Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă

Senzațional! Țineți aproape de el!

Pesedozaurii vor reîntronarea președintelui Ciupercă

Lăsate nesupravegheate de onorabilul Neacșu (care zilele astea e ocupat să care gențile, pardon, mapele Vasilicăi Viorica Dăncilă...), laboratoarele PSD au fost luate cu asalt de latifundozaurul (clasa Pesedozaurus Rex) Viorel Nica. Acesta a fost auzit profețind pe holurile filialei, la ceas de seară: «Vom fi ce-am fost și mai mult decât atât!». Specialiștii în politica glaciară a social-democrației au încercat decodarea mesajul și, după nopți de nesomn, au ajuns la următoarea concluzie: Viorel Nica trage sforile prin primării pentru a-l readuce la conducerea filialei pe ex-președintele Silvian Ciupercă!

«Victorașe, nici nu știi... ...cât de mic începi să fii!» cică ar fredona, printre dinți, primarii PSD în timp ce fac anticameră cu orele la ușa Președintelui Moraru. Numai că Președintelui nu îi pasă. Cufundat în semisferele înalte ale administrației și marcat de misiunea lui europeană, acesta și-a uitat demult promisiunile făcute odinioară... Iată, bunăoară, ce spunea domnia sa în anul de grație 2011, când întruchipa visele și speranțele colegilor primari, extaziați la vremea respectivă de poziția belicoasă pe care acesta o adopta: «Pentru Ialomița, soluția este un alt președinte! Vrei sau nu vrei, un președinte trebuie să conducă după niște reguli, altfel e anarhie! Iar domnul Ciupercă nu conduce după reguli. Nu contează performanța pe care o ai, nu contează reușitele, contează cât de aplecat stai. Iar eu nu pot sta aplecat! N-am stat niciodată! Și cred că nici colegii mei nu vor sta aplecați în fața domnului Ciupercă! Iar asemenea lor sunt și colegii din celelalte partide. Pentru că peste tot există nemulțumiri și peste tot primarii caută soluții pentru comunitățile pe care le reprezintă...». Profetice cuvinte, nu-i așa? Mai ales când istoria se repetă întocmai!

Metodele subversive ale lui Nica De astă dată însă, cel ales să ridice stindardul libertății social-democrate este latifundozaurul (v-am mai spus, clasa Pesedozaurus Rex) Viorel Nica. Scăpat de grija rambursării subvențiilor la APIA, unde deja a înșurubat câțiva cățelandri care nu-i ies din cuvânt, domnia sa a fost surprins propovăduind agramat repetarea istoriei. Veți spune că fabulăm și că nici măcar PSD Ialomița nu poate fi atât de retrograd. Ei, bine, nu vă contrazicem. Dar, înainte de a ne eticheta, vă rugăm să luați în calcul faptul că primarii latifundiari din PSD sunt legați unii de ceilalți prin fire oțelite ale intereselor comune, ale linșajelor interne, ale trădărilor conjuncturale... Și lista poate continua la nesfârșit! Prin urmare, toți acești oameni (fundamentul fetid al unei filiale clădite după sistemul medieval englez care spune că fiecare are un stăpân dacă stăpânul împarte pământul pe care îl deține!) rămân loiali doar în condițiile în care își conservă privilegiile. European până în vârful copitelor iepei din dotare și repetent la istoria social-democrată a filialei, Victor Moraru nu a înțeles acest adevăr banal. Și, astfel, a lăsat un spațiu larg de manevră lui Nica (incapabil să conducă, de acord, dar gata să restaureze oligarhia anterioară!).

Unul este președintele Ciupercă Evident, candidatul ideal la funcția de președinte al filialei este nimeni altul decât ex-președintele Silvian Ciupercă. Cel mai cinstit și mai sărac dintre președinții PSD Ialomița, Silvian Ciupercă este pregătit să revină în fruntea filialei. Călare pe calul alb al reabilitării (lui Victor Moraru îi plac iepele negre, un călcâi al lui Ahile ușor de exploatat...), Silvian este gata să revină în fruntea filialei și să își asume reformarea acesteia după principiul caragialesc «să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!». Veți spune că iar fabulăm și că amestecăm tocana cu dulceața de mere. De data asta vă contrazicem. Suntem perfecți conștienți că Victor Moraru nu este președintele filialei și că, dacă acest scenariu se va realiza, Silvian Ciupercă îl va înlocui pe Marian Neacșu. Dar dacă onorabilul Neacșu este parte în această construcție monstruoasă, cum aud tot mai des păianjenii aciuați în draperiile sediului PSD, atunci zilele președintelui Moraru sunt numărate. Pentru că Silvian Ciupercă va fi fiind el sarac și cinstit, dar să nu uităm că el și nimeni altul a fost cel care l-a linșat public și politic pe baronul Gheorghe Savu... Și tot el cel pe care Victor Moraru l-a demonizat ani de-a rândul, pentru a-i lua locul. Ei, acum ne dați dreptate?!

5 Februarie 2018, 10:05 (7838 vizualizări - 7 comentarii)

Citiți și:
Moaștele Sfântului Vasile PeSeDeficatorul la Mihail Kogălniceanu
Ciupercă visează (din nou) la șefia PSD Ialomița
Partidul Social Democrat, condamnat să repete istoria
Luciferul Neacșu revendică Organizația PSD Ialomița
Cuplul Neacșu-Moraru, oficializat!

Comentariile cititorilor:


fost PSD-ist:
(7 Februarie 2018, 17:17)
In momentul in care Marian Neacsu a pierdut in fata d-lui presedinte Ciuperca presidentia PSD-ului care a castigat-o ulterior dupa anchetarea d-lui Ciuperca dl Ciuperca l-a amenitat pe dl Nica Viorel ca daca nu vine sa-l voteze cu toata trupa de elita Movila- Fetesti o sa-i trimita echipa de control la firma detrinuta de dl Nica acuzandu-l ca a pus mana pe 10000 ha teren arabil pe care-l munceste numai de ei stiut cum .D-l Nica Viorel s-a semnat pe buletinul de vot ca d-l Ciuperca sa vada ca a votat cu el.Apreciem faptul ca datorita d-luiNica Viorel se mai iriga in ziua de azi in zona Suditi Saveni Movila Fetesti Stefan Cel Mare si tot datorita lui se mai mentine sistemul de irigat in aceasta zona.
Sensey:
(7 Februarie 2018, 12:24)
In urma cu 7-8zile aprox-mare agitatie de masini luxoase si oameni"grei"au debarcat in curtea episcopiei.Intrarea E14. Normal-ciuperca a debarcat din luxosul mercedes " DIA". Pupaciosii s-au strans in brate mai ceva ca'n filmele cu Cattani! Ce inseamna dorul si iubirea de aproapele tau! Nica o fi intrat pe usa dinspre parc?? Ce s ar fi intamplat daca ciuperca si toti oamenii de bine ar fi lucrat pentru bunastare?Pentru dezvoltarea zonei,a judetului? Am fi aplaudat reusitele.Rapid vom ajunge un amalgam de Vaslui si Teleorman. Clar !
Jvek:
(6 Februarie 2018, 08:45)
Duc lipsa de oameni capabili si apeleaza la fosile? Sau furau mai bine pe vremea ciupercilor?
Mary:
(5 Februarie 2018, 14:01)
  Escroc de prima mana, Viorel Nica, sa dea cu subsemnatul, cum a ajuns latifundiar si pe urma sa lanseze propuneri eviscerate din pantecul urat mirositor al psd.
Un fost tandarean:
(5 Februarie 2018, 13:42)
Nu il mai resuscitati pe Ciuperca, zero barat in management .Trei ore am dezbatut interimatul lui dupa Stiuca, in cadrul primariei locale, pentru a fi directorul liceului Tandarei. Nu i s-a putut identifica nici-o calitate care sa-l recomande in afara de balciul din tara de la 1989. Este supersuficient ca profesor, pentru functii de conducere este caciula mare pentru el , este mut dar musca ca vipera . Probabil ca lipsa capacitatii manageriale a mers in dezvoltarea neuronilor responsabili cu razbunarea. Sunt cei mai periculosi oameni acesti mutalai .Ca sa va demonstrez ca nu am nimic cu el, va pot spune ca dosarul sau cu pamantul de la Giurgeni a fost unul politic, dar asta nu i-a creiat peste noapte competenta . Nu este vina numai a lui, dar factorul genetic isi spune cuvantul de necontestat. Cine il vrea resuscitat , Nica, Mihai Valeriu , Pavel, nu vreau sa-i descriu, este pierdere de timp.
Dupa numirea ca director al liceului Tandarei de ce  a facut praf baza materiala a acestuia : internat pus la pamant , poligon auto nivelat, minunatele sere de langa poligon terminate, etc, etc.Il cunosc de foarte bine de cand a venit cu diploma de profesoras, de care isi batea joc profesoarele pentru marea sa naivitate. De la Stiuca la Ciuperca este o distanta astronomica, sa stea bine la pensie ca pentru management,caciula a fost foarte mare, un iepure. Nu il cunosc pe Victor Moraru, eu am lucrat 20 de ani in Tandarei intr-o unitate industriala, dar modul in care arata Amara si Statiunile de aici, urmare a activitatii lui Moraru este incomparabil cu ce-i poate pielea lui Ciuperca. Sa-l lase in pace Sabina sotia sa si sa nu il mai impinga in fata, din plumb nu poti face otel ! Nica a primit cadou IAS-ul Movila cand lucra la dublu, era si director general al DGAIA Ialomita si sef de IAS Movila .
O normalitate anormala:
(5 Februarie 2018, 12:44)
E firesc sa fie revolte in psd-Jalomita devreme ce la nivel national luptele sunt in toi de aproape un an de zile. Drept consecinta proiectele de legil se incaleca si se contrazic, salariile se tot "dubleaza" pana ce romanul ramane fara nimic in portofel, guvernele psd se schimba (de catre psd )precum sosetele, bagand opozitia intr-o stare de perplexitate continua..
Calcul corect:
(5 Februarie 2018, 11:36)
Nica - Nikita - Minciu - Brusli - Cornel Vasile - Dinu V. - Mihai Valeriu....si lista poate continua la nesfarsit, completata la varf cu primarii care stau ca prostii pe holurile Presedintelui Tuturor Europenilor Ialomizati....Revolta Social Democrata sta sa rabufneasca!!!! Hai liberareeeee, s-a auzit si din biroul lui Nelutu-Primar de Amara cu Tony la carma....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
268 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

2 Iunie 2026, 20:15


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(1980 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(1031 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(983 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11191 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(671 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(661 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(449 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(468 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(429 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(436 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(458 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(808 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(1110 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(634 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(720 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(968 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(926 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(1330 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(2287 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(473 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(4916 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(1244 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(1996 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(4952 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(2189 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(1872 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(1660 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(1095 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(1776 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...