialilor Consiliului Județean Ialomița să renunțe la concesiuni și să facă demersuri în sensul retrocedării întregii suprafețe. În urma unor calcule estimative s-a stabilit faptul că, în urma procedurilor de retrocedare, de acest pămînt ar fi putut beneficia peste 14 mii de ialomițeni. Situația este și mai interesantă în contextul în care unul dintre beneficiarii terenurilor concesionate «la preț redus» de către Consiliul Județean Ialomița este societatea Green Harvest. Potrivit informațiilor făcute publice în urmă cu 4 ani, respectiva firmă reușise să concesioneze cea mai mare suprafață de teren. Este vorba despre 1300 de hectare. În 2012, Consiliul Județean Ialomița a omis să ofere un punct de vedere public față de această situație, oficialii instituției limitîndu-se să precizeze doar faptul că respectivele contracte vor expira în anul 2014.

Pe locuri, fiți gata, DNA!
Auditul Camerei de Conturi Ialomița scoate însă la lumină o serie de informații extrem de interesante referitoare la maniera ilegală privind concesionarea terenurilor respective. Pentru a evita discuțiile aprinse generate de procedura privind concesionarea suprafețelor, contractele au fost prelungite, printr-o serie de acte adiționale, cu un an mai devreme, adică în anul 2013. Demersul s-a făcut fără a se ține cont de opinia consilierilor județeni și fără a fi emisă o Hotărîre de Consiliu Județean prin care decizia să fie explicată în mod clar. Ilegalitatea constatată de Camera de Conturi Ialomița vizează fix 1300 de hectare. Și cum singurii beneficiari ai unei astfel de suprafețe sînt cei de la Green Harvest, vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiți pentru cine au fost trase sforile... Camera de Conturi Ialomița precizează faptul că prin acest demers s-ar fi creat un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de lei, rezultat în urma neîncasării diferenței de redevență. Avînd în vedere valoarea acestui prejudiciu, în cauză s-a luat măsura sesizării Direcției Naționale Anticorupție. Surse din cadrul Camerei de Conturi Ialomița susțin faptul că cercetările DNA sînt în curs de desfășurare. Mai mult, se pare că noile abateri penale pe care ar putea să le descopere procurorii Anticorupție vor fi folosite ca probe într-un nou dosar ce l-ar putea avea drept principal suspect pe Silvian Ciupercă. Ultima dată cînd acesta a intrat în vizorul DNA și-a petrecut după gratii, în stare de arest prevetiv, 66 de zile. În prezent, dosarul lui Ciupercă se judecă la Tribunalul București, magistrații stabilind nou termen al procesului la data de 7 martie 2016.

8 Martie 2016, 19:25 (23384 vizualizări - 44 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă

Comentariile cititorilor:


tana :
(10 Martie 2016, 23:31)
SORIN AI NOTA ZECE CU BRIO !!!!!!
anonim:
(10 Martie 2016, 22:57)
Daca Romanul nu stie decit sa arate cu decetul lasa sa vina altii sa investeasca si sa isi umple buzunarele .Baiti destepti .pe linga ei se dezvolta si lichelile .Asa fac unii averi .
anonim:
(10 Martie 2016, 22:48)
Rusine sa va fie ati vazut ca au venit strainii sa va lucreze paminturile care erau pirloaga si acum nu stiti cum sa ii goniti .Au facut mari investitii si irigatii ,au creat locuri de munca si acum vreti bani mai multi pe hectar Daca sunteti destepti de ce nu ati investit voi .Asai Romanul invidios cind vede ca ii merge bine vecinului nu stie cum sa faca sa ii fure codrul din mina .
vicePRIMARUL:
(10 Martie 2016, 21:39)
Si apoi, NU UITATI : implacabil, orice TANAR (cu voia lui Dumnezeu), este un potential... BATRAN !.
vicePRIMARUL:
(10 Martie 2016, 21:38)
Doamnelor /Domnilor, personal, cred ca acest ,,conflict’’ intre generatii, BATRANI vs.TINERI, este ARTIFICIAL si (in cazul nostru, al romanilor din tara si de peste hotare) ANTINATIONAL. Lipsa de patriotism, traseismul politic, tradarea, hotia, lacomia, prostia, etc., NU AU VARSTA. Intr-o societate democratica, care trebuie construita pentru bunastartea tuturor varstelor, intr-o ROMANIE = stat de drept, fiecare ,,batran’’ sau  ,,tanar’’ (si am ales ordinea strict cronologic), isi are rolul bine determinat : BATRANII, mai ,,conservatori’’ asigurand o anumita stabilitate, TINERII, mai ,,revolutionari’’ asigurand un anumit progres.   ,,Granita’’ dintre generatii, ora de ora, an de an, deceniu de deceniu, este in continua transformare, producand efectiv, nu despartirea, ci ... UNIREA, celor doua categorii de varsta. Va marturisesc, ,,batran’’ fiind, ca-mi dau lacrimile de bucurie cand vad pe diferitele canale de televiziune autohtone, tinere talente artistice, de cativa anisori, sau adolescenti romani premiati  in domenii de varf ale tehnicii mondiale (IT, robotica, astronautica, etc.),  dar si de suparare sau de  indignare cand ,,la varsta debutului in viata’’, nu-si gasesc locuri de munca decente in tara, ori, aceleasi trupuri tinere, firave, sunt infometate, schingiuite sau batjocorite (de cei faradelege, de diferite varste). TINERII nostri olimpici mondiali, din sport si stiinte, au in spate (pe langa talentele MOStenite ,,din MOSI straMOSI’’), experienta si stradania parintilor/dascalilor, BATRANI.  TINERII nostri, nevoiti sa-si gaseasca un trai omenesc, peste mari si tari, au in spate, lacrimile bunilor lor BATRANI. Desigur , sunt si exceptii (care insa, intaresc regula)! Datorita varstei, cunosc dascali, dar si politicieni, care, de-a lungul carierei lor profesionale sau politice, de la TINERETE  pana la BATRANETE,  ,,au batjocorit’’ (si batjocoresc inca, ,,fiindca POT !’’) educatia ori destinele multor tineri + batrani
SORIN:
(10 Martie 2016, 16:43)
Eu știu că eternul director la fosta ICIL a fost dl. ing. Dumitru NICOLAE, spaima județului. Dacă a fost și Bratosin, nu mai are importanță.
SORIN:
(10 Martie 2016, 16:38)
Ai dreptate, dar asta nu înseamnă că a fost liberal, chiar inginer stagiar fiind. Că fratele a fost director, îmi întărește convingerea că n-a fost ușă de biserică, după câte rele am auzit despre defunct. Nu vreau să intru-n amănunte, fiidcă sunt destule, dar despre morți numai de bine. Totuși, puțină decență nu i-ar strica "liberalului" Martin. Acea struțocămilă pe care am dezavuat-o de la început, deși părea să funcționeze, numită USL, a avut la bază și "liberali". Odată cu trecerea pe linie moartă a șantajabilului Crin Antonescu, acea struțocămilă s-ar fi destrămat, după părerea unora. Vom vedea la alegeri.
Măturoi:
(10 Martie 2016, 15:56)
@spyn. Parcă ai fi un sectant pensionar de pe lângă Central. Ar fi bine să mă înșel ; @spyn actual are și idee, față de ipocritul pe care-l bănuiesc de reconversie religioasă....
Rică :
(10 Martie 2016, 15:31)
Văd că apar noi informații despre extinderea infracționalității în concesionare suprafețelor de teren arabil de către Consiliul Județean Ialomița prin încheierea de acte adiționale cu încălcarea legislației, dar nu am mai auzit nimic de primarii penali din dosarul Ciupercă, cei care au dat bani pe 10 file A4,pe consultanța mascată către firma C.T., sume mari ce însumate înseamnă un milion de lei noi,adică 10 miliarde de lei vechi,fără nici un folos pentru cetățenii din localitățile pe care le franguiesc.N-ar strica pentru știința noastră a electoratului mai puțin educat să faceți un articol prin care să ne informați dacă acei 11 primari vor mai candida din nou,din partea cărui partid sau dacă legal mai au acest drept,așa doar ca să știm. Vă dau mai jos lista lor ca să vă ajut cumva. Negraru Florinel-Platonesti, Sincan Vasile-suditi,Badea Lilian-Ograda, Năstase Fanel-Traian,Stroe..-Ciochina,Dănuț Lefter-Cocora,Nicolae Stoene-jilavele,Lucian Corlau-Vladeni, Ion Cărbune-Alexeni și restul până la 11. Poate faceți și o incursiune și ne spuneți și nouă prostimii cum mai stau lucrurile în acest caz....
Paulica:
(10 Martie 2016, 14:59)
SORIN  VEZI  BARBATE  CA  DEPUTATUL  BASIST SI LINGURIS ,  TINEL  GHEORGHE  A  INCEPUT  SA  VA  FURE  PENALII  DIN  P.S.D.   IAL  PE  ALA  MIC ( melcul )  DE  COARNE  SI  VEZI  CUMM SATA  TREABA  IN JUDET !  HAI  LA  TREABA  GUMAR  ROSU.  ATTENTIE  MARE  CA  RACOLEAZA  SI  TAIETORII  DE  IARBA  DUPA  MARGINEA  SANTULUI
@SORIN:
(10 Martie 2016, 13:11)
Faceti o confuzie , Ioan MARTIN a avut un frate Bratosin MARTIN , decedat in 2004 , care a fost director la ICIL inainte de 1990 si la IMP dupa 1990 .La revolutie Ioan MARTIN era ing. stagiar .
spyn:
(10 Martie 2016, 13:06)
„NU DISPRETUI LUCRURILE MICI. O LUMANARE POATE FACE ORICAND CEEA CE NU POATE FACE SOARELE NICIODATA: să lumineze în întuneric.” In diferite zone ale tarii se organizeaza targuri pentru vanzarea animalelor (5 iunie 2016) . Fiecare taran isi "etaleaza" podoaba pe care o are de vanzare (alesul). Unii mai viteji nevoie mare, le leaga de hamuri (fisa prostului, pardon... a postului) diferite greutati (proiecte de viitor), pentru a le arata capacitatea "cilindrica" de rezolvare a diferitelor nevoi (treaba mare, treaba mica...etc). Binenteles ca inainte de a fi adus la targ este hranit, lustruit, tuns, ras, frezat pentru a le scoate ochii alegatorilor (personajelor Vax Populi). Acestia se uita (holbeaza ca curca-n craci) la Certificatul de Inmatriculare (teza de doctorat) a acestui animal, neintelegand nimic deoarece era scris in alta limba (trend, brand, target, casting). Simuleaza ca inteleg (la un pahar de bere si-un mic) adevarata voaloare a animalului iar dupa ce se impartasesc (aghesmuiesc) bine, bat palma si purced spre case pe doua carari (trotuarul din stanga si cel din dreapta), bucurosi nevoie mare, ca au facut o afacere buna (isi va primi pana la urma pamantul cu titlul) si ca si-a insusit el animalul in defavoarea vecinului. Ajuns acasa si incercand sa-si bage animalul in grajd, sa-l supuna necesitatilor sale observa, cu stupoare ca acesta ii da cu copita exact in moalele capului. Nu are ce face si pana la targul de peste patru ani, tace malc sa nu rada de el vecinul care tocmai pierduse "afacerea". Si uite asa, ne petrecem cu sfintenie si ne bucuram, din patru in patru ani, de facilitatile oferite de Constituie si garantate de articolul 16, respectiv 29, din "Biblia" natiei.
@SORINE, du-te la culcare!:
(10 Martie 2016, 12:13)
Ai votat psd cu doua maini de cand te stii, dupa '89, iar inainte cu parintele psd-lui, adica pcr, al carui membru ai fost! Esti de stanga moderna? Ha,ha,ha! Si la ce scoli inalte de stanga europeana te-ai format,@SORINE, daca la baza ai doar scoala utc-ulu si sedintele de partid unic din trecutul regim? Cand ai fost pe la cursuri de stanga democratica prin Europa si n-am stiut noi de valoarea ta? Toate postarile tale put a comunism, in jurul tau vezi numai "imbogatiti si pitecantropi liberali",asa cum tovarasii tai vedeau in anii cincizeci "dusmani ai poporului si chiaburi"; dar nu vezi ca hotii cei mai mari mari ai tarii si ai judetului sunt comunistii si neocomunistii nascuti din democratia originala  a lui KGBiliescu si a capitalismului de cumetrie nasit tot de el. Ramai mai bine la observatiile tale de gramatic si nu mai da lectii de politica si democratie, sarman frustrat "de stanga europeana"(!?)
SORIN:
(10 Martie 2016, 11:21)
Una din marile mele satisfacții este aceea că stârnesc o serie de comentarii care mai de care mai belicoase. Dacă nici eu n-am susținut, de-a lungul timpului, schimbarea clasei politice prin promovarea tinerilor, atunci nici dracu' n-a făcut-o. Nu știu de unde m-ați scos comunist. Probabil pentru că eu am idei de stânga, cu care niciodată nu-mi va fi rușine. Numai niște analfabeți din punct de vedere politic pot confunda stânga modernă, europeană și nu numai, cu comunismul. Stau și mă uit la "liberalii" ialomițeni, la conducerea lor. Te pomenești că dl. Martin o fi fost vreun liberal pe când era director la "Morărit și Panificație", pe vreamea lui Ceaușescu. Cât de tupeist poți fi să acuzi în stânga și-n dreapta tu, tu, care, probabil, ai fost mai comunist decât însuși Ceaușescu?! Sub tot felul de pseudonime caraghioase, postează tot felul de "democrați", care abia reușesc să lege două-trei fraze coerente. Ei nu știu altceva decât să critice, să înjure, să jignească. Eu nu am susținut niciodată că Ialomița n-ar avea tineri valoroși, numai că aceștia n-au loc de nulități cu diplome din cele mai renumite tipografii. Îmi permit să apreciez, fiindcă eu cunosc destui tineri cu studii "superioare" care nu știu să scrie corect, dar își dau o importanță ... Ei, eu la ăștia mă refer atunci când susțin că n-au ce căuta pe scena politică. Dar, iată, sunt promovați prin prisma bogăției părinților, oameni de afaceri, unul mai penal decât altul. Lăsați, stimați postaci, lăturile pentru apropiata campanie electorală. Eu nu vreau să dau nume, deși cunosc tineri, din toate partidele, ai căror părinți sunt putred de bogați prin fraudă și evaziune, prin jecmănirea țăranilor care și-au dat pământul în arendă societăților comerciale pe care le conduc. Dacă Tinel Gheorghe este o "tânără speranță" la fel ca și Neacșu sau alți pitecantropi, atunci trebuie să mergem la culcare.
Jhon:
(10 Martie 2016, 04:19)
Vă consumați energia în mod gratuit, nu o să ajungem nicăeri certându-ne, căutând vinovați și pedepsindu-ne unii pe alții. Anii trec, iar noi nu construim nimic trainic, cum să ne fie bine mâine dacă noi azi am stat la ceartă și bătae. Trebuie să ne aplecăm spre a ne organiza mai bine ca nimeni să nu se poată abate de la a urma planul altfel tot timpul vom avea vinovați și acuzatori iar de mâncat ....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
198 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(265 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(642 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(154 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(139 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(678 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(189 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(145 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(178 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(370 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(363 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(355 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1235 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(797 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(762 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(819 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1369 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1260 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1451 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1442 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1637 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1807 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1940 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2445 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1936 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1703 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1608 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4168 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2700 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...