Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalul din Slobozia își caută manager

Spitalul din Slobozia își caută manager

Consiliul Județean Ialomița organizează în această lună un concurs pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Potrivit calendarului, testarea se desfășoară în perioada 18-29 septembrie 2017, și are o singură probă: susținerea unui proiect de management. Mariana Iancu, managerul interimar al instituției, susține că se va înscrie la acest examen.

În sfârșit, concurs
Deși ar fi trebuit să fie organizat încă din luna aprilie a acestui an, concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia se va desfășura între 18-29 septembrie 2017. Anunțul a fost făcut public de reprezentanții Consiliului Județean Ialomița. Potrivit documentelor, candidații care se vor înscrie vor trebui să prezinte Comisiei de concurs «Proiectul de management». Prezentarea se va desfășura pe data de 25 septembrie. Până în prezent, singura persoană care și-a anunțat intenția de a susține testarea este Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Aceasta a preluat conducerea instituției în toamna anului trecut, când medicul Violeta Șapira și-a dat demisia din funcție și a plecat la Galați. «Sigur, mă voi înscrie la acest concurs! Am foarte multe proiecte pe care le-am început și pe care trebuie să le finalizez, așa cum am promis...» ne-a declarat Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

Violeta Șapira revine la Slobozia? Se pare că nu doar Mariana Iancu vrea să devină șefă cu acte în regulă a Spitalului Slobozia, ci și fosta directoare, Violeta Șapira. Surse din cadrul unității medicale susțin faptul că aceasta dorește să revină în funcția la care a renunțat anul trecut. Tocmai de aceea se pare că aceasta și-ar fi exprimat intenția de a se înscrie la concursul organizat luna aceasta de Consiliul Județean Ialomița. Mai mult, Violeta Șapira urmează să-și deschidă în oraș un cabinet privat de Neurologie și, între timp, oferă consultații la Spitalul Orășenesc din Țăndărei...

6 Septembrie 2017, 18:55 (20387 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Județean de Urgență Slobozia, amendat cu 10 mii de lei
Spitalul Slobozia încearcă să obțină autorizația sanitară de funcționare definitivă
Spitalul Județean de Urgență Slobozia este cel mai mare angajator din Ialomița
Juristul Vasile Zamfir cere anularea concursului de manager organizat la Spitalul Slobozia
Doi candidați pentru șefia Spitalului Județean de Urgență Slobozia

Comentariile cititorilor:


Un Om:
(7 Septembrie 2017, 18:15)
Oare daca ar fi avut bani si sustinerea Consiliului Judetean nu ar fi facut si dr. Sapira mai mult? Deranjeaza daca revine? Deranjeaza pe cei care nu se uita la pacienti decit cu spaga. Vedeti sectia de neurologie unde habar n-au de medicatia bolnavilor si de declaratia pe care o fac acestia la internare. M amei mele i s-a dat medicatie de 2 ori dimineata, in plus habar nu aveau ca eu la inernare am declarat ca are tiroida scoasa . Dupa 3 zile de internare m-au intrebat daca merge singura la baie. despre ce servicii vorbim?
Pacient:
(7 Septembrie 2017, 18:01)
Chiar doresc să câștige D-na Iancu M. concursul. Este un excelent manager. Sigur nu convine putorilor incompetente!
profesionista...:
(7 Septembrie 2017, 16:07)
Chiar doresc sa se intoarca D-na Sapira......este un medic bun !
observator:
(7 Septembrie 2017, 12:16)
pentru Gigi,,esti chior" in rest ce sa spun ar fi totusi de dorit ca manager cineva din sistemul sanitar,dar cum politica este la putere peobabil vom avea pe cineva de la Urban!
Victor Moraru:
(7 Septembrie 2017, 00:17)
Stai linistita Mariana ,lucrarea scrisa o corectez eu,,,,vei fi competenta.....
Gigi:
(6 Septembrie 2017, 23:07)
Ii dorim succes doamnei Iancu, a început sa se vadă o schimbare în bine în spitalul nostru și sper sa continue proiectele începute.
Pacient:
(6 Septembrie 2017, 22:42)
Unde va fi cabinetul privat , ce program va avea,si ce tarif va avea consultatia?
Abatoru' judetean:
(6 Septembrie 2017, 22:41)
Actualul manager a prins drag de spital, a vazut ca e mai usor  decat la Vivani si, evident, mult mai banos. Doar ca aici e mai multa mizerie, inclusiv politica..
SJUS:
(6 Septembrie 2017, 22:22)
Învățăm pentru o profesie cu gândul de a o practica. .Dar a combina managementul sanitar cu munca de medic la un spital vreo 5-6 ore, plus la cabinetul propriu încă vreo 5-6 ore ...pare că un medic este supra-OM...unii poate chiar sunt..Dar ar fi bine ca fiecare profesie să fie înfăptuită de cel pregătit pentru ea..Orice melanj va crea probleme diverse, în special celor din jur..Succes viitorului manager
Valeu muicaa!!:
(6 Septembrie 2017, 20:47)
Ce ma? Sa intelegem ca mirosul de peste nu are cautare la Galati?! Cumva doamna profesoara Sachira n-a reusit sa faca senzatie in patria lui Bacalbasa? Sau de la vijeliile recente s-a udat covorul rosu... Oricum, nici Slobozia nu adora ciorba reincalzita si cu atat mai putin madam Iancu nu o cheama sa-i faca concurenta. Eventual doar pentru postura de iepure...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Furturile de lemne, în atenția polițiștilor ialomițeni

Marți, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, pe parcursul derulării activităților ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 10:10
(4613 vizualizări - 0 comentarii)


Angajări din sursă externă la IPJ Ialomița

Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița i-au fost repartizate 2 posturi pentru încadrare din sursă externă, existente în statele de organizare ale IPJ Ialomița, prin modalitatea încadrării directe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 18:35
(7009 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în Cosâmbești-Ialomița
angajează
ȘOFER AUTOCAMION-2 (două) posturi
Cerințe
-studii medii
-permis de conducere categoria B, C+E
-experiență în conducerea
autocamioanelor >3,5 to min. 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist
transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate
și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități
-participă la operațiunile de încărcare
și descărcare a autovehiculului
Beneficii
-pachet salarial atractiv
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune atât
la sediul din Cosâmbești
cât și la următoarea adresă de
email [email protected]
Relații se pot obține
la telefon 0749/082.231

15 Ianuarie 2019, 17:35


ANOFM: Locuri de muncă în agricultură-Spania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul AJOFM Ialomița, promovează oferta unui angajator din Spania, de 50 locuri de muncă în agricultură la recoltarea ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:30
(5180 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la Slobozia produs de neacordarea de prioritate

Luni, 14 ianuarie 2019, pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat, de 52 ani, din Țăndărei, conducea un autoturism pe DN2A nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:25
(5784 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: La volan, fără permis și cu mașina neînmatriculată

Un tânăr de 25 de ani, din Grivița, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Amara, fără a poseda permis de conducere. Iar un alt conducător auto în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:15
(6059 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Marți, 15 ianuarie a.c., elevii de la Școala Gimnazială nr. 5 Slobozia Nouă,  coordonați de învățătorul Fănica Damian, au participat la activitatea cu tema «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale». Părintele ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:05
(5837 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Giurgeni și Gura Ialomiței

În perioada 11-13 ianuarie 2019, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu rănirea a două persoane. Primul accident s-a produs pe raza localității Giurgeni unde un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 11:40
(6025 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute identificate la Fetești

În perioada 11-13 ianuarie 2019, polițiștii au efectuat controale la mai mulți agenți economici de pe raza județului Ialomița pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul protecției mărcilor ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 11:25
(4477 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, polițiștii slobozeni au depistat un ialomițean, de 45 de ani, în timp ce transporta, cu ajutorul unui autoturism, aproape 40 kg de pește din speciile caras, crap, ten și sânger ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 11:10
(5062 vizualizări - 0 comentarii)


Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, pe timpul acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2019, 17:05
(4405 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru «sechestrare de persoane» și «tâlhărie»

Marți, 8 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au reușit să identifice un bărbat, de 45 ani, din Fetești, pe numele căruia Curtea de Apel București a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 19:25
(6691 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism căutat de autoritățile engleze, găsit la Fetești

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile engleze a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița. Polițiștii au identificat un autoturism ce aparținea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 19:15
(5370 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A condus cu permisul suspendat

Marți, 8 ianuarie a.c., un tânăr de 20 ani a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Gheorghe Doja, deși avea acest drept suspendat. Polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 19:10
(4829 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Fetești și Gârbovi

Serviciul Poliției Rutiere Ialomița informează faptul că luni, 7 ianuarie 2019, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime. Primul eveniment a fost înregistrat pe raza ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2019, 19:10
(5634 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Beat la volan și fără permis

Luni, 7 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Ajunși la locul evenimentului, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2019, 18:05
(5026 vizualizări - 0 comentarii)


Taximetrist din Ialomița, înjunghiat la Cilibia-Buzău

Sâmbătă, 5 ianuarie 2019, polițiștii au fost alertați cu privire la faptul că un taximetrist din Ialomița a fost înjunghiat pe raza localității Cilibia, județul Buzău. Bărbatul în cauză ar fi luat un client ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2019, 15:50
(5074 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,35%-rata șomajului în luna noiembrie 2018

La sfârșitul lunii noimebrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 5063 șomeri (din care 2175 femei), rata șomajului fiind de 5,35%. Comparativ ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2019, 14:20
(4506 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Batrân de 78 de ani, carbonizat în propria casă

Amara: Batrân de 78 de ani, carbonizat în propria casă

Flăcările au cuprins locuința unui bătrân din orașul Amara în data de 30.12.2018, fiind observate de vecini în jurul orelor 21,00. Aceștia au alertat pompierii, care s-au deplasat la eveniment cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2019, 16:05
(5917 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier

Slobozia: Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier

Pompierii gărzii de intervenție Slobozia și paramedicii SMURD au intervenit în seara zilei de joi, 20 decembrie 2018, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier produs la intersecția ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2018, 21:17
(7345 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 18 decembrie a.c., polițiștii au depistat doi bărbați de 50, respectiv 63 de ani, care conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși au consumat anterior băuturi alcoolice. Șoferii au fost testați ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2018, 18:50
(3917 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

Marți, 18 decembrie a.c., polițiștii din Țăndărei au depistat un ialomițean, de 51 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism aproape 150 kg de pește din specia fitofag, pentru care nu deținea documente ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2018, 18:45
(5112 vizualizări - 0 comentarii)


Cantități de legume fără acte, confiscate de polițiștii ialomițeni


Marți, 18 decembrie a.c., polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au efectuat acțiuni de verificare la mai mulți agenți economici de pe raza județului Ialomița, privind modul de aprovizionare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2018, 18:40
(5908 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Brazi confiscați de polițiști

Având în vedere specificul perioadei și apropierea Sărbătorii Crăciunului, polițiștii ialomițeni au intensificat activitățile de control pentru asigurarea legalității depozitării, transportului și comercializării ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2018, 19:10
(3839 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Tovărășia și Slobozia

Serviciului Poliției Rutiere Ialomița informează faptul că sâmbătă, 15 decembrie a.c., pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu victime. Primul eveniment a fost înregistrat ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2018, 14:20
(4358 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia, traversată de transporturi agabaritice

În perioada 17-21 decembrie a.c., Slobozia va fi traversată de 4 transporturi agabaritice. Vehiculele transportă echipament militar de la Punctul de Frontieră Nădlac la Smârdan. Șoferii aflați în trafic ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2018, 14:15
(3907 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Un ialomițean de 39 de ani a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Axintele, fără a poseda permis de conducere. Totodată, un alt  conducător ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2018, 14:10
(4607 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Produsele contrafăcute, în atenția polițiștilor

În perioada 14-16 decembrie, polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale la mai mulți agenți economici de pe raza județului Ialomița, pe linia prevenirii și combaterii evaziunii ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2018, 14:05
(4854 vizualizări - 1 comentariu)


Cocora: Înșelată la telefon prin metoda «Accidentul»

Doi bărbați, de 20 și 27 de ani, din județul Constanța, au înșelat o femeie de 64 de ani, din comuna Cocora, prin metoda «Accidentul». Persoana în cauză le-a relatat anchetatorilor că a fost contactată ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2018, 19:15
(6049 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Contrabandă cu țigări

Miercuri, 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Coșereni au efectuat o percheziție pe raza localității Sinești, la domiciliul unui bărbat de 38 de ani. În urma perchezițiilor ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2018, 19:10
(5142 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...