Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Țeapă de 80000 de euro, dată de doi ialomițeni la Oslo

Anchetă a autorităților norvegiene

Țeapă de 80000 de euro, dată de doi ialomițeni la Oslo

Anchetă a autorităților judiciare din Norvegia în Ialomița. Procurorii și polițiștii din Oslo au colaborat cu omologii lor români din județul nostru pentru a identifica și trage la răspundere doi tineri din comuna Făcăeni, acuzați de «înșelăciune». În baza unor acte false, cei doi au beneficiat de un credit de 80000 de euro. Cu banii au cumpărat două autoturisme pe care le-au vândut în România. Ambii suspecți sunt încă în libertate. Potrivit protocoalelor internaționale în materie penală, pentru faptele lor, ei vor fi judecați după legile norvegiene.

Ancheta a debutat în Norvegia Din informațiile achetatorilor, numiții Dumitru Motoloiu și Loredana Nica, iubita sa, ambii domiciliați în comuna ialomițeană Făcăeni, sunt în vizorul anchetatorilor norvegieni încă din primăvara acestui an. Procurorii din Oslo au fost sesizați de către reprezentanții unei bănci din capitala Norvegiei care au precizat că au fost înșelați de cei doi tineri din Ialomița. Ambii s-au folosit de adeverințe de muncă false, cu ajutorul cărora au reușit să acceseze o linie de credit. Cei doi au primit din partea băncii din Oslo suma de 80000 de euro. Cu banii pe care i-au încasat, suspecții au cumpărat două mașini de lux, marca BMW și Mercedes, cu care au venit în România pentru a le vinde. O dată cu tinerii, în Ialomița au ajuns și procurorii norvegieni, care au colaborat cu omologii lor din județul nostru pentru a-i trage la răspundere pe suspecți. În cauză au fost dispuse mai multe proceduri judiciare speciale, pentru ca aceștia să nu scape din vizorul autorităților.

Mașini expuse pe internet În timp ce autoritățile judiciare române și norvegiene adunau probe pentru a construi un caz în această speță, suspecții etalau pe internet autoturismele pe care le-au cumpărat cu ajutorul creditului de 80000 de euro, pe care l-au achiziționat prin intermediul adeverințelor false. Pe un binecunoscut site de socializare, sunt expuse mai multe fotografii ale mașinilor pe care aceștia le-au adus în România pentru a le comercializa. Surse judiciare au declarat că automobilele au fost indisponibilizate și ar urma să ajungă înapoi în Norvegia. Fiecare dintre cele două automobile a avut un preț de aproximativ 35 mii de euro, însă ialomițenii le-ar fi scos la vânzare cu 50 mii de euro. În urma cooperării judiciare internaționale, autoritățile din Norvegia au făcut demersuri pentru preluarea cazului și tragerea la răspundere a celor doi ialomițeni, după sistemul legilor penale norvegiene. La momentul de față, numiții Dumitru Motoloiu și Loredana Nica se află în stare de libertate, pe numele lor nefiind impusă vreo măsură preventivă.

Ialomițenii, campioni la furturi în străinătate Datele polițiștilor arată că ialomițenii stau prost cu respectarea legilor din străinătate. În ultimele luni, 10 persoane din județul nostru, în special din orașul Țăndărei și comuna Bărbulești, au fost arestate și extrădate în urma mandatelor europene de arestare emise pe numele lor de alte state europene. Faptele pe care aceștia le-au comis vizează furturi din locuințe sau din buzunare. State precum Italia, Anglia sau Spania îi vor trage acum la răspundere pentru ceea ce au făcut.

5 Octombrie 2017, 17:35 (12088 vizualizări - 10 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@Bianca:
(11 August 2018, 19:04)
Esti una din cei carora scoala "nu lea facut nimic",  asa "cacapul "sus..
Bianca:
(11 August 2018, 16:33)
Bv lor daca se descurca pana la urma nu a bagat mana in buzunar la nimeni sa ia si magazinul nu are nici o treaba e de ani de zile acolo ce va legati de el .au furat si au facut magari politai si cele de la primarie si nu lea facut nimic sunt in libertate si profesează in continuare sa ii ia pe ei ca cica ne protejeaza furand si facand acte false pe ei de ce nu ii vorbeste nimeni.asa ca capul sus
Anonim:
(11 August 2018, 15:39)
Nu catalogati toate rudele si apropiatii celor 2 ca fiind acelasi tip de oameni ! Si daca tot comentati urat sau aveti ceva de spus de ce nu o faceti fara anonimat? Si magazinul din centru nu are nici cea mai mica legatura cu ce s-a scris in reportajul asta.
Bazatu:
(11 August 2018, 08:18)
La pușcărie cu mitica bolovan și femeia lui mica si tatuata.. toată viața numai din prostii au făcut bani.. poate le închide și prăvălia din centru că și acolo se învârt multi bani murdari..marfa fara factura, vânzări fara bon fiscal și multe altele...
Nela:
(10 August 2018, 19:04)
La puscarie cu ei si casa confiscata nu stiu sa muncească duc fete la produs si legea nu le face nimic sia facut casa la intrare in Facaeni pe înșelăciune sa le ia tot la pușcărie cu ei
Nikolas :
(10 August 2018, 18:52)
Ce sa astepte? Voturi
Codolban:
(9 Octombrie 2017, 20:04)
Mă, după nume, par a fi din neamu lui Bebe de la prăvălia din centru...ce să le ceri....
ioana:
(7 Octombrie 2017, 01:59)
Vad ca în străinătate instituțiile statului au demnitate și responsabilitate iar cazurile de hoție sunt rezolvate pana în cel mai mic detaliu nu ca în ROMANIA UNDE INTR -O PRIMĂRIE DIN TANDAREI UNDE BURJA TRAIAN & EDILUL.FALSIFICA CHITANTE ÎN PRIMARIE.V-AM SFIDAT PE TOTI,VA ASTEPTAM LA JUMATE.Ro.MARADONA- BURJA -FERARU-CRU CEANU.
Giori:
(6 Octombrie 2017, 15:41)
Ne este frică să-i punem pe toți sub lege?! Este evindent că ORGANELE nu intră cu legea în țigani, de frică! Noroc că în afara României legile sunt respectate!
Cioare:
(5 Octombrie 2017, 18:23)
La puscarie cu toti infractorii cioare a alfabete au furat nu au muncit o zi si merg in masini de lux si in case care nici pe afara nu vezi .Nu stiu ce se mai asteapta de nu le confisca tot

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

A dat peste doi copii pe trecerea de pietoni

Doi minori, ambii în vîrstă de 10 ani, din municipiul Urziceni, au fost răniți în urma unui accident rutier produs în dimineața zilei de marți, 12 ianuarie a.c., pe Calea București din localitate. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 17:21
(11368 vizualizări - 0 comentarii)


Suspectul unui furt din locuință, reținut pentru 24 de ore

În urma cercetărilor efectuate în cazul unei infracțiuni de furt, polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este un ialomițean ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:48
(10290 vizualizări - 0 comentarii)


A condus fără permis

Un echipaj din cadrul Biroului de Poliție Rurală Urziceni, aflat în serviciu pe raza comunei Armășești, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un localnic ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 16:18
(10221 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța traficului rutier

În cadrul activităților desfășurate pentru combaterea indisciplinei în trafic, efectivele Biroului Rutier Slobozia au constatat 22 de contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, pentru săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:57
(10623 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în mediul rural

În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., agenții posturilor de poliție aflate pe raza de competență a Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat acțiuni comune, pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2010, 15:26
(9254 vizualizări - 0 comentarii)


Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:55
(12081 vizualizări - 0 comentarii)


Recalcitrant la volan deși avea mașina neînmatriculată

Sîmbătă, 9 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,15, prin 112, un cetățean din comuna Ciulnița sesiza Poliției faptul că un tînăr aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate, a oprit lîngă ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(11801 vizualizări - 0 comentarii)


Urmăriți penal pentru produse contrafăcute

În data de 8 ianuarie 2010, polițiștii de investigare a fraudelor au început urmărirea penală în cinci dosare penale, în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(10784 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar penal pentru pocnitori

Vineri, 8 ianuarie 2010, în baza datelor deținute, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat un control la un agent economic din comuna Gheorghe Doja pe linia deținerii ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:40
(12435 vizualizări - 0 comentarii)


Geci confiscate la Fetești

La finele săptămînii precedente, vineri, 8 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au depistat pe raza localității o persoană ce vindea pe stradă două geci din blană sintetică, fără respectarea prevederilor ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2010, 17:39
(11957 vizualizări - 1 comentariu)


Controale APIA în teren

Controale APIA în teren

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reafirmă obligativitatea respectării Bunelor Condiții Agricole și de Mediu (GAEC) de către fermierii care au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2010, 12:34
(15854 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu a convocat directorii de descentralizate

De la începutul săptămînii, prefectul județului Ialomița, Mădălin Teculescu a organizat întîlniri cu reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate de la nivel local. Principalele teme abordate au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:35
(11283 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu fals, anunțat telefonic

Pompierii slobozeni au fost alertați, joi, 7 ianuarie a.c., asupra producerii unui incendiu la o locuință din cartierul Bora. Deplasîndu-se la locul indicat de apelant, pompierii au constatat că au fost ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:34
(12465 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de șoferi, sancționați de polițiști

Peste 100 de participanți la trafic care nu au respectat prevederile Codului rutier au fost sancționați contravențional, pe numele unui conducător auto care circula cu un autoturism neînmatriculat fiind ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:33
(11271 vizualizări - 0 comentarii)


Loviți de mașini

În după-amiaza zilei de joi, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 15,10, Poliția a fost sesizată prin 112 despre producerea unui eveniment rutier pe raza comunei Bărbulești, accident în urma căruia două persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:32
(15244 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt din locuință, identificați de polițiști

Trei ialomițeni, dintre care doi minori, sînt cercetați de polițiști pentru furt calificat, fiind suspectați că, în perioada 25-31 decembrie 2009, au sustras mai multe unelte electrice și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2010, 19:31
(10696 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 6 kg de mercur, ilegal deținute de un cabinet stomatologic

În cursul zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., în baza unor informații, polițiștii au efectuat un control cu privire la deținerea și utilizarea substanțelor toxice și foarte toxice la un cabinet stomatologic ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:32
(13441 vizualizări - 0 comentarii)


Depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

Un tînăr în vîrstă de 25 ani din Urziceni este cercetat e polițiști pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism înmatriculat în străinătate care nu are drept de circulație în România. Acesta ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:31
(14977 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții unui furt de telefon, identificați

În după-amiaza zilei de miercuri, 6 ianuarie a.c., un tînăr în vîrstă de 16 ani, din comuna Ciulnița, s-a prezentat la Poliția Municipiului Slobozia pentru a sesiza faptul că în timp ce se afla în parcul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:30
(10051 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2010, 19:26
(14441 vizualizări - 0 comentarii)


Fără carnet și depistat la volanul unui autoturism fără drept de circulație în România

În după-amiaza zilei de marți, 5 ianuarie 2010, pe raza municipiului Urziceni, în cadrul activităților curente desfășurate, polițiștii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate la ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:26
(14230 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția rutieră, în stradă pentru siguranța circulației

Polițiștii au acționat pe raza municipiului Slobozia în scopul prevenirii și combaterii incidentelor rutiere. Activitățile desfășurate de polițiști au vizat urmărirea modului în care participanții la trafic ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:22
(12137 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune de prevenire și combatere a infracționalității

În cursul zilei de marți, 5 ianuarie 2010, în intervalele orare 14,30-18,30, respectiv 19,30-21,30, în municipiul Slobozia a fost organizată o acțiune cu efective mărite, urmărindu-se în principal prevenirea ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2010, 12:19
(11430 vizualizări - 0 comentarii)


Au plecat la Revelion și bunicul le-a dat dispărute

În prima zi a anului 2010, în jurul orelor 10,15, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată asupra unor dispariții. Un bătrîn, de 73 ani, le-a spus polițiștilor că nepoatele sale, în vîrstă de 14, respectiv ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:37
(13196 vizualizări - 2 comentarii)


Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

Nouă accidente în cinci zile: 3 morți, 15 răniți

În pofida activităților cu caracter preventiv desfășurate de polițiști, pe arterele județului, în perioada 30 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, s-au produs nouă accidente rutiere, evenimente în urma cărora ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:27
(12333 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecții mai multor furturi, identificați

În noaptea de 29/30 decembrie 2009, o echipă de polițiști din Fetești l-a depistat pe raza municipiului pe un tînăr, de 21 ani, din comuna Bordușani. Asupra acestuia, cu ocazia controlului efectuat, au ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 14:01
(12121 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive în discotecile rurale

În noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni, în colaborare cu agenții Posturilor de Poliție Grivița și Miloșești, au acționat pe raza celor două comune. În acțiunile întreprinse, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:53
(15651 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor

Intervenții ale pompierilor

În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2010, 13:41
(15061 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui tînăr în vîrstă de 23 ani, din Slobozia, acesta fiind depistat la volanul unui autoturism în prima zi de Crăciun deși nu poseda permis de conducere. ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13249 vizualizări - 0 comentarii)


Prinși în flagrant la furat din autoturisme

În noaptea de 24 spre 25 decembrie a.c., în jurul orei 23,40, doi bărbați au fost surprinși în flagrant de polițiști în timp ce încercau să sustragă doi acumulatori ai unui autocamion. Autovehiculul era ...[citește_toată_știrea]

28 Decembrie 2009, 14:58
(13144 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Sorin în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...