Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Administrația Moraru împarte discreționar 11,7 milioane de lei

Administrația Moraru împarte discreționar 11,7 milioane de lei

Consiliul Județean Ialomița se reunește vineri, 10 martie 2017, pentru a aproba bugetul repartizat de instituție celor 66 de unități administrativ teritoriale din subordine. Valoarea estimată a acestor sume este de 11,742 milioane de lei. Potrivit informațiilor oficiale, suma este de 100 de ori mai mică decât necesarul estimat de către edilii locali din Ialomița.

Simulacru de dezbatere publică
Consiliul Județean Ialomița a fost convocat pentru data de 10 martie 2017, în cadrul unei ședințe ordinare în care se vor repartiza rezervele bugetare aflate la dispoziția Consiliului Județean Ialomița în anul 2017. Potrivit estimărilor oficiale, valoarea acestui buget este de 11,742 milioane lei. Fondurile reprezintă sumele defalcate din TVA și cota de 18,5% din impozitul pe venit care, potrivit legii, pot fi repartizate de către instituție în funcție de solicitările administrațiilor locale. Pentru a justifica repartizarea acestor bani, luni, 27 februarie 2017, conducerea Consiliului Județean Ialomița a organizat un simulacru de dezbatere publică la care au participat majoritatea primarilor din Ialomița. În cadrul întâlnirii, președintele Victor Moraru a anunțat public că sumele care urmează să fie repartizate sunt de 100 de ori mai mici decât necesarul solicitat de către administrațiile locale din Ialomița. Dincolo de formalismul întâlnirii, cei prezenți au remarcat lipsa oricărei viziuni administrative în privința problemelor scadente ale administrației județene. Reamintim aici doar problema gestionării deșeurilor menajere și pe cea a stațiilor de epurare din județ, pentru care nici până la acest moment nu au fost avansate soluții investiționale concrete de aliniere la normele europene în domeniu.

Administrație județeană «la mișto»
Imediat după întâlnirea cu primarii ialomițeni, președintele Moraru a anunțat pe pagina sa de Facebook că a bifat obligația legală de a organiza o întâlnire publică pe tema bugetului. «Așa cum vă anunțam încă de săptămâna trecută, astăzi, alături de colegii de la Consiliul Județean Ialomița, am invitat toate doamnele și toți domnii primari pentru a dezbate împreună procedura de repartizare a bugetului de stat pe UAT-uri. Bugetul total de repartizat celor 66 de localități ale județului nostru este în valoare de 11742 mii lei, raportat la numărul de locuitori ai județului înseamnă aproximativ 39 de lei de persoană. Mi-ar fi plăcut să avem un buget mult mai mare și de aceea încurajez ca prioritatea principală pentru toți colegii primari să fie atragerea de finanțare europeană și nu numai. Îmi doresc să văd cât mai multe proiecte aplicate de județul nostru și îmi reafirm deschiderea spre parteneriate în sprijinul tuturor ialomițenilor!» a susținut acesta, printre altele. Dincolo de absurdul declarațiilor, de remarcat rămâne faptul că în pofida declarațiilor făcute în campania electorală din vara anului trecut, Victor Moraru nu are soluții concrete de revitalizare a vieții economice și administrative din Ialomița. Surse administrative confirmă, de asemenea, faptul că cele 11,742 milioane de lei pe care instituția urmează să îi repartizeze vor fi orientate cu precădere către administrațiile PSD din Ialomița. Practica este una curentă, ea fiind folosită asiduu și de către administrația Ciupercă.

9 Martie 2017, 13:20 (3826 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Ialomița are buget pentru anul 2022
Buget estimat de 134 milioane de lei la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Consiliul Județean Ialomița a împărțit resursele bugetare
Legile administrației Moraru pentru Ialomița
Ialomița are un buget de investiții de 84,6 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


colhoz:
(10 Martie 2017, 10:28)
Moraru, precum stiti ne pune in fata fonduri europene ca asta a stiut el mai bine sa zica. Doar nu vreti sa ne mearga bine noua, ci lui care nu.l intereseaza ce face amaratul de rind, ba ii mai pune ceva in spate. Investitor strategic la noi, de unde, are grija de Holding sa ii umple buzunarele cu banii, din care ia si el partea leului.Ce sa faca Moraru decit sa-si umple conturile personale atit. Ba chiar acum ia venit si fiul risipitor din Anglia care zice ca sa facut baiat cuminte. Daca este baiat cuminte taticul il ajuta sa isi umple si el conturile.Domnilor nu va asteptati ca acest nemernic sa faca ceva pentru noi.
Dep. aero spatiale:
(9 Martie 2017, 20:21)
CJ Intergalactic doreste sa achiztioneaze  cu bani gheata, avion si naveta spatiala pentru deplasari prezidentiale, cu scopul de a vedea de la inaltimea sa, fara opturatii si bruiaje marile realizare pe care prea distinsul carmaci, pohteste a le realiza pentru urmasii, urmasilor lui in veacul veacurilor ce vor veni. Oferta si specificatiile tehnice vor fi depuse in urmatorul deceniu la departamentul aero spatiale de la aeroportul spatial Alexeni. 
Mircea:
(9 Martie 2017, 19:10)
Moraru nu este capabil sa  atraga niciun investitor in judet,locuitorii judetului au nevoie de locuri de munca ,nu de pomeni electorale fara acoperire.El viseaza doar fonduri europene,dar poate ne spune si noua cum  a reusit administratia PSD sa piarda un investitor strategic pentru orasul Urziceni.Alison Hayes Srl Urziceni ,firma cu cea de a doua cifra de afaceri din Ialomita, a anuntat ca isi va muta productia  la Buzau.Ialomita nu atrage investitori noi,dar are grija sa-i indeparteze si pe aceia care au avut curaj sa investeasca in acest judet,iar Moraru viseaza aeroport la Alexeni.
Mary:
(9 Martie 2017, 14:47)
 "Finantare europeana!" o placa stricata cu sant care ne este pusa de ani de zile. Ne-am saturat de prostiile voastre, de felul cum este aruncata pisica de la unul la altul. De ani de zile Slobozia, este practic ravasita de idei tampite, ce s-au intins pe multi ani fara o finalizare benefica. Idei si proiecte recunoscute mai apoi ca fiind greseli fara justificare socio-admistrativa. Obedienta politica, furturile, indolenta, nepasarea de banul public si european este la ea acasa. O administatie locala si judeteana la fel de proasta, cu alesi slab pregatiti care au urmarit numai afacerile propii, fara sa neglijeze "cariera politica". Mai pe romaneste: "o mare vrajeala!".

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11287 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10209 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10122 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10599 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9226 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(12006 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11672 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(10746 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(12385 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(11927 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(15787 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11184 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12344 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11228 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15113 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10588 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13410 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(14889 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(9981 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(14294 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14146 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12097 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11350 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13134 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12301 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12058 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15560 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(14991 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13186 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13093 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...