Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia, acuzată că ascunde probe în dosarul supermarketului amplasat ilegal

Primăria Slobozia, acuzată că ascunde probe în dosarul supermarketului amplasat ilegal

Scandalul supermarketului amplasat fără acordul locata­rilor la parterul unui bloc, aflat în zona Stadionului «1 Mai» din Slobozia revine în actualitate. Reprezentanții Asociației de Pro­pri­etari 31/U, entitate care administrează imobilul, susțin faptul că oficialii ad­ministrației locale au trimis către in­stanța de judecată documente inexacte cu scopul de a acoperi ilegalitatea pe care au comis-o. Asociația de Proprietari 31/U a inițiat o acțiune în instanță prin care solicită anularea auto­rizației de construire emisă de Primăria Slobozia. De asemenea, administrația locală a fost amendată cu 25 mii de lei de Inspectoratul de Stat în Construcții pentru încălcări ale Legii privind calitatea în construcții. Situația creată nu a fost comentată de către reprezentanții Primăriei Slobozia.

Sancțiuni aplicate Primăriei Slobozia
Problemele privind legalitatea am­plasării supermarketului la parterul blo­cului din zona Stadionului «1 Mai» au început o dată ce magazinul a fost deschis. Locatarii au reclamat Asociației de Proprietari 31/U, entitate în administrarea căreia se află blocul, faptul că au rămas fără locuri de parcare și sunt treziți de la pr­imele ore ale dimineții din cauza zgomotului pe care îl produc mașinile care aduc marfă pentru aprovizionarea magazinului. Mai mult, oamenii susțin faptul că deschiderea supermarketului este ilegală, întrucât nicio autoritate nu le-a so­licitat puncte de vedere în legătură cu acest aspect. «Pe noi nu ne-a întrebat ni­meni nimic! Nu ne-a cerut nimeni semnături cu privire la amenajarea acestui magazin... Ne-am trezit că s-a deschis peste noapte! Este adevărat că în trecut aici a funcționat o alimentară, dar nu era nebu­nia care este acum... Marea proble­mă pe care o avem este legată de faptul că nu mai putem să parcăm mașinile pe locurile noastre, pentru care am plătit la Primărie... Acum trebuie să ne parcăm mașinile pe unde apucăm. Ei trebuiau să aibă acordul nostru, așa mi se pare normal!» a declarat unul dintre locatarii imobilului. Chiar dacă aleșii locali s-au ferit să ofere public puncte de vedere cu privire la această situație, ilegalitatea a fost confirmată de către Inspectoratul de Stat în Construcții Ialomița. Sesizați de către locatari, angajații instituției au făcut verificări în urma cărora au stabilit că reprezentanții Primăriei Slobozia au încălcat Legea privind calitatea în construcții în momentul în care au emis autorizația de contruire a supermarketului. Astfel, oficialii administrației locale au fost amendați cu 25 mii de lei.

Proces cu scântei
Cazul a ajuns în instanță și se judecă la Tribunalul Ialomița. În momentul de față acțiunea se află într-o fază incipientă judecății, însă oficialii Asociației de Pro­prietari 31/U atrag atenția cu privire la faptul că documentele transmise de Pri­măria Slobozia judecătorilor sunt inexacte și nu oferă o imagine clară a problemelor care apar în urma emiterii autorizației de construire a supermarketului. «Într-un gest iresponsabil și de totală sfidare a instanței de judecată, Primăria Slobozia a transmis către Tribunalul Ialomița un set de documente trunchiate, în speranța că astfel magistrații vor da o decizie favorabilă pentru administrație!» reclamă repre­zentanții Asociației de Proprietari 31/U. Aceștia explică faptul că instanței i-au fost prezentate documente incomplete, făcând referire la o serie de file lipsă din Certificatul de Urbanism emis de Pri­măria Slobozia și în baza căruia firma care ad­ministrează supermarketul a obținut autorizația de construire. Una din pagi­nile care lipsește vizează restricțiile și interdicțiile impuse societății comerciale. Copia Certificatului de Urbanism înaintată judecătorilor ar fi trebuit să cuprindă și rubrica «Utilizări interzise», prin care se exclud activitățile poluante sau fluxurile de transporturi grele. Realitatea a demonstrat că, în zona blocului, mașinile care transportă marfă pentru aprovi­zio­narea supermarketului depășesc 3,5 tone, produc zgomot și perturbă confortul lo­catarilor. Totodată, din documentul anexat dosarului aflat pe rolul instanței, lipsesc și detaliile cu privire la interdicția vehi­culelor de marfă de a opri pe aleea de acces. În realitate, transportatorii blo­chează practic accesul cetățenilor către zona de parcare.

Primarul Adrian Mocioniu și-a uitat promisiunile La câteva luni de la preluarea mandatului, în anul 2016, primarul Adrian Mocioniu a declarat public faptul că va pune punct haosului creat prin atribuirea ilegală a autorizațiilor de construire. Se pare că edilul a uitat de promisiunea făcută slobozenilor, în prezent, la Slobozia, în baza de date a Inspectoratului de Stat în Construcții Ialomița figurând peste 30 de imobile cu probleme din punct de vedere al modului în care au beneficiat de autorizație de construire. Totodată, acesta este vizat de acuzațiile aduse de reprezentanții Asociației de Proprietari 31/U, fiind considerat direct responsabil de modul în care firma care administrează supermarketul a reușit să obțină respectiva autorizație. Potrivit actelor depuse la instanță, edilului Sloboziei i se solicită plata unor despăgubiri morale.

16 Decembrie 2019, 09:55 (12638 vizualizări - 42 comentarii)

Citiți și:
Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii
Aparatul administrativ din Slobozia va fi restructurat în luna iulie
Ministerul Culturii îl vrea pe Mihai Viteazul-«Moș Crăciun» în Piața Unirii din Slobozia
Control abuziv demarat de Primăria Slobozia la o Asociație de Proprietari cu care se află în litigiu
Camioanele care aprovizionează supermarketul «ilegal» blochează domeniul public

Comentariile cititorilor:


@ @Vio:
(23 Decembrie 2019, 13:58)
Ai dreptate partial, insa de ce sa nu avem o vedere de ansamblu? Ai dat un exemplu de mare coruptie, ok, mai dau si eu altul: alimentele exportate de ei pentru tarile amarate (ca romanica), se pare ca nu sunt tocmai curate, ci dimpotriva, unele contin tot felul de mizerii. Dar, ca sa intelegi cum se traieste in Germania, du-te in vizita si mai vorbim. Primul pas, autostrazile, adica ceea ce noi nu avem mai deloc, apoi cand incerci sa platesti taxa de drum, ti se spune...ca este numai pentru camioane, nu si pt turisme; o sa vezi paduri peste tot (pomii aia verticali, infipti in pamant; noi avem pomi orizontali, in tir-uri si vagoane), vei vedea o tara f frumoasa si curata, cu un nivel de trai ridicat. Dupa razboi au fost la pamant, la fel ca si japonezii, acum sunt cu 100 de ani inaintea noastra. In niciun caz nu exista coruptia generalizata ca in romania, bulgaria, venezuela, etc. Din cauza coruptiei noastre nu avem nimic: nu autostrazi, nu sistem sanitar functional, nu educatie, nu utilitati si servicii de calitate, NIMIC, cu exceptia mafiotilor corupti imbogatiti din bani publici. Iar tu compari nivelul de coruptie al Romaniei cu cel din Germania! glumesti.
P.S. referitor la scandalul noxelor, mai toate marcile auto triseaza, un brand american cu motor de 6000 cmc, crezi ca iti va da informatiile legate de consum si noxe corect?
@Vio:
(21 Decembrie 2019, 11:27)
Nu ii mai pupa in c.r pe nemti . Uitate la  scandalul disel-gate ,marile companii nemtesti au fraudat sistemul de emisie al noxelor in cardasie cu statul lor  de au dus la incalzirea globala. Asa ca nu mai vorbii tu ca traiesti in Germania si domnle acolo toata lumea e cinstita si fericita si curge lapte in loc de miere . Cand e vorbaa de interesul lor economic ii doare fix in dos de drepturile tale. Dar tu stii mai bine ca na ,traiesti in Germania dar vii la parinti. 
Vio:
(18 Decembrie 2019, 22:16)
Bună seara! Locuiesc de câțiva ani în Germania, iar acum am venit pentru 2 săptămâni acasă, să petrec sărbătorile cu părinții. Am urmărit cu atenție comentariile în urma articolului și cu greu m-am hotărât să intervin și să vă spun cum este în Germania.
În primul rând, autoritățile germane sunt extrem de transparente atunci când este vorba de solicitările cetățenilor, de drepturile care le-ar putea fi vizate și mai ales atunci când există suspiciuni de eventuale nereguli. Procedurile de acces sunt foarte simple și în mare parte se pot face on-line, cu simpla identificare a solicitantului.
Există extrem de bine implementat conceptul că funcționarii publici lucrează pentru locuitorii orașului/landului respectiv și nu există această aroganță a funcționarilor români.
Demersul pe care l-a făcut respectiva asociație de proprietari este văzut în Germania ca ceva absolut normal, firesc, poate chiar obligatoriu. Acolo este de condamnat dacă nu reacționezi în momentul în care vreo autoritate îți face o mică nedreptate, ceea ce se întâmplă foarte rar.
A deschide un spațiu comercial fără să-și dea acordul toate persoanele sau instituțiile care ar putea fi lezate/deranjate este ceva imposibil, iar funcționarii publici reprezintă garanția că lucrurile sunt respectate întocmai din punct de vedere legal. Sunt blamați, cel puțin moral, cei care sesizează anumite aspecte neconforme și nu le sesizează instituțiilor abilitate.
Felicitări celor care au reacționat și poate că acest lucru reprezintă semnele firave ale democrației participative. Succes!
Gigel:
(18 Decembrie 2019, 20:18)
Până la urmă tipul de urbanism le face de capul lui sau este în cârdășie cu primarul Mocioniu? Este surprinzătoare lipsa de reacție a primăriei cu privire la acest scandal. Dacă este vorba doar de acțiunile urbanistului, mi să părea corect să fie deja sancționat, schimbat din funcție, să fie dispuse anumite măsuri. Sau cumva cunoaște prea multe?
AP 31:
(18 Decembrie 2019, 19:08)
Legat de aprovizionarea cu marfă a magazinului în cauză, la semnalarea locatarilor, DSP -ul a efectuat verificări și a notificat magazinului Profi (stadion) că trebuie să respecte cadrul legal, în sensul că aprovizionarea se va efectua doar în intervalul 08.00 – 13.00 și 17.00 – 22.00. Dar bineînțeles că s-a respectat acest program doar 2-3 zile după controlul DSP. În rest, festival al aprovizionării cu marfă, fără niciun fel de reguli. Nesimțire la cote înalte!
Ileana:
(18 Decembrie 2019, 18:27)
De apreciat curajul locatarilor. Probabil că asta este soluția, dar nu oricine își permite să angajeze un avocat pentru a contesta abuzurile primarului și colaboratorilor săi. Nu există încă acei avocați care să presteze în folosul comunității, gratuit. Păcat!
Dar reacția locatarilor merită felicitată.
Locatar din zona:
(18 Decembrie 2019, 18:25)
Ca tot vorbeați că Profi Stadion are notificare de la DSP Ialomița să respecte programul de descărcat marfă - mai precis în intervalul orar 13.-17.00 nu au voie să descarce marfa. Este 16.30 și se descarcă la greu! Despre ce discutăm??? Respectă cineva normele legale sau notificările autorităților???
Alex fara teama:
(18 Decembrie 2019, 18:06)
Stimată redacție ''independentă'', dar un punct de vedere al Primăriei Slobozia ați încercat să obțineți? În special de la AA, să ne explice cum este cu paginile lipsă din certificatul de urbanism. Sau o să dea vina pe colega lui, OC, care a uitat să numere paginile!
AP 31:
(18 Decembrie 2019, 16:25)
În Certificatul de urbanism, la rubrica Accesul carosabil și parcaje – este trecut că toate parcajele se vor asigura în afara spațiului aferent drumurilor publice; în realitate, autovehiculele de marfă opresc chiar pe aleea de acces, blocând atât parcarea de reședință, cât și accesul la parcările adiacente, existând deja sesizări adresate Poliției Locale Slobozia.
Din nou, fără rezultat. Din nou vorbim de subordonarea politică a polițiștilor locali. Din nou invocăm gradul de percepere a contextului legal!
AP 31:
(18 Decembrie 2019, 16:23)
În Certificatul de urbanism, la rubrica Utilizări interzise – este trecut că se exclud activitățile care atrag fluxuri mari de transporturi grele; în realitate, frecvent tonajul autovehiculelor de marfă depășeste 3,5 tone, ceea ce perturbă în mod grav confortul locatarilor din zonă și încalcă legislația aferentă, existând deja nenumărate sesizări la Poliția Locală Slobozia.
Bineînțeles, fără rezultat ținând cont de subordonarea politică a polițiștilor locali. Nici măcar nu înțeleg contextul legal!
AP 31:
(18 Decembrie 2019, 16:20)
Hotărârea Guvernului României nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism stipulează, în Anexa nr. 4 – Accese carosabile că ''pentru construcțiile comerciale se vor asigura accese carosabile separate pentru consumatori, personal și aprovizionare'' și ''vor fi prevăzute platforme de depozitare și accese mașini și utilaje speciale separate de aleile carosabile destinate consumatorilor''. În realitate, nu există aceste accese separate, iar circulația locatarilor printre autovehiculele de marfă și motostivuitorul care descarcă/încarcă colete este realmente periclitată.
AP 31:
(18 Decembrie 2019, 16:18)
În adresa nr. 78235/30.08.2019, Primarul Municipiului Slobozia ne informează că SC ROMARTA SA București, titularul Autorizației de construire cu nr. 12758/21.03.2019 este obligat ''să solicite Autorizația de securitate la incendiu după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor sau înainte de punerea în funcțiune a clădirilor pentru care s-a obținut Avizul de securitate la incendiu''.
Bineînțeles, acest lucru nu s-a întâmplat, magazinul a început să funcționeze fără autorzarea în cauză.
O să ne inspirăm din soluția instanței în cazul Colectiv și vom acționa în consecință!
AP 31:
(18 Decembrie 2019, 16:14)
Ordinul 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației  prevede că ''unitățile comerciale care prin natura lor pot crea riscuri pentru sănătate și disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, praf, fum, noxe se amplasează numai în clădiri separate, la o distanță de minimum 15 m de ferestrele locuințelor.
De asemenea, se interzice schimbarea destinației funcționale a unei zone dacă prin aceasta se creează premisa apariției de riscuri pentru sănătatea populației din zona locuită. Același ordin stipulează că este interzisă folosirea/gararea autovehiculelor de mare tonaj (peste 3,5 tone) la o distanță de 5 m de ferestrele camerelor de locuit''.
Urbanist:
(18 Decembrie 2019, 15:06)
Am un prieten care lucrează la urbanism și care confirmă că de când a fost numit AA în funcția de Șef al Serviciului Urbanism a început caruselul autorizațiilor de construire care eludează normele legale. Dacă un subaltern îi atrage atenția că nu este legal, urbanistul șef îl amenință că-l dă afară sau îl transferă la DADP. Recent, una dintre colegele prietenului meu a fost supusă unor presiuni imense pentru simplul fapt că locuiește deasupra magazinului Profi și a îndrăznit să sesizeze Poliția Locală pentru nerespectarea unor norme sanitare.
Mi-a confirmat faptul că decizia de a sustrage o pagină din Certificatul de urbanism i-a aparținut urbanistului șef care a reușit să-și pună în cap și juriștii instituției. Dacă cineva ar avea curaj să verifice ce autorizații de construire s-au dat în ultimul timp, ar constata că acestea erau anterior respinse de fostul responsabil cu urbanismul, actualmente consilier al primarului, tot pe probleme de urbanism. Dar respectivul avea coloană vertebrală și era foarte profesionist.
AP 31:
(18 Decembrie 2019, 14:53)
Din perspectiva afectării funcțiunii de locuit prin implementarea unor funcțiuni incompatibile: riscuri majore din punctul de vedere al securității la incendiu - obiectivul în discuție intră în categoriile de construcții și amenajări care se supun avizării și autorizării privind securitatea la incendiu, în conformitate cu prevederile Anexei nr. 1, punctul II, lit. a din HG nr. 571/2016, dar  nici proprietarul locației (SC ROMARTA SA București), nici utilizatorul acesteia (SC PROFI ROM FOOD SRL Timișoara) nu au obținut, la data deschiderii,  Autorizația de securitate la incendiu, obligatorie în situația dată, fapt ce eludează prevederile legale în domeniu din perspectiva cerințelor de securitate la incendiu.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
166 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(181 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(583 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(114 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(113 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(548 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(165 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(120 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(151 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(333 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(339 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(327 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1198 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(766 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(734 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(788 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1337 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1240 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1422 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1413 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1609 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1777 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1914 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2423 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1917 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1680 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1588 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1667 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4146 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2680 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...