Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația președintelui Moraru

Prima ședință a Consiliului Județean Ialomița în mandatul 2016-2020

Administrația președintelui Moraru

Vineri, 15 iulie 2016, plenul Consiliului Județean Ialomița s-a reunit în prima ședință ordinară a acestui mandat. În sală au fost prezenți 30 din cei 31 de consilieri aleși la 5 iunie 2016, iar proiectele de hotărîre supuse atenției au vizat probleme de interes general, dar și reglementări necesare bunei funcționări a administrației județene. Printre acestea se numără cel privind aprobarea documentației de atribuire a contractelor de achiziție publică de furnizare a produselor de panificație și produselor lactate în școli, precum și cel privind «aprobarea organigramei și statului de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Slobozia». Ședința a durat mai bine de 3 ore, pe fondul unor dispute deschise între consilierii PSD și PNL din cadrul Consiliului Județean...

Un legislativ dominat de PSD
Așteptată de aproape o lună, ședința Consiliului Județean Ialomița a statuat raporturile de forțe dintre PSD și PNL. Susținut de 2 dintre cei 3 consilieri județeni ai ALDE, consilierii PSD (18 la număr) au votat în bloc proiectele de hotărîre de pe ordinea de zi, făcînd inutilă orice formă de Opoziție. Astfel, în pofida disputelor și a conflictelor deschise în cazul unora dintre hotărîri, au fost aprobate fără efort proiecte precum cel privind majorarea numărului de consilieri personali ai președintelui Moraru (de la 3 la 4), organigrama și ștatul de funcții ale Spitalului Județean, bugetul general al județului pentru trimestrul II sau proiectul privind aprobarea documentației de atribuire a contractelor de achiziție publică de furnizare a produselor de panificație și produselor lactate  în școli. Fiecare dintre intervențiile consilierilor Opoziției au fost sancționate în termeni duri de către președintele Victor Moraru, acesta ținînd să precizeze de fiecare dată că județul Ialomița are nevoie de inițiative și sprijin din partea consilierilor PNL, iar nu de critici. La finalul întîlnirii, Victor Moraru a declarat public că așteaptă din partea tuturor celor prezenți să susțină noua administrație județeană pe care și-o dorește eficientă și performantă. «Vreau să transform Consiliul Județean Ialomița într-o instituție model. (...) Avem mult de lucru, am identificat o serie de probleme, nu spun că acestea nu ar exista, problema e că de fiecare dată ne mulțumim să le trecem în revistă, dar să nu le urmărească nimeni. Eu am un proiect și îmi propun să îl duc pînă la capăt. Dacă cineva crede că orice minune durează 3 zile, îi amintesc că la Amara a durat 16 ani. (...) Contați pe mine ca pe un om care nu a venit să stea, nu a venit pentru vreo glorie, a venit ca să lucreze! (...)» a susținut acesta la finalul întîlnirii.

Un plin de benzină pentru președintele Moraru
Consiliul Județean Ialomița poate consuma 22200 de litri de carburanți anual
Unul dintre cele mai disputate proiecte de hotărîre a fost cel privind stabilirea consumului lunar de carburanți ce deservesc parcul auto al Consiliului Județean Ialomița. Potrivit deciziei celor 20 de consilieri județeni PSD și ALDE, cele 7 autoturisme ale Consiliului Județean pot consuma 22200 de litri de carburanți anual...
Între risipă și ridicol Proiectul de hotărîre supus votului a statuat un consum lunar de 400 de litri de motorină pentru președintele Victor Moraru, cîte 300 de litri de benzină pentru naveta celor doi vicepreședinți, Ionel Gae și Cătălin Grigore, 200 de litri de benzină pentru autoturismul secretarului general al județului, Adrian Ionescu, precum și alți 450 de litri de motorină lunar pentru alte două autoturisme și o autoutilitară aflate la dispoziția conducerii Consiliului Județean. Decizia a generat reacții vehemente din partea consilierilor Opoziției. Sorin Fuerea, consilier PNL, a declarat în plenul ședinței: «Toate cele 7 autoturisme ale Consiliului Județean au o cotă lunară de 1850 de litri de carburanți. La 20 de zile lucrătoare, înseamnă 92 de litri în fiecare zi. Astfel, vor putea parcurge zilnic 1500 de kilometri, în condițiile în care județul are maxim 150 de kilometri de la un capăt la celălalt. În cazul președintelui, vorbim de 300 de kilometri parcurși zilnic și de 4 ore petrecute doar în mașină. Poate fi eficient un președinte care petrece atît de mult timp în mașină?». În replică la afirmațiile lui Sorin Fuerea, președintele Victor Moraru a declarat cu duritate. «(...)După părerea mea, altele sînt problemele județului. Cred că avem o altă misiune în acest for județean. Dacă stăm și analizăm consumul de motorină și eficiența acestui consum, deja sîntem ridicoli...» a apreciat el.

Spitalul Județean este în derivă
Printre proiectele de hotărîre supuse atenției plenului s-au numărat și 3 proiecte de hotărîre care au vizat organigrama și statul de funcții al Spitalului Județean, structura organizatorică a acestuia, dar și managementul asistenței medicale din cadrul acestei instituții. Consilierii județeni prezenți, indiferent de coloratura lor politică, s-au declarat îngrijorați de gestionarea defectuoasă a instituției, de lipsa medicilor specialiști, de lipsa medicamentelor, de «fuga» pacienților către spitalele bucureștene, precum și de mizeria care domnește în saloane. Acuzațiile au fost respinse punctual de către managerul Violeta Șapira, invitată să formuleze un punct de vedere. Explicațiile managerului Șapira nu au convins, iar consilierii județeni au declarat, în contrareplică, că vor face vizite neanunțate la Spitalul Județean pentru a verifica dacă declarațiile managerului concordă cu realitatea. Reamintim că un raport recent al Ministerului Sănătății plasa Spitalul Județean de Urgență Slobozia în fruntea listei privitor la gradul de neocupare cu personal medical specializat. Procentul avansat de documentul citat este de 44%. Acest fapt devine paradoxal, în condițiile în care Spitalul Județean are peste 900 de angajați, fiind cel mai mare angajator din județ. Conducerea Consiliului Județean i-a cerut managerului Violeta Șapira să identifice soluții urgente și realiste pentru atragerea medicilor specialiști și păstrarea acestora în cadrul instituției.

Un proiect retras de pe ordinea de zi
Proprietatea privată a județului dă dureri de cap
Proiectul privind aprobarea închirierii unor terenuri agricole neproductive din domeniul privat al județului Ialomița, situate în extravilanul comunelor Gura Ialomiței și Giurgeni, a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean. Oficial, motivul retragerii a fost acela al «documentației insuficiente». Potrivit expunerii de motive care a însoțit proiectul retras din dezbatere, Consiliul Județean Ialomița intenționa concesionarea sau închirierea unei suprafețe de 2172 de hectare de teren agricol catalogat drept neproductiv, respectiv 85,3 hectare la Giurgeni și 1879 de hectare la Gura Ialomiței. La acest moment terenurile sînt «libere de sarcină». Reamintim că practica «rezervării» acestor terenuri agricole pentru clienții politici ai administrației județene este una veche, oficialii Consiliului fiind implicați în ultimii ani în numeroase scandaluri publice și penale. Proiectul va fi modificat, urmînd a fi inclus pe ordinea de zi a unei viitoare ședințe ordinare. Potrivit informațiilor publice, la acest moment Consiliul Județean Ialomița are concesionate circa 5000 de hectare aflate în proprietatea privată a județului, la prețuri care variază între 130 și 1100 de lei anual. Unele dintre termenele scadente ale acestor concesiuni au fost prelungite pînă în anul 2038.

«Lapte și Corn» ca în anii trecuți
Două dintre proiectele de hotărîre supuse atenției plenului au vizat aprobarea documentației premergătoare organizării licitației pentru «Lapte și Corn». Amendamentele făcute de consilierul județean Luminița Barcari, inspector general școlar, privitoare la diversificarea gamei de produse oferite elevilor, au fost respinse sub pretextul că «sînt imposibil de respectat și se riscă neprezentarea firmelor la licitație». Chiar și în condițiile stabilite de către funcționarii Consiliului Județean, riscul ca procedura să fie întîrziată rămîne, estimările cele mai optimiste de livrare efectivă a produselor fiind luna noiembrie 2016. Ca și anul trecut, după adjudecarea contractelor, distribuția produselor se va face bisăptămînal sau săptămînal, în funcție de distanța față de distribuitor, produsele urmînd să fie stocate în unități de depozitare special amenajate. Această metodă, preferată «din cauza modului în care este poziționat județul», produce neajunsuri și crește riscul furnizării unor produse neconforme. Reamintim că pe parcursul anului școlar 2015-2016 au fost semnalate numeroase nereguli, copiilor fiindu-le livrate cornuri mucegăite sau lapte alterat.

21 Iulie 2016, 17:35 (7339 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis»
Stații de reîncărcare a mașinilor electrice, pe drumurile județene din Ialomița
Consiliul Județean Ialomița, interesat de preluarea taberelor de copii din Amara
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte

Comentariile cititorilor:


Acelasi suporter:
(30 Iulie 2016, 20:36)
La consum se mai poate discuta.In sfarsit un om capabil la Consiliul Judetean, asfalt se toarna in mai multe sectoare de drum din judet, Moraruare ,,ochi,, si elimina capusele, o sa vedeti ca vom prospera si vom termina cu vrajeala aia ieftina. Iar consilierii sa-si faca treaba, nu ca Dan Manole carea fost angajat in urma  presiunilor facute de mama acestuia care chiar traieste tot in umea lui CIUPERCA. Am auzit ca a fost implicata in politica, sefa femeilor PSD la Urziceni, sa auzi ce zic doamnele de acolo de fosta sefa de organizatie, circ curat. Cand o vede lumea,fuge ca dracu de tamaie. Mai flacau, invata sa fii pe pioarelele tale, lasa naibii panarama aia de facultate care nu-ti da nici-o calificare, stii cati au fost in promotie cu tine si nu au gasit un loc de munca? Ce te-a recomandat pe tine?Ca nu ai fost nici  sef de promotie, nu ai avut niciun proiect, cand nu aveai de lucru mai faceai cate o pana la vulcanizarea parintilor, nu la ai tai, la cei care te-au crescut. Nu era o rusine sa muncesti, chiar te prindea levierul, asa ca bine ca nu te-ai potrivit la caracter cu noul presedinte, ca cine stie ce nenorocire mai face-ai. Vorba Profesorului din alt articol, ciocul mic si nu se mai ia nimeni de tine, daca te bagi o iei pe carca ta.
expertul:
(30 Iulie 2016, 12:20)
E prima oara cand Ialomita are un presedinte indreptat catre populatie, si voi ce faceti? Ii socotiti km parcursi...fereasca Dumnezeu, pana la urma cred ca ialomitenii isi merita soarta. Victor Moraru va aduce ceea ce este inportant si anume-bani in judet, sunt convins ca are ca prioritate fondurile europene pentru ca gandeste la lucruri mari.Astia care vreti bani de naveta.... ori cereti la patronii vostri, ori stati acasa ca oricum nu stiti sa mergeti pe strada. 
iorgu:
(28 Iulie 2016, 14:26)
E normal si necesar ca presedintele CJ sa aiba la dispozitie masina de serviciu. Ii calculati si de cate ori trage apa la toaleta? Lasati omul sa lucreze! Totusi nu il inteleg de ce nu a venit cu oamenii lui si nu a renuntat la lipitorile si pupincuristii lui Ciuperca. Macar directorii de institutii cu probleme(achizitii, urbanism, cultura- vezi scandalul de la Muzeul Judetean)sa-i inlocuiasca.
Di SeL :
(24 Iulie 2016, 14:54)
Cu 400L/luna-100L/sapt,cu 10% consum=1000km,deci 4000Km.Bucuresti-Slobozia-250km dar incarcat sa punem 400km...10 drumuri spre capitala tur-retur.Din 21 zile lucratoare doar 11 petrece presedintele la birou? Este om de teren? Nu are consilieri? Este presedintele consiliului drumurilor strabatute? CJI are catamai cladirea...Platim si un birou mobil?? La DNA astia pleaca tot cu masinile institutiei? Bine,in afara zilelor de retinere...Nu conteaza aspectul...Ba este important pentru ca zilnic vorbiti despre "criza economica",perioada de tranzitie...eficientizare...Doar la voi nu conteaza! Noi sa strangem cureaua,voi nu prea...Normal,ati ajuns la ciolan...
mar:
(24 Iulie 2016, 01:30)
Nu post spune decât că mi-e scârbă!  În fiecare zi devenim mai proști! Sper că tandemul Moraru- Mocionoiu, vor ajunge colegi și în altă parte, măcar pentru prostie! Pănă atunci ne rămâne varianta via. 
motoriNA PENTRU NINO NINOOOO:
(23 Iulie 2016, 21:47)
deja se observa implicarea obiectiva  si dorinta de eficientizare....in 2 zile se turna asfalt pe drumul dintre slobozia si amara-pentru naveta nezdruncinata a d lui pres...intrebam, oare cand va rezolva domnul preș problema transportului in comun???asta nu e o prioritate a CJI? ca si drumurile nenorocite din restul judetului/? sa ne mutam cu totii la amara! ia supara-te, domnule preș! și ia atitudine cu maxi taxi alea clocitori sa te pomeneasca si alegatorii, nu doar lipitorile care profita indiferent de regimul politic! ia fa o declaratie publica si cere-ne sugestii cu problemele de rezolvat in judet1 nu protocoale, rotocoale, liniute cu masini din banii publici!
DACA RASPUNZI LA COMENTARIUL ASTA, ITI DAU EU CATEVA IDEI DE CE AR TREBUI SA FACI PT OAMENII DIN JUDETUL ASTA, NU PT ȘOARECI!!!
valere:
(22 Iulie 2016, 21:21)
Adica Moraru sa faca naveta cu nick Turing , vai voi nu stiti cu cine va puneti mai fratilor ? deja moraru face turul Amarei cu masina CJI si mai cauta cite un atac catre cineva ca de doar el este pestele cel mare.,   Cred ca Moraru a uitat ca nu mai are onoare de mult degeaba ataca acest cetatean din Amara.......................Moraru este un animal bine spus.
Catalin:
(22 Iulie 2016, 17:14)
Vreau sa imi deconteze si mie naveta la locul de munca. Niste hoti care au distrus acest judet de 26 de ani. Rusine PSD! Ialomita arata cel mai rau!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Balaciu: Trei persoane rănite în urma unui accident

Sâmbătă, 5 august a.c., în zona localității Balaciu s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat ...[citește_toată_știrea]

5 August 2023, 14:40
(7320 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între Slobozia și Drajna

Accident rutier între Slobozia și Drajna

Pompierii din Slobozia au intervenit vineri, 4 august a.c., în cazul unui accident rutier, petrecut pe DN21, între Slobozia și Drajna. În urma impactului dintre 3 automobile au rezultat cinci victime, printre ...[citește_toată_știrea]

4 August 2023, 20:40
(9064 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

Slobozia: Beci uriaș descoperit sub un garaj

DADP Slobozia continuă acțiunea de demolare a garajelor ilegale din Slobozia. Joi, 3 august a.c., angajații DADP au demolat un garaj și o gospodărie îngrădită, în zona blocurilor U din Slobozia, în imediata ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 17:00
(14118 vizualizări - 5 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Jandarmii ialomițeni, 600 de misiuni de ordine publică în luna iulie 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 608 misiuni de ordine publică, dintre care 19 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:40
(12874 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

IPJ Ialomița: Acțiuni publice pentru combaterea consumului și traficului de droguri

Polițiștii IPJ Ialomița, împreună jandarmii ialomițeni și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog Ialomița, au continuat miercuri, 2 august 2023, activitățile preventive în sistem integrat, dar și acțiunile ...[citește_toată_știrea]

3 August 2023, 15:30
(29207 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Managerul spitalului din Urziceni trebuie demis de urgență! Este inadmisibil ca o femeie să fie lăsată să nască pe trotuarul din fața spitalului!»

Consilierii USR Elena Radu și Gabriel Cateliu au cerut în dese rânduri și vor cere încă o dată, astăzi, în ședința Consilului Local al Municipiului Urziceni, primarului PNL, Constantin Sava, demiterea managerului ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 21:10
(14943 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cercetat penal pentru că și-ar fi agresat mama

Un tânăr de 23 de ani, domiciliat în Fetești, este cercetat penal de polițiști pentru «violență domestică». Luni, 31 iulie a.c., oamenii legii au emis pe numele său un ordin de protecție provizoriu, după ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:30
(18874 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența alcoolului

Luni, 31 iulie a.c., polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 49 de ani, din Fetești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu aflându-se sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 16:20
(2792 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură la Muzeul Național al Agriculturii

Luni, 7 august a.c., la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Instantanee cromatice». Lucrările sunt semnate de pictorul ialomițean Gheorghe Petre, președintele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:50
(4194 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,87%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2023

La sfârșitul lunii iunie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3799 de șomeri (din care 1957 femei), rata șomajului fiind de 4,87%, cu 1,15% peste ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 14:40
(18440 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere la Ciochina și Mihail Kogălniceanu

Duminică, 29 iulie a.c., pompierii au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Ciochina. Trei persoane au fost rănite în urma impactului dintre 3 autoturisme. Două dintre victime ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:50
(11164 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată

În ultimele 72 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea a 4 incendii înregistrate la nivel județean. În cazul a 3 dintre aceste intervenții a fost vorba despre incendii de vegetație ...[citește_toată_știrea]

1 August 2023, 11:30
(12767 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Depistați drogați la volan

Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni specifice și în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2023, 19:20
(4163 vizualizări - 0 comentarii)


O nouă autospecială de intervenție în dotarea ISU Ialomița

O nouă autospecială de intervenție în dotarea ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost dotat cu o autospecială de intervenție pentru stingerea incendiilor. Autospeciala a fost distribuită de Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2023, 15:00
(10739 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Cristian Seidler: «Politrucii PSD-PNL de la CCR pun în pericol banii din PNRR!»

Curtea Constituțională a amânat astăzi fără motiv o decizie pe legea PSD-PNL privind pensiile speciale, ceea ce va bloca accesul României la banii europeni din PNRR. Judecătorii CCR, unii dintre ei beneficiari ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2023, 15:25
(14832 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 27 iulie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «(...) Este evident că trebuie să acționăm colectiv pentru a aborda problema instabilității atmosferice. Acțiunile noastre, atât ca indivizi, cât și ca autorități, pot face o diferență semnificativă în atenuarea unor eventuale nenorociri provocate de furtuni și vijelii. Vă încurajez pe toți să rămâneți informați despre problemele climatice și să răspândiți cunoștințele despre măsurile rapide ce trebuie aplicate în cazuri extreme. Este imperativ să fim bine pregătiți și să ne asigurăm că oamenii rămân în siguranță în timpul acestor evenimente naturale. Să rămânem vigilenți și să lucrăm împreună pentru a face față acestor provocări! ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2023, 15:10
(6253 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Ordin de protecție emis de polițiști după ce un tânăr și-ar fi agresat părinții

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au fost miercuri, 26 iulie 2023, cu privire la faptul că un tânăr, de 28 de ani, din Făcăeni, și-ar fi agresat părinții. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2023, 18:25
(20874 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune a polițiștilor

Fetești: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii din Fetești au desfășurat acțiuni specifice pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea accidentelor rutiere precum și depistarea ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2023, 18:10
(8288 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Arderea miriștilor, strict interzisă!

Într-un comunicat de presă remis publicității, Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița informează faptul că incendierea miriștilor este strict interzisă! Proprietarii terenurilor care nu respectă această ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2023, 12:30
(4111 vizualizări - 1 comentariu)


Ordine de protecție emise pe numele unor slobozeni care și-ar fi bătut concubinele

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați vineri, 21 iulie a.c. cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Slobozia, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, o ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 18:35
(15104 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat sâmbătă, 22 iulie a.c., pe raza localității Bărbulești, un tânăr de 15 ani, din localitate, care circula pe drumurile publice deși nu deținea permis de conducere pentru nicio ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 18:20
(3783 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Broșteni și Alexeni

Accidente la Broșteni și Alexeni

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Broșteni, în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară, cu ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2023, 14:10
(12145 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cercetat penal, un bărbat a amenințat că-și dă foc în fața Parchetului Slobozia

Un bărbat de 53 de ani, căruia polițiștii și procurorii i-ar fi suspendat permisul pentru că a încălcat Codul Rutier, a amenințat că-și dă foc în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, acolo ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2023, 13:00
(11702 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Vineri, 21 iulie 2023, a survenit o avarie la nivelul sursei care asigură alimentarea cu apă a orașului Fierbinți-Târg. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2023, 13:00
(9868 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 108 evenimente, dintre care 102 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 14 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 19:50
(5735 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 19:05
(8583 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: La volan fără permis de conducere

Un tânăr de 27 de ani, domiciliat la Slobozia, a fost despitat de polițiști, pe raza localității Ciulnița, la volanul unui automobil, fără permis de conducere. Acesta s-a ales cu un dosar penal. ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 18:40
(4372 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de joi, 20 iulie 2023, pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 3 ani cu dobânzi anuale ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2023, 14:40
(12046 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» și acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: «Clubul de vară» și acțiune de donare de sânge

Miercuri, 19 iulie 2023, cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2023, 18:30
(4374 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, candidatură pentru a deveni «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia, candidatură pentru a deveni «Capitala Tineretului din România» în 2025

Slobozia/Ialomița și Vaslui/Vaslui sunt orașele candidate pentru titlul «Capitala Tineretului din România» în 2025, un program inițiat de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2023, 15:05
(19158 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...