Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

nepotismul veros de partid

De-a lungul timpului, în fiece instituție de stat, partidele perindate la Putere și-au instalat ciracii în funcții de conducere sau execuție. După bunul plac al conducătorilor, instituțiile au fost penetrate de diverse persoane, ipochimeni despre care prea puțini au auzit sau ale căror realizări sunt nule. Raportându-ne strict la nivel local, în funcții de conducere au fost numiți diverși care, la schimbările politice ulterioare, au trecut puțin mai jos în ierarhie, fie adjuncți, fie șefi de serviciu sau birou... Mai mult, aceleași persoane au reușit să-și instaleze rubedeniile în propriile instituții sau în cadrul altor instituții «prietene». Astfel, proprii copii, neveste, nepoți sau nepoate, unchi, mătuși au căpătat, cu acordul omului instalat șef de partidul aflat la Putere, locuri de muncă. Foarte important: la Stat. Astfel, persoane care nu aveau nimic de-a face cu instituții de stat, au devenit funcționari publici. Meritocrația a fost înlocuită cu nepotismul veros de partid, instituțiile de stat devenind familii la propriu. Este de notorietate, spre exemplu, cazul Finanțelor, locație unde își desfășoară activitatea familii chiar și la a treia generație. Căci, anormal, fiul/fiica și soțul/soția au devenit dintr-odată neam de finanțiști cu acte în regulă. De asemenea, identic se petrece și la Primărie, Cadastru, Direcția Agricolă, Poștă, Mediu, Pensii... În oricare dintre instituțiile de stat, activitatea s-a transformat într-un soi de consiliu familial extins, cu membri de partid și familie afișând mine superioare în relația cu exteriorul. Mai grav este că până și la nivelul altor instituții de forță funcționează același sistem de promovare a nonvalorilor, primând aceeași rețetă a nepotismului veros de partid.

9 Martie 2018, 16:05 (5027 vizualizări - 6 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


presa:
(13 Martie 2018, 15:18)
nu PSD este problema, ci socialismul
toate partidele din țara noastră sunt socialiste
cele mai socialiste sunt PNL si USR
cetatean:
(12 Martie 2018, 10:43)
Ce vorbiti: politie, sri, jandarmi, isu peste tot nepotism.

Goguta pnlistu:
(10 Martie 2018, 09:56)
Alo tavarise Jan habar nu ai cata propaganda si cat a alergat in campania electorala astia a lui Dedu cat de mult au injurat si injura in chip si fel pe oponentii lui Turiga. Daca vezi fisbuciucul iti dai seama cat au lins asa ca era normal sal rasplateasca cu un bine nemeritat loc in primaria de la noi din Dridu.Nimeni nu stie cu ce se ocupa ce grad si ce functie are dar bine ca are salariu pe care nici in visele sale nu la visat. Totusi un lucru de remacat spune lumea ca daca pana acum ceva timp in urma blestema si injura de spurca PNL acum ca turiga a trecut cu purcica,sluga si pisica la PNL injura de mama focului PSD afurisita socoteala. Mai este si aia ca tacsu george a fost si el prin primarie ceva agent termic sau agricol ceva pe acolo si a spalat bine izmenele pana lea murdarit din nou cu lalele de maidanez lesinat de foame a si participat la multe giumbuslucuri de ale lui turiga asa ca acum ia recompensat din banii comunitatii doar stii ca la turiga se poarta.E lasa ca dumnezeu nu bate cu parul asa cum proceda noul angajat si cand avea dosare penale. Lasam gluma sovietica deoparte si revenim pe subiect.Grav ca cand sclavul deloc ager la minte si slabut mobilat la mansarda cu studii facute la sapat in gradina bossului este angajat in primarie mai ales cand sunt tineri mult peste nepotul valentin dedu.Stai cuminte ca il slugareste turiga cum il slugarea pe ionut pana cand a plecat saracul de el. Sa vezi cate bastoane de piele isi ia turiga de la leana si chioru cand so rupe casatoria. Sa vezi atunci cesi baga si isi scoate din turiga si pnl. Ho stai sa vezi strigaturi dupa ce se duce mierea. Dai sai odihnesca in pace de slugi spalatori de c.r. Jegos lucru cand angajezi rude,nepoti,vali de la valentin nasu si mai sunt si bata pe partea cu materia cenusie crescuta ca o rosie intrun pahar de 40 ml
TUMOAREA - PSD:
(10 Martie 2018, 09:40)
Întrebare retorică
-Poți reusi în societate (mai ales la stat) daca mama,tata matușa.... nu este PSDista,PNList....?doar pe meritul tau,cunoștinte dobândite si profesionalismul tau ?
Jan:
(10 Martie 2018, 00:31)
Da corect un exemplu il putem da in vestul judetului localitate Dridu unde dl.primar cu modestie,Vali Turiga a facut si desfacut sforile angajand in primarie odrasla prietenului sau care la servit ca un catel maidanez lihnit de foame cu balele pana in izmene in campania electorala din 2016. Asa ca in felul acesta in 2018 ia platit slugarnicia si pupincurismul Ce spui nica Dedu merita fiul tau sa fie angajat in primarie si platit din banii comunitati. In 2020 la urmatoarele alegeri pune si pe Lenuta sa alerge bine poate o angajaza si pe ea dar intro depasire regulamentara. Ce misto din spalator de parbrize la peco sa ajungi direct in primarie cand in afara de injuraturi pe net nu sti sa faci nimic. Asta inseamna sa fii sclav cu abilitati de sofer. Ce sa faci ca doar tu nu esti vinovat ca merge in bastoane. Afurit cel ce la blestemat iar dumnezeu a dat. Pupa Jan
Nepotelul pesedist:
(9 Martie 2018, 18:23)
Foarte bine punctat. Nepotismul de partid si de stat a pus stapanire pe toate structurile statului. Mai grav este ca sunt promovate non-valorile,prostia si puturosenia....trebuie sa fii membru pesedist, cu cel putin o matusa sau amanta in sistem si...gata,frate,bugetar pe viata!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 06 Aug 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2010, 09:15
(13244 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 543 de bărbați, în concediu pentru creșterea copilului

Potrivit datelor statistice date publicității de reprezentanții Agenției de Prestații Sociale, instituție creată pentru plata tuturor tipurilor de alocații, tot mai mulți bărbați solicită acordarea de indemnizații ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:14
(20110 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Arestat după ce a înjunghiat un tînăr

În cursul zilei de marți, 4 mai, un tînăr, de 28 de ani, din Miloșești, a fost arestat, pe numele acestuia Tribunalul Ialomița emițînd un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:08
(24992 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Școlile, în atenția polițiștilor

Luni, 3 mai, în intervalul orar 10,00-18.00, polițiștii dinFetești, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au acționat în unitățile de învățămînt și în zona adiacentă acestora, acțiunea avînd ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:07
(23952 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furt de energie electrică

Marți dimineață, începînd cu ora 07,00, polițiștii din Țăndărei, în colaborare cu jandarmi și reprezentanți ai societății furnizoare de energie electrică au acționat, timp de două ore, în cartierul Strachina ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:06
(22113 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident pe Matei Basarab

La începutul săptămînii, respectiv luni, 3 mai, pe bulevardul Matei Basarab din Slobozia s-a produs un accident rutier. Cauza producerii accidentului a fost neacordarea priorității de trecere la schimbarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:05
(23927 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, raiul asistaților social: În doar trei luni, 2 milioane de lei pentru beneficiarii Legii 416

Suma cheltuită și raportată de autorități săptămîna precedentă tinde să demonstrează neputința celor în drept în privința eradicării fenomenului ajutorului social. Mii de familii din județul Ialomița beneficiază ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2010, 18:01
(13112 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr surprins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Sîmbătă, 1 mai a.c., în vizorul polițiștilor din Țăndărei au intrat discotecile din mediul rural. Acțiunea a presupus legitimarea a peste 50 de persoane, 26 de autovehicule fiind controlate. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:22
(24281 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Încercînd să parcheze, a lovit-o cum mașina pe trotuar

Duminică, 2 mai a.c., în jurul orei 14.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de o femeie din localitate despre faptul că sora sa, în vîrstă de 27 de ani, a fost victima unui eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:20
(12224 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Îi lucra în curte și i-a furat banii din casă

Sîmbătă, 1 mai a.c., polițiștii din Gheorghe-Lazăr au fost sesizați de un localnic asupra faptului că, de la începutul acestui an și pînă în luna aprilie, persoane necunoscute i-ar fi sustras, în repetate ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:11
(21823 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: Tînăr de 17 ani, «șofer» fără permis

În cursul după-amiezii de duminică, 2 mai a.c., polițiștii din Ciochina au depistat pe raza localității Orezu un autoturism la volanul căruia se afla un localnic. Oprind regulamentar autovehiculul, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:06
(25993 vizualizări - 0 comentarii)


De 1 Mai polițiștii au lăsat 9 șoferi fără permise

De 1 și 2 Mai, abaterile de la normele rutiere au fost sancționate cu fermitate de către polițiști. Astfel, au fost verificați peste 150 de participanți la trafic, fiind sancționați peste 100 de conducători ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 15:04
(23391 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Urziceni: Exerciții demonstrative ale jandarmilor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița a organizat duminică 3 mai a.c., în municipiul Urziceni, mai multe exerciții demonstrative pregătite de jandarmii din cadrul Detașamentului Mobil Slobozia și ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2010, 11:45
(22125 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu 138 de kg de scrumbie

În cadrul acțiunii pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, polițiștii au depistat joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 14.45, pe DN 2A, în localitatea Țăndărei, un autoturism la volanul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15412 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat de arestare pentru un recidivist

Un bărbat, în vîrstă de 30 de ani, din localitatea Valea Ciorii, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului în cursul zilei de joi, 29 aprilie, după ce instanța a emis pe numele său un mandat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:25
(15636 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune pentru prevenirea furturilor de animale

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 aprilie a.c., în intervalul orar 22.00-03.00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat și executat o acțiune împreună cu agenți din cadrul Posturilor de Poliție ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(13074 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 20000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe șoselele județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 18:24
(12920 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție, ploșniță la grâu!

Atenție, ploșniță la grîu!

«Unitatea Fitosanitară Ialomița atenționează toți producătorii agricoli din județ să-și controleze culturile de grîu pentru determinarea adulților de ploșniță cerealelor» atenționează directorul Maria ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:36
(26991 vizualizări - 1 comentariu)


Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din râul Ialomița

Trupul neînsuflețit al unui bărbat dispărut, recuperat din rîul Ialomița

Joi, 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, după o săptămînă de la data dispariției, trupul bărbatului a fost văzut de localnici în albia rîului, la aproximativ 3 km în aval de locul unde a căzut în apă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2010, 11:00
(16472 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A furat de la magazin un cuțit de vînătoare

În după-amiaza zilei de marți, 27 aprilie, Poliția Slobozia a fost sesizată de reprezentanții unei firme de pază despre faptul că un tînăr necunoscut a furat un cuțit de vînătoare dintr-un magazin de profil ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(17847 vizualizări - 0 comentarii)


Trei șoferi penali

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au întocmit două dosare penale pe numele unor cetățeni care au fost depistați conducînd autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedă permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(26515 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni pentru siguranța elevilor

Miercuri, 27 aprilie în intervalul orar 10,00-18,00, polițiștii feteșteni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de Frontieră au acționat în zona unităților de învățămînt din municipiu, avînd ca obiectiv ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:51
(23807 vizualizări - 0 comentarii)


25 de ialomițeni, cercetați pentru braconaj piscicol

30 de infracțiuni constatate, 84 de sancțiuni contravenționale aplicate, 65,5 kg de pește și 18 unelte pentru pescuit confiscate, reprezintă succint rezultatele celor 87 de acțiuni și controale desfășurate ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 16:46
(25132 vizualizări - 2 comentarii)


43 de locuri de muncă în străinătate

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 locuri de muncă în străinătate. Astfel, în Marea ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 13:07
(20986 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot solicita, pînă la data de 14 mai 2010, sprijin financiar destinat deținătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. Potrivit legislației în domeniu, în funcție ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2010, 08:16
(23698 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au «spart» aparatul de jocuri electronice

În cursul după-amiezii de marți, 27 aprilie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Țăndărei au depistat pe raza localității trei tineri al căror comportament era suspect. După legitimarea ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 16:00
(23861 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» fără permis

Marți, 27 aprilie, polițiștii feteșteni au depistat, pe o stradă din localitate, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 33 de ani din județul Harghita. Procedînd la legitimarea acestuia, ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:59
(19980 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Au furat fier vechi din curțile oamenilor

Marți, 27 aprilie a.c., polițiștii din Sărățeni au fost sesizați de trei bătrîne din localitate despre faptul că, în seara zilei de 26 aprilie, trei persoane de sex masculin, pe care nu le cunosc, folosindu ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:57
(23175 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Infractor dus la pușcărie

În cursul zilei de marți, 27 aprilie, polițiștii din Urziceni au desfășurat activități pentru depistarea unui bărbat, de 26 de ani, din localitatea Bărbulești, pe numele căruia exista un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(26490 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni în trafic

Marți, 27 aprilie, timp de două ore, polițiștii rutieri din Slobozia și din cadrul Posturilor de Poliție arondate municipiului, au acționat în 9 filtre, în principalele puncte de acces la intrare și ieșire ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2010, 15:56
(28467 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Justin în Consiliul Superior al Magistraturii scoate la concurs posturi de judecător în cadrul Judecătoriei Urziceni Pavel în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Andrei în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Andrei în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Ion Ion în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă FELICITĂRI în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă autoturism Seat Ibiza în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Eu în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița Deșteaptă-te ROMÂNE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Fascinat în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! cetatean în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița NELAMURITULE în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Azi, miercuri, de la 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...