Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Apă potabilă în 2021 la Slobozia

Un nou termen avansat de autorități

Apă potabilă în 2021 la Slobozia

La începutul lunii septembrie, viceprimarii PSD, Rudolf Gradea și Gabriel Mușat au avansat un nou termen pentru finalizarea investiției în stația de tratare a apei pentru Municipiul Slobozia. Anunțul vine în condițiile în care mai bine de jumătate din valoarea acestei in­vestiții a fost deja cheltuită. Rea­mintim că este a doua oară când administrația din Slobozia cheltuie fonduri publice pentru potabiliza­rea apei. Și a treia oară când aceste demersuri se soldează cu un eșec...

5 milioane de lei pentru nimic Primarul Adrian Mocioniu, aflat de aproape o lună în campanie electorală, declară public că investiția pentru extinderea stației de tratare a apei în municipiul Slobozia ar fi fost finalizată dacă lucrările ar fi fost urmărite strict de către... înlocuitorii săi. Înainte de a fi indisponibilizați de COVID-19, cei doi viceprimari, Rudolf Gradea și Gabriel Mușat au organizat o confe­rință de presă în care au prezentat si­tuația de fapt a acestei investiții. Ei au precizat că lucrarea este mult întârziată, finalizarea sa urmând să aibă loc, cel mai devreme, anul viitor. «Acest contract de realizare lucrări avea termen de finalizare 2020, printr-un adițional a fost prelungit în septembrie 2020 și, pe 17 august a.c., constructorul a mai cerut o prelungire până pe 30 decembrie 2020. Iar asta ne duce cu gândul că finalizarea investiției este foarte departe...» a precizat Rudolf Gradea, viceprimarul Sloboziei. Marea problemă o reprezintă instalațiile prin care se realizează procesul de osmoză inversă. În proiect este prevăzut un singur echipament, în timp ce constructorul a adus două astfel de echi­pamente, unul dintre ele fiind o instalație de filtrare. De asemenea, capacitatea instalației adusă de constructor este mai mică decât cea prevăzută în caietul de sarcini. «Grupul de pompare din caietul de sarcini avea o capa­citate 600 mc/h, iar instalația adusă de constructor are doar 500 mc/h capacitate!» a mai declarat viceprimarul Rudolf Gradea. Conform datelor oficiale, până în prezent, Primăria Slobozia a cheltuit 5 din cele 8 mili­oane de lei disponibile pentru realizarea noii stații de tratare a apei.

Mocioniu minte de... potabilizează apele! Valoarea totală a investiției în ex­tinderea stației de tratare a apei potabile este de 7,84 milioane de lei. Banii provin, în proporții egale, din bugetul local și bugetul județean. Investiția a fost aprobată la sfârșitul anului 2018, iar contractul a fost semnat în luna august a anului 2019. Lucrările care urmează a fi executate constau în «extinderea stației de tratare prin construirea unei hale tehnologice cu di­mensiuni 35x10x3,5 m, în suprafață totală de 350 mp, unde se vor monta două baterii de filtre de cărbune activ și o stație de osmoză inversă cu două module». Termenul de execuție a lu­crărilor era de 11 luni de la data prevăzută în ordinul de începere a lu­crărilor, iar la momentul semnării contractului primarul Adrian Mocioniu preconiza finalizarea înainte de sfârșitul anului 2019. Ulterior, termenul a fost amânat pentru luna martie 2020 și apoi luna august 2020. Suntem în septembrie 2020 și lucrările la această investiție stagnează. Iată o declarație a primarului Adrian Mocioniu, acordată ziaruli nostru în luna iulie 2020, înainte de debutul precampaniei electorale: «Termenul limită este 31 august 2020... Dar eu nu pot grăbi constructorul. Acolo se lucrează cu terți. Tot ce pot să vă spun e că, dacă se va depăși data limită a contractului, constructorul va fi penalizat!». Inutil să precizăm că acest lucru nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla vreodată...

Costurile ascunse ale potabilizării
Impostura administrativă a lui Adrian Mocioniu este însă cea mai mică dintre problemele cu care se confruntă slobozenii. Ei îl pot sancționa prin vot, pe 27 septembrie 2020, reparând astfel o eroare electorală care datează de 4 ani. Ceea ce nu mai poate schimba însă nimeni e prețul plătit de slo­bozeni pentru ca Urban să furni­zeze apă menajeră la preț de apă potabilă. Con­form informațiilor publice, în 2011, ex-primarul Gabi Ionașcu a încheiat un contract încheiat cu Grup Romet Buzău în valoare de 1,6 mili­oane de euro. Prin contract, firma garanta po­tabilizarea apei. Contractul a fost unul ferm care nu permitea ma­jorarea va­lorii, însă următorul primar, Alexandru Stoica l-a majorat imediat după preluarea funcției cu alte 300 mii de euro. La aceste sume se adaugă 4 milioane de euro pentru sursa de apă, 2,5 mili­oane de euro pentru în­locuirea țevilor și 7 milioane de euro pentru stația de epurare. În total, aproximativ 17,5 milioane de euro, plus banii plătiți zilnic de fiecare slobozean pentru achiziționarea apei de băut...

22 Septembrie 2020, 11:05 (4647 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Investiții punctuale în rețeaua de apă și apă uzată a orașului Slobozia
Canalizare și apă la Slobozia Nouă
Apă și canalizare pentru blocurile și casele Sloboziei

Comentariile cititorilor:


BALAN :
(26 Septembrie 2020, 19:58)
La puscarie cu el si camarila lui .
Costel:
(24 Septembrie 2020, 06:12)
Huuuuuuuuuuu !!! Escrocilor! Mare noroc aveti ca nu sunt acasa ca bataia voastra n-o lua nimeni golanilor ordinari ! Asa tupeu de infractori ! Ce-ati facut ma slugilor 4 ani ? V-ati umplut de bani ! Acum vreti sa pacaliti fraierii sa va aleaga din nou ! Nu mai tine golanilor ! S-a obisnuit lumea cu apa plata.
Gigel:
(23 Septembrie 2020, 14:54)
@colocatar cartier katanga - chiar nu mai citeste nimeni nimic? Este vorba de o statie de osmoza inversa. Aceasta nu trateaza apa, ci doar o filtreaza. Practic, lasa sa treaca doar substantele care au molecula cel mult egala cu cea a apei (apa are molecula foarte mica). In era Internet, cand ai la dispozitie atatea materiale, tu te iei dupa "mi-a spus cineva"? Nu poti verifica ce-i aia osmoza inversa?
Referitor la incompetenta celor din imagine... nu mai e nevoie de comentarii.
colocatar cartier katanga:
(22 Septembrie 2020, 14:21)
Cea mai mare minciuna si manipulare, fenta asta cu potabilizarea apei. Un specialist in domeniu mi-a spus ca apa din puturile de la Brancoveni are o compozitie chimica ce o face improprie consumului uman , dupa standarde normale. Cu cat o tratezi co substante chimice cu atat devine mai nepotabila.
cetatean:
(22 Septembrie 2020, 13:46)
Iatai in poza pe principalii suspecti la care se adauga  si spagarul sef (...) '
Radu P:
(22 Septembrie 2020, 13:42)
Sunt extrem de curios, dacă noul ''soare'' al administrației locale (cred că are șanse colosale de a câștiga locul de primar al municipiului) va avea curaj să deslușească și să facă publice toate autorizațiile ilicite emise de urbanismul șef, cu acordul și implicarea renumitului cuceritor de inimi.
În acest moment, sunt funcționari din primărie care spun că s-a ajuns la un nivel nemaintâlnit de măsluire a tot ce înseamnă documente de autorizare în domeniul construcțiilor. Bineînțeles nu pe degeaba.
Curaj domnule candidat liberal.
Mihai:
(22 Septembrie 2020, 12:35)
In mod normal, orice instituție publică care se respectă, în situația în care un contractor nu respectă prevederile stipulate în contract poate să il dea în judecată pentru penalizarea acestuia. Dar pentru acest lucru îți trebuie conducători de instituții care să fie devotați interesului public și nu celui de grup, iar pe de altă parte ai nevoie de juriști competenți. În acest moment, Primăria Slobozia suferă la ambele capitole. Deci, nicio șansă!!!
diciu:
(22 Septembrie 2020, 11:46)
Imputati bani lui (...) si celor care l-au ajutat la acest furt ,bani dati si treaba ioc. (...) pierde primaria si se pierd si banii .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
385 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Accidente la Iazu și Movilița

Sâmbătă, 11 februarie a.c., în jurul orelor 23,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, cu patru persoane pasagere. Accidentul s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:30
(4760 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de luni, 13 februarie a.c., Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2023, sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:10
(16249 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Sâmbătă, 11 februarie, în jurul orelor 21,10, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Ion Roată. La locul evenimentului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 14:05
(22369 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutor de stat de 73 de euro/cap vacă adultă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 23 martie 2023 inclusiv, Centrele APIA primesc cereri de solicitare pentru schema de ajutor ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 13:05
(10936 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: «Manus-Scriptum. Manuscrise din colecția Muzeului Național al Agriculturii»

Muzeul Național al Agriculturii din România vernisează miercuri, 15 februarie 2023, expoziția «Manus-Scriptum. Manuscrise din colecția Muzeului Național al Agriculturii». Expoziția cuprinde manuscrise din ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 12:20
(18791 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Apartament cuprins de flăcări

Amara: Apartament cuprins de flăcări

Pompierii din Slobozia au intervenit sâmbătă, 11 februarie a.c., cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD pentru lichidarea ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2023, 18:30
(4582 vizualizări - 2 comentarii)


DIICOT Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de minori», «proxenetism» și «act sexual cu minori, în formă continuată»

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2023, 17:10
(20439 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,09%, rata șomajului la finalul lunii decembrie 2022

La sfârșitul lunii decembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3970 șomeri (din care 1908 femei), rata șomajului fiind de 5,09%, cu 0,67% peste ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2023, 13:40
(14678 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: 12070 permise de conducere, emise în 2022

Instituția Prefectului Ialomița: 12070 permise de conducere, emise în 2022

În anul 2022, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis12070 permise de conducere. Potrivit bilanțului activității instituției, anul trecut, proba ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2023, 13:30
(15907 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: 21 de percheziții domiciliare la Urziceni, Costești/Buzău și Afumați/Ilfov

În dimineața zilei de joi, 9 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 21 de percheziții domiciliare pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2023, 18:20
(10385 vizualizări - 6 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 1,125 miliarde de lei la bugetul general consolidat, în 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-decembrie 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,125 miliarde de lei ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2023, 17:50
(11609 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În 2022 s-a rambursat TVA de peste 95,83 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în anul 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 95,83 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2023, 16:10
(18473 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Balaciu și Axintele

Pompierii din Urziceni au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală în comuna Balaciu. Au ars aproximativ 200 kg ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2023, 12:40
(4898 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 februarie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2023, 12:00
(14823 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Locuință cuprinsă de flăcări

Cocora: Locuință cuprinsă de flăcări

Vineri, 3 februarie a.c., în jurul orelor 16,30, pompierii Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2023, 11:30
(13419 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora incendiu


Lăcusteni: Doi minori, victime ale unui accident rutier

Duminică, 5 februarie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, cu trei persoane pasagere, în satul Lăcusteni. În urma evenimentului rutier ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2023, 10:00
(7846 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Acțiuni preventive în școli

IJJ Ialomița: Acțiuni preventive în școli

În baza Planului teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea delincvenței juvenile, în cadrul proiectului «Școala în siguranță», miercuri, 1 februarie a.c ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2023, 17:40
(14663 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: În 2022, pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 700 de incendii

ISU Ialomița: În 2022, pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 700 de incendii

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița au prezentat bilanțul activității desfășurate, în cursul anului 2022. Potrivit informațiilor oficiale, pompierii ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2023, 14:20
(17259 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Reținuți pentru «trafic de droguri»

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpați și luarea măsurii ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 18:00
(5806 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Evoluția Pestei Porcine, în dezbatere

Instituția Prefectului Ialomița: Evoluția Pestei Porcine, în dezbatere

Joi, 2 februarie 2023, prefectul județului Ialomița, în calitate de președinte al Comitetului Local de Combatere a Bolilor Ialomița, a participat la o ședință organizată de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 17:20
(8359 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: În 2022, jandarmii au aplicat sancțiuni de peste 745 mii de lei

IJJ Ialomița: În 2022, jandarmii au aplicat sancțiuni de peste 745 mii de lei

În 2022, pentru asigurarea și menținerea unui climat deordine și siguranță publică, structurile operative ale Jandarmeriei Ialomița au executat 8268 de misiuni specifice, atât independent, cât și în cooperare ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 17:00
(11532 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cuantumurile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectoarelor vegetal și zootehnic, pentru anul de cerere 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) pentru anul de cerere 2022 și s-a demarat procesul ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2023, 11:00
(15134 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Adolescentă de 17 ani, luată cu forța de fostul iubit

Marți, 31 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au reținut, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Coșereni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de «lipsire de libertate ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 19:10
(13536 vizualizări - 0 comentarii)


Tineri din Bărcănești, reținuți pentru «tâlhărie calificată» și «lovire sau alte violențe»

Doi tineri, în vârstă de 20 și 22 de ani, din Bărcănești, au fost identificați și reținuți de polițiștii ialomițeni după ce ar fi tâlhărit două persoane și le-ar fi sustras o sumă de bani. Aceștia au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 18:55
(5171 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie națională de control în unitățile de producere a energiei electrice

ITM Ialomița: Campanie națională de control în unitățile de producere a energiei electrice

Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, va desfășura Campania de control privind verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă în unitățile ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 18:40
(10405 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Polițiștii ialomițeni au marcat luni, 30 ianuarie a.c., «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli», prin întâlniri cu elevi și cadre didactice din cadrul unităților de învățământ din județ. Temele dezbătute ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 15:25
(10346 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa aviară, în atenția prefectului de Ialomița

Miercuri, 1 februarie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a participat la o ședință organizată de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, a cărei principală ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2023, 14:50
(9275 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an

Instituția Prefectului Ialomița: Prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an

Marți, 31 ianuarie 2023, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin a prezidat ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Pentru că este prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an vreau să vă transmit un mesaj cu privire la prioritățile instituționale de care să țineți seama. Vă rog, în primul rând să aveți grijă de cerințele și solicitările cetățenilor. Apoi, îngrijiți-vă și de colegii dumneavoastră, de subordonații cu care faceți echipă. Faceți front comun în rezolvarea tuturor atribuțiilor pe care le aveți. Dincolo de aceste aspecte, vă rog să îi și înțelegeți atunci când au o problemă personală, găsiți împreună soluții pentru rezolvarea problemelor de orice natură ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2023, 15:15
(21750 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Călători ținuți în picioare în microbuz. Șoferul, amendat de polițiști!

Poliția Rutieră Ialomița: Călători ținuți în picioare în microbuz. Șoferul, amendat de polițiști!

În cadrul unui filtru pe DN2C, polițiștii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, marți, 31 ianuarie a.c., un microbuz ce efectua transport rutier de persoane peste limita numărului de locuri înscris ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2023, 14:30
(7161 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Cisternă încărcată cu motorină, răsturnată în șanț

Slobozia: Cisternă încărcată cu motorină, răsturnată în șanț

Detașamentul de pompieri Slobozia a intervenit marți, 31 ianuarie a.c., la un accident rutier produs la ieșire din municipiul Slobozia, în apropiere de Combinatul Chimic, în care au fost implicate o cisternă ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2023, 14:00
(6915 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...