Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

contraeditorial

arta ipocriziei

Uitându-te în jur ai impresia că fățărnicia s-a inventat în Bărăgan tocmai pentru a fi ridicată la rang de artă. De-o parte și de alta a eși­chierului politic, falsitatea demonstrată cuprinde fiece specimen îndrăgostit de Putere. Ipocrizia banal reprezentată la umilul edil de cătun este aprofundată ierarhic, liderii politici locali simulând virtutea pe nerăsuflate. De la micile plăceri nevinovate de a ocoli adevăruri resim­țite în realitate până la propagarea unor idei europene ce dezvoltă domenii diverse, fățărnicia este afișată gratuit și ostentativ. Căci ipo­crizia nu cunoaște limite și cei care o rostogolesc în spațiul public nu cunosc rușinea. Doar ascultând ceea ce se debitează deduci că, după 30 de ani, schimbările de ipochimeni în funcții publice au fost doar pentru a se afișa diferite tipuri de falsități. Ipocriți intelectuali cu doctorate plagiate, perfizi semidocți dar justițiari, fățarnici ajunși în funcții-cheie la nivel administrativ, toți își etalează lipsa de sinceritate sau duplicitatea. Arta ipocriziei scufundă ideea de meritocrație, preocuparea de a impune simularea virtuții devenind principalul argument în promovare. «Știu că nu se vede nimic, dar eu sunt mulțumit de ce am făcut!» tinde să devină un slogan pentru cei care, fățarnici, se declară apropiați de semeni... Ipocrizia naște monștri, greu de răpus sau ucis. Zombie care, chiar și la pământ, își mimează moartea politică și, ipocriți, se ridică din nou. Au devenit experți în arta ipocriziei...

25 Ianuarie 2020, 12:20 (5421 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Ziua Ipocriziei Naționale
noi vrem covid!
ierarhie

Comentariile cititorilor:


Geri:
(26 Ianuarie 2020, 05:36)
Pai daca frizerul a ajuns consilier isi face cumnata mare trompeta, buldozeristul a ajunge, vice primar, spalatorul de parbrize din benzinaria rompetrol a ajuns consilier referent specialist, PSI la primarie, va dati seama cata din aia de scrieti voi, este in ialomita. Mai ipocrizia o fi cum o fii, dar la prostie si hotie sunteti campioni olimpici cu renta viagera. Pai fa gras-o care iti pui, sutienul dandoaselea si chiloti pe dos, ca sa nu te agate blestemele cum ai ajuns fai, tu mare mis, din dintre blocurile de la oras, coada de topor terfelita in provincie. Ipocriri acum sunt la moda, la butoane, depinzi de el, stai cu capul plecat in fata lui, ca de, ipicritule trompeta s_a ajuns. Cozile de topor, sclavii si slugile care au frumituri de tarate in loc de creier, conduc o gloata de prostie. Ma da si cand s_o impiedica, sa vezi atunci cum isi lega șingurică fularul la gat cu nodul la spate.
hai cu altii:
(25 Ianuarie 2020, 19:45)
Stiti ce mai e paradoxal? Ca si cei mai valorosi dintre ei, odata ajunsi pe functii , au dat cu mucii-n fasole!In loc sa influenteze in bine soarta unitatilor si a oamenilor, au sfarsit prin a pactiza cu cei mai marsavi si hoti dintre angajati fiindca asa a fost trendul promovat de alianta mizarabila psd-alde. Ne-a ramas speranta ca altii vor face mai corect, mai bine, mai frumos, mai eficient! 
plătitor de taxe:
(25 Ianuarie 2020, 14:06)
educație și respectarea legii...sunt esențiale pentru funcționarea unei societăți normale...dar, carentele sunt greu de recuperat...
bun articol!:
(25 Ianuarie 2020, 12:58)
Ipocritii au fost, sunt si vor mai fi mentinuti la putere de prostia, ignoranta si lipsa de educatie a poporului. Pana cand nu ne vom instrui suficient, incat sa vedem adevarul, nu vom schimba nimic...in afara de un ipocrit, cu altul!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17660 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46254 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17360 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18727 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18463 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19634 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20046 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19613 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20327 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19958 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20363 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19371 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19411 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...