Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Patronul Nicu Pericli sfidează Legea Construcțiilor

Slobozia: Patronul Nicu Pericli sfidează Legea Construcțiilor

O acțiune în instanță inițiată de Nicu Pericli, patronul Nick Touring, împotriva Primăriei Slobozia aduce din nou în atenția publicului scandalul iscat de imobilul pe care acesta l-a ridicat ilegal la intrarea în municipiul Slobozia. Nicu Pericli a încercat să determine administrația locală să autorizeze nejustificat transformarea mansardei clădirii în etaj curent, astfel încât imobilul să poată fi considerat construit legal. Demersul juridic a fost respins întrucât imobilul depășește înălțimea maximă admisă în zonă pentru acest tip de clădiri. Reamintim faptul că, în 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au deschis un dosar pentru «fals intelectual» și «abuz în serviciu» pe numele foștilor primar și viceprimar, Alexandru Stoica și Valentin Băcanu, aceștia fiind acuzați că au semnat ilegal autorizația de construcție în baza căreia Nicu Pericli și-a ridicat giganticul imobil.

Amendat cu 3000 de lei Potrivit documentelor oficiale, Primăria Slobozia a emis în anul 2014 o autorizație de construcție cu privire la imobilul construit de Nicu Pericli la intrarea în oraș, potrivit căreia clădirea trebuia prevăzută cu demisol, pater, două etaje și o mansardă (D+P+2E+M). După ce scandalul privind cercetarea penală a aleșilor locali, foștii primar și viceprimar Alexandru Stoica și Valentin Băcanu, a fost făcut public, reprezentanții administrației locale au efectuat un control în teren, în urma căruia au descoperit că Nicu Pericli a prevăzut ilegal construcția cu încă un etaj. Astfel, structura clădirii a fost modificată de la D+P+2E+M, la D+P+3E+M. Pericli a fost amendat de municipalitate cu 3000 de lei și obligat să facă demersuri juridice pentru a obține autorizațiile de construcție astfel încât imobilul să intre în legalitate. În replică la acuzațiile care i-au fost aduse, Pericli a acționat în instanță Primăria Slobozia, solicitând judecătorilor să determine municipalitatea să-i emită o altă autorizație care să-i permită transformarea mansardei în etaj curent. Toate acestea pentru a încerca să transforme imobilul într-unul corespunzător proiectului în baza căruia a primit autorizația de construcție din 2014, adică D+P+2E+M. Magistrații au stabilit însă faptul că acest demers era ilegal în contextul în care clădirea nu respectă parametrii de înălțime pentru zona în care a fost ridicată. Astfel, solicitarea lui Nicu Pericli a fost respinsă. Dosarul s-a judecat și la Curtea de Apel București, care au păstrat dispozițiile emise de Tribunalul Ialomița în acest caz. Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia continuă cercetările în dosarul pe care l-au deschis cu privire la autorizarea ilegală a construcției.

8 Mai 2017, 11:05 (12002 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Autoritățile l-au ajutat pe Nicu Pericli să defrișeze perdeaua forestieră
«Autogara lui Nicu Pericli» defrișează perdeaua forestieră de protecție a Sloboziei
Perdea forestieră de protecție transformată în mormane de moloz
Nicu Pericli desființează calea ferată

Comentariile cititorilor:


Golanii:
(10 Mai 2017, 02:04)
Azi in parlament s'au aratat degete si s'a jignit ca in tiganie.Daca era pericli acolo le dadea clasa. Le arata el injuraturi adevarate si ii lua si la bataie.
bingo:
(9 Mai 2017, 18:08)
Va dati seama daca ajungea asta derutat ? pardon,deputat  ???!!!!  Restul comentariilor il deduceti singuri ! !!!
mama "Omida":
(9 Mai 2017, 15:59)
@ Don' Costel.   Ai un 2 (doi) la limba romana. Cu indulgenta, 1 (unu) este din oficiu pentru prezenta.
Te asteptam cu alte comentarii. Poate desenezi pentru "Arici Pogonici" unde este mai usor, nu trebuie sa mai scrii.
 Da! Am inteles, esti chiar Nicu Pericli.
Letsoc:
(9 Mai 2017, 14:33)
Bravo Andrei! Le zici bine.
albinuta:
(9 Mai 2017, 14:04)
Ce moaca de puscarie are pericli ...Si voi vreti sa-l bagati in parlament...De fapt cam acolo se aduna cei mai mari corupti 
@Costel:
(9 Mai 2017, 00:39)
Daca ai curaj, Costele, da-ne si tu numele scolii unde te-ai chinuit (in zadar) sa inveti limba romana..
@ ANDREI:
(8 Mai 2017, 22:50)
dna nu se sesizeaza si in aceste spete? i -am sugera noi, platitorii fraieri de taxe, sa verifice si apoi sa dea publicitatii cat au costat clocitorile lui peruca, luate gratis de la casare, recumparate de primaria slobozia care, chipurile, i-a reziliat contract la inceputul lui 2017...???apoi sa mai verifice si cum clocitorile astea nu respecta normele de siguranta si, mai ales, cum politia rutiera doarme cu radarul intre picioare...si nu vede supraaglomerarea, nerespectarea orarului, conditiile de abator pt care platesc pasagerii..politia ar trebui sa intervina, nu sa pandeasca la orice colt sa si faca planul cu amenzile..independentule, poti transmite unui ziar central situatia aceasta, a transportului in comun, poate cineva, pe undeva va lua atitudine, judetul asta e sub stare de asediu
Costel:
(8 Mai 2017, 21:12)
Daca aveti curaj dativa numele toti golaniii ieftini scriu ce vor de acest bait invidiosilor.
Andrei:
(8 Mai 2017, 18:22)
Ce nu ati inteles!? Acest individ este cel mai tare din parcare! Nimeni si nimic nu poate sa-i faca ceva. Sfideaza tot ce poate. Ma intreb, ce ar fi fost daca acest analfabet ar fi fost senator? Cred ca nu exista un oras cu transportul in comun de rasul curcilor. Acele autobuze vechi si urate, sunt o carte de vizita la adresa primariei care tolereaza acest individ de prost gust si serviciile lui. 
- Dom' primar, ce mai faci? Tote bune? Sanatos, voinic, galben de gras? Desigur, sunteti bine si ne bucuram cu totii.  
- Noi?!...! Facem bine, caram apa cu bidoanele, ne uitam cu uimire la porcaria din fata palatului unde nu mai vezi un pom, ori un om, ne mai bucuram de balciul de langa calea ferata si ne gandim cu placere la "zilele Sloboziei" cand o sa cheltuiti toti banii pentru dezinsectie, ea fiind programata prin luna noiembrie sau decembrie cand nu mai sunt tantari si ce rost mai are! In rest, avem timp de taclale ca la munca nu prea ne ducem, acum, dar asteptam investitorii in parcul industrial unde canta cucu.
 - Cucu! Cucu! E cineva la lucru!? 
Si ne mai bucuram ca ploua. Sau ca se face ca ploua.

Sasu:
(8 Mai 2017, 16:34)
Bagati analfabetul la puscarie!Dumnezeu i-a dat palma ca l-a sapat pe Paros ,cel care i-a facut partie pentru PMP...Pe banii lui de campanie a intrat in parlament alt derbedeu:Ionascu:)))N-am inteles ce vina a avut insa nevasta-sa care a mancat bataie fiindca a pierdut el locul
Bawww:
(8 Mai 2017, 12:17)
Nu exista autorizatie de constructie ci autorizatie de construire, la fel cum nu exista Legea Constructiilor ci Legea privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii (nr.50/1991) si Legea privind calitatea în constructii (nr.10/1995). Ca le trateaza toata lumea cam in modul in care o faceti si dvs., asta e alta problema.
Sandu TAXI....:
(8 Mai 2017, 11:34)
Ma rasucesc in mormant, loc unde am ajuns dupa ce acolitii lui Pericli mi-au dat foc la masina si casa de la Amara, cand vad cum calca in picioare toate legile acest parvenit. Ce s-a mai intamplat cu dosarul? Cu Fabrica de peleti de la Amara, cu Cornel Anghel, cu....NIMIC. Sa va fie rusine!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(225 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(180 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(155 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(201 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(221 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(163 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(209 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(178 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(255 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(461 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(560 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(558 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(448 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(868 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(420 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(668 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2165 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(853 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1607 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1338 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1044 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(596 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1253 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1721 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1280 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1760 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...