Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Consiliul Județean Ialomița, din nou în vizorul DNA

Prejudiciu estimat la 1,1 milioane de lei

Consiliul Județean Ialomița, din nou în vizorul DNA

Oficialii Consiliului Județean Ialomița sînt vizați de o nouă anchetă a Direcției Naționale Anticorupție. De această dată, procurorii DNA au fost sesizați de auditorii Camerei de Conturi Ialomița. În urma controlului efectuat în 2015 s-a descoperit faptul că, printr-o serie de acte adiționale, oficialii Consiliului Județean Ialomița au prelungit ilegal o serie de contracte de concesiune. Respectivele documente vizează suprafața de 1300 hectare teren din zona Giurgeni-Vlădeni-Gura Ialomiței, aflate în patrimoniul privat al Consiliului Județean. Ilegalitatea constă în aceea că prelungirea concesiunilor s-a făcut fără ca decizia să fie prevăzută expres printr-o nouă Hotărîre de Consiliu Județean. Analiza economico-financiară a auditorilor Camerei de Conturi Ialomița a scos la iveală că prin acest demers s-a creat un prejudiciu estimat la valoarea de 1,1 milioane de lei. Scandalul iscat devine și mai interesant în condițiile în care beneficiarul acestui sprijin ar fi societatea Green Harvest. Este vorba despre aceeași firmă din cauza căreia Silvian Ciupercă este acum judecat în urma unei anchete demarată de DNA, privind fapte similare petrecute la Consiliul Județean Ialomița.

S-a întîmplat cu 4 ani în urmă
Maniera ilegală în care Consiliul Județean Ialomița a gestionat concesionarea terenurilor din zona Giurgeni-Vlădeni-Gura Ialomiței a fost făcută publică de Mădălin Teculescu, fostul prefect al județului Ialomița. În 2012, acesta prezenta pe larg situația a peste 8700 de hectare, aflate în patrimoniul privat al județului și identificate pe raza localităților mai sus amintite, care au fost date spre concesiune, beneficiarilor fiindu-le stabilite taxe cîteva ori mai mici comparativ cu valoarea subvențiilor pe care firmele respective le primeau. Un Raport al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură Ialomița (APIA) specifica faptul că, din totalul acestor suprafețe, 6700 de hectare sînt subvenționate prin diferite mijloace de sprijin. În joc se aflau la momentul respectiv peste 30 de firme cu profil agricol, a căror taxă de concesiune fusese stabilită la valoarea de 25 euro/hectar anual. Toate acestea în contextul în care firmele concesionare beneficiau de subvenții cuprinse între 80 și 120 de euro/hectar. Mai mult decît atît, la data respectivă, Mădălin Teculescu cerea public oficialilor Consiliului Județean Ialomița să renunțe la concesiuni și să facă demersuri în sensul retrocedării întregii suprafețe. În urma unor calcule estimative s-a stabilit faptul că, în urma procedurilor de retrocedare, de acest pămînt ar fi putut beneficia peste 14 mii de ialomițeni. Situația este și mai interesantă în contextul în care unul dintre beneficiarii terenurilor concesionate «la preț redus» de către Consiliul Județean Ialomița este societatea Green Harvest. Potrivit informațiilor făcute publice în urmă cu 4 ani, respectiva firmă reușise să concesioneze cea mai mare suprafață de teren. Este vorba despre 1300 de hectare. În 2012, Consiliul Județean Ialomița a omis să ofere un punct de vedere public față de această situație, oficialii instituției limitîndu-se să precizeze doar faptul că respectivele contracte vor expira în anul 2014.

Pe locuri, fiți gata, DNA!
Auditul Camerei de Conturi Ialomița scoate însă la lumină o serie de informații extrem de interesante referitoare la maniera ilegală privind concesionarea terenurilor respective. Pentru a evita discuțiile aprinse generate de procedura privind concesionarea suprafețelor, contractele au fost prelungite, printr-o serie de acte adiționale, cu un an mai devreme, adică în anul 2013. Demersul s-a făcut fără a se ține cont de opinia consilierilor județeni și fără a fi emisă o Hotărîre de Consiliu Județean prin care decizia să fie explicată în mod clar. Ilegalitatea constatată de Camera de Conturi Ialomița vizează fix 1300 de hectare. Și cum singurii beneficiari ai unei astfel de suprafețe sînt cei de la Green Harvest, vă lăsăm pe dumneavoastră să descoperiți pentru cine au fost trase sforile... Camera de Conturi Ialomița precizează faptul că prin acest demers s-ar fi creat un prejudiciu estimat la 1,1 milioane de lei, rezultat în urma neîncasării diferenței de redevență. Avînd în vedere valoarea acestui prejudiciu, în cauză s-a luat măsura sesizării Direcției Naționale Anticorupție. Surse din cadrul Camerei de Conturi Ialomița susțin faptul că cercetările DNA sînt în curs de desfășurare. Mai mult, se pare că noile abateri penale pe care ar putea să le descopere procurorii Anticorupție vor fi folosite ca probe într-un nou dosar ce l-ar putea avea drept principal suspect pe Silvian Ciupercă. Ultima dată cînd acesta a intrat în vizorul DNA și-a petrecut după gratii, în stare de arest prevetiv, 66 de zile. În prezent, dosarul lui Ciupercă se judecă la Tribunalul București, magistrații stabilind nou termen al procesului la data de 7 martie 2016.

8 Martie 2016, 19:25 (23678 vizualizări - 44 comentarii)

Citiți și:
Moarte fulgerătoare a fostului președinte al Consiliului Județean Ialomița, Silvian Ciupercă
Vasile Silvian, consilierul președintelui Pavel la Departamentul «Moaște Administrative»
Despăgubiri de 2 milioane de lei în dosarul ex-președintelui Silvian Ciupercă

Comentariile cititorilor:


tanara:
(9 Martie 2016, 22:19)
@SORIN: Tu ai o problema cu tineretul ? Vezi gura de cotoharla comunista ca ai facut afte sub nas. Si te ineci repede cand intri in dus si scapi sapunul. Cat primesti ca sa postezi si sa pui cornetul la ochiul maro pt. PSD ? SORIN vezi finule ca in Ialomita sunt copii destepti, care sunt toba de carte,multi olimpici cu burse prin tari indepartate.Ce ai cu tineretul mai gogosar uitat de comunistii psd in saramura. Vad cum pui elicea sa cureti nicotina dupa budigai. Tineretul bun este batjocorit, umilit de hatrele batrane sau de urmasii acestor relicve cu 3 trandafiri. Si mai lasa tineretul ca esti praf. Veri bascalie ? Stergete bine in coltul gurii.De mai vrei mai dam. D.n.a sa va ia pe toti sa va bage la puscarie sa deschida un nou canal cu voi astia care in ultimii 26 ani ati facut numai rautati. Care ati distrus si ati furat. Munca in mine si la stuf cu voi comunistilor
@naiv:
(9 Martie 2016, 21:52)
Te intrebi cine e in spatele firmei Green Harvest. E un grup de italieni, care au venit cu 50 de euro in buzunar sa faca afaceri in Romania "lucrului bine facut", iar grupurile infractionale bine organizate (a se citi partidele politice) le-au propus sa faca o afacere desteapta prin care sa se umple de bani ambele parti. In astfel de activitati "mafiote" nu sunt racolati cetateni romani ca asta sunt obraznici si nu asculta orbeste de ce le dicteaza mai marii alesi ai neamului. In cateva cuvinte cam asta este conjunctura, dar sa nu creada cineva ca doar in Ialomita s-a facut si se face asa ceva, toata tara e plina de astfel de "activitati cooperatiste" ! ................ Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei, ......... !
Pt. Pt. Sorin:
(9 Martie 2016, 18:15)
@pt Sorin. Ești obsedat de comunism! Te-au violat! Te-au marcat! Ești mic și îngust la minte! Roșu și trandafirii! De acord. Ceilalți ce-au făcut, idiot de Bărăgan, care jignești cu 'limba' ?!! Om limitat al 'democrației' românești! Nu ești în stare, cu siguranță, nici să citești ceva, de curiozitate, despre bunele și relele comuniștilor. Dar, așa e moda: să fii om nou, tânăr, liber și prost!
raspuns_pentru_ora_10:07:
(9 Martie 2016, 17:41)
Uitasem: pe politicieni cine-i trimite in Parlament?
raspuns_pentru_ora_10:07:
(9 Martie 2016, 17:38)
Se pare ca nu ati inteles nimic din ce-am dorit sa spun. Exact de aceleasi probleme ma "vaicaream" si eu. Cineva trebuie sa fie vinovat pentru ce se intampla si ca drept dovada am dat in toti poate se simte cineva. Problema este alta: mortul nu stie ca e mort, e mai rau pentru cei din jur... la fel si cu prostul. In legatura cu citronada, mi-e teama ca lamaile sa nu fie "injectate". In rest va doresc numai de bine.
pop:
(9 Martie 2016, 15:58)
Ehe... o sa mai urmeze si altele ! Prietenii stiu de ce !
PROFESOR:
(9 Martie 2016, 14:19)
@SORIN. Nu vă bazați pe tinerii din acest județ!! Care sunt ceva mai isteți sau li se pare lor că sunt, pleacă!! De obicei, sunt cei cu părinți "descurcăreți" care au băgat meditații în copiii lor, până la sufocare! Ceilalți tineri sunt la pământ și cu educația și cu informația! Numai cu ochii pe chiul și furat! Și-o să fie și mai rău!
naiv:
(9 Martie 2016, 13:35)
am si eu o intrebare-daca independent informeaza sa o faca pana la capat-sa nu murim prosti-cine e in spatele acelei green harvest?? asta ar fi o informatie buna pentru cititori...
pt.SORIN::
(9 Martie 2016, 13:26)
Corect, SORIN: Au scoala cei batrani dar sunt imbracati in rosu si au imprimeuri cu trei trandafiri ! Nu ma deranjaza culoarea rosie,  politichie comunista, cea ce ma deranjaza este tupeul, sfidarea,bataia de joc la care sunt supusi cetatenii. Ca aceasta cloaca cu metehne si coruptie este batuta in cuie in fotoliile pe care le ocupa. Hai sa fim seriosi nu toti tinerii sunt bata si analfabeti dar nu se pot ridica din cauza jegurilor, iar daca sunt cativa care au reusit  ori sunt neamuri cu paratii si preia din mers jigodismul ori  cei buni si cinstiti sunt intimidati si marginalizati de puslamale care au imresia ca sunt dumnezeii pe pamant.Cu toata stima hai sa cautam in Ialomita sa vedem cati ordinari cu dosare pe la parchet, penali sunt in consiliul judetean,prefectura si primarii iar daca-i intoarcem cu susul in jos vom vedea  cum toti sunt legati intre ei, cumetri,veri ,nepoti,cavaleri ,masoni, etc.Ce este mai rau ca sa ajuns pana acolo incat o parte politiei  ajuns sa fraternizeze cu  relicvele mafiote. Si nu ma dau la dreapta ori la stanga nimanui intreband . Cu este posibil ca intr-o localitate cu 6000 suflete dintre care 4000 cu drept de vot sa nu gaseasca un candidat care sa-i reprezinte in decursul a 15-20 ani ma refer la primarii cu state vechi. Sa intelegem ca sunt nemuritori si ca altul mai destept nu exista ?  Primar , 15 ani intr-o comuna ? ma da la naiba ce au luat oscarul in pungasie sau corectitudine.   ASA  CA NU GENERALIZA  CU TINERETUL .  Si te rugam , SORIN  baga limba cat mai adanc pt.  spala dosul  murdar plin de trandairi
lui@spyn:
(9 Martie 2016, 12:07)
Daca ti-e greata, stoarce o lamaie si fa-ti o citronada! Cat despre asa zisa ta educatia primita in familie ne-am lamurit din suvoiul de jigniri gratuite aruncate in spatiul public:"o tarla de prosti", "boul asta"(despre presedinte),"jegurilor", "incapabili" etc. Nu Johannis este vinovat de ce se intampla in judetul rosu Ialomita(presedintele nu are in atributiuni sa conduca judetul, primaria sau Consiliul Judetean. Nici macar Politia sau DNA-ul local), nu locuitorii de peste 65 de ani poarta vina pt calitatea dezastruoasa a politicienilor penali care una promit si alta fac.
SORIN:
(9 Martie 2016, 11:20)
@ VEST. IL. Cum să nu existe tineret?! Aruncă doar o privire pe rezultatele la "Bac" și-ți vei da rapid seama  ce tineret avem în Ialomița, ca să nu mai vorbim de Învățământ, în general. Cu câteva excepții, Ialomița are printre cei mai mulți analfabeți din țară, iar abandonul e la el acasă. Așa că ... tot cei mai în vârstă sunt baza, fiindcă au școală cât cuprinde, chiar dacă unii au făcut-o degeaba. Într-un fel și @ spyn are dreptate. Și pentru el am același răspuns.
spyn:
(8 Martie 2016, 23:31)
"Ca sa vezi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea" spunea cineva iar altcineva(stim noi cine) ne prezicea acum cateva sute de ani ca "vom fi iar cine-am fost si mai rau decat atat". Ce rost are sa ne vaicarim aici, probabil trebuie sa demonstram (cui?) ca noi suntem buni, altii sunt rai. O tarla de prosti, asta suntem. Uitati-va si la boul asta, a plecat 5 zile in Israel sa faca ce? Sa-si distreze nevasta de ziua femeii? Sa le arate evreilor ce nevasta are la 50 si ceva de ani, cu picioarele goale si capul descoperit in Biserica Nasterii Domnului? SUNTEM PROSTI, ma uit eu la voi. RUSINE JEGURILOR, personajele principale din VOX POLULI, asta sunteti. Inclusiv presa, niste pierde vara incapabili de ceva util societatii. RUSINE, nu aveti macar minimul bun simt sa va retrageti de la vot (cei peste 65 de ani) si sa dati o sansa  copiilor sa-si hotarasca singuri soarta. Ce stiti voi despre sau ce este democratia? Aveti un tupeu iesit din comun si binenteles datorat inculturii. Garcea cand nu stia sa deschida o usa spunea ca-l enerveaza. Asa si voi. Si eu am o varsta inaintata dar am macar educatia primita din familie si din scoli sa-mi exprim parerea atunci cand sunt intrebat si nu insist s mi-o "promulg" atunci cand este impotriva majoritatii. As avea mai multe de spus dar mi-e sila.  
intrebari pentru penelei:
(8 Martie 2016, 20:59)
Ce facea Martin in acest timp?  Tainuirea este sau nu este fapta penala?
VEST. IL:
(8 Martie 2016, 20:03)
PE RAZA  JUDETULUI  IALOMITA  NU  SA  INVENTAT  D.N.A.   PENTRU CIPERCA  CU  AI  LUI   PRIMARI  PSD. SA  DE  DUMNEZEU  SAI  ADUNE  MAI  REPEDE  CA  NUMAI  NENOROCIRI  AU  FACUT. DACA-L  FACE  PE  DRAGNEA  SIL  BAGA  LA  ZDUP  SA  VEZI  ATUNCI  CICLONUL  CUM  INTRA  PRIN  COMUNE  SI  SATE.  NU  INTELEG  CUM  VOTEAZA SI  DE CE II  VOTEAZA  IALOMITENII. TINERETUL  DIN  IALOMITA  MAI  ESTE ???

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
305 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(19106 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18825 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(20021 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20798 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19978 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20658 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(20311 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20714 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19695 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19761 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...